5 motive să nu te angajezi

Poate că mulți dintre voi își caută un job, poate că alții sunt îngrijorați de perspectiva de a-și căuta unul. Dar statutul de angajat, deși pare calitatea logică obligatorie necesară traiului, nu e întotdeauna cea mai bună alegere. Am selectat cele mai bune 5 motive să nu te angajezi, pentru cazul în care te decizi să-ți schimbi viitorul.

Foto: FreeDigitalPhotos.net

Foto: FreeDigitalPhotos.net

1. Salariul

Poate că un salariu decent și furnizat constant ți se pare o idee bună să te angajezi. Doar că de cele mai multe ori salariul nu este nici decent și nici livrat constant de angajator, deși munca ta e aceeași. Poate că tu crezi că meriți mai mult, dar șeful sau patronul cred altfel. Cât despre constanța venitului din salariu, ea nu depinde de tine, ci de abilitățile de management ale angajatorilor.

Chiar dacă ești unul dintre manageri și ți se pare că ai contribuit activ la succesul companiei, nu înseamnă că salariul va fi pe măsura investiției tale de timp și efort. Sau că ești de neînlocuit.

Ca angajat, plătești cele mai multe impozite dintre toate veniturile posibile. Aproximativ jumătate din salariul tău se duce pe taxe. Sistemul de impozitare este astfel deghizat încât să nu-ți dai seama cât împarți din salariu și cu cine. Unele impozite sunt plătite de angajator, altele de tine, dar din perspectiva angajatorului – TOATE taxele sunt considerate ca fiind cheltuieli cu salariul tău.

De aceea uneori angajatorul ezită să-ți facă un contract „cu carte de muncă” – pentru a evita plata taxelor aferente salariului tău. Și întotdeauna îți „negociezi” un salariu mult mai mic decât valoarea reală a muncii tale, pentru că din el se scad și alte „cheltuieli” la care nici nu te-ai gândi: parte din chiria spațiului, din salariile departamentelor „non-productive” (contabilitate, de exemplu), consumul de hârtie și utilități, amortizarea computerului la care lucrezi, softurile etc. Poate te gândești că acestea sunt plătite de firmă – mai gândește-te!…

Probabil că salariul tău e de 3 ori mai mare decât suma pe care o primești lunar. Diferența dintre salariul pe care îl meriți și suma virată de fapt în contul tău intră în buzunarele statului ca impozit și al patronilor ca parte din profit, conform legilor economiei. Iar dacă nu generezi profit, nu ești bun de angajat.

Am văzut de multe ori „crearea de locuri de muncă” adusă ca argument în favoarea înființării unei companii/afaceri, ca merit al patronului, ca și cum gestul acestuia ar fi o pomană pentru angajați. Ba mai mult, adusă ca argument în Instanță (!) de cei care au făcut firme pe bani furați. Dar asta e deja altă poveste…

E adevărat, un investitor onest își asumă riscul pierderii investiției, dar are și șansa de a face bani (mulți) din munca altora – pare un schimb echitabil, de ce să nu ți-l asumi și tu?

Image courtesy of Boykung at FreeDigitalPhotos.net

Image courtesy of Boykung at FreeDigitalPhotos.net

2. Înregimentarea

Odată cu semnarea contractului de angajare îți semnezi intrarea în programul de (re)educare, conform căruia ești obligat să respecți orele de lucru, pauza de masă, regulamentul de ordine interioară și toanele șefului; să porți uniforma (dacă e cazul), să vorbești numai ce îți este indicat în legătură cu munca ta și activitatea companiei, să adopți politica firmei și o „atitudine pro-activă” în tot ce o privește. Tu și compania sunteți ca unul.

Comentezi?… Ești primul pe lista de reduceri de personal. Angajatorii au nevoie de oameni în primul rând obedienți. Dacă aceștia sunt și buni profesioniști, cu atât mai bine. Dacă nu, vor fi înlocuiți cu alții, mai ușor de înregimentat. Asta e o cerință obligatorie pe care trebuie s-o îndeplinească un bun soldat. Pardon, angajat. Înregimentarea se practică la scară locală, națională și mondială, de la vârste din ce în ce mai tinere – vârsta de pre-grădiniță și pre-școală scade continuu – și până la adânci bătrâneți și probabil până la moarte, dacă vârsta de pensionare va fi prelungită nelimitat, așa cum se zvonește în UE.

Înregimentarea înseamnă renunțarea de bună voie la propria gândire și voință. Angajatul trebuie să învețe cum să se îmbrace, vorbească, poarte și gândească. Să stea așezat la biroul care i s-a indicat, pe scaunul și în poziția indicată. Doamne ferește să schimbe amplasamentul sau orientarea biroului! Sau să își aducă o plantă, dacă politica firmei o interzice. Marina de la Conta și-a mutat biroul și vrea să stea cu spatele la fereastră! Repede, mutați-o la loc! E clar că are nevoie de încă o ședință de spălare a creierului!… Oamenii normali cred că aceste reguli sunt stupide. Angajații sunt însă obligați să le respecte.

3. Programul

Programul standard de lucru este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână. Așa a fost stabilit în timpul revoluției industriale din Anglia pe la începutul secolului al XIX-lea, când ziua de lucru era de 14-16 ore pe zi. Pe măsură ce tehnologiile au avansat, munca a produs mai multă valoare în unitatea de timp – te-ai gândi că și programul de lucru ar fi trebuit redus pe măsură. Dar 8 ore la serviciu zilnic este profitabil pentru afaceri, în general, nu neapărat pentru că s-ar munci mai mult (s-a constatat că funcționarul mediu nu lucrează efectiv decât 3 ore din cele 8) dar pentru că astfel se crează o rutină profitabilă pentru industria de consum.

Ca angajat ai bani, dar n-ai timp. Rezultatul? Ești dispus să cheltuiești mai mult în timpul liber rămas pentru a te „odihni și relaxa”. Menținând timpul liber la cote minime, oamenii vor fi mai dispuși să plătească pentru el – pentru facilități, servicii sau distracție: mașina cu care mergi la serviciu (ca să câștigi timp!), mâncarea fast food sau catering (că n-ai timp să gătești), berea pe care o bei cu prietenii (mai rar decât ți-ai dori), cinematograful și mall-ul la care mergi în weekend (pentru că n-ai timp să mergi într-o excursie în nordul țării), televizorul la care vezi filmul pentru că n-ai timp și stare să citești cartea și abonamentul la sală de la care speri să obții într-o oră cât într-o săptămână de stat pe scaun la serviciu.

Timpul liber limitat te transformă într-un consumator vag nemulțumit (doritor să achiziționeze în continuare), lipsit de ambiție în afara orelor de muncă și care a renunțat la activități relaxante scumpe în timp, nu în bani (mersul pe jos în oraș și drumețiile în afara lui, cititul, scrisul, întâlnirile cu prietenii și familia, comunicarea și plimbările, grădinăritul, un hobby oarecare).

foto: shutterstock

foto: shutterstock

4. Riscurile

Cei mai mulți angajați își imaginează că e mai sigur să muncești ca angajat pentru alții, decât pentru propria afacere. Falimentul multor afaceri le influențează și mai mult părerea și le alimentează impresia că au dreptate.

Pe de altă parte, dacă ai lucrat mult timp ca angajat, pur și simplu nu știi să faci lucrurile altfel și nici nu le vezi potențialul. Condiționarea socială e uluitoare: „un job e mai sigur” e fraza magică pentru miile de oameni care își trimit CV-urile.

Să vedem cât de sigur: exact până la momentul în care nu-ți mai iei salariul de 2-3 luni și nici nu știi dacă îl vei mai lua vreodată. Sau auzi una din frazele: „ne pare rău, dar firma are probleme și intră în faliment”; „postul tău s-a desființat”, „departamentul se închide” sau pur și simplu ești concediat. Sună asta a situație „sigură”?

Statutul de angajat nu îți oferă siguranță atâta vreme cât nu tu deții controlul. Ca patron știi cum stă firma și poți să-ți întinzi din timp plase de siguranță. Ca angajat, afli ultimul. Denumirea postului oricărui angajat ar trebui să fie „jucător/parior profesionist”.

5. Stăpâni și sclavi

Poate că ai nimerit un șef inteligent, de la care ai ce învăța, care îți e și prieten, deși dacă e inteligent, nu poate fi și „prieten” cu angajații. Rezultă că, oricât ar fi de bun, el e în rolul stăpânului – îți place rolul de sclav? Îți place să te rogi de el să-ți dea 3 ore libere odată?… Sau o zi din concediu? Sau să nu te încarce cu lucrarea colegului mai leneș? Să te propună la o primă pentru orele multe peste program sau îți dea o mărire de salariu? Sau să-ți dea salariul și concediul, în general?…

Dar dacă nu e un șef inteligent? Dacă îți fură munca și ideile și le prezintă mai departe altor șefi ca fiind propriile idei? Dacă trăiește pe spinarea ta și strigă la tine că ești incompetent? Sau te folosește o vreme ca trainer pentru sine și colegi și apoi te înlocuiește cu altul, mai obedient și mai prost plătit decât tine?…

Tot mai vrei să te angajezi?

Dacă ești angajat și „muncești cu aprindere la o întreprindere” prima ta reacție va fi de respingere. Vei spune că nimic din ce ai citit nu e adevărat și că situația ta e alta. Poți să negi cât vrei, ești încă în colivie, chiar dacă aurită. Cele 5 motive doar îți reamintesc ceea ce știi deja. Dacă măcar unul din ele îți stârnește indignarea, înseamnă că întrebările n-au rămas fără ecou. Orice emoție e mai bună decât renunțarea și apatia.

E adevărat, nu putem fi o lume de investitori, cineva trebuie să și muncească 🙂 Dar putem fi o lume de oameni liberi, care își vând abilitățile, nu timpul. Care muncesc când și cât pot, au chef și inspirație, nu neapărat 8 ore pe zi. Cei cu profesii liberale au rupt deja lanțul. Nu-i pasă nimănui cât stăm la serviciu, ci ce valori avem de vânzare. Iar valoarea noastră nu se măsoară în timpul de muncă, ci în ceea ce putem oferi de el.

Regula nr 1 e să faci ceea ce îți place cel mai tare. Dacă ai un talent sau o pasiune, urmează-le: să pictezi, scrii, să cânți etc. Important e ca ele să genereze un venit. Poate nu imediat, dar semnele trebuie să apară. Dacă faci ce îți place, dar nu reușești să obții vreun venit din asta, vei sta prost cu banii. Dar dacă faci o muncă pe care o detești, vei sta prost cu sănătatea. Important e să le ai pe amândouă.

Poți face bani și pasiv – pune-ți valorile la treabă. Dacă ai un imobil sau un teren proprietate, nu le lăsa în paragină – închiriază! Dacă ai bani, nu-i ține sub saltea, pune-i în bancă în conturi la termen și fă bani din dobândă. Sau pornește o afacere.

Fără job?

Știu mulți oameni care și-au pornit propria afacere forțați de circumstanțe, când au rămas fără job, iar acum conduc firme de succes. În orice domeniu ai lucra ca angajat, nu uita că poți produce aceeași valoare pe cont propriu. Va fi mai greu la început și va dura mai mult, pentru că nu vei mai dispune de aceeași infrastructură și mintea îți va repeta continuu că ești singur în asta, dar ceea ce vei obține la final merită investiția și efortul. Nu uita, tot ceea ce înveți ca antreprenor/trainer/consultant/specialist poate genera valoare, dacă te decizi să o împărtășești celorlalți.

Frica

Cea mai mare teamă va fi că nu ai ce le oferi celorlalți, că statutul de angajat e singurul mod în care știi să câștigi bani. E bine să-ți amintești că, dacă ai abilități care sunt folosite de un angajator, pot fi folosite și de tine, pe cont propriu. Singurul lucru care te împiedică să le vezi e frica. Valoarea ta stă în cine ești, nu ce faci. Uneori, oricât de mult ai lucra ca angajat, nu vei obține veniturile, satisfacția și succesul pe care le poți avea cu aceeași investiție în propria afacere sau propriul nume. În plină criză, lumea economică se reașează, valorile, profesiile și raporturile interumane se schimbă – hai să facem parte din schimbare!

Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.