167

Dan Brown: „Cred că planeta se va descurca foarte bine și fără religie”

Cea mai nouă lansare a lui Dan Brown, romanul Origini, promite să fie un eveniment editorial de succes, dar și unul extrem de controversat. „Vaticanul a făcut apel la toate bisericile catolice, cerându-le preoților să boicoteze cartea”, a afirmat  Dan Brown duminică, 1 octombrie, într-un interviu acordat CBS. El susține că „zeii” lumii de astăzi sunt pe cale de dispariție și că omenirea „se va descurca foarte bine și fără religie” în secolele ce vor veni.

A vândut mai mult de 200 de milioane de volume în lumea întreagă; cărțile sale au fost traduse în 56 de imbi, iar Codul lui da Vinci, thrillerul care l-a transformat într-un star internțional, este una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile.

Dan Brown se pregătește de lansarea thrillerului Origini, care a stârnit pasiuni încă de la începutul anului. Odată cu succesul însă vine și un val puternic de critici din partea unor grupări religioase sau a unor comunități de cititori care îi reproșează autorului felul cum descrie creștinismul în cărțile sale. „Practic, Vaticanul a făcut apel la toate bisericile catolice, cerându-le preoților să boicoteze cartea. În felul acesta, veți răspândi cuvântul Evangheliei și îl veți acuza pe autor de minciună”, a afirmat  Dan Brown duminică, 1 octombrie, într-un interviu acordat CBS. La  întrebarea reporterului: ,,Vă considerați un anti-catolic sau un ateu?’’, Brown a rspuns : „Nu, absolut nu. Religia a adus mult bine omenirii. În același timp însă, în fiecare religie există facțiuni care preiau anumite metafore sau mituri ale scripturii și afirmă că sunt fapte adevărate. Acesta este un pericol pentru orice religie, pentru orice filosofie.

În Origini, ultimul thriller, care va apărea în această toamnă în toată lumea, iar în a doua parte a lunii noiembrie și în România, autorul vorbește despre  divinitate ca fiind în pragul dispariției. „Istoric vorbind, toți zeii au căzut la un moment dat, spune Brown în același interviu. Prin urmare, mă întreb: suntem atât de naivi încât să ne închipuim că zeii de astăzi nu vor avea parte de aceeași soartă?”. „Credeți că vom trăi într-o lume mai bună astfel?’’ întreabă reporterul. Răspunsul lui Brown nu își propune deloc să calmeze spiritele înainte de lansarea cărții sale : „Eu cred că planeta noastră o să se descurce foarte bine și fără religie și cred că omenirea se îndreaptă în această direcţie”, a afirmat autorul.

Interviul integral poate fi urmărit aici:

Iată în continuare și câteva pagini (Prologul) din Origini, în avanpremieră.  Ca şi celelalte din serie, un bestseller internaţional.

ORIGINI, de Dan Brown

În memoria mamei mele

Trebuie să fim dispuși să renunțăm la viața pe care ne-am planificat-o, pentru a o putea trăi pe cea care ne așteaptă.

Joseph Campbell

DATE: Toate lucrările de artă și arhitectură, toate informațiile de ordin științific și toate organizațiile religioase care apar în acest roman sunt reale.

Prolog

În vreme ce bătrânul tren cu cremalieră își croia încet drum în sus pe versantul amețitor, Edmond Kirsch privea masivul muntos care se înălța deasupra lui. În depărtare, construită în stânca muntelui, uriașa mănăstire din piatră părea suspendată în aer, ca și când cineva ar fi contopit-o, prin cine știe ce magie, cu buza abisului vertical.

Atemporal, sanctuarul din Catalonia, Spania, rezistase inexorabilei atracții gravitaționale vreme de mai bine de patru sute de ani, fără a-și trăda niciodată scopul pentru care fusese construit, acela de a-i izola de lumea modernă pe cei din  interiorul ei.

