195

Eugen Ovidiu Chirovici: „Suma avansurilor din drepturi de publicare depășește un milion de dolari”

Ianuarie 2017 este luna în care Cartea Oglinzilor a lui Eugen Ovidiu Chirovici a ajuns în librăriile din 38 de țări. Într-o vreme când presa e pe ducă și viitorul literaturii nesigur, când oamenii preferă să se uite la un film în loc să citească o carte bună, românul Eugen Ovidiu Chirovici dă lovitura ca scriitor recunoscut internațional, cu un roman polițist-thriller. O carte pe care s-au bătut edituri din întreaga lume, iată cronica unui succes anunțat și câteva explicații ale autorului, într-un interviu pentru 24life.ro.

Am citit Cartea Oglinzilor într-o după amiază, până noaptea târziu. N-am lăsat-o din mână până nu am aflat cine e criminalul – acesta este și scopul unei cărți bune, nu? O poveste bine legată, antrenantă, cu descrieri precise și personaje bine conturate, la care te gândești și după ce ai închis cartea. Dar cred că ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost faptul că, de la prima până la ultima pagină, ești convins că este scrisă de un american sadea. Unul din clasa mijlocie, familiarizat cu mediul universitar, care este, pe rând – agent literar, student sau polițist; care trăiește de 20 de ani la New York, iar la un moment dat se deplasează la un centru corecțional din Missouri. Deși am fost tentată să-i atribui succesul de best seller internațional locului în care se desfășoară acțiunea, mi-am amintit că autorul a mai scris astfel de povești și romane, unele la fel de „globale” sau „americane”. Înainte să se stabilească în străinătate, E. O. Chirovici a publicat în România 11 romane şi 5 cărţi de non-ficţiune – bine primite, dar departe de interesul stârnit de cea mai recentă. Poate că limba în care a fost trimisă agențiilor literare a fost un atu important al cărții. Sau poate că pur și simplu scrierile lui, constant bune, ca și încercările de a pătrunde pe piața internațională – au atins o masă critică. „Mi-au trebuit doi ani de trimis scrisori în SUA şi UK pentru a reuşi să-mi găsesc un agent care să accepte să mă reprezinte”, spune el într-un interviu în Revista Sinteza. „Un manuscris bun este remarcat şi apreciat de agenţi/editori, indiferent dacă este scris de cineva din New York, Londra, Paris sau Bucureşti, atâta vreme cât este transpus într-o limbă de circulaţie internaţională. Niciun autor nu ar trebui să aibă complexe de inferioritate provocate de spaţiul literar din care provine. Limba reprezintă o problema, e adevărat, dar să nu uităm că Isaac B. Singer a cucerit gloria internaţională scriind în idish, iar Ismail Kadare, în albaneză. Şi sunt multe alte exemple de genul celor menţionate. Oricum, în ultimele două decenii, mai ales prin intermediul ICR, au fost traduşi şi publicaţi în străinătate mult mai mult autori români decât în perioada comunistă. Problema e că o carte publicată la o editură modestă riscă să treacă neobservată de publicul larg, critică şi presă chiar dacă e valoroasă.”

Povestea cărții

Povestea scrierii și publicării acestui roman este o poveste în sine, pe care Eugen Ovidiu Chirovici a spus-o pe blog și în mai multe interviuri, iat-o aici, pe scurt.

