1,471

A schimbat jobul din corporație cu bijuteria de autor

Prin 2011, Simona Ghiga era director economic într-o multinațională, consultant și expert colaborator la mai multe firme, când și-a dat seama că o atrage bijuteria de autor. În 3 ani, „pe un fond de dezgust absolut și definitiv față de tipologia dominantă a oamenilor captivi în filozofia care bântuie organizațiile de tip corporatist”, a renunțat la jobul full time în finanțe și s-a apucat de bijuteria handmade.

Simona a lucrat din greu toată viața în contabilitate, lucru care i s-a părut de la bun început „groaznic”:

Ceea ce s-a întamplat în viața mea profesională a fost de-a dreptul ironic – având în vedere lipsa oricarei legături interioare cu materia contabilă – din 90 am avut exclusiv posturi de conducere (contabil șef, director executiv sau director economic) în câteva companii cu capital străin, în 97 mi-am luat atestatul de expert contabil, iar ulterior și de auditor financiar. Spun că a fost ironic pentru că deși parcursul meu profesional a fost unul performant și împlinit, nu mi-a adus nici-o clipă vreo bucurie interioară sau mândrie exterioară, datorită atât componentei contabile în sine, cât mai ales mediului în care aceasta mă obliga să trăiesc, chiar și până la 16 ore pe zi. În acest context, decizia de a face ceva în zona creativă, care îmi fusese extrem de aproape ca preocupări de după-amiază până  pe la 30 de ani, am luat-o simultan cu conștientizarea faptului că pentru a-mi reface și conserva sanatatea, trebuia să renunț la acea viață anti-viață.

Când s-a pus verde la semafor, am înțeles că trebuie să pun stop muncii mele de până atunci

Ideea  mi s-a așezat în minte într-o dimineață din vara lui 2010 în timp ce stăteam în coloană la semaforul de la Piața Rosetti, în drum spre birou. Mașina mea era în dreptul stației de troleibuz în care așteptau doar câteva persoane. Printre ele erau două femei mai în vârstă, modest, dar decent îmbrăcate, ambele purtând bijuterii; una avea o broșă, iar cealaltă un șirag de mărgele. Ambele vintage, evident. Și am avut un declic, realizând că femeia, oricât de greu i-a fost în istorie, în perioade de pace, de criză sau de război, tănără sau nu, a simțit nevoia să se împodobească, să se aranjeze, să-și completeze imaginea naturală cu „ceva” care să-i dea o stare de mai bine. Că oamenii au facut, în fond, intâi podoabe și apoi le-au contabilizat. Când s-a pus verde la semafor eu înțelesesem deja că va trebui să pun stop de urgență muncii mele atât de utilă altora, dar care mie nu-mi aducea niciun folos concret, nicio bucurie, ci dimpotrivă, mă omora lent și sigur. Am hotărât că vreau să fac obiecte care să poată fi atinse, simțite, purtate, folosite, dăruite, obiecte care să dureze în timp, nu „lucruri“ fungibile în interesul unor oameni cu care eu nu am nimic în comun.

A fost un viraj de 180 de grade înapoi, către mine

Și pentru că luasem această hotarâre, în weekend am intrat pe net și am descoperit ofertele de mărgele și de furnituri metalice. Am comandat foarte multe în acea noapte, multe dintre ele fiind încă în cutii, nefolosite. Prima bijuterie pe care am facut-o a fost o pereche de cercei simpli, pe care îi port cu plăcere și acum, iar a doua – un colier la care am muncit câteva zile. Acesta i-a plăcut atât de mult unei prietene, încât și l-a dorit mult pentru nora sa, o brunetă foarte frumoasă. Era un colier cu mărgele din mountain jade albastru, decorat cu perle și mărgeluțe de nisip albastre, japoneze, montate în cupru și cu un aspect regal. Am prins curaj…

A fost un viraj de 180 grade înapoi către mine, cea care de pe la 6 ani coseam rochițe păpușilor, îmi făceam cercei din cireșe, desenam și pictam, modelam în lut și care de la 18 la 30 de ani îmi făcusem singură hainele și multe accesorii. În termeni calendaristici, mutarea atenției și a preocupărilor principale în zona bijuteriei s-a făcut în doi pași: primul a fost la inceputul anului 2011, când am renunțat la jobul full time, iar al doilea, decisiv, la sfârșitul lui 2014, pe un fond de dezgust absolut și definitiv față de tipologia dominantă a oamenilor captivi in filozofia care bântuie organizațiile de tip corporatist.

La Târgul de Autor

În acea perioadă, la Casa Universitarilor se întâmpla „ceva” care se chema Autor, adică un târg de bijuterie contemporană deja  la a 12-a ediție! Am citit că ar fi organizat de un tip pe nume Dan Pierșinaru și că e un eveniment cu ștaif, ca să zic așa, iar al șaselea meu simț mi-a spus că acesta e sigur ceea ce îmi trebuie. Așa că pe 2 noiembrie, în a doua zi de târg, m-am dus împreună cu o prietenă la târgul Autor. Acolo, „întâmplarea”  a făcut să mă întalnesc cu o persoană pe care o cunoscusem în urmă cu câțiva ani și Dan să vină să facem cunoștință. Și, hodoronc-tronc, în totală opoziție cu felul meu rezervat de a fi până în acea clipă, mă trezesc că îi spun că o să-l deranjez la următoarea ediție, neștiind, repet, ce însemna de fapt Târgul Autor ca nivel de participare și nici că pentru a participa trebuia sa trec printr-un proces de jurizare.

Acesta a fost momentul care m-a așezat pe drumul pe care sunt acum și pe care, indiferent de cât de lung va fi până voi ajunge la performanțele pe care mi le doresc, îl voi face cu placere și bucurie. De altfel, cred că întâlnirea cu Dan Pierșinaru a fost importantă pentru marea majoritate a  designerilor de bijuterie contemporană din România acestei perioade, târgul Autor fiind prima și singura platformă din țară care promovează bijuteria de autor și implicit pe autorii acesteia. În plus, e unul din doar cele trei evenimente de profil din Europa, ceea ce îl face cu atât mai valoros.

Atunci am aflat că pentru a participa va trebui să trec printr-un proces de jurizare, „detaliu” care în loc să mă sperie m-a bucurat, pentru că mi-am zis că pentru a mă testa am nevoie de cel mai greu examen la care am posibilitatea să ajung și că dacă îl trec atunci multe și frumoase vor fi posibile de-atunci încolo în viața mea. Și așa a fost și este. Am aplicat la ediția a 13-a și spre marea mea bucurie am fost acceptată. Cea mai mare și motivantă surpriză a venit la sfârșitul târgului, când am aflat că ieșisem a patra în preferințele publicului, eu care nu făcusem nici-un curs de bijuterie în viața mea și care cu câteva luni înainte nici nu știam ce înseamnă bijuteria de autor. Am fost selectată și la urmatoarele două ediții, cea mai recentă chiar în weekend-ul trecut, în 16 și 17 aprilie.

Colier „Picată din cer”, piesa care a dat si numele primei expozitii la care a participat, Autor 13

Colier „Picată din cer”, piesa care a dat si numele primei expozitii la care a participat, Autor 13

Broșă, „A treia planetă de la Soare”

Broșă, A treia planetă de la soare

Colier Intalnirea A13

Colier „Întâlnirea”, Autor 13

Inel Păunul albastru, Autor 13

Inel Păunul albastru, Autor 13

Colier

Colier „Nori de primăvară”

Cea mai importantă transformare din viața mea

Nu am avut temeri, ceea ce nu înseamnă că nu am griji reale în ceea ce privește viitorul meu. Cred că nu am avut temeri deoarece pentru prima dată în viață, în luarea deciziilor m-am bazat exclusiv pe ceea ce simt, nu (și) pe o disecare imaginativă, în zeci de variante, a viitorului. De fapt, aceasta este cea mai importantă transformare prin care am trecut, cea de la nivel profund și anume că am înțeles că, dacă nu trăiesc astfel încât să iubesc ziua de astăzi, există riscul ca pentru mine ziua de mâine să nu mai vină – la propriu.

M-am gândit că dacă nu trăiesc să iubesc ziua de azi, n-o să mai apuc s-o trăiesc pe cea de mâine. La propriu.

Povestea mea cu bijuteria a început în trombă, inclusiv din punct de vedere al investiției. În primul an am cheltuit vreo 3.000 de euro pe scule și diverse instrumente speciale pentru bijuterie și pe furnituri. Componenta financiară într-o bijuterie de autor este extrem de variabilă, cel mai important fiind de fapt conceptul si de foarte multe ori manopera. Dacă lucrezi cu aur, argint sau alte materiale prețioase, costul va fi influențat semnificativ de acestea.

Sursa mea de inspirație e în orice mă inconjoară, dar mai ales în interior. Asta poate și pentru că eu mi-am inhibat  funcția creativă în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, iar acum, când am pus-o în centrul preocupărilor mele, încearcă să recupereze, într-un fel, timpul pierdut. Și poate și de aceea, senzația pe care o am când lucrez un colier care îmi poate lua și peste 100 de ore de muncă este cea de timp (re)câștigat.

inelul „Blue Mood” Autor 14

Inelul „Blue Mood” Autor 14

Poate nicio secundă între... Autor 14

Broșa „Poate nicio secundă între…” la Autor 14

Broșa Autor 2016

Broșa Autor 2016

Creațiile mele au fost primite cu reacții variind de la indiferență la entuziasm, ceea ce pentru bijuteria de autor este firesc, pentru că nu toată lumea rezonează la fel în fața unei piese ieșite din tiparele comerciale, de masă. Ce am făcut până la Autor a fost primit cu încântare și curiozitate, mai ales că din cele câteva sute de obiecte realizate în patru ani, am repetat doar vreo trei modele și nici acelea în mod identic. La Autor, deși colierele au plăcut foarte mult, ele nu s-au vândut cum ar fi părut că se va întâmpla, datorită prețului, care oricum nu reflecta întrega realitate. Lumea a cumpărat mai mult cercei sau inele. Nu vreau să ajung să privesc bijuteria ca afacere, pentru că m-aș întoarce în zona de percepție mercantilă. Vreau însă să fie un (nou) mod de viață pentru mine, iar eu să evoluez în direcția în care să găsesc echilibrul dintre bucuria de a face ce îmi place și cea de a fi plătită just pentru ceea ce fac.

Știu câțiva designeri de bijuterii care trăiesc din bijuteria de autor, după cum știu că alții au diverse alte joburi pentru a se putea intreține financiar. Depinde unde te poziționezi, dacă ți-ai găsit publicul țintă și cea mai bună cale de prompovare pentru creațiile tale. Aș vrea să fac 3 module de curs de bijuterie pentru a învăța să lucrez cu metalele și, mă gandesc serios la o strategie de promovare. În paralel, bineînțeles că voi continua să lucrez și să-mi exploatez imaginația, astfel încât ceea ce fac să fie din ce în ce mai conceptual, capitol la care sunt conștientă că am mult de lucru. Sper să reușesc.

Foto: Simona Ghiga

24life.ro

24life.ro

Vizitați pagina noastră de Facebook


V-a plăcut articolul? Dați un like la pagina noastră de Facebook!

24life.ro
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.