Cotroceniul regal

Cotroceniul Regal

Cotroceniul regal, autor: Diana Mandache, Editura Curtea Veche

Cotroceniul regal e istoria Palatului Cotroceni, povestită de Diana Mandache. O poveste despre regi, regine și prințese, pe care am avut un motiv în plus s-o savurez, veți vedea la final de ce…

O carte frumoasă, ca aspect şi conţinut. Are multe ilustraţii de calitate, dar include mult mai multă informaţie decât un album de artă. În mai multe limbi, inclusiv în română, cuvântul  istorie  înseamnă şi poveste. Diana Mandache ne povesteşte istoria palatului Cotroceni, încă din secolul al XVII-lea, când moşia respectivă a intrat în posesia lui Şerban Cantacuzino. O face cu probitatea şi rigoarea istoricului autentic, fără să diminueze farmecul naraţiunii.

Astfel, deşi istoria palatului se confundă cu regina Maria, atât în ceea ce priveşte contribuţia creatoare la edificarea sau transformarea imobilului, cât şi fiindcă ea a fost persoana care a locuit cea mai lungă perioadă de timp la Cotroceni,autoarea nu ezită să facă nişte precizări. En passant, cu eleganţă, ea ne lămureşte că regina Elisabeta a fost cea care a introdus, în elita românească, modă iilor şi a catrinţelor, nu regina Maria, cum se credea. Si tot ea a fost prima iniţiatoare regală a spitalelor de campanie, fiind supranumită “mama răniţilor”.

3Aflăm despre criza prin care a trecut cuplul princiar în 1898-1899, când, însărcinată cu Mignon, principesa Maria a plecat să nască la părinţii ei. Iar principele Ferdinand, trecând peste toate bârfele, o urmează, la Gotha. Cartea ne descrie şi hobby-urile comune ale celor doi soţi încoronaţi: lectură, desigur, şi… pirogravură!

Născută şi educată în familia regală britanică, principesa Maria s-a adaptat cu greu la lâncezeala noastră balcanică. Permanenta ei activitate şi implicare erau privite cu suspiciune la Curtea de la Bucureşti, unde nici bărbaţii nu se evidențiau cu precădere prin fapte, ci prin declaraţii. Că principesa picta, era lăudabil. Că îşi vindea acuarelele la târguri pe care le organiza la Palat, de Armindeni, a rămas consemnat ca un fapt inedit. La fel de neobişnuit era, probabil, şi faptul că oferea găzduire la Palat unor oaspeţi străini lipsiţi de ranguri princiare (americanul George Huntington, directorul colegiului Robert din Istanbul). Sau că musafirii puteau vizita până şi dormitorul reginei. Sau că, în marea uşurinţă cu care comunica, s-a împrietenit cu grădinăreasa palatului, o anume Alice Martineau, împreună cu care nu se sfia să taie tufele de trandafiri.

Dar cartea nu se confundă cu istoria reginei Maria. Diana Mandache descrie etapele în care a fost clădit palatul, amenajările succesive prin care a trecut și faptele istorice care au avut loc aici, precum Consiliul de Coroană din august 1916, când s-a decis intrarea României în război, de partea Antantei. Sunt incluse în carte descrieri ale vieţii duse de ocupanţii săi. În ce aripă au locuit regina Elisabeta cu soţul sau, regele George al II-lea al Greciei, sau principele Carol cu soţia sa, Elena a Greciei, unde aveau loc dejunurile formale şi unde cele informale, unde cinau membrii familiei regale. Aflăm despre balurile mascate găzduite la Palat de tânărul cuplu princiar, precum şi despre desfăşurarea ceremoniilor naţionale, pe timpul regelui Ferdinand sau al Regenţei. Relatările sunt completate de fotografii, unele inedite, şi de reproduceri după meniurile servite sau schemele de amplasare a oaspeţilor la masă. Aici s-ar cuveni remarcat deosebitul simţ diplomatic al reginei Maria, care, optând pentru o masă rotundă, a făcut inutile oscilările între protocolul de tip francez şi de tip britanic…

4Descriind construcţiile, mobilierul şi operele de artă care le împodobeau, autoarea nu uită să indice şi cu ce fonduri s-au obţinut ele, sumele provenite de la bugetul de stat, precum şi pe cele din fondurile familiei regale, dovedind că se ştie cui aparţine fiecare obiect.

După cum am spus, volumul include informaţii şi fotografii inedite, inclusiv cu și despre o cameră în stil norvegian, cu care familia mea ar putea avea strânse legături, pe care le-am ignorat multă vreme.

Dar să mă explic: Radu Novian şi soţia lui, Severa, străbunica mea, au fost primii români care au trecut Cercul polar de nord, la numai un an după cucerirea Polului Nord (în 1897, şi tot cu „Fram”, nava lui Nansen). Ei au adus din călătorie o mulţime de fotografii, ce au fost prezentate ca ilustraţie la conferinţa ţinută la Societatea Geografică din Bucureşti, pe 9 martie 1898. Mai știu că principele Ferdinand a asistat la acea conferinţă despre „Şcoala şi biserica din Norvegia” şi că i-a remarcat deja pe străbunii mei ca fiind excentricii care se plimbau la Şosea, în sandale, fără ciorapi! Revăzând camera și citind despre ea, n-am putut să nu mă gândesc că poate existența ei fost parte din răsunetul expediției străbunicilor mei…

 

Irina Dimiu

Irina Dimiu

Irina Dimiu, jurnalist. „Aspir la armonie, iubesc oamenii, cărţile, călătoriile şi pisicile. Încă mai cred că, până la urmă, totul va fi bine.”
Irina Dimiu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.