10 motive pentru care emigrează românii

Dacă ar fi să numești un singur motiv pentru care ai pleca de-acasă în lumea largă, care ar fi acela? Primul gând ar fi – pentru un trai mai bun. Dar nu lipsa banilor motivează plecarea românilor pe meleaguri străine, ci cu totul alte lucruri, pe care nu le-au mai regăsit sau nu le-au avut niciodată în țară: stima, armonia, siguranța, civilizația, recunoașterea performanței, respectul față de oameni, de adevăratele valori. Am selectat din materialele publicate deja – 10 motive pentru care emigrează românii.

Cineva spunea zilele trecute că în România toată lumea te ceartă sau pur și simplu te ignoră: vânzătoarea, omul de la ghișeu, funcționarul de la bancă, asistenta de la policlinică, casiera de la supermarket. Oamenii nu răspund la salut, au fețe triste sau absente, sunt nervoși și se jignesc reciproc în trafic, la cozi, în mijloacele de transport în comun. În serviciile publice e un dezastru. Indiferent ce îi rogi sau ce le ceri, fie rămân impasibili, fie îți răspund „nu se poate”. Iar când „se poate”, înseamnă că sunt bani în joc. Orice gest, oricât de micuț de bunăvoință, trebuie musai răsplătit, pentru că în România nimeni nu-ți zâmbește pe gratis. Iar cei care au plecat deja știu foarte bine… Indiferent care a fost motivul și cât de greu sau ușor s-au adaptat, cu toții consideră că a meritat efortul.

10 motive pentru care românii își iau lumea-n cap:

1. M-am temut că ne vom irosi tinerețea încercând să ridicăm capul (Roxana Creangă, Padova, Italia)

De ce a plecat: Matei creştea, nemulțumirile noastre la fel. Nu duceam o viață rea material, dar nici mulţumiți nu eram. În anii aceia, vedeam doar cum parveniții erau la putere, cum onestitatea și corectitudinea păreau ridicole, cum pilele si șpaga erau omniprezente și cum funcționarii publici ne umileau și ne jigneau cu orice ocazie, începusem parcă să vedem doar ce era rău în România. Ne-am temut că Matei va crește într-o țară bolnavă, într-un sistem corupt, fără respectul valorilor cu care fusesem crescuți, iar noi ne vom irosi tinerețea încercând să ridicăm capul cumva și crezând că ceva se va îndrepta curând. (…)Plecam în Europa în vacanţe și vedeam de fiecare dată că se poate trăi și altfel.

De ce Italia: Am ales stabilitatea, certitudinea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, poate nu visul lui de programator, dar oricum un job sigur și pe teren cunoscut. În Europa, aproape de casă, fără să fim nevoiți să ne rupem atât de radical și riscând atât de mult.

Italia e un muzeu în aer liber, în fiecare orășel găsești ceva frumos, urma vreunui artist de văzut și admirat. Îmi place să călătoresc, să descopăr câte ceva frumos în cele mai neașteptate locuri, iar Italia e făcută parcă pentru asta.

2. „În zilele de vară, mă gândesc că acesta e cel mai frumos loc de pe pământ”, Alina Tran, de 20 de ani în Norvegia

De ce a plecat: Studentă la Litere la Bucureşti şi total dezamăgită de profesori, Alina s-a înscris la o bursă de studii în Norvegia, destinată studenților din „țările în curs de dezvoltare”. Visa la Paris sau Roma, dar cum n-avea „zece pe linie”, s-a mulțumit și cu Norvegia, unde a fost suficientă media mare de la bac și cunoașterea bună a limbii engleze. La bursă, n-a putut să-și continue studiile de engleză sau filologie, așa că a ales comunicare și PR – „răul cel mai mic”, cum spune ea – „pentru că nu mă tenta nici să devin profesoară sau asistentă socială și nici să-mi bat capul cu logistica sau cu managementul”.

De ce îi place în Norvegia: “Când e soare, îmi amintesc că Oslo e port și iau cățelul cu mine la plajă, unde-i arunc surcele două ore, timp în care el latră în continuu. Avem multe insulițe unde se ajunge cu bacul la prețul unui bilet de tramvai, iar în zilele de vară, mă gândesc că acesta e cel mai frumos loc de pe pământ.”

