743

Arta românească peste hotare

Liviu-Adrian SanduDouă dintre lucrările sculptorului Liviu-Adrian Sandu sunt printre finalistele unui prestigios concurs internațional de artă clasică și duc arta românească peste hotare.

Două dintre lucrările sculptorului gălățean Liviu-Adrian Sandu (Marcel Hârjoghe și Smaranda) fac parte dintre finalistele unuia dintre cele mai cunoscute și cuprinzătoare concursuri internaționale de artă clasică organizat de Art Renewal Center (ARC). ARC este o organizație educațională nonprofit înființată în anul 2000 de un grup de artiști, colecționari și istorici de artă conduși de milionarul Fred Ross, cu scopul de a recunoaște valorea artei tradiționale și a readuce în atenție realismul clasic în artă ca standard de măiestrie și excelență, opus modernismului și postmodernismului, în moda ultimilor zeci de ani.

Ediția din acest an a competiției internaționale organizate de ARC a cuprins în jur de 2500 de lucrări, realizate de peste 1050 de artiști din lume și s-a încheiat cu selecția a 789 de finaliste, care reprezintă 31% din totalul lucrărilor, la 7 secțiuni: Figurativ, Realism imaginativ, Peisagistică, Animale, Natură moartă, Sculptură și Desen. Juriul a fost format din nume sonore în arta internațională și a numărat câte 4 membri pe secțiune.

Smaranda Marcel HarjogheSculptorul Liviu-Adrian Sandu a intrat în concurs cu două lucrări (Marcel Hârjoghe și Smaranda) și ambele au fost întâi admise în concurs și apoi alese printre cele 41 de sculpturi finaliste. Este o realizare importantă pentru sculptorul nostru, care are astfel șansa de a fi recunoscut printre puținii cei mai buni artiști din lume la sculptură clasică.

L-am întrebat pe maestru ce a simțit la aflarea rezultatului și iată ce ne-a răspuns, cu modestia-i caracteristică: „Înscrierea, vestea acceptării printre finaliști, apoi, așteptarea rezultatului final și parcurgerea paginii web unde sunt prezentați câștigătorii, reprezintă un parcurs asemănător unei călătorii în care emoția, suspansul, surpriza, extazul reușitei ori agonia rateului sunt ingredientele care însuflețesc întregul demers.

Un bun prilej să-mi stabilesc ținte mai înalte și teme mult mai provocatoare.

Pentru mine, în afară de bucuria foarte mare pe care o am, acceptarea printre finaliștii acestei competiții internaționale reprezintă o confirmare a faptului că sunt pe un drum bun, că ceea ce fac are noimă și place. De altfel, este și un foarte bun prilej pentru a analiza celelalte lucrări participante, reușind astfel să îmi limpezesc gãndurile, să mai netezesc din asperitățile temerilor, să-mi stabilesc ținte mai înalte și să-mi aleg teme mult mai provocatoare. Este un concurs clarificator care demonstrează de la o ediție la alta că, altcineva, într-un alt colț de lume, a reușit o notabilă ispravă demnă de toată admirația. Privind lucrările prezentate în toate edițiile acestui concurs nu ai cum să nu constați că, după mai bine de 100 de ani de convulsiuni moderniste și postmoderniste, MĂIESTRIA ARTISTICĂ începe să-și recapete aura și importanța pe care a avut-o timp de mai bine de 600 de ani și nu trebuie să uităm ori să mai neglijăm faptul că aceasta s-a format în mii de ani de frământări creative.”

Despre concurs și finaliști

Lucrările finaliștilor la categoria sculptură pot fi văzute pe http://www.artrenewal.org/pages/salon_winners.php?contest=2014-2015%20Salon&page=Main unde beneficiază, pe lângă premii, de admirația și interesul a peste 5 milioane de vizitatori anual. Pentru prima dată în istoria competițiilor ARC, multe dintre lucrările câștigătorilor vor fi incluse într-o expoziție itinerantă dedicată realismului contemporan care începe în Muzeul European de Artă Modernă din Barcelona (17 noiembrie-28 decembrie). Articole despre concurs și finaliști vor apărea în zilele următoare în presa internațională de profil și în publicații de renume, iar lucrările lor au șansa de a fi selectate pentru cele mai mari expoziții din lume. Îi dorim mult succes artistului nostru!

Frederick C Ross, președintele ARC, a declarat la finalul competiției: „An de an, cu fiecare concurs ARC, frumusețea și poezia lucrărilor expuse au cunoscut modalități din ce în ce mai înalte de expresie și realizare. Cea mai recentă este un testament închinat personalității și nobleței spiritului uman. Nevoia de a comunica prin arte frumoase este o caracteristică distinctivă a speciei noastre și, în ciuda unui secol de efort pentru a o reprima, nevoia de comunicare prin imagine vizuală creativă a explodat din pânzele și pensulele noii generații de artiști ai secolului 21, atât de bine reprezentată la Salonul ARC 2014-2015, probabil competiția cu cel mai înalt nivel de până acum.”

Mai multe despre sculptorul Liviu-Adrian Sandu și un interviu cu domnia sa publicat la începutul acestui an găsiți aici: http://24life.ro/interview/liviu-adrian-sandu/

 

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me

Latest posts by Mihaela Doina Radulescu (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.