Marietta Dobrin: „Respectați țara care vă găzduiește”

Marietta Dobrin locuiește de 23 de ani la Milano. E aproape italiancă, dacă ne luăm după naționalitatea familiei, fluența în limba locală și timpul petrecut în peninsulă. Își păstrează identitatea națională scriind în românește, texte de succes, pe blog și în reviste online. Am rugat-o să ne spună mai multe despre italieni și viața ei la Milano.

9

Prima dată am fost în Italia în decembrie ’91, cu câteva zile înaintea Crăciunului şi având eu teroare de avion, am ales trenul. Treizeci şi şase de ore a durat călătoria. Prima impresie din Italia a fost una de stupoare – uite frate, nu trăiesc toţi în palate, nu curge miere pe stradă, câinii nu umblă cu covrigi în coadă, nu se circulă doar în autoturisme de lux, nu sunt toţi îmbrăcaţi în Armani, Versace, Dolce-Gabbana. Și m-au fascinat luminile. Nu văzusem niciodată atât de multe lumini pe stradă, veneam dintr-o realitate foarte diferită. Din păcate, realitatea aceea nu s-a schimbat prea mult nici după 23 de ani, cel puțin la ai mei, la țară.

În Italia am ajuns din iubire. Ne-am îndrăgostit în prima jumătate de oră şi după un du-te-vino de 3 ani între Italia şi România, am hotărât să ne căsătorim. Uneori viaţa ne scoate în cale oamenii de care avem nevoie şi simţim asta, eu cel puţin am simţit că el era omul meu. Iubirea, grija şi protectia pe care le-am simţit din prima clipa lângă el, nu le mai simţisem lângă nimeni, până atunci. Şi aşa este şi acum, după 23 de ani. Am făcut nunta în ianuarie, eu care visasem întotdeauna să am la nuntă un buchet din flori de câmp. În schimb, am avut o zi splendidă, soare și foarte cald. A doua zi a fost lapoviță.

În Romania lucram la C.E.C, într-un mic oraș din jud. Olt. În Italia, de 16 ani lucrez la recepția unei fabrici care face parte dintr-un mare grup italian, cu sedii de producție și distribuție în toata lumea.

1

Marietta și soțul ei italian

3

Italienii, printre cei mai generoși, primitori și săritori oameni

Cel mai mult însă mi-au plăcut oamenii. Deschişi, simpatici, joviali şi foarte vorbăreţi. Exact aşa cum îi văzusem în filmele cu Alberto Sordi. M-am simţit imediat acasă. Limba am învăţat-o foarte repede şi, din punct de vedere gramatical, prietenii mei italieni zic c-o vorbesc mai corect decât mulţi dintre ei. Doar cu “dublele” (literele duble dintr-un cuvânt) încă mai am probleme; nu le aud, oricât de mult se miră ei.

Nici aici nu s-au schimbat prea multe de-atunci. Oamenii sunt mai difidenți poate, mai intoleranţi, dar cred totuşi că italienii sunt printre cei mai generoşi, primitori şi săritori oameni. Paradoxal, tinerii de azi sunt mai dezavantajaţi decât cei din anii ’70,ˈ80, din punct de vedere economic. De cele mai multe ori, părinţii câştigă mai mult decât copiii lor pentru că au apucat vremea când se făceau contracte pe timp nedeterminat, când protecția socială era majoră, puteai să-ţi schimbi job-ul fără probleme. Acum, problema e să-l găseşti.

Fenomenul „bamboccioni”

Italienii sunt persoane comode, iau lucrurile așa cum vin, nu-i vezi alergând pe stradă, au ritmul lor, se bucură de plăcerile vieții, se reinventează, au o filozofie a vieții care-i ajută să traiasca mult și bine. Au un simț al familiei foarte dezvoltat, cu care au un raport visceral – se simt mereu fiul, nepotul, fratele, vărul cuiva, iubesc familiile numeroase, legăturile indestructibile care se formează în interiorul ei, sunt protectori și săritori. Străinii îi consideră mamoși pentru că sunt foarte legați de familie și de mame în special, dar dacă pe-o parte îi critică, pe de alta îi invidiază: sărbătorile în