3. În America ești respectat ca om și ți se acordă încredere (Iulia Dragomir, SUA)

Când am aterizat în Dallas, m-au impresionat curățenia, oamenii politicoși, amabili, faptul că toată lumea zâmbea. Aș fi vrut să găsesc ceva negativ, dar n-am reușit. Poate lipsa trotuarelor. Totul e legat de percepție. Depinde foarte mult de cum ai trăit în România, ce fel de viață ai avut, socială, materială, cât ești de flexibil, de deschis noului. America nu este locul unde curge lapte și miere, contrar celor spuse de alții. Se muncește foarte mult și nu neapărat pe bani mulți. Insă ești respectat ca om, ți se acordă de la început încredere, chiar dacă ți se retrage în cazul în care nu ești demn de ea. Spre deosebire de alte țări, unde trebuie să te străduiești de la început să le câștigi încrederea. Americanii merg de la început pe ideea că toți oamenii sunt încântați de serviciul lor, că se pot motiva singuri, că nu au nevoie de micromangement, că sunt cinstiți și corecți.

4. Aici toată lumea salută pe toată lumea (Gabriela Covaci, Burlington, Canada)

De ce a plecat: Decizia am luat-o într-o zi, simplu, când se umpluse paharul de nemulțumiri. Nu a fost nici greu nici ușor, depinde de ce îți doresti să pleci. Eu am avut motive foarte întemeiate sa iau aceasta decizie, deci pot să spun că mi-a fost foarte ușor.

De ce Canada: Aici nimănui nu îi pasă câte mașini ai. Nimeni nu îți întreabă copiii la școală ce e mama sau tata. Nici ce fel de mașini conduc. Aici toată lumea salută pe toată lumea. Toată lumea zâmbește tuturor. Toată lumea vorbește cu tine și te întreabă ce mai faci. O lume liniștită, pentru că așa a fost mereu și liniștea asta își pune amprenta pe generațiile care vin. (…) Știu că sună ca o laudă, dar la cât am realizat în 12 ani aici, mă gândesc la ce aș fi putut face dacă veneam cu mult mai devreme…

5. Sila, mai mult decît orice, m-a alungat din România (Bianca Stupu, Portsmouth, Marea Britanie)

De ce a plecat: Adevărul e că ajunsesem – încă simt asta – să nu mai suport sistemul din România. Pur şi simplu toată mizeria, toate nepotismele insalubre, mai ales în provincie, unde se cunoaşte fiecare cu fiecare, sunt şi mai greu de suportat. În Bucureşti sau în oraşe mari încă ai şansa să cunoşti oameni minunaţi care te susţin pentru ceea ce eşti şi poţi, nu pentru că eşti copilul lui X – în fine, eu am avut parte de asemenea oameni. Toată mentalitatea aia de „o mână spală pe alta şi amândouă obrazul”, politizarea la vârf în absolut toate domeniile (în cultură, mai ales, unde mă interesa pe mine), deveniseră de nesuportat. Lovise şi recesiunea destul de dur, nu aveam bani să mă întorc la Bucureşti, dar oricum nu voiam s-o iau de la capăt în ţară. Voiam altă ţară, pur şi simplu.

De ce Anglia: Engleza e a doua limbă pe care o vorbesc cursiv, măcar nu m-aş fi lovit de bariera lingvistică. Aşa că asta a fost. Nu-mi lipseşte nimic din România. Scârba de mentalităţi şi sistem o tot port după mine prin lume, nu degeaba am fost poreclită „untamed Bianca”. Nici nu-mi prisoseşte Anglia. Te porţi la fel oriunde ai fi, nu poţi sări peste umbra ta. Cel mai bine cu mine mi-a fost în North Wales, un soi de tărîm magic, cu elfi şi hobbiţi. Acolo aş vrea să stau până mor.

6. Nu mai aveam timp de prostii, așteptând ca România să-și revină (Gabriela Cimpoca, Clare, Irlanda)

De ce a plecat: Mie, România mi-a refuzat lucruri la care tânjeam, cum ar fi un pic de civilizație și respect. Consider că sunt la vârsta la care nu vreau să mă mai certe nimeni, iar în Romania toată lumea te ceartă, de la precupețul de la piață, pentru că vrei să alegi roșia cea mai mare și mai frumoasă, până la funcționarul de la ghișeu, supărat că l-ai deranjat cu o întrebare. Încă mai avem ceva acareturi în țară, pentru care plătim taxe și impozite, și știu ce vorbesc. Iar eu nu mai am timp de prostii, așteptând ca România să-și revină!

