Lideri incompetenți – cum și de ce îi alegem?

De ce avem atât de mulți lideri incompetenți? Pentru că nu reușim să discernem între aroganță și competență. Pentru că oamenii interpretează cel mai adesea dovezile de încredere în sine ca semn de competență. Astfel ajungem să credem că o persoană, cu cât mai încrezătoare în forțele proprii, cu atât este mai competentă. Nu îl alegem pe cel mai inteligent sau mai capabil, ci pe acela care se CREDE astfel. Cel mai adesea, un narcisist.

lideri incompetenți?

Studiile spun că narcisiștii au tendința de a prelua controlul grupului din care fac parte. Narcisismul este definit ca atenție excesivă față de propria persoană, dragoste și admirație, adesea patologică, față de propria persoană. Iubirea de sine e bună, dar nu în exces. Să nu confundăm însă narcisismul cu stima de sine a fiecăruia. Persoanele încrezătoare și cu stimă de sine echilibrată sunt șarmante, dar și preocupate de relația lor cu ceilalți. Narcisiștii în schimb au un ego supradimensionat și păreri foarte bune despre abilitățile lor. Singurul om de care le pasă este propria lor persoană. Narcisiștii sunt egocentrici, au obiceiul de a-și exagera talentele și abilitățile și privesc totul prin prisma intereselor personale, fiind lipsiți de empatie față de ceilalți.

Acum înțeleg de ce încrederea în sine a devenit mantra zilelor noastre. Pentru că încrederea exagerată în propriile abilități pare să te plaseze automat în vârful piramidei sociale.

„Culmea e că nu doar ei cred despre sine că sunt cei mai buni conducători, dar și ceilalți!” (Amy Brunell, autoare a studiului și profesoară-asistent la catedra de psihologie a Universității din Newark, Ohio). Dar deși narcisiștii sunt cei care preiau cel mai adesea conducerea, nu sunt deloc conducători mai buni decât ceilalți. Dimpotrivă. „Studiile au arătat că narcisiști au tendința de a lua decizii riscante și pot fi lideri instabili, ineficienți și distructivi”, spune Brunell.

Le place puterea, sunt egoiști, șarmanți și extrovertiți. Problema e că aceste calități nu-i fac și lideri mai buni. Rezultatele studiului au arătat că studenții cu cel mai înalt nivel de narcisism au fost și cei mai bine cotați ca lideri de grup. Chiar și observatorii experți (profesori sau doctoranzi în psihologie organizațională) i-au văzut pe narcisiști ca „lideri naturali”. Studiul a arătat că narcisismul joacă un rol cheie în alegerea managerilor și în lumea reală.

Cercetătorii spun că aceste concluzii au aplicații în multe domenii ale vieții reale, de la alegerile în politică la cele din administrație, fundații sau corporații.

Freud argumenta că procesul psihologic de conducere are loc pentru că membrii unui grup – suporteri, discipoli, adepți, fani – înlocuiesc propriile lor tendințe narcisiste cu cele ale liderului, astfel încât atașamentul lor față de lider este o formă deghizată de iubire de sine sau un substitut pentru neputința de a se iubi pe sine. „Narcisismul unei alte persoane”, spune el, „este deosebit de atrăgător pentru cei care au renunțat la o parte a propriului narcisism.”

Le place puterea, sunt egoiști, șarmanți și extrovertiți. Problema e că aceste calități nu-i fac lideri mai buni. Dimpotrivă.

Problema e că aroganța și încrederea nemăsurată în sine sunt invers proporționale cu talentul de lider – respectiv abilitatea de a forma și menține echipe performante, în care membrii lor să renunțe la interesul personal în favoarea celui comun, de grup.

Fie în politică, afaceri sau sport, cei mai buni lideri sunt de obicei modești (Level 5 Leadership: The Triumph of Humility and Fierce Resolve) – fie o modestie de caracter ori una cultivată prin educație, aceasta este de obicei o calitate mult mai frecvent întâlnită la femei decât la bărbați. În schimb, femeile depășesc bărbații la coeficientul de inteligență emoțională, un indiciu important al unui comportament considerat „umil”. Un sondaj publicat în Hogan – The Dark Side of Personality realizat pe mii de manageri din toate domeniile de activitate în 40 de țări arată că bărbații sunt mult mai aroganți, manipulatori și predispuși la risc decât femeile.

Aceasta este și explicația pentru care avem mai mulți bărbați șefi decât femei. Cu alte cuvinte, când vine vorba de conducere, singurul avantaj pe care îl au bărbații față de femei este de fapt aroganța – mascată adesea ca șarm sau carisma – mult mai prezentă la bărbați decât la femei și adesea greșit interpretată ca abilități de lider.

Iunie 2015 Proteste la Londra împotriva măsurilor de austeritate luate de guvernul britanic foto: AFP/Getty Images

Paradoxal, aceleași caracteristici psihologice care le permit managerilor bărbați să urce în topul funcțiilor politice sau economice sunt și cele care le asigură prăbușirea. Cu alte cuvinte, calitățile de care ai nevoie să obții o slujbă de conducere nu sunt diferite, ci chiar opuse celor pe care ar trebui să le ai ca să-ți faci bine treaba. Acesta este și motivul pentru care prea mulți oameni incompetenți sunt promovați în posturi de conducere înaintea unora mult mai buni decât ei.

Paradoxul puterii

Mai mult decât atât, se pare că puterea în sine îi schimbă pe cei slabi – chiar dacă par buni conducători înainte de a fi numiți sau aleși, odată ajunși la putere își pierd exact calitățile care i-au ajutat să obțină postul. Istoricul Henry Adams a descris puterea ca pe „un soi de tumoare care ucide în victimă orice urmă de empatie”.  În urma unui studiu pe durata a 20 de ani, Dacher Keltner, profesor de psihologie la Universitatea din Berkley,  spune că persoanele aflate sub influența puterii devin mai impulsive, mai predispuse la riscuri și mai ales își pierd abilitatea de a vedea lucrurile din perspectiva celorlalți. Iar Sukhvinder Obhi, specialist în neuroștiințe la McMaster University, Ontario, citează „paradoxul puterii”: „După o vreme în poziții de putere, oamenii își pierd parte din capacitățile de care au avut nevoie să ajungă la ea.” (Power Causes Brain Damage)

Steven Anthony “Steve” Ballmer, fost director la Microsoft (2000-2014)

Este așadar de înțeles de ce avem lideri care acționează ca persoane cu tulburări de personalitate: narcisiști (Steve Jobs, Trump, Putin), psihopați (Saddam, Pol Pot, Stalin, Hitler, Mao și ce alt dictator mai vreți voi), histrionici (Richard Branson sau Steve Ballmer) sau machiavelici (toți politicienii).

Așa a fost dintotdeauna – managementul națiunilor și companiilor e mai mereu prost pentru că nu este realizat de cei mai buni, ci de cei avizi de putere. Performanțele lor slabe se văd în scăderea profitului, demisii, falimente, crahuri, concedieri; în politică, economie, diplomație, administrație, în efectele pe care le au asupra cetățenilor, angajaților sau membrilor lor. Conducerile bune au fost întotdeauna excepția, și nu norma.

În Kalila și Dimna, o colecție de fabule din Persia epocii Sasanide, unul din personaje spune că „Un om slab, de condiție joasă, este întotdeauna folositor și sincer, până ce este numit într-o funcție de care nu este demn”. Gândiți-vă la asta data viitoare când le dați votul.

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.