„În mod ironic, ei vor fi acum primii care vor afla adevărul, își spuse Kirsch, întrebându-se cum aveau să reacționeze. Istoric vorbind, cei mai periculoși oameni din lume fuseseră întotdeauna oamenii lui Dumnezeu… mai cu seamă atunci când zeii lor erau amenințați. Iar eu mă pregătesc să arunc o torță aprinsă într-un cuib de viespi.“

Când trenul ajunse pe culme, Kirsch zări o siluetă solitară care-l aștepta pe peron – un schelet împuținat, înveșmântat în tradiționala sutană catolică purpurie cu stihar alb, cu un zucchetto [1]  pe cap. Recunoscând din fotografii trăsăturile osoase ale celui care-l întâmpina, Kirsch simți un neașteptat aflux de adrenalină.

„Valdespino a venit personal să mă salute.“

Episcopul Antonio Valdespino era o personalitate importantă în Spania – nu doar un prieten și un sfătuitor de încredere al regelui, ci și unul dintre cei mai energici și mai influenți militanți pentru păstrarea valorilor catolice conservatoare și a standardelor politice tradiționale.

– Edmond Kirsch, presupun, rosti episcopul în clipa în care Kirsch coborî din tren.

– În persoană, confirmă el zâmbind și strângând mâna osoasă a gazdei. Vă mulțumesc, eminență, pentru că ați organizat această întâlnire.

– Apreciez faptul că dumneavoastră ați solicitat-o, replică episcopul, a cărui voce era mai puternică decât se așteptase Kirsch, limpede și pătrunzătoare ca dangătul unui clopot. Nu se întâmplă des să fim consultați de oameni de știință, și mai ales de cineva cu prestigiul dumneavoastră. Pe aici, vă rog.

Valdespino își conduse oaspetele pe peron, în vreme ce vântul rece de munte îi șfichiuia sutana.

– Trebuie să mărturisesc, adăugă el, că arătați altfel decât mi-aș fi imaginat. Mă așteptam la un savant, dar dumneavoastră sunteți mai degrabă…

Aruncând o privire cu o ușoară nuanță de dispreț spre elegantul costum Kiton K50 și spre pantofii Barker din piele de struț ai oaspetelui său, continuă:

– …trendy, cred că e cuvântul, nu-i așa?

Kirsch zâmbi politicos. „Termenul trendy nu mai e la modă de vreo zece ani.“

– Deși am citit lista realizărilor dumneavoastră științifice, tot nu știu foarte bine cu ce anume vă ocupați.

– M-am specializat în teoria jocurilor și modelarea computerizată.

– Deci faceți jocuri pe computer pentru copii?

Kirsch bănuia că episcopul afișa un aer neștiutor în încercarea de a se arăta curtenitor. Fiindcă, știa bine, Valdespino era un cunoscător extrem de bine informat în domeniul tehnologiei și adesea îi avertiza pe ceilalți cu privire la riscurile ei.

– Nu, eminență. Teoria jocurilor este o ramură a matematicii care studiază tiparele pentru a putea face predicții cu privire la viitor.

– Ah, da. Parcă am citit că ați prezis, cu câțiva ani în urmă, izbucnirea unei crize financiare în Europa. Și atunci când nimeni nu pleca urechea la spusele dumneavoastră, ați salvat situația concepând un program de computer care a readus Uniunea Europeană la viață. Cum suna butada aceea celebră a dumneavoastră? „La treizeci și trei de ani, am vârsta pe care o avea Iisus când a înviat din morți.“

Kirsch simți o strângere de inimă.

– O analogie nefericită, eminență. Eram tânăr pe atunci.

– Tânăr? râse episcopul încetișor. Și câți ani aveți acum…? Poate patruzeci?

– Exact.

Bătrânul surâse în vreme ce sutana continua să-i fie fluturată de vânt.

