Avocat în România

Daniel Cazacu-GaneaDaniel Cazacu-Ganea se prezintă simplu: avocat. Ținând seama de experiența sa în domeniu, atât ca practician cât și la catedră, l-am rugat să ne spună mai multe despre profesia de avocat în România, tarele breslei și perspective, despre obstacole și succes.

Generația ’96

Daniel Cazacu-Ganea, avocat: Fac parte dintr-o generație de excepție, nu exagerez cu nimic când spun asta și mă bazez pe faptul că, astăzi, majoritatea sunt nume importante în domeniile lor de activitate, iar cine cunoaște generația 1992-1996 a Facultății de Drept din cadrul Universității București, îmi va da dreptate.

Ce caracteriza generația noastră? Cred că o seriozitate maximă și un respect deosebit față de profesori, într-o perioadă de profunde schimbări în societatea românească, dar și în învățământul universitar.

Viața ne este marcată de oamenii cu care interacționăm și este bine să luăm ce este bun de la fiecare dintre ei. Nici o „provocare” profesională nu am ratat-o, așa am ajuns să activez în învățământ, la Universitatea Ecologică, grație unei întâlniri, pe stradă, cu dna Profesoară Verginia Vedinaș. Așa am ajuns în domeniul Drepturilor omului și al Dreptului european, grație unei întâlniri la un examen (fiind asistentul de drept civil și de drept comparat al eminentului comparatist și civilist Profesor Victor Dan Zlătescu, un om care mi-a marcat cariera profesională, cu ajutorul prețioaselor sale recomandări am făcut studii de drept comparat la Strasbourg) cu dna profesoară Irina Moroianu-Zlătescu, care m-a adus să lucrez cu domnia-sa la Institutul Român pentru Drepturile Omului, dar și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (evident cu examenele de intrare aferente), în cadrul cărora am activat o bună perioadă de timp.

„Contează enorm maestrul care te formează”

Am cunoscut oameni de o rară calitate umană, îl amintesc aici pe dl.Radu C. Demetrescu, un om de o erudiție și generozitate deosebite. Tuturor acestora, dar și celorlalți cu care am interacționat și de la care am avut ceva bun de învățat, le port o recunoștință sinceră. Toate aceste întâlniri m-au ajutat să mă formez, apoi, în mai multe domenii de specialitate juridică, cum ar fi în Drept civil/Drept privat, Drept european, Drepturile omului, Drept comparat, Drept penal. La anul, în 2016, voi împlini 20 de ani de avocatură, dar și de la terminarea facultății, așa că voi putea considera că am trecut în etapa maturității profesionale, iar ambițiile vor fi și mai mari, cu atât mai mult cu cât de anul acesta am decis să mă dedic 100% avocaturii, pentru a avea o arie de mișcare și de desfășurare mult mai mare.

24life.ro: De ce ați ales Dreptul, de ce avocat și nu procuror sau judecător? au fost banii un criteriu de selecție în alegerea profesiei?

DCG: La Facultatea de Drept am dat examen de admitere și înainte de revoluție, prin 1988, nu am reușit și asta m-a ambiționat mai tare, astfel încât după terminarea stagiului militar, în anul 1990, am început să mă pregătesc și mai sârguincios pentru următorul examen, concurența fiind acerbă în acei ani.

De ce Drept? În primul rând pentru că nu aveam înclinații spre o facultate tehnică și nici pasiuni, astfel că trebuia să fie o facultate cu profil umanist. Și, recunosc, au contat materiile care se dădeau la examenul de admitere: limba română și istoria României, la care am considerat că pot avea succes, deoarece aceste materii erau printre pasiunile mele. Am reușit în 1992, la concurență cu 14 candidați pe un loc.

„A fost, este, și va fi întotdeauna extrem de greu să faci avocatură pe cont propriu”

Când am terminat facultatea, în anul 1996, șansa sau neșansa a făcut să nu mai conteze media generală din facultate (9,59), sau de la licență (9,62) și să se dea un examen de admitere pentru judecători pentru foarte puține locuri (în jur de 11, imi amintesc) pentru București și Ilfov, ceea ce m-a făcut destul de sceptic că aș putea avea succes. Iar la procurori, mi s-a spus, personal, că ar fi locuri libere pe la Constanța, dacă sunt interesat, ceea ce nu m-a încântat, din cauza distanței, dar și a faptului că nu m-a atras această profesie prea mult. Norocul meu s-a numit un vecin, Dumitru Oprișescu, care mă aprecia și care m-a recomandat unei doamne avocat, care m-a recomandat maestrului Constantin Mihăilă, care m-a acceptat după ce i-am adus două recomandări de la profesori din facultate, de la domnii profesori Flavius Baias și Sorin David – maestru care m-a format, ca avocat, și căruia îi port o imensă recunoștință.

Contează enorm maestrul care te formează. Banii nu au fost un criteriu de selecție în alegerea profesiei, ci conjunctura. Când am intrat în avocatură, mă gândeam că aceasta va fi o treaptă (inclusiv o experiență) spre profesia de judecător. M-aș fi văzut judecător, de altfel mulți colegi (din diverse locuri, sau etape de viață) s-au mirat că nu m-am îndreptat spre magistratură. Nu regret însă niciodată alegerile făcute deoarece ele sunt sorocite de destin. Iar viața a dovedit că am vocație de avocat.

24life.ro: Care a fost cea mai dificilă etapă în pregătirea dvs? Dar, mai târziu, în exercitarea profesiei?

DCG: Cea mai dificilă în pregătirea mea a fost, fără îndoială, pregătirea pentru admiterea la Facultatea de Drept. Terminasem liceul de câțiva ani, lucram, iar noțiunile din materiile de examen începuseră să se șteargă din memorie. A trebuit să învăț foarte mult, cu multă ambiție și tenacitate, pentru a fi admis, deși munceam 8 ore pe zi ca să mă întrețin, dar și ca să îmi plătesc meditațiile. Eu cred că cine își dorește cu ardoare un lucru, nu are cum să nu reușească – așa a fost și cazul meu. În facultate, am fost un student serios, dedicat 100% facultății și nu am avut nici o dificultate.

În exercitarea profesiei, o perioadă dificilă a fost când am pornit-o pe cont propriu și mi-am deschis propriul cabinet de avocatură, în 1998. Pentru că a fost, este, și va fi întotdeauna extrem de greu să faci avocatură pe cont propriu.

Alături de colegi de breaslă (Izabela Sănescu, juristă, Mădălina Afrăsinie, judecător și Mirela Dragu, consilier juridic și mediator)

Alături de colegi de breaslă (Izabela Sănescu, jurist, Mădălina Afrăsinie, judecător și Mirela Dragu, consilier juridic și mediator)

24life.ro: Ce vă place și ce nu la profesia dvs?

DCG: Îmi place că nu te poți plictisi în profesia asta, spețele sunt altele, de fiecare dată. Îmi mai place „duelul” judiciar din instanță, între avocați. Îmi mai place libertatea de mișcare pe care ți-o oferă profesia asta, de a cunoaște oameni/locuri noi. Nu îmi place lipsa de solidaritate a breslei noastre, mi-aș dori să fim mult mai uniți, nu îmi plac nici generalizările sau etichetările făcute de cei din afara profesiei, atunci când se referă la avocați.

24life.ro: Seamănă avocatura practicată în România cu cea pe care o vedem în filmele americane? Aveți vreo amintire frumoasă, vreun caz memorabil de împărtășit din experiența dvs?

DCG: Avocatura românească seamănă destul de puțin cu ceea ce vedem în filmele americane. Dar mai există, pe ici colo, asemănări. De exemplu, în sala de judecată, avocații trebuie să își desfășoare activitatea exclusiv în interesul clientului lor, ceea ce produce adversități între avocați, dar asta nu înseamnă că, în afara sălii, avocații nu pot depăși acele adversități și să rămână în relații amicale. O amintire frumoasă, să-i zic așa, am dintr-un proces penal în care am apărat o rudă apropiată (din păcate nu mai este în viață). Am avut o pledoarie extrem de sinceră și deschisă, netipică pentru un avocat al unui inculpat. Când am primit după câteva ore un telefon de la persoana respectivă, care mi-a spus cu bucurie că este liberă, am avut una dintre satisfacțiile memorabile.

24life.ro: Care credeți că sunt obstacolele din calea exercitării meseriei de avocat în România? Schimbarea frecventa a legilor? Birocrația? Sistemul? Clienții? Onorariile?

DCG: Pe mine mă preocupă slaba solidarizare/solidaritate a profesiei, care face să nu existe o „voce” puternică a avocaturii în spațiul public.

