3750 Views

Aici românii au fost mereu văzuți bine

eu cu ochelarii inteligenti Google

Cristian Presură și lumea văzută prin ochelarii Google

Interviu cu fizicianul Cristian Presură, autorul cărții „Fizica povestită”: cum sunt văzuți românii în mediul academic olandez, cum e mâncarea și școala pe meleaguri străine, ce sfat le dă celor care vor să învețe și să emigreze în Occident.

primul ceas din lume cu senzor optic pentru puls

Primul ceas din lume cu senzor optic pentru puls – așa arată invenția lui Cristian Presură și a echipei lui. Ceasul a fost lansat pe piață în anul 2012, de compania MIO.

Cristian Presură este fizician român și trăiește de peste 15 ani în Olanda, unde lucrează ca cercetător pentru compania Philips. Împreună cu echipa a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Lucrările sale au apărut în reviste de renume, ca Physical Review Letters şi Science. Este membru al Asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra şi fondator al Asociaţiei Ştiinţa pentru Toţi (www.stiinta.club).

Cristian Presură Fizica PovestităLa sfârșitul anului trecut, Cristian Presură a publicat în România, la editura Humanitas, una dintre cele mai interesante cărți de fizică, sub titlul „Fizica povestită”. Spun interesantă, pentru că ea se adresează deopotrivă specialiștilor, cât și celor mai puțin avizați, reușind să deschidă marelui public fereastra către un domeniu altminteri închis într-un limbaj cifrat. Ce poate fi mai fascinant pentru tineri decât să descopere lumea cu ajutorul fizicii ca o poveste? Cristian Presură face efortul traducerii din limbajul matematic în cel de fiecare zi, oferind, pentru prima dată la noi, o abordare educațională nouă, extrem de atrăgătoare pentru elevi și studenți. „Cartea lui Cristian Presură este cu atât mai valoroasă cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilităţi: fie urmaţi timp de cinci ani cursurile facultăţii de fizică, fie citiţi această carte.” (Dr. Mircea Penția, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva). (La vremea scrierii acestui interviu, stocul de carte era epuizat pe elefant.ro, poate o mai găsiți în librării).

lansarea cărții Fizica povestită Cristian Presură

La lansarea cărții, cu editorul Vlad Zografi, academicianul Voicu Lupei, Mircea Penția și Maria, mezina autorului

Recunoscător propriilor profesori din România, care i-au deschis gustul către știință, Cristian Presură a intrat în lumea fizicii pe calea electrotehnicii, prima facultate pe care a urmat-o. Angajat apoi la Institutul de Fizică Atomică, a urmat cursurile facultății de fizică, iar în 1998 a plecat la doctorat în Olanda, la Universitatea Groningen. Tema de doctorat a cuprins caracterizarea proprietăţilor optice ale sistemelor corelate de electroni, în colaborare cu Anthony J Leggett, membru al comisiei de doctorat şi laureat al premiului Nobel în fizică 2003.

Astăzi, Cristian Presură are 43 de ani, 3 copii (cu vârste între 9 ani și 17 ani) și o frumoasă carieră de cercetător fizician, realizată în țara de adopție. L-am rugat să ne povestească câte ceva despre primii pași în Olanda și cum s-a desfășurat acomodarea.

„Aici românii au fost văzuţi mereu bine: muncitori, inteligenţi, deşi suferind de o oarecare lipsă de iniţiativă proprie.”

24life: Care a fost prima impresie despre noul mod de viață, la ce vă aşteptați, ce ați găsit?

CP: Am ajuns aici în 1998, iar soţia şi primul copil au venit peste o jumătate de an. Am fost bucuros, câştigasem o bursă şi lumea se deschidea în faţa mea ca o floare de lotus. Când am plecat cu trenul, m-am simţit cu adevărat liber, atât înăuntru cât şi în afară. Mă aşteptam să curgă miere pe stradă. Chiar aşa a fost: parcuri pline de verdeaţă, computere şi laboratoare cu echipamente moderne, case ca în poveşti cu ferestre largi. Credeam că lalelele sunt la fiecare fereastră, ăsta era însă un mit. Olandezii mi se păreau fiinţe extraterestre. Pe măsură ce anii au trecut, am descoperit că şi ei au un suflet ascuns în pieptul lor, ca şi mine. Probabil că aşa se va întâmpla şi dacă voi întâlni extratereştri adevăraţi… sau nu?

eu si colegul meu Peter Tsang

Cu colegul lui, Peter Tsang. „În mâna dreaptă am senzorul de puls, iar în cutia albastră e prima versiune mobilă a senzorului (l-am luat cu noi și l-am pus pe spatele bicicletei, ca să îmi măsoare pulsul).” Noutatea e că senzorul măsoară pulsul în mișcare, la mână.

24life: Cum erau percepuți românii atunci, cum sunt acum – s-a schimbat ceva de-a lungul anilor?

CP: Eu m-am preumblat numai în mediul universitar sau cel de cercetare al companiilor. Aici românii au fost văzuţi mereu bine: muncitori, inteligenţi, deşi suferind de o oarecare lipsă de iniţiativă proprie.

24life: Cum a fost acomodarea? V-a fost greu, v-a fost ușor? Ce vă lipsește cel mai mult? 

CP: Acomodarea este mai mult o problemă interioară decât exterioară: sufletul oglindeşte lumea din jur dându-i însă culori subiective. Problema mea cea mai mare a fost şi rămâne lumea copilăriei pe care o port cu mine adânc, oriunde mă duc. Bătrânii din sat, mătuşile, o parte din bunici, desi au murit între timp, eu îi port în sufletul meu chiar şi atunci când traversez oceanul. Până şi brazii din jur vin la viaţă atunci când mirosul lor îmi trezeşte amintirea potecilor din Carpaţi. Nu pot vorbi în numele soţiei, iar copiii sunt crescuţi aici, pentru ei acesta este mediul natural, ca oceanul în care se nasc peştii. Dacă s-ar putea, aş prefera să retrăiesc printre oamenii care mi s-au imprimat în suflet. Ştiu că nu se mai poate, dar m-aş bucura să pot fi măcar printre cei care mai sunt în viaţă şi să trăiesc printre tinerii care acum construiesc viaţa, să le dau mai departe din ce am învăţat eu.

Cristian Presură and Koen Geenen

Cu colegul Koen Geenen, în laborator

24life: Cum a fost cu mâncarea, obiceiurile, schimbarea totală a meniului? Ați spus undeva că vă e teamă mai mult de ce puneți în farfurie decât de probabilitatea apariției unei găuri negre în imediata noastră apropiere…

CP: Nu cred că se pot compara bucătăriile unor ţări diferite. Filozofii ne spun că gustul este o senzaţie subiectivă, personală, care ţine nu numai de moleculele ce formează ingredientele, dar şi de amintiri, modul în care se ia masa, etc. Normal că, pentru mine, nimic nu bate laptele încălzit în tuciul ce are pe fund mămăliga rămasă, după cum pentru olandezi nimic nu bate piureul amestecat cu praz. Mâncatul sănătos este o altă poveste, reală însă. Urmare a progresului ştiinţific, speranţa de viaţă a crescut mult în ultimele decenii, ceea ce face ca ea să depindă de multe aspecte până acum nebăgate în seamă (colesterol, cantitatea de calorii, etc.). De exemplu, bolile cardiovasculare afectează jumătate din populaţia Europei şi scad drastic speranţa de viaţă, iar ele sunt influenţate în mare măsură de alimentaţie. Dintr-o dată, europenii au realizat că, dincolo de asistenţa medicală, modul de viaţă are un impact major, iar acesta este în controlul nostru, în principal prin mişcare şi alimentaţie. Nu este nebunie, este o privire pragmatică asupra unei situaţii noi.

Cristian Presura interviu

Joaca, instrument de cercetare: „Un mic experiment în care folosesc o baterie și un supermagnet pentru a crea un mic motor (nu e invenția mea, însă îmi place să mă joc, trebuie să pun experimentul ăsta și pe facebook)”

24life: Progresul științei a determinat și alte schimbări în viața noastră, cum este de pildă apariția câmpurilor electromagnetice determinate de receptoare și antene de mare putere, câmpuri wi-fi, relee de transmisie, etc. Ca fizician, credeți că acestea pot constitui un pericol pentru sănătate, pe termen lung?

CP: Nu, dar nici nu sunt 100% sigur. În general, mă bazez pe încrederea în colegii mei cercetători. Sunt sigur că, dacă ar fi fost o problemă majoră, ea ar fi fost recunoscută de comunitatea ştiinţifică. Am exemplul cercetătoarei Alice Stewart, care a demonstrat că razele X sunt dăunătoare femeilor însărcinate, deşi i-a luat aproape două decenii pentru a convinge autorităţile să introducă regulamente noi. Chiar dacă are inerţie, comunitatea ştiinţifică nu e oarbă. Pe de altă parte, impactul pe termen lung e greu de dovedit. Poate dacă am trăi, în medie, peste 100 de ani, am putea studia influenţa radiației telefoanelor mobile. Aşa însă, aş zice să ne concentrăm pe elementele deja dovedite: alimentaţie şi mişcare.

„Mă gândesc serios să mă întorc, stau pe banca din gară şi mă uit, atunci când conductorul îmi va oferi un loc liber, voi sări în tren.”

24life: Veniți frecvent în România, la rude și prieteni? Cum arată România după 15 ani? Vă gândiți în mod serios la întoarcere?

CP: Vin în fiecare an. România a rămas aceeaşi în oamenii pe care i-am cunoscut când am plecat şi s-a schimbat prin cei care s-au născut între timp. Când pot, îmi place să le zgândăr celor în vârstă amintirile şi părerile, să îi fac să râdă, pentru că minunea vieţii trece dincolo de locul şi timpul în care te-ai născut. Mă gândesc serios să mă întorc, stau pe banca din gară şi mă uit, atunci când conductorul îmi va oferi un loc liber, voi sări în tren.

24life: Copiii dvs sunt mai degrabă olandezi decât români. Au beneficiat de alt sistem de învățământ decât în România și, în plus, au acasă un profesor talentat, care probabil le-a deschis gustul pentru învățătură și știință. Ei ce talente au? Care e diferența între învățământul din România și cel din Olanda, în câteva cuvinte?

Cristian Presură, fiul lui Anton

Anton, fiul mijlociu, cu senzorul optic de puls la mână, își aduce contribuția la testări

CP: Copiii mei vorbesc atât română, cât şi olandeză. Nu ştiu dacă au talente şi, în timp, cred că a ajuns să nu mă mai intereseze. Îmi place să ating mâinile calde ale celei mici, să fac experimente cu cel mijlociu şi să vorbesc cu cel mare. Mi-aş dori ca singurul lor “talent” să fie acela de a se bucura de viaţă. Mă tem însă că vor păţi aşa cum am păţit şi eu şi cum păţim toţi: o să le ia întreaga viaţă să înveţe asta.

Cred că există o oarecare diferenţă între ceea ce se spune în general în societatea olandeză (copiii să facă ce vor, pot să facă orice meserie, atâta vreme cât sunt fericiţi) şi ceea ce fac în practică mulţi părinţi, în special cei din mediile mai educate: îi trimit la liceele cele mai bune şi îi susţin în învăţătură. În special după criza economică a devenit clar că lucrurile nu sunt roz: şi în Olanda mulţi dintre tineri rămân în continuare la părinţi pentru că nu îşi găsesc slujbe.

24life: Ce sfat le dați studenților români care vor să studieze și să se stabilească în altă țară?

CP: Pentru studenți, am doar două sfaturi: să înveţe cât pot de bine şi să fie preocupaţi mai degrabă cu ce pun înăuntrul lor, decât ce lucruri adună în jurul lor.