896

10 mii de chinezi stabiliți în România: de ce vin, ce aduc și ce trimit înapoi acasă

În România sunt stabiliți în jur de 10 mii de chinezi. Probabil i-ați văzut adesea și tot mai frecvent, ca patroni de afaceri diverse sau de restaurant, plimbându-și familia pe stradă sau chiar în blocul vostru, unde vă sunt vecini. Alexandra Voica, președinta Asociației Chinaro, ne spune de ce vin, ce le place aici și ce nu, ce aduc și ce iau, câte ceva despre perspectivele comerciale și culturale ale relației noastre cu China.

Alexandra la Beijing

Alexandra Voica e din Pitești, dar lucrează în București, ca psihoterapeut. Pe lângă psihoterapie, se ocupă și de relația cu chinezii din România, printr-o asociație pe care a înființat-o acum 5 ani, Chinaro. Scopul acestei fundații, cum spune însăși președinta ei, este promovarea și dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări, „promovarea culturii, istoriei, tradițiilor, schimburilor sociale și integrarea socială bilaterală”. Am vrut să aflu cum i-a venit ideea împrietenirii cu chinezii stabiliți la noi, atât de diferiți cultural și lingvistic,  ce îi atrage și ce fac în România, iar Alexandra povestește…

„Ideea înființării unei asociații de prietenie româno-chineze mi-a venit în urmă cu aproape cinci ani. La vremea respectivă eram deja vicepreședintele Clubului Ascultătorilor RCI (Radio China Internațional) în limba română din lume, aveam articole publicate de RCI și eram entuziasmată pentru că cel mai mare post de radio din lume, era interesat de ce aveam eu de spus. Așa că împreună cu doi prieteni (Monica Oproiu și Marius Lupu) am fondat asociația, avându-l pe Vicențiu Gheorghe (președintele Clubului Ascultătorilor RCI în limba română din lume) ca președinte onorific.

1500 de elevi români au beneficiat de cursuri de limbă și cultură chineză

Asociația a fost fondată atât din pasiune față de China și din apreciere pentru tradiționala prietenie româno-chineză, cât și din pragmatism: China reprezintă o mare putere economică în lume, este o țară de la care putem învăța din numeroase domenii, precum inovație, dezvoltare, arhitectură, știința și tehnologie, șamd. Realizările obținute situează China la un loc de cinste în lume.

Am reușit să facem cunoscută limba si cultura chineză pentru aproape 1.500 de elevi prin organizarea de cursuri în Pitești, Mioveni și Câmpulung.

Promovăm cultura și societatea chineză în cadrul expozițiilor culturale și organizăm și mediem întâlniri bilaterale dintre administrația publică și delegații din China.

10 000 de chinezi în România

În România sunt stabiliți în jur de 10 000 de chinezi. Vin aici pentru comerț, afaceri, să deschidă restaurante cu specific chinezesc, să promoveze învățământul în limba chineză și ca turiști. Le place să viziteze în special București, Brașov și Constanța; le plac relieful, istoria și tradițiile românești (unele tradiții sunt foarte asemănătoare).

Vin în România în virtutea prieteniei tradiționale dintre cele două state și datorită ospitalității poporului român. Dacă ar fi să mă gândesc la ce nu le place aici, pot să menționez infrastructura slabă și birocrația din România, respectiv sistemul fiscal din afaceri.

Cele mai căutate lucruri aduse din China pe piața din România sunt ceaiurile, mirodeniile, haine și tehnologia inovativă din multe domenii.

Cele mai căutate produse românești la importul în China sunt vinurile românești, apa minerală, produsele tradiționale și hainele tradiționale românești.

China este cea mai frumoasă țară pe care am văzut-o vreodată

Am fost în China într-o vizită oficială organizată de Institutul Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze și de Ambasada Republicii Chineze în România, am vizitat Beijing și Shanghai.

Poporul chinez este un popor primitor, oamenii sunt amabili și modești. Consider că putem învăța multe de la ei, inclusiv respectul fața de istorie, față de familii, și, totodată deschiderea pe care o au față de străini. De asemenea, vizita mi s-a părut fascinantă datorită arhitecturii, datorită vizitelor realizate și bunei organizări. Nu exagerez atunci când spun că a fost cea mai frumoasă țară văzută vreodată.

Am avut onoarea și plăcerea să ajungem pe Marele Zid Chinezesc, să vizităm Palatul Interzis, mormintele dinastiei Ming, Palatul de Vară, Templul Lama, Templul Confucius, grădina zoologică din Beijing, Parcul Yuyuan, Orasul antic Zhujiajiao, multiple muzee și multe alte locuri pe care le recomand cu încredere.

Nu pot să nu menționez că, pe lângă vizitele realizate, aspectul culinar este unul de luat în calcul. Specialitățile chinezești merită  încercate cel puțin o dată în viață.

Pentru această delegație doresc să mulțumesc Institutlui Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze, Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, Excelenței Sale, Domnul Ambasador Xu Feihong și nu în ultimul rând soției domniei sale, doamna Tan Yu’xi.

Am văzut o China modernă, bine organizată, cu o cultură fascinantă și de o frumusețe unică, ce te face să te simți ca și cum ți-ar deschide porțile spre o altă lume.”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.