De ce a rămas în Irlanda: În schimb, Irlanda mi-a dat tot ceea ce a fost posibil. Copiii mei au absolvit facultăți aici, și, ca să mă laud, vă spun că unul dintre ei a fost primul din anul lui. Sunt cu toții așezați și își urmează visurile. Avem, toți cei din familie, dublă cetățenie, română și irlandeză și sunt mândră de țara mea adoptivă.

7. Îmi place Italia (Ana Bucur, Milano)

De ce a plecat: Am crescut respirând în fiecare zi emigrare, convinsă că destinul meu va fi undeva în afara României… și așa a fost.

De ce Italia: Am vrut să fiu mai aproape de sora mea, dar mi-am dorit un drum și un sens al meu, iar masteratul a fost o idee bună să îmbin utilul cu plăcutul. Deși asta îmi dorisem dintotdeauna, mi-a fost greu să plec. În țară aveam un job care-mi plăcea foarte mult și prietenii prețioase, la care mi-a fost greu să renunț.

Îmi place nivelul de trai din Italia, nivelul serviciilor, faptul că am acces gratis sau aproape gratis la un sistem medical de excelență. Îmi place foarte mult mâncarea și mai ales varietatea lor culinară. Apreciez tradițiile, atât românești, cât și italienești. Îmi doresc să ajung bătrână și fericită cu soțul meu, să-mi văd puii la casele lor și noi să putem călători în toată lumea.

8. Voiam civilizație și armonie (Ema Ghindar, Luxembourg)

De ce a plecat: Personal am simțit că ceva devine sufocant și că nu mă mai regăseam în propria țară. Ne doream un mediu civilizat, curat și armonios.

De ce a rămas în Luxembourg: Ne-au plăcut mediul curat, civilizat, sistemul de asigurări și beneficii sociale foarte bine pus la punct, serviciile medicale foarte bune. M-a uimit densitatea pe metru pătrat de parcuri și verdeață; cazematele și construcțiile vechi și foarte frumos conservate, contrastul între vechi și nou. Relaxarea oamenilor în general, zâmbetul lor… De atunci până acum nu am regretat nici o secundă hotărârea luată, ba dimpotrivă.

9. Aici nu te judecă nimeni (Valentina Olariu, Barcelona)

De ce a plecat și de ce în Spania: Din amor. Și pentru că aici nu interesează pe nimeni că sunt divorțată și n-am copii până la această vârstă (și nu mă judecă nimeni pentru că nu vreau să am niciodată copii). Aici am găsit o societate mai deschisă, cumva (la o bere poți vorbi cu jumătate de bar), deși rasistă și xenofobă (le displac emigranții de orice fel), însă o societate mai falsă (nu vor fi prieteni cu tine decât dacă au un mic interes – vorbesc din experiența mea). Îți poți face prieteni ușor – mai ales printre imigranți (ca în cazul meu), dar nu poți să te duci pe nepusă masă să le suni la ușă (cum ai face în România). (…) Am fost acasă cam o dată la trei luni; de fiecare dată m-am întors plângând și m-am întrebat de ce fac asta…

10. România pe care o văd eu la TV nu îmi oferă prea multe oportunități (Raluca Luca, Atena)

De ce a plecat: După terminarea studiilor m-am întors la Suceava, unde am găsit o piață a locurilor de muncă nu tocmai bogată și mulți prieteni „împrăștiați” prin diferite colțuri ale lumii, iar eu nu mi-am mai găsit locul. Părinții mei erau deja în Grecia și am zis ca mi-ar prinde bine o schimbare de peisaj pentru câteva luni.

De ce a rămas în Grecia: Grecii sunt mai relaxați, mai veseli, mai optimiști. Soarele și vremea bună se reflectă în caracterul lor. Sunt primitori și prietenoși, te primesc în casele lor și te fac să te simți unul de-al lor.

Grecia și grecii fac parte din mine, datorită lor am devenit un om mai bun, mai optimist, mai deschis. Pentru a înțelege grecii și cultura lor, trebuie să o trăiești zi de zi. Dacă voi pleca din Grecia, cu siguranță România nu este printre opțiunile mele. România pe care o văd eu la TV nu îmi oferă prea mari oportunități.

Foto: arhiva intervievaților

Image courtesy of emptyglass at FreeDigitalPhotos.net

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.