– Ei bine, cei săraci cu duhul ar fi trebuit să moștenească Pământul, însă lumea este acum a celor tineri – cei cu preocupări tehnologice, care stau necontenit cu privirile în ecranele video, în loc să și le întoarcă spre propriul suflet. Trebuie să recunosc, niciodată nu mi-aș fi închipuit că-l voi întâlni chiar pe tânărul aflat în avangarda mișcării. Știați că sunteți considerat un profet?

– În cazul dumneavoastră, un profet nu foarte priceput, eminență. Când v-am solicitat o întâlnire privată împreună cu colegii dumneavoastră, am calculat că șansele de a accepta se ridicau la numai douăzeci la sută.

– Așa cum le-am zis colegilor mei, credincioșii au întotdeauna de câștigat ascultându-i pe cei care nu cred. Doar auzind vocea diavolului putem aprecia mai bine glasul lui Dumnezeu. Glumesc, firește, surâse bătrânul. Vă rog să-mi iertați simțul umorului învechit. Din când în când, filtrele autoimpuse mai dau rateuri.

Cu aceste cuvinte, episcopul Valdespino schiță un gest.

– Ceilalți ne așteaptă. Pe aici, vă rog.

Kirsch zări destinația către care se îndreptau – o colosală citadelă din piatră aburcată pe buza unei stânci al cărei perete vertical cobora sute de metri până într-o vale cubărită la poalele unor dealuri împădurite. Descumpănit de înălțime, Kirsch își întoarse privirea de la hăul căscat și-și urmă gazda pe poteca șerpuită, îndreptându-și gândurile spre întâlnirea programată. Ceruse o audiență cu trei importanți lideri religioși care tocmai participaseră la o conferință în mănăstire.

Parlamentul Mondial al Religiilor.

Începând din 1893, sute de lideri spirituali ai unui număr de aproape treizeci de mișcări religioase din lume se reuneau la fiecare câțiva ani în locuri diferite, pentru o săptămână de dialoguri interconfesionale. Printre participanți se aflau diverși clerici creștini influenți, rabini evrei și mullahi musulmani din lumea întreagă, dar și pujari hinduși, bhikkhu budiști, jainiști, adepți ai sikhismului și alții.

Parlamentul avea ca obiectiv declarat „cultivarea armoniei între religiile lumii, construirea de punți între diverse mișcări spirituale și celebrarea comuniunii între toate credințele religioase“.

„Un țel nobil“, chibzui Kirsch, care-l considera totuși un exercițiu inutil – o căutare fără rost a unor puncte comune întâmplătoare într-un ameste eterogen de povești, mituri și închipuiri străvechi.

Continuând să străbată poteca alături de episcopul Valdespino, Kirsch privi în jos, la stânca abruptă, şi-l străbătu un gând sardonic: „Moise a urcat un munte pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, eu am urcat un altul pentru a face exact contrariul“.

Motivația pentru acest demers, își spusese el, era una a obligației de ordin etic, însă știa bine că vizita lui acolo era alimentată și de o doză considerabilă de orgoliu personal – aștepta nerăbdător să simtă mulțumirea de a sta față în față cu clericii aceia și a le vesti iminenta prăbușire.

„Ați avut șansa voastră de a ne defini adevărul.“

– V-am citit CV-ul, spuse episcopul pe neașteptate, întorcându-și privirea spre Kirsch. Am văzut că aţi studiat în cadrul Universității Harvard.

– Da, însă n-am luat licența.

– Înțeleg. Nu cu mult timp în urmă, citeam că, pentru prima dată în istoria acestei universități, printre studenții ei sunt mai mulți atei și agnostici decât cei care se consideră adepți ai unei religii. Este o statistică sugestivă, domnule Kirsch.

„Ce pot să zic? ar fi vrut el să-i răspundă. Studenții noștri sunt cu fiecare an mai inteligenți.“

Vântul sufla și mai tare când ajunseră în fața vechiului edificiu din piatră. Înăuntru, în lumina palidă de la intrare, aerul părea greu de la mirosul dens al tămâii arse. Cei doi bărbați străbătură un labirint de coridoare întunecate. Kirsch se străduia să se adapteze la semiobscuritate. În cele din urmă ajunseră în fața unei uși din lemn, neobișnuit de mici. Episcopul ciocăni, se aplecă și intră, făcându-i semn să-l urmeze.

Nesigur, Kirsch păși peste prag.

Se afla într-o încăpere dreptunghiulară, ai cărei pereți înalți erau ticsiți cu tomuri vechi, legate în piele. Rafturi suplimentare, separate, mărgineau zidurile aidoma unor coaste, alternând cu radiatoare din fontă care șuierau și zăngăneau, dând impresia stranie că încăperea însăși era vie. Kirsch ridică privirea spre pasarela cu balustradă ornată care înconjura etajul și în clipa aceea știu fără urmă de îndoială unde se aflau.

„Celebra bibliotecă de la Montserrat“, își dădu el seama, uimit de faptul că fusese primit acolo. Se spunea că încăperea aceea găzduia texte rare, chiar unice, la care aveau acces doar acei călugări care-și dăruiseră viața lui Dumnezeu, trăind sechestrați acolo, pe acel munte.

– Ați cerut discreție, îi spuse episcopul. Ne aflăm în cel mai retras spațiu al nostru. Puțini dintre cei de afară au intrat vreodată aici.

– Un privilegiu generos. Vă mulțumesc.

Pășind în urma episcopului, Kirsh se apropie de o masă mare din lemn, la care așteptau doi bărbați în vârstă. Cel din stânga părea istovit de vreme, cu privirea obosită și barba albă, încâlcită. Purta un costum negru, boțit, o cămașă albă și o pălărie fedora.

– Rabinul Yehuda Köves, i-l prezentă episcopul. Un filosof prestigios, autorul unor scrieri ample despre cosmologia Cabalei.

Kirsch se întinse și strânse politicos mâna rabinului Köves.

– Îmi face plăcere să vă întâlnesc, domnule. V-am citit cărțile despre Cabala. Nu pot spune că le-am înțeles, dar le-am citit.

Köves înclină din cap, afabil, și-și tamponă ochii lăcrimoși cu batista.

– Iar domnia sa, continuă episcopul întorcându-se spre cel de-al doilea bărbat, este reputatul allamah Syed al-Fadl.

Venerabilul cărturar islamic se ridică și surâse larg. Era scund și îndesat, cu o figură jovială care părea să nu se potrivească deloc cu ochii lui pătrunzători. Era înveșmântat într-un simplu thawb [2]   alb.

– Iar eu, domnule Kirsch, am citit previziunile dumneavoastră cu privire la viitorul omenirii.  Nu pot afirma că sunt de acord cu ele, însă le-am citit.

Kirsh zâmbi îndatoritor și-i strânse mâna.

– Oaspetele nostru, reluă episcopul adresându-se colegilor săi, este, așa cum știți, un apreciat profesionist în domeniul computerelor, specialist în teoria jocurilor, inventator și un fel de profet al lumii tehnologice. Ținând cont de sfera de activitate a domniei sale, m-a mirat solicitarea sa de a ni se adresa în această formulă. De aceea, îl voi lăsa pe domnul Kirsch să ne explice pentru ce se află aici.

Cu aceste cuvinte, episcopul Valdespino se așeză între colegii lui, își împreună mâinile și ridică spre el o privire nerăbdătoare. Asemenea juraților într-o sală de judecată, atitudinea celor trei crea o atmosferă care amintea mai degrabă de Inchiziție decât de o agapă amicală între niște minți luminate. Dintr-odată, Kirsch conştientiză că episcopul nici măcar nu-i pregătise și lui un scaun.

Mai mult nedumerit decât intimidat, își studie o clipă gazdele încărunțite. „Deci aceasta este Sfânta Treime pe care am solicitat-o. Cei Trei Magi.“

Luându-și un răgaz de o clipă pentru a-și impune prezența, Kirsch se apropie de fereastră și privi în jos, la superba panoramă care se deschidea dedesubt. Un mozaic de pajiști și pășuni scăldate în soare acoperea o vale adâncă, lăsând apoi loc piscurilor ascuțite ale munților Collserola. Departe în zare, undeva deasupra Mării Balearelor, un front amenințător de nori de furtună începuse să se adune la orizont.

„Cum nu se poate mai potrivit“, reflectă Kirsch, conștient de tulburarea pe care avea s-o stârnească în scurt timp acolo, în acea încăpere, însă și în lumea de afară.

– Domnilor, începu el, întorcându-se brusc spre cei trei, cred că episcopul Valdespino v-a transmis deja dorința mea de confidențialitate. Înainte de a continua, aș vrea să repet că ceea ce vă voi comunica trebuie păstrat în cel mai strict secret. Mai simplu spus, cer din partea fiecăruia dintre dumneavoastră angajamentul că va păstra tăcerea. Suntem de acord în această privință?

Cei trei bărbați încuviințară în liniște – gest despre care Kirsch știa că era totuși inutil. „Vor vrea să îngroape cât mai adânc această informație, nicidecum s-o difuzeze.“

– Mă aflu astăzi aici, continuă el, deoarece am făcut o descoperire științifică, una pe care o veți considera, cred, surprinzătoare. Este un domeniu pe care l-am studiat ani de-a rândul, cu speranța că voi găsi răspunsul la două dintre cele mai profunde întrebări ale spiritului omenesc. Iar acum, că am reușit, mă adresez dumneavoastră, deoarece cred că informația pe care o dețin îi va afecta pe credincioșii din întreaga lume într-un mod radical, provocând, probabil, o schimbare de paradigmă pe care n-aș putea s-o descriu decât ca… explozivă. În acest moment, sunt singura persoană din lume care cunoaște această informație. Şi mă pregătesc să v-o dezvălui.

Duse mâna la buzunar și scoase un smartphone supradimensionat – unul conceput și realizat în mod special pentru nevoile lui. Telefonul avea o husă viu colorată, cu ajutorul căreia Kirsch îl așeză în fața celor trei bărbați ca pe un ecran de televizor. Peste o clipă avea să folosească dispozitivul pentru a apela un server ultrasecurizat, își va tasta parola de acces din patruzeci și șapte de caractere și va accesa o un fişier streaming, o tehnologie multimedia prin care transferul de date de la sursă la o destinaţie este perceput ca un flux continuu.

– Ceea ce veți vedea, le spuse el, este rezumatul unui anunț pe care sper să-l împărtășesc lumii întregi, probabil cam peste o lună. Dar înainte, am vrut să mă consult cu unii dintre cei mai influenți lideri religioși, pentru a înțelege mai bine cum va fi primită această informație de cei pe care-i va afecta în modul cel mai profund.

Episcopul oftă, părând mai degrabă plictisit decât îngrijorat.

– Un preambul incitant, domnule Kirsch. Vorbiți de parcă ceea ce aveți de gând să ne arătați va zdruncina marile religii ale lumii din temelii.

Kirsch privi în jur, la tezaurul străvechi de texte sacre şi chibzui. „Nu le va zdruncina din temelii. Le va spulbera“.

Apoi îi cântări din ochi pe cei trei bărbați aflați în fața lui. Ceea ce nu știau ei era faptul că, peste numai trei zile, Kirsch intenționa să facă publică prezentarea video respectivă, în cadrul unui eveniment exploziv, meticulos coreografiat. Iar atunci când o va face, oamenii din lumea întreagă vor înțelege că învățăturile tuturor religiilor de pe Pământ au, într-adevăr, un lucru în comun. Toate sunt greșite.

[1]  Acoperământ mic şi sferic pentru cap, purtat de clericii Bisericii Catolice (n.tr.)

[2] Veşmânt arab asemănător unei robe, lung până la gleznă şi, de obicei, cu mâneci lungi, purtat îndosebi în ţările arabe. (n.tr.)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.