Gabriela Bodin, pe urmele marilor pictori contemporani

7S-a afirmat ca artist în Italia, într-un domeniu cu o concurență acerbă, dominat (încă) de bărbați. Pentru prima dată cu o expoziție personală în România, Gabriela Bodin ne dezvăluie și unul din secretele succesului: „Cred că un artist trebuie să realizeze ceea ce simte și iubește cu adevărat, fără să fie influențat sau deranjat de unele preferințe ale pieței de artă.”

Gabriela Bodin este absolventă a Liceului de Artă Gheorghe Tătărescu din Focșani și a plecat la 17 ani în Italia, să locuiască cu părinții. În țara adoptivă a urmat cursurile Institutului de modă Colonna Gatti (Nettuno, Italia) și s-a afirmat rapid ca artist, a avut mai multe expoziții locale și internaționale și a obținut numeroase premii și recunoașteri (Targa d’Argento premio giovani artisti, Convivio Artistico F. de Lemente, Italia 2013, Finalista Premio Combat, Livorno, Italia 2012, Premiul I Morlotti, Imbersago 2011 și Premiul I L. Brambati, Castiglione d’Adda 2010) sunt câteva dintre ele. În prezent este căsătorită și locuiește la Bergamo, dar am întâlnit-o recent în țară, unde a deschis prima expoziție în România, organizată de Institutul Cultural Român în cooperare cu ARCUB Gabroveni și Tiny Griffon Gallery.

1

„Expoziţia personală a Gabrielei Bodin, o premieră în România, este o perfectă ilustrare a temelor care au consacrat-o: portrete tulburătoare ale personajelor singure într-un spațiu ostil, fragmente decupate dintr-o realitate dominată de teamă şi de sentimentul pierderii, studii surprinzătoare prin economia de mijloace artistice – mai ales în culoare – şi prin abordarea voit abruptă. Retention este colecţia unor momente rare, adeseori periculoase, suspendate şi capturate chiar înaintea prăbuşirii”, spune Cristina Simion, curator.

Vernisaj „Retention”, 12 februarie 2016, ARCUB București

Vernisaj „Retention”, 12 februarie 2016, ARCUB București

Expoziția este deschisă până pe 25 februarie – n-o ratați, este un eveniment rar! Eu am profitat de ocazie să-i admir lucrările, s-o felicit pe Gabriela pentru talent, efort și ascensiunea spectaculoasă ca artist pe o piață concurențială acerbă. I-am pus câteva întrebări, iar ea ne răspunde:

2

24life: Acum 17 ani te-ai mutat în Italia – crezi că această schimbare majoră ți-a influențat în vreun fel modalitatea de exprimare prin artă și parcursul artistic?

GB: Desigur am fost influențată mult de schimbarea de domiciliu, iar modul de a surprinde esența artei depinde de mediul în care te afli. Chiar și numai o mică schimbare de atelier m-a făcut să privesc și să fiu mai sensibilă la atmosfera pe care mi-a impus-o în 2014, când de exemplu am simțit nevoia să iau în considerație fascinația naturii, lucru pe care chiar nu îl simpatizam prea mult în trecut și să îl includ în compoziția lucrărilor mele. În schimb cred că este foarte evidentă ruptura pe care am trăit-o când am schimbat țara, obiceiurile și limba. Acest lucru a impus un ton de nostalgie în toate lucrările mele de la începutul experienței artistice pe care o trăiesc în Italia.

24life: Ai trecut prin mai multe etape până să-ți găsești stilul propriu actual – cum ai ajuns la tușa personală de astăzi?

GB: Dintotdeauna am iubit portretele, încă din perioada școlii. Am fost mult inspirată de acest subiect și cred că am păstrat o coerență nu numai pentru această alegere, dar și în privința tehnicii plastice. În 2005 stilul meu era asemănător, dar lipsea un ton mai agresiv și puternic, cum este acel actual. Am început să folosesc mai mult negru și culori mai stinse până când, în 2008-2009, am abandonat aproape total portretul și mi-am dedicat concentrarea artistică asupra peisajelor urbane. Acest stil era mai puțin plastic, dar mai apropiat desenului.

10 9 3 4

24life: Ce tehnici folosești – cum ai ajuns la ele și cum crezi că te reprezintă?

