2,706

Mari români inventatori, vara asta la București Mall

În lunile iulie- septembrie e deschisă la București Mall o expoziție inedită: Mari români și invențiile lor, celebre în lume. Este o ocazie unică de a admira câteva dintre invențiile românești care au marcat istoria omenirii în ultima sută de ani.

mari români inventatori expoziție București Mall

Organizată cu prilejul Centenarului, expoziția face parte dintr-un proiect cultural și educațional lansat de primul centru comercial modern din România, în parteneriat cu Asociața Edit.

Prima componentă a acestui proiect este expoziția dedicată marilor inventatori români și cuprinde exponate dedicate vieții acestora și creațiilor lor, invenții care au marcat istoria mondială recentă.

Cele mai impresionante dintre acestea sunt cele trei avioane din zona cupolei, care au revoluționat domeniul aviației în lume. Astfel, exponatele reproduc modelele brevetate de pionierii români ai zborului: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. Vizitatorii complexului București Mall vor putea astfel vedea reprezentări ale primului aparat de zbor din lume, ale primului avion pilotat în România și ale primului avion cu reacție.

Mari români inventatori și invențiile lor la București Mall

Expoziția mai aduce în prim-plan obiecte reprezentative pentru alți inventatori români: stiloul, creat de Petrache Poenaru, scaunul ejectabil, conceput de Anastase Dragomir, penicilina, descoperită de Victor Babeș și Gerovital, formula tinereții veșnice, brevetat de Ana Aslan.

Realizarea acestei expoziții a durat peste 2500 de ore și a necesitat munca unei echipe de 34 de persoane, care a folosit pentru crearea obiectelor 10 tipuri diferite de materiale, de la lemn și metal până la fibră de sticlă.

Mari români inventatori și invențiile lor celebre

Proiectul Mari români și invențiile lor celebre va include și o serie de workshop-uri săptămânale dedicate publicului larg. Acestea vor avea loc la București Mall în luna august si septembrie și se adresează vizitatorilor centrului comercial interesați de inventica românească, indiferent de vârstă, cărora mallul le propune un nou tip de entertainment, bazat pe activități culturale. La workshop-uri vor susține prelegeri experți în domeniu și reprezentanți ai diverselor muzee din București și ai unor ONG-uri. Intrarea la workshop-uri va fi gratuită.

Acest proiect își propune să redescopere în anul Centenarului români care au marcat prin descoperirile lor revoluționare nu numai istoria națională, dar și pe cea mondială.

Pionierii aviației

Traian Vuia și-a construit propriul aparat de fotografiat în timpul liceului. A abandonat Școala politehnică din cauza condițiilor financiare, înscriindu-se la Drept. A profesat pentru scurt timp în Banat, perioadă în care a strâns bani pentru a-și urma visul. În 1902, pleacă în Franța. Ar fi construit prima „mașină de zbor” în anii 1901 – 1902. La începutul Primului Război Mondial, a fost internat de francezi în lagăr ca supus austro-ungar. A lucrat apoi la Biroul de Invenții al Ministerului de Externe al Franței, dar a coordonat și repatrierea prizonierilor români de război din Franța (cei originari din Ardeal, care au luptat în armata austro-ungară,).

Cât despre Aurel Vlaicu, în 1911, la aniversarea a 50 de ani de existență a Asociației Astra, el a realizat un zbor demonstrativ în Câmpia Libertății din Blaj. La aterizare, pilotul și cei prezenți au constatat că, dintre cele patru șuruburi ale nacelei, trei s-au desprins în timpul zborului.

Henri Coandă a construit prima machetă de avion la 19 ani și a absolvit Școala superioară de aeronautică franceză ca șef de promoție. La 24 de ani era director al Uzinelor „Bristol Aeroplane Company” din  Marea Britanie. A deținut peste 240 de brevete. De remarcat și efectul Coandă (devierea jeturilor de fluid în apropierea suprafețelor curbe), observat de inventator în timpul zborului cu avionul Coandă-1910, primul avion cu reacţie din lume, dar și că a lucrat pentru NASA.

Inventatori celebri

Petrache Poenaru a fost unul dintre primii bursieri români trimiși la studii în Occident. A studiat 10 ani în Austria, Franța și Paris. A fost „grămătic” (secretar) al lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluției din 1821, participând și la aceea din 1848. Unul dintre fondatorii școlilor tehnice și de agronomie din Țara Românească. În 1837, a tipărit prima Geometrie în limba română. La originea invenției sale, s-a aflat necesitatea, mama – invențiilor (adică nevoia de a-și transcrie cursurile). Totodată, Poenaru este primul român care a călătorit cu trenul.

Victor Babeș a scris unul dintre primele tratate de bacteriologie împreună cu Victor Cornil, a redactat 700 de articole și a identificat peste 46 de microbi. Preocupările lui principale vizau studiul turbării, tuberculozei, pelagrei și al leprei. Babeș a făcut primul vaccin antirabic din România. Totodată, a fost numit profesor la Universitatea din București printr-o lege specială a statului român.

Admiratoare a lui Aurel Vlaicu, Ana Aslan și-a dorit să devină pilot. A ales în cele din urmă Facultatea de Medicină împotriva voinței familiei sale. Ca să își convingă rudele s-o lase să urmeze cursurile, a făcut greva foamei timp de trei zile.

Bucureștiul, primul oraș din lume iluminat cu petrol (gaz) lampant

Primele surse de iluminare publică din Capitală au apărut la începutul secolului al XIX-lea,  pe marile artere ale orașului și pe străzile unde se aflau locuințe boierești. Erau „șomoioage” impregnate cu păcură sau rășină. Din 1828 – 1829, sunt introduse felinare, amplasate pe o parte sau alta la o distanță de 20 de metri. Sursa de foc (combustibil) era formată din untdelemn sau untură de pește. La 1853 existau în București 708 de lămpi. Lămpile cu țiței distilat au fost utilizate în iluminatul public din București de la 1 aprilie 1857.

Despre București Mall:

București Mall este primul centru comercial modern din România, deschis în septembrie 1999. Încă de la lansare, el a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment.

Centrul comercial a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare, prin care și-a reconfigurat spațiile și a implementat un design atractiv și modern, pentru a rămâne una dintre destinațiile de shopping preferate ale bucureștenilor. București Mall își surprinde în continuare clientele fashioniste printr-un mix de branduri: unele consacrate, altele, în ton cu ultimele tendințe, la care se adaugă cele care pot fi găsite în mod exclusiv în acest centru comercial.

În ceea ce privește noile branduri din București Mall, printre acestea se numără cel mai mare MANGO din Europa de est, un flagship Douglas, al doilea de acest gen și cel mai mare magazin al rețelei din țară, primul magazin de tipul department store din lanțul Meli Melo și Aperto, un restaurant italian unic în România, dotat cu cinci bucătării, fiecare cu specificul ei (pizza, grill, pasta, pasta fresca și gelato).  În centrul comercial poate fi frecventat un club World Class România, care pune la dispoziție  35 de cursuri de grup fitness pe săptămână și  programe personalizate cu aproximativ 20 de antrenori personali. Totodată, mall-ul găzduiește cafenele moderne, magazine elegante, o zonă de food court pentru toate gusturile și un cinematograf. Hollywood Multiplex continuă să ofere clienților experiențe în premieră, așa cum a făcut-o de la înființarea sa, în 2000, în 10 săli moderne și echipate cu cea mai nouă tehnologie.

De asemenea, evenimentele organizate periodic în mall atrag de la fashioniste până la cinefili și familii cu copii, cu promisiunea că toți vor trăi experiența completă de shopping, distracție și socializare.

 

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.