202

Interviuri cu final neașteptat. Povești de living

Dacă m-aș apuca să scriu despre experiențele mele cu „vedete” și interviuri în cei peste 20 de ani de jurnalism, cu nume, date și fapte, aș scoate un bestseller. Dar nu sunt eu omul care să trăiască pe spatele altora, cum face Dolly Kyle, publicând povești retro despre familia Clinton.

living

Vedete distrate

Cu una din vedete m-am întâlnit cândva undeva, prin centru. Odată cu mine, mai chemase o jurnalistă de la altă revistă, scuzându-se că n-a știut cu cine a vorbit la telefon! Din fericire pentru mine, colega de suferință a renunțat și a plecat. Sau din nefericire, căci eu am fost nevoită să alerg „în interviu” câțiva kilometri buni, de-a lungul bulevardului și traficului. „Doar așa doarme copilul”, mi-a explicat vedeta. Care copil? Cel cu care venise în căruț. Vă imaginați scena: 2 femei, una înaltă, împingând un căruț în ritm alert; cealaltă scundă, încercând să țină pasul și un reportofon deasupra capului, aproape de gura vedetei. Și avea gura cam sus și pasul prea mare… Acum nu e nimeni vinovat că eu sunt mică de înălțime. Sau că n-am condiție fizică și mi se par dificile interviurile din alergare.

Cu altă vedetă m-am întâlnit la ea acasă, conform dorinței ei. Vilă, 2 etaje, dimineața pe la 10-11. Găsesc intrarea, sun la ușă, aștept. Liniște. Sun din nou, aștept. În cele din urmă, apare vedeta la balcon, în halat și papuci, ca abia trezită din somn. Strigă la mine, mă întreabă cine sunt. Strig și eu. Îi spun de interviu, îmi răspunde: „A, am uitat! Credeam că sunteți de la Gaze.”

Asta cu vizitele la casa omului sunt cele mai surprinzătoare și fascinante. Odată, urma să fac un interviu cu o profesoară, pe un subiect mai greu, gen semiotica discursului politic la grecii vechi. E o temă imaginară, firește, doar ca să vă faceți o idee despre calibrul persoanei cu care urma să mă întâlnesc. Ideea mea, căci la fața locului s-a dovedit a fi greșită.

În vizită

Mi-a deschis ușa o femeie tânără, elegantă, îmbrăcată la 4 ace, coafată și machiată până în vârful degetelor terminate cu unghii lungi, grena – știu că se poartă! Era o apariție diferită de ceea ce mă așteptam, dar surprizele abia începeau.

Mă invită în înăuntru, îmi face cunoștință cu un domn care stătea la un calculator, foarte preocupat de ceea ce face și care ne-a aruncat o privire fugară, probabil juca Gears of War 4.

Ezităm ușor în living, apoi mă invită într-una din camere, de unde se auzea televizorul. Mă izbește un miros de fecale, nu-mi dau seama dacă umane sau animale, caut cu privirea vinovatul. Apare un copilaș de vreo 3 ani, am făcut involuntar legătura cu mirosul. Copilul, în contrast puternic cu mama – în picioarele goale, îmbrăcat sumar și murdărel, cu urme maronii pe față, la gură și pe mâini, mă gândesc cu groază să nu fie ce cred eu.

Mama îmi recomandă cu un gest princiar canapeaua, eu mă așez ezitând. Mă întreabă dacă vreau apă, cafea, refuz rapid și categoric. Copilul îmi surâde, mă întreabă „ce e ata?” arătând spre reportofon. Trag spre mine reportofonul, de frică să nu-l atingă cu degetele. Nu știu ce să-i răspund. În schimb, mama îi explică doct – „Un dispozitiv de înregistrare, Milu. Doamna o înregistrează pe mama s-o dea la televizor.” „Ăăă nu la televizor, la o revistă…”, zic. „Sau la o revistă, pardon.”

Ador minunata și încântătoarea superficialitate creatoare…

În fine, eu mă grăbesc, mirosul îmi stârnește valuri de greață, stau ca pe ghimpi. Pun prima întrebare, la concurență sonoră cu fundalul muzical de la televizor – Tom și Jerry. Mama nu mă aude prea bine, își cere scuze și dă mai încet. Pun întrebarea din nou și în loc de răspuns aud niște urlete. Era copilul, nervos. Nu mai auzea pocniturile din desene animate, ci vocile noastre pe subiecte inepte. „Nu te supăra puiule, îl dăm mai tare imediat”, spune mama împăciuitoare și reface sonorul. Îmi vede privirea neputincioasă și decide să mergem „dincolo”.

Trecem în cealaltă cameră, unde e liniște. Și nici nu miroase a nimic. Mă relaxez brusc, deschid reportofonul, pun întrebarea. Îmi răspunde, înregistrez 5 minute, apare Milu din cealaltă cameră, plictisit probabil de televizor. „Ata ce e?” mă întreabă din nou, arătând spre reportofon. Am un déja vù, poate a uitat, mă gândesc. Sau n-a înțeles, cel mai probabil. Sau se joacă cu mine. Doar că eu venisem pentru altceva. Mama tace, încântată. Urmează o bucată bună de chicoteli și gângureli, de la amândoi. Apoi rugămințile mamei, către copil. Apoi ale mele: „Milu, mă lași să vorbesc 5 minute cu mama?” Sunet de negație hotărâtă, subliniată cu o mișcare explicită din cap. Ne mai milogim o vreme, alternativ, eu gândindu-mă că pierd timpul aiurea. Interviul a decurs așa, târâș, încă vreo 10 minute, cu întreruperi. Valurile de semiotică s-au suprapus peste țipete, rugăminți și trânteli. Am scurtat totul cât am putut, cu promisiunea că „ne vedem” pe mail.

Bag reportofonul în geantă, am nevoie să mă duc la baie, dar mă abțin. Apoi mă gândesc că am mult de mers până la următoarea escală, așa că-mi iau inima în dinți. Las geanta pe canapea, doamna profesoară mă îndrumă. Scurtez cât pot, apoi plec rapid rostogolindu-mă pe scări. Ajung acasă, dau să scot reportofonul – nu e. Am uitat să-l iau? Dau telefon: „Nu!”– mi se răspunde. Nu l-am uitat acolo, m-a văzut doamna cum l-am băgat în geantă. Interviul n-a apărut, reportofonul a dispărut. E undeva în zona crepusculară. Dacă îl vedeți, lăsați-l acolo, oricum era o vechitură. Doar să nu mă întrebați „Ata ce e?”

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me

Latest posts by Mihaela Doina Radulescu (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.