GB: În tablourile mele folosesc în general culori în ulei și vopsea. Am adăugat bitumul, ca un substitut al negrului, culoare care predomina în lucrările mele, dar care nu îmi dădea satisfacția unei compoziții curate, din punct de vedere al nuanțelor. Folosesc diferite produse cu scopul de a crea efecte tridimensionale. Perspectiva este foarte importantă în lucrările mele și o obțin nu doar prin linii, ci și cu suprapunerea culorilor de texturi diferite.

24life: Care este lucrarea/tema ta preferată? Dar cea mai apreciată de critici?

GB: Portetul a fost mereu subiectul principal al interesului meu artistic, este și cel mai apreciat din punct de vedere critic. Eu cred că un artist trebuie să realizeze ceea ce simte și iubește cu adevărat, fără să fie influențat sau deranjat de unele preferințe ale pieței de artă. Alegerea subiectului este un instrument pe care îl folosim ca să exprimăm adevărata putere artistică și este important ca artistul să simtă pe deplin acest lucru, iar aprecierea celor din jur va fi captată doar de magia cu care s-a creat orice temă.

6 5

24life: Crezi că e mai dificil pentru o femeie  să se afirme în arta contemporană decât pentru un bărbat?
GB: Da, cred acest lucru. Am observat că încă mai sunt prejudecăți în privința femeilor. Majoritatea persoanelor în acest domeniu sunt bărbați și foarte mulți încă nu acceptă și ridiculizează arta sexului opus. Este un păcat că încă se mai întâmplă acest lucru în artă și în alte domenii.

24life: Am văzut că ai luat numeroase premii – care este până acum cel mai important pentru tine și pe care ți-l dorești în continuare?

GB: Când am fost premiată cu premiul Morlotti pentru mine a fost o onoare, pentru că Alessandro Papetti, unul din artiștii mei preferați a primit în trecut același premiu și tot în anii trecuți mulți artiști importanți au avut în debutul carierei artistice această participare (ex. Luca Pignatelli, Nicola Samori ,Velasco,Giovanni Frangi). Foarte multe participări de prestigiu îmi doresc, una dintre acestea este Biennala de Veneția, eveniment pe care îl vizitez mereu cu cel mai mare drag, având în vedere că locuiesc destul de aproape.

24life: Ești căsătorită și aștepți un copil – felicitări! – ce crede soțul tău despre arta ta? E și el pasionat de artă? Crezi că mărirea familiei va influența în vreun fel timpul și energia dedicate picturii?

GB: Mulțumesc. Soțul meu mă susține și cred că lui îi datorez faptul că a contribuit la regăsirea iubirii mele față de artă, în 2005. Mi-a fost mereu aproape și mi-a impus mult conceptul de a pretinde cât mai mult de la artă. Sunt o persoană foarte energică și în general ocaziile care mi se oferă pe parcursul vieții care cer un surplus de energie au un efect de reîncărcare asupra mea. Cred că următoarea experiență familială îmi va stimula și mai mult pasiunea pentru artă.

24life: În august 2012 spuneai într-un interviu că vrei să ajungi „în cărțile de istoria artei” – mai crezi în acest țel? Unde crezi că te afli pe drumul către el?

GB: Cred că nu se știe niciodată cât de aproape suntem de împlinirea marilor dorințe pe care le avem. Putem fi aroganți și să credem că am reușit sau că suntem pe-aproape. Cer cât mai mult de la mine și vreau să visez mereu, acest lucru îmi menține pasiunea pentru artă, în schimb verdictul valorii mele îl las în mâinile altora.

Expoziții personale și colective din ultimii ani

  • Art without borders, Art Living Gallery (Hungerford, UK) 2016
  • Menschen und tiere, Tiny Griffon Gallery 2015 (Nuremberg, Germany)
  • „Flash On”, Galeria Al Kahila, Cairo, Egipt (2014)
  • „La Creazione”, Sala Multimediale del Consolato Generale d’Italia a Shanghai, China (2011)
  • Stand „Protagonisti”, Venice Art Fair (2014)
  • Art Up Lille (2015),
  • Galerie Prince & Princesse Paris (februarie-martie 2015)

Foto: Gabriela Bodin și 24life.ro

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.