15,357

Emigrare după 40 de ani: „Niciodată nu e prea târziu să o iei de la zero”

Despre emigrare, cu Maria Dolores P. (46 de ani) care, acum 2 ani și-a luat familia și-a plecat să locuiască la Winchester (100 km sud-vest de Londra), capitala comitatului Hampshire. Celor care se văicăresc de vremea londoneză și clima britanică în general, nu le spun decât că Winchester este situat într-o zonă verde superbă, din extremitatea vestică a Parcului Național South Downs, aflată la vreo 50 de minute cu mașina de ocean, spre sud. Ok, am rezolvat cu vremea, dar restul? Ce a determinat-o să plece din țară, după 40 de ani, cu doi copii mici? Cum a reușit să se adapteze noii vieți? I-am pus o mulțime de întrebări, iar ea povestește…

despre emigrare după 40 de ani

Cu familia în Portsmouth, un oraș-port aflat la 50 de minute de Winchester în sud, spre ocean

Cred că am fost atrasă de mică de ideea de a trăi într-o altă lume. Îmi amintesc că, în copilărie, am vazut un reportaj făcut de Aristide Buhoiu și mi-am spus că ar fi tare frumos dacă aș putea trăi în Canada. Mai târziu am fost foarte aproape de acest lucru, am avut toate formalitățile gata, dar înainte de vizita medicală m-am răzgândit. La asta a contribuit și maică-mea, care și-a dorit toată viața cu disperare să nu plec de-acasă. N-a fost să fie… Destinul a făcut să petrec 3 ani în SUA (între 27 la 30 de ani), de unde am revenit cu greu. Am avut opțiunea Canada la îndemână, dar voința mamei, combinată cu un „nu știu exact ce” m-au oprit să plec atunci.

După cei 3 ani de America, am experimentat cea mai sumbră perioadă din viață, când am fost real depresivă. Îmi lipseau toate, de la locurile și oamenii întâlniți până la modul de viață american. O nouă lume se deschisese pentru mine, apoi se închisese brusc, înainte ca măcar să am timpul necesar să o decopăr în întregime. De aceea cred că revenirea în țară a fost atât de dură. Ceea ce nu îmi plăcuse înainte nu îmi plăcea nici acum, dar amplificat. Îmi lipseau prietenii de-acolo, zâmbetele de pe stradă și  natura. Cred că mi-a trebuit cel puțin un an să îmi revin. M-a ajutat faptul că am început un job care m-a atras, cu oameni cu care îmi făcea placere să lucrez. Și faptul că munceam foarte mult. Oarecum, cred că nu mai aveam timp sa mă gândesc. Dar gândul la America era acolo.

Apoi l-am cunoscut pe cel care avea să-mi fie soț. El lucra în străinatate, ne-am întâlnit online, dar asta este deja altă poveste. Întotdeauna, oricât de greu mi-a fost în viață, am simțit că sunt un om norocos și că cineva acolo sus mă iubește. Așa a fost și când l-am cunoscut pe soțul meu. După 10 ani de căsnicie, simt același lucru. Mi-aș dori să trăim împreună încă 100 de ani. Cu puțin noroc, sper să se întâmple astfel și pe ultimii plănuiesc să îi petrecem în doi, pescuind și grădinărind. Și crescând nepoți. În mare, acesta este planul nostru de viață.  Soțul meu lucrează în divese zone ale lumii. Uneori l-am urmat, însă de când băiețelul  nostru a început școala, am încercat să-I oferim stabilitate.

Decizia

Acum vreo 3 ani, am fost plecați din țară, cam un an. Departe de casă, aveam nevoie să rămân în contact cu țara și mă uitam mult la posturile noastre TV.  Era perioada cu Udrea la pușcărie și cu cele câteva tumultoase arestări. A fost momentul când ne-am spus amândoi că nu e cazul să ramânem. Cred că atunci am conștientizat că nu mai am nici un pic de încredere că România merge într-o direcție bună. Nu ne lipsea nimic financiar, aș fi putut să nu mai muncesc niciodată, și totuși am decis să plecăm.

Nu ne lipsea nimic financiar, aș fi putut să nu mai muncesc niciodată, și totuși am decis să plecăm.

Sunt convinsă că niciodată nu este prea târziu să o iei de la zero. Am renunțat la viața liniștită de-acasă, conștientă că va trebui sa facem eforturi și să muncim din greu, din nou. Dar văzusem răutatea în formă pură în ochii unor conaționali; și văzusem un om murind într-un spital din țară. Atunci am știut că nu pot să îmi cresc copiii într-o bulă și că vor trebui să iasă din ea, la un moment dat. Dacă tu, ca părinte, îi înveți să discrimineze și să se poarte urât, vor ajunge adulți cu probleme de comportament. Plus infatuarea și autosuficiența oamenilor cu bani… Toate acestea m-au speriat și m-au convins să plec. Știu că e o situație firească în cazul țărilor care au trecut prin comunism, dar din păcate, perioada asta a distrus enorm din sufletul poporului nostru.

Aici societatea e mai așezată. Și aici sunt pericole – droguri, băutură – dar ai timp să îi înveți despre bine și rău, până ajung la vârsta critică. Sunt învățați de mici ce înseamnă empatia sau discriminarea. Poți să ieși în pijama pe stradă și nimeni nu o să râdă de tine.

Am avut de ales între țările nordice și Anglia. Ideea de a învăța o limbă precum suedeza sau finlandeza și de a trăi în frig, m-a  descurajat. În Anglia aveam prieteni în partea de sud și în Scoția. La decizie, a câștigat sudul. Așa am ajuns să traim în Winchester. La câteva săptămâni după ce am ajuns aici, copiii (avem un băiețel și fetiță) au început școala, respectiv grădinița. Mi-a fost dor de casă și de prieteni la început, dar mai trecusesm experiența „exilului” și știam la ce să mă aștept. În plus, cand ai doi copii mici, nu prea ai timp să fii melo.

Situația financiară bună și prietenii ne-au fost de mare ajutor și pot spune că a contat foarte mult să nu am presiunea unui job imediat sau faptul ca am călcat pe pași deja bătătoriți. M-am simțit bine de la început, trăim într-o zonă cu o climă foarte plăcută și suntem permanent îmbrațișați de natură. Oriunde m-aș uita, văd ceva verde – o grădină, un arbust, un copăcel, în orice moment al anului. Și cerul.

Winchester, 3 iunie 2018

Anglia, un fel de America mai mică

Prima impresie despre Winchester și partea aceasta a Angliei: am avut senzația că este o America intrată la apă (totul este mai mic aici, străzile, casele, locurile de parcare) dar același verde, același cer, aproape. M-am simțit de la început ca în vacanță (pe atunci am fost într-o vacanță prelungită). După doi ani, mă simt la fel. Le tot spun colegelor mele ce norocoase sunt să trăiască în mijlocul naturii, având în același timp toate avantajele civilizației.

M-am simțit de la început ca în vacanță. După doi ani, mă simt la fel.

După un an si ceva am decis să cumpărăm casă (chiriile sunt destul de mari – pentru un apartament de 70 de mp, cu 2 dormitoare, plăteam 1200 de lire chirie. E drept că era într-o zonă foarte bună și arondat la școli foarte căutate).  Am vândut 2 proprieăți în România și tot mai avem de dat bani la casă, care este mult mai mică decât cea pe care o mai avem acasă.  Proprietățile aici sunt scumpe, pentru că este o zonă căutată, aproape de Londra, dar și de mare, dezvoltată economic, cu școli foarte bune și infracționalitate extrem de scăzută. Clima este, de asemenea, foarte prietenoasă. Toți acești factori se reflectă în prețul locuințelor și al chiriilor. După ce am luat casa (acum 5 luni) ne-am simțit și mai acasă, poate pentru că e și prima noastră casă pe pământ (până acum am locuit numai în apartamente). Avem o grădină mica, de care sunt îndrăgostită și unde am redescoperit grădinaritul, o ocupație care mă relaxează și bucură foarte mult.

emigrare in UK

În grădina casei din Winchester

Brexitul nu a schimbat foarte mult percepția mea despre Anglia. Nu mă interesează politica și pot spune că nu am avut nicio experiență neplacută în felul în care am fost tratați, eu și familia mea. Majoritatea englezilor cu care am intrat în contact au fost împotriva Brexit-ului și toate experiențele de până acum au fost pozitive. Nu mi se pare că suntem foarte diferiti. Cred că britanicii sunt mai reținuți in prima fază, dar dacă te plac, devin calzi și apropiati. Și da, mulți au acel umor englezesc…

Citiți aici mai departe povestea ei, despre muncă, educație și sănătate în UK: „Sistemul medical e singurul care mă sperie”

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me

Latest posts by Mihaela Doina Radulescu (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.