A scris prima variantă a cărții în 5 luni, între februarie și iunie 2014, apoi a mai șlefuit-o de 4-5 ori până s-o trimită unei duzini de agenți literari. Șapte dintre ei i-au cerut manuscrisul integral, pe care însă l-au respins în final, fără să precizeze motivul. L-a mai „șlefuit” de vreo 2 ori și l-a trimis unor edituri mai mici. Dintre acestea, una i-a răspuns, în persoana lui Robert Peett, de la Holland Books, o mică editură în Newbury, lângă Reading, unde E.O. Chirovici locuia pe-atunci. S-au întâlnit la o cafea, iar întâlnirea avea să fie una memorabilă. Peett i-a spus că manuscrisul era prea bun pentru editura lui, că nu avea bani să îl plătească în avans și nici posibilitatea unei distribuții de anvergură, pe măsura cărții. Deși Chirovici a fost șocat să audă asta și convins inițial că editorul râde de el, i-a ascultat sfatul și a doua zi a trimis manuscrisul la încă 3 agenți din UK. I-a răspuns Maarilia Savvides, de la Peters, Fraser, Dunlop. Marilia și echipa ei i-au spus că proiectul va fi o lovitură. Scepticismul nu l-a părăsit însă nici în următoarele două săptămâni, până când agenția nu a primit oferte foarte bune de la edituri din 10 țări. „Acum nu mai eram sceptic. Eram înfricoșat, pentru că totul se petrecea atât de repede”, scrie autorul pe blog. „Binecuvântat să fii, Robert Peett! Onestitatea și bunătatea ta mi-au salvat cariera.” Restul e istorie. La mai multe luni de la succesul internațional, autorul spune că nu se aștepta deloc la acesta. „Sigur, speram să găsesc o cale spre editurile care fac parte din aşa-numitul „Big Five” (Penguin Random House, Simon & Schuster, Macmillan, Hachette, HaperCollins), dar la o scară mult mai modestă. Nu mă aşteptăm că drepturile unui roman de-al meu să fie achiziţionate de edituri de prima mână din 38 de ţări, încă înainte de publicare, cum ar fi Penguin Random House în UK, Simon & Schuster în SUA, Longanesi în Italia, Literatura în Spania şi Editions Les Escales în Franţa.”

Întrebat cum și-a găsit subiectul, el povestește că ideea i-a venit prin 2013, când într-o discuție cu mama sa și-a dat seama că o amintire de pe când era copil, de fapt nu avusese loc niciodată. Că nu participase la înmormântarea unui fotbalist celebru al vremii și că amintirile legate de asta proveneau din povestirile tatălui său. O întâmplare care i-a demonstrat capacitatea oamenilor de a cosmetiza și chiar falsifica amintirile, abilitate pe care se bazează și acțiunea Cărții Oglinzilor. Ce-ar fi dacă cineva crede că a văzut ceva și își „amintește” lucruri pe care nu le-a văzut niciodată? Un roman psihologic, prins într-o acțiune polițistă, povestită cu stil. „Un roman așa zis polițist ar trebui să fie la fel de stilat ca și unul literar”, scrie E.O. Chirovici pe blog. „Fiți buni și citiți The Long Good-bye de Raymond Chandler sau Who Killed Palomino Molero, de Mario Vargas Llosa sau The Pledge, de Friedrich Durrenmatt.” – iată, așadar, modelele lui Chirovici ca autor de romane thriller – polițiste.

foto: pagina de facebook E O Chirovici

După ce am citit cartea, cronicile, povestea, interviuri în care autorul spune totul despre ea, oferind detalii până și despre rutina scrisului, mărturisesc că mi-a fost greu să găsesc întrebări la care domnia sa să nu fi răspuns deja. Mi-am încercat totuși norocul și iată interviul domnului Eugen Ovidiu Chirovici pentru revista 24life.ro:

MDR: Descrierile din carte – oameni, locuri – sunt de mare acuratețe, aici recunosc parte din talentul de reporter. Când citești, parcă ești acolo și vezi personajele mișcându-se și vorbind aievea. Sunt locuri pe care le-ați vizitat personal, le-ați văzut în realitate? Ați împrumutat pentru personaje trăsături ale unor oameni pe care i-ați cunoscut cândva?

EO Chirovici: Da, am călătorit prin toate locurile menționate în carte, însă cu mulți ani înainte să o scriu. Poate că personajele au ceva din mine sau din oamenii pe care îi cunosc, însă nu a fost un proces conștient și nici unul dintre ele nu are corespondent în realitate.

MDR: Cum ați ales numele personajelor?

EO Chirovici: Pe unele le-am construit, pur și simplu, cum ar fi de pildă Richard Flynn – are origini irlandeze, iar Flynn este un nume tipic irlandez. Pe altele le-am pescuit din alte cărți sau de pe facebook.

MDR: Când v-ați gândit la subiect, ați ales ceva ce ați crezut că ar atrage publicul sau ați scris ceea ce v-ar fi plăcut să citiți, de fapt?

EO Chirovici: Evident, a doua variantă este cea adevărată. Nu am scris și nu scriu cu gândul la succesul de public, deși este minunat că se întâmplă să-l am.

