Maratonul Romantic este organizat anual la Fussen, un orășel german aflat la granița cu Austria. Își trage numele de „romantic” de la frumusețea traseului, care străbate o zonă cu păduri și castele de poveste. Maria Samoilă a reușit să-l străbată în 4h50 minute, iar povestea ei e cu adevărat impresionantă…
In stânga, Maria și fiul ei, Luca (9ani), la finish-ul Maratonului Romantic (Fuessen, Germania). In dreapta, selfie la semi-maratonul de la Sibiu
Fuessen este un orășel la granița dintre Germania și Austria. Un loc idilic, de poveste, înconjurat de munți și de castele, de ape și păduri, cu oameni prietenoși și molcomi. Este locul Castelului Neuschwanstein, cel care a inspirat imaginea de pe genericul filmelor lui Disney. Este un loc prietenos cu copiii, cu vârstnicii și tinerii. Unde oamenii vin să-și încarce bateriile, să se relaxeze, să petreacă timpul liber sau concediul în odihnă activă.
Decizia
Acum 3 săptămâni am trecut prin orășel și am văzut la un semafor un afiș, care anunța Maratonul Romantic. Imaginile de poveste, clima, numărul mai mic de participanți, organizarea exemplară din anii precedenți – m-au convins să mă înscriu.
Pentru cei care nu știu, maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanță lungă, cu distanța oficială de 42,195 km, de obicei pe șosea. Competiția este numită după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton. Cum eu nu prea sunt fan alergări pe șosele din cauza vibrațiilor, care se resimt în genunchi, iar maratonul din Fuessen este mai bine de 50% pe drumuri forestiere, are o diferență de nivel acceptabilă, cu 5, 5 km alergați ușor la deal (cu excepția ultimei pante de la km 41,8, care te rupe în două) și alți 5,7km la vale – totul mi se potrivea mănușă. În plus, „ajutoarele” anunțate pe pagina de internet păreau foarte prietenoase, mi-am zis că măcar au ambulanța pregatită, dacă îmi dau sufletul pe undeva pe traseu 😊
Cu o zi înainte de maraton
Sâmbătă dimineața plecam din Munchen pe o ploaie torențială, ce ținea deja de 12 ore și urma să continue încă 24h, cel puțin, conform prognozelor. Starea vremii în Fuessen indica 50% șanse de ploaie sâmbăta, iar duminica 90%. Mă gândeam cu groază la 42 de km parcurși cu apă în adidași, unde mi-am pus neoprenul și cum o să alerg 42 de km în el, dar nu mai era drum de întors. Odată ajunși, s-a oprit ploaia. Sâmbăta am petrecut-o la pas prin oraș, am vizitat castelul din Fuessen, orașul vechi, am mers pe Via Claudia, unul din cele mai vechi drumuri amenajate din Germania (construit de romani). Am mâncat pe la 18.00. La 19.30 am intrat în cameră, duș, pijamale și la pat. La 20.00 a început să plouă. Zic: na, Marie, că mâine lebădă te faci…
La Maratonul Romantic
Dimineața la 6.30, deschid ochii și ciulesc urechile. Nu se aude nici un pic-pic. Ies pe balcon: 16-17 grade, umezeală în aer, acoperit, dar nu plouă. Tot e bine, măcar o oră-două să mă ierte! l s-o făcut mila de mine Dumnezeului alergătorilor. M-a văzut așa amărâtă, macar vreme bună mi-a dat.
Pe repede înainte ajung la start, încălzire, mă uit la peacemakeri (voluntari care aleargă constant și garantează atingerea unui anumit timp final). Îl aleg pe cel de 4h30 și poc… dă-i înainte. După 1 km, ajung eu la concluzia ca e prea încet. Și mă duc după grupul de 4h15. Merge bine, zâmbetul pe buze… alerg parcă zbor. După 2 km, traseul intră pe drum forestier, trece prin pădure, pe malul unui lac, munții cu vârfurile învăluite în ceață. Idilic, romantic, numai bine să alergi. Primii 5 km nu-i simt. La km 10,5 simt o nevoie. Până am rezolvat problema, grupul meu e la mama naibii. Încerc să-i ajung din urmă, forțez nițel, mi se taie gazul. De la 6 minute pe km ajung la aproape 6.30. Vine punctul de refresh de la km 15, apăruseră durerile în coapse, dar ușoare. Mă opresc să alimentez cu apă ISO și iau 2 bucăți de banană. Unul din voluntari mă vede cam dărâmată și îmi spune calm: „Știi ce, în liniște stă puterea. Contează să termini. Hai că poți! ”
Cine n-are bătrâni, să îi caute la maraton. A fost ca un duș. În secunda 2 mi-am amintit de fapt de ce sunt acolo. Am resetat strategia și m-am gândit clar că nu contează timpul, trebuie să mă bucur de experiență. Și dă-i înainte. Am trecut de km 20, apoi 21. Mă uit la timp: un record personal! Zic – No Marie, că ai comis-o. Acum ai alergat un semi, hai că mai ai unul. 21 km sună mai ușor decât 42. Doar că al doilea semimaraton nu mai e ca primul. Pe la km 22, mă ajunge din urmă grupul cu 4h.30. Fuse și se duse.
