231

Coloana de foc, de Ken Follett, în librării de la 1 octombrie

Coloana de foc, de Ken Follett (este al treilea volum din seria Kingsbridge, celelalte două fiind Stâlpii Pământului și O lume fără sfârșit) si cel mai așteptat roman istoric al anului. Acțiunea cărții se petrece în vremuri tulburi, când două femei care nu se cunoscuseră niciodată devin rivale: regina Elisabeta I a Angliei și regina Maria a Scoției.

Coloana de foc, a treia carte din trilogia lui Ken Follett

Toată lumea încerca să o omoare pe regina Elisabeta, dorind să înlocuiască rapid cu un monarh catolic, astfel încât Anglia să devină din nou o țară catolică. Persoana pe care o aveau în gând era Maria, regina Scoției. Era o bună catolică, revendicase deja tronul Angliei și, conform Papei, era regina de drept a Angliei. Aceste două femei care, de fapt, nu se cunoscuseră niciodată devin fără să vrea, rivale. (Ken Follett)

Coloana de foc, de Ken Follett, cel mai așteptat roman istoric al anului, apare în România pe 1 octombrie. Stâlpii Pământului este un bestseller internaţional, cu vânzări-record. Romanul istoric semnat de Ken Follett a fost tradus în peste 30 de limbi, cumulând mai mult de 150 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume.

Pentru cititorii din întreaga lume, Ken Follett însuși face o primă descriere a viitorului roman. Urmăriți episoadele înregistrate de scriitor, în locurile în care se petrece acțiunea.

Cel de-al treilea filmuleț, înregistrat de scriitor în locurile istorice unde are loc acțiunea volumului Coloana de foc, poate fi vizionat acum pe site‑ul RAO

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.