MDR: Ați scris cartea în română, apoi v-a ajutat s-o traduceți în engleză prietenul dvs Alistair Ian Blyth – cum s-a desfășurat procesul de traducere, mai exact?

EO Chirovici: Am scris prima schiță în limba română, apoi am extins versiunea în limba engleză, cu ajutorul lui Alistair, atunci când m-am împotmolit. După care am șlefuit de câteva ori varianta rezultată. Următoarea carte, care este deja finalizată, e scrisă direct în engleză. Sigur, Alistair cunoaște româna la perfecție, trăiește în România de mulți ani și a tradus o mulțime de cărți din română în engleză, din câte știu. E un om minunat. Fără ajutorul lui, nu aș fi reușit niciodată să traversez în viață deșertul care înseamnă exprimarea literară într-o altă limbă decât cea nativă.

MDR: După succesul european, ați mai primit vreo veste de la agențiile americane care v-au refuzat inițial manuscrisul?

EO Chirovici: Licitația pentru drepturile de autor pe teritoriul SUA a fost câștigată în toamna anului 2015 de Simon & Schuster, cel mai mare grup editorial din lume. Versiunea cartonată a apărut cu câteva zile în urmă, versiunea de buzunar va fi publicată la toamnă, ca și în Anglia, Germania, Italia, etc.

MDR: Cum vă explicați succesul fulminant al acestei cărți? Care credeți că este secretul unei cărți de succes în zilele noastre?

EO Chirovici: Evident, habar n-am. Și pentru mine a fost șocant să văd intensitatea furtunii stârnite de cartea mea în lumea editorială internațională în 2015.

MDR: Presa speculează drepturi de autor cu 7 zerouri – puteți să ne dați un indiciu asupra aspectului financiar al acestui succes?

EO Chirovici: Detaliile contractelor sunt confidențiale, evident, însă vă pot confirma faptul că suma avansurilor convenite cu editurile din cele 38 de țări care au achiziționat drepturile de publicare depășește un million de dolari.

MDR: Care este titlul cărții pe care vă pregătiți s-o lansați?

EO Chirovici: Următorul meu roman se numește „The Book of Echoes”

„Cartea Oglinzilor”, în cifre și comentarii

  • După ce agenția londoneză Peters Frase și Dunlop a prezentat lumii editoriale Cartea Oglinzilor, o editură italiană a răspuns în 3 ore, iar 11 edituri germane și-au disputat publicarea ei. În Franța au fost nouă edituri, iar în UK – opt, dintre care Century (Penguin Random House) a câștigat licitația. Până şi în ţări cu potenţial mai modest, că Ungaria, Serbia sau Croaţia au fost licitaţii.
  • Scriitorul britanic Lee Child, despre Cartea Oglinzilor: „Inteligentă și sofisticată – o poveste polițistă spusă așa cum Picasso își picta tablourile. De citit, neapărat.”
  • Rachel Mills, de la Peters Fraser and Dunlop, Londra, descrie Cartea Oglinzilor ca fiind „o intrigă foarte bine pusă la punct. Un roman incredibil și foarte sofisticat. Nici nu-ți dai seama că este scris de cineva pentru care engleza nu este limbă maternă”.
  • Francesca Pathak, editor la Century/Penguin Random House, spune că „The Book of Mirrors” „este o combinație între The Secret History (Istoria secretă) de Donna Tartt și The Shadow of the Wind (Umbra vântului) de Carlos Ruiz Zafon. Un roman cu adevărat genial, care m-a captivat de la prima pagină.”
  • Tammy Cohen (jurnalistă, scriitoare): „O poveste… captivantă despre natura iluzorie a adevărului și a memoriei.”

La București, „Cartea Oglinzilor” a fost publicată de Editura RAO, cu care EO Chirovici colaborează din 2005, ca unul dintre cei mai apreciați și de succes autori români. „Cartea Oglinzilor” este în librării din luna februarie. Dl Chirovici locuiește în prezent la Bruxelles, dar va veni curând la București pentru lansarea oficială a cărții – vă dăm de veste când vom ști data evenimentului.

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me

Latest posts by Mihaela Doina Radulescu (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.