Fuessen, Castelul Neuschwanstein și împrejurimile spectaculoase, parte din decorul Maratonului Romantic
Împart mental cei 21 km în două alergări de 11 și 10 și mă gândesc: „Hai că 11 alergi de la serviciu acasă. Nu e așa de mult”. Și ajung cu brio la km 30. Între timp, priveliște minunată, se aleargă spre Neuschwanstein, vremea e superbă, ploaia doar ne stropise puțin pe la km 6, apoi s-a oprit. Pusesem o folie de ploaie pe mine (mulțumesc Andrei Roșu, mi-am amintit de povestea ta de la DECA și că foliile astea ieftine sunt cele mai bune, am avut una în borsetă). Cerul acoperit, temperatura de 17-18 grade. Admir priveliștea, mă opresc iar pentru banane și ISO. Când să pornesc, mă taie o durere în pantof. Simțeam ceva de o vreme. Dau ciorapul jos, o minune de bășică, dată de un colț de unghie, care nu mă deranjase absolut deloc cu o zi înainte. Sparg bășica, încerc să rup colțul unghiei, fără succes însă. Pun un plasture de la compeed, ciorapul, adidasul și dă-i înainte. Între timp, absolut toți alergătorii care au trecut pe lângă mine m-au întrebat cu ce să mă ajute și dacă sunt ok. După câțiva pași durerea se estompează, mai am 12 km. Ma gândesc din nou: de două ori câte 5 km și apoi încă 2km. 5 km are tura mea de parc, e așa, de vară. Și trec primii 5 km.
Nu am nevoie de nimic. Dar nu te doare?…
Ei, fraților, de la km 35 la 38 încep durerile de genunchi. M-am oprit, stretching, dă-i înainte. Pe lângă mine trece cu viteza luminii (așa mi s-a părut mie, adică) un alergător în picioarele goale. Mă întreabă dacă am nevoie de ceva. Eu mă uit pe jos, drum forestier cu pietriș. „Nu am nevoie de nimic”, zic. „Dar nu te doare?”, întreb, privind spre picioare. Zice: „Ba da, dar mai e puțin, 6 km, merg până la capăt.” Călca pe coji de nucă, dar nici gând să oprească.
Apoi a început CHINUL. Km 39 – merge. Km 40 a fost urlet și plânset și cine mama naibii m-a pus să fac asta. Km 41 nu știu unde mi-au fost picioarele, capul, genunchii. La km 41 am luat un pahar cu cola și când m-am întins să îl pun pe masă, am simțit cum se rupe spatele. Nimic grav, doar efort prelungit. Am scăpat un „S..t ce doare!”. Domnii de la punctul de alimentare mă priveau cu milă, dar m-au încurajat: mai ai 1 km, hai că poți!
Hai mama, că terminăm împreună!
La 41,4 km îl văd pe fii-miu cum vine în întâmpinare. „Mama, mai ai o urcare și o coborâre și gata!” În capul meu a fost „CEEEE… URCARE? NUUUUUUUUU… Eu mă întorc, nu mai vreau, nu mă mai duc!” Dar alergam în continuare. Mi-au dat lacrimile. Fii-miu (9 ani) mă vede, mă ia de mână și zice: „Hai mama, că terminam împreună! Sunt aici lângă tine! Ai mai alergat maratoane, semimaratoane, reușești și acum!”
Și așa, șontâc, dă-i la deal și după – la valeee! Am băgat ca eroul, că se duceau picioarele singure. Și gata! Victorie! Am terminat și maratonul asta!
Citește și Cum a început Maria să alerge la maraton și cum poți să faci și tu asta! Care e cea mai mare provocare a unui maraton și ce motivație au participanții?
Pe Maria Samoilă o găsiți aici
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments