138

Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe

Mihai Maci, lector al Universității din Oradea descrie situația gravă din educație în cea mai recentă carte a sa Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe. El crede că Ministerul ține în frâu învățământul cu două chingi și că schimbarea din interior este imposibilă.

Mihai Maci, lector la departamentul de Relații Internaționale al Universității din Oradea spune că sistemul de educaţie din România e conceput să îi „dreseze” pe elevi, creativitatea fiind văzută ca o disfuncție. Autorul eseului Cum produce școala tâmpiți şi al altor texte mult-comentate pe platforma contributors.ro, prof Mihai Maci descrie situația gravă din învățământul preuniversitar românesc în cea mai recentă carte a sa, lansată săptămâna trecută la Editura Trei: „Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe”

pressone

Secondat de profesorul universitar Virgiliu Țârău şi de conferenţiarul universitar Alexander Baumgarten, ambii de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeș-Bolyai”, foto: pressone.ro

Cu ocazia lansării, autorul a acordat un interviu publicat pe pressone.ro  din care vă redăm un extras:

Mihai Maci: Lăsăm cu toții studenți repetenți, dar să știți că lucrurile nu mai funcționează așa cum funcționau în anii ’90, cu atât mai mult în perioada de dinainte, când lăsai repetent un student care nu învăța sau care nu cunoștea un amănunt din cadrul cursului.

În ziua de astăzi, cei care rămân repetenți sunt cei care nu vor să vină sub nici o formă la ore. O să spuneți că nu e un lucru mai bun și că noi înșine nu răspundem exigențelor care se cer de la noi.

Dar aș vrea să vă pun o altă problemă: ce facem cu oamenii pe care-i lăsăm repetenți? Sunt niște oameni pe care, în ziua de astăzi, practic îi abandonezi în afara societății.

Sunt niște oameni care nu mai au niciun orizont. Și atunci încercăm, prin toate mijloacele, să îi convingem, făcând adesea muncă de repetitori, nu muncă de cadre didactice. Încercăm să-i convingem să facă ceva. Și să știți că, în foarte multe cazuri, lucrurile reușesc.

Tu, ca profesor, ai sentimentul că ai trezit un somnambul care umbla pe cornișă.

Și vezi un om care a ajuns în facultate dintr-o întâmplare şi, la un moment dat, se trezește că vrea să facă ceva. Și-ți dai seama că-l poți ajuta și poți face câțiva pași împreună cu el.

Problema pe care mi-o pun eu – și, în mod cert, și-o pun și colegii mei – este aceea a responsabilității față de ei după ce termină școala. După ce pleacă din universitate.

Din păcate, acolo nu putem face prea multe pentru ei. Pentru că ți se întâmplă câteodată ca unui om care s-ar încadra bine în lumea de astăzi să-i dai ceva care-l scoate din naturalețea lui și tu, ca profesor, ai sentimentul că ai trezit un somnambul care umbla pe cornișă. Din păcate, după ce se termină studiile nu putem face prea multe pentru ei.

Profesorii de liceu înțeleg acest lucru, să știți. La diverse grade ale școlii, lucrurile sunt înțelese. Ceea ce am făcut eu în cartea mea nu a fost decât să numesc probleme care ne sunt comune aproape tuturor cadrelor care predau în sistemul de învățământ, indiferent că e vorba de cel preuniversitar sau de cel universitar.

Atâta doar că Ministerul ține în frâie întregul învățământ cu două chingi. Una dintre ele este programa: niciun profesor nu poate inova față de programă; de ce? – pentru că orice inovație față de programă ar fi sancționată de examene.

Examenele sunt naționale și sunt unice și, în măsura în care profesorul nu face pregătirea pentru examene, elevii lui nu vor lua examenul și, ca atare, el va fi sancționat. Va fi sancţionat de părinți, şi abia după aceea de școală și de Inspectorat.

A doua chingă cu care ține Ministerul în frâu întregul sistem de învățământ este salarizarea. Salarizarea noastră este așa cum este, la limita derizoriului.

E un sistem feudal, în care avem o castă foarte bine plătită în vârful instalației şi o masă de oameni subfinanțați la bază, care fac orice ca să-și primească acel salariu minim de categorie defavorizată social. Ca atare, oamenii înțeleg, oamenii își dau seama de ceea ce fac, că nu este bine.

Dar posibilitățile de a schimba lucrurile din interiorul sistemului sunt cvasi-nule. Poți să ajuți un elev sau un student care este mai bun, poți să le dai o lectură suplimentară care să-i orienteze mai bine și așa mai departe.

Dar, din interiorul sistemului – și prin sistem înțeleg învățământul instituțional, inclusiv cu componenta programelor lui -, schimbarea este imposibilă la ora actuală.

Sursa: pressone.ro, Mihai Maci: Schimbarea din interior a învățământului românesc este imposibilă

cartea“Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci

Mihai Maci este lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea. A urmat studii de licență, de masterat și de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Na­poca, specializându-se în filosofie con­temporană. Preocupările sale inițiale au fost legate de Simone Weil, apoi de Martin Heidegger și de relațiile gândirii acestuia cu problemele istoriei și cele ale teologiei contemporane. Încă din perioada stagiilor doctorale din Franța a fost interesat de gândirea disidenței est-europene și, în mod particular, de opera filosofului ceh Jan Patočka. A publicat studii despre gânditori contemporani (Martin Heidegger, Edith Stein, Jan Patočka, Moisey Ostrogorsky sau Zevedei Barbu), probleme ale istoriei recente a lumii românești (secularizarea, memoria Holocaustu­lui și a comunismului), precum și articole pe teme de educație și politică internațională.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.