Fără avocat nu există justiție. Or, eu îmi doresc ca avocatul să fie mai mult respectat de către celelalte profesii, cum și avocații trebuie să respecte mai mult celelalte profesii. Asta înseamnă și o curățenie în propria ogradă, care trebuie să fie făcută și va fi făcută. Profesia asta, în esență, înseamnă depășirea, cu știință, a obstacolelor, așa că suntem învățați cu obstacolele. Ele sunt nenumărate, în viața noastră de zi cu zi.

„Haideți să nu mai facem experimente juridice pe capul contribuabilului român”

În acești 25 de ani de justiție democratică s-a făcut prea puțin în planul modernizării actului de justiție, aici e buba. Coduri noi avem, dar în condiții vechi – adică nu există condiții materiale, de personal, etc.

Dau un banal exemplu: pentru zona Bucureștiului nu avem spațiu de studiat dosarele în arhivele instanțelor. Ăsta e purul adevăr, dar nici nu se face ceva pentru a avea acces on-line/pe internet la aceste dosare. Sunt speranțe în acest sens, dar au trecut 25 de ani, cât să mai așteptăm?! Clujul a dovedit că se poate. Bucureștiul, din păcate, că nu.

Admitem în continuare ideea că „merge și așa” sau că „nu avem ce face”, ceea ce este inadmisibil. Nu, nu merge și așa, haideți să nu mai facem experimente juridice pe capul contribuabilului român. Iar când cei care ne conduc ajung să aibă probleme cu legea, atunci realizează și ei „grozăvia”, pe care tot ei au creat-o.

Obstacole majore aș putea numi insuficienta adaptare a actului de justiție la timpurile moderne, dar și instabilitatea și abundența legislativă, care face de multe ori imposibilă coerența, claritatea și previzibilitatea unei norme juridice. E bine să menționez și un element pozitiv aici: cunoașterea din ce în ce mai bine a Dreptului european de către majoritatea judecătorilor, ceea ce este un semn bun.

24life.ro: Care este cea mai importantă calitate a unui avocat bun în România? Care sunt secretele unui avocat de succes la noi?

DCG: Un avocat bun este un avocat care munceste, cu seriozitate, de dimineața până seara, pentru clienții săi, dar și pentru pregătirea sa profesională. Trebuie să citești tot timpul, să te informezi tot timpul, altfel nu reziști.

Un avocat de succes este un avocat care a reușit în tot ce și-a propus. Este greu, dar nu imposibil. Aș mai adăuga că, pentru a fi de succes, trebuie să fie un pic idealist, un pic nonconformist, dar cu o vocație certă pentru profesia asta, deoarece fără vocație și pasiune nu poți avea satisfacții depline.

24life.ro: Dacă ați fi pentru un an ministrul Justiției, ați face vreo schimbare în sistem?

DCG: Aș face multe schimbări, dacă aș putea! În planul modernizării, alocării de sedii, de spații, de personal, de dotări, de cursuri și seminarii profesionale, pentru judecători și instanțele judecătorești. Din păcate, acest lucru nu ține numai de ministrul justiției. Dar ar fi util ca orice ministru să se gândească puțintel – dacă el ar avea probleme cu justiția, i-ar conveni să aibă parte de condițiile de-acum?!…

24life.ro: Dacă nu ați fi trăit în România, în ce altă țară v-ar fi plăcut să practicați avocatura? Dacă nu ați fi fost avocat, ce altceva v-ar fi plăcut să faceți?

DCG: Am învățat avocatura pentru a o practica aici, așa că nu îmi pot imagina o altă țară. Dar nu îmi ascund simpatiile pentru sistemul nord-american de common law. Referitor la a doua întrebare, mă bucur că am avut șansa să exercit, în paralel și o carieră didactică, așa că răspunsul este simplu: o carieră didactică în învățământul superior. Așa că eu cred că am făcut tot ce mi-am dorit.

24life.ro: Aveți un sfat pentru studenții la Drept?

DCG: Un sfat pentru cei care se simt atrași de profesia de avocat: Să aibă „stofă” de luptător și vocație de idealist, grefată pe un pragmatic înnăscut.

 

Daniel Cazacu-Ganea, avocat

Tel: 0722.572.024, email: daniel_cazacu@yahoo.com

 

24life.ro

24life.ro

Vizitați pagina noastră de Facebook


V-a plăcut articolul? Dați un like la pagina noastră de Facebook!

24life.ro

Latest posts by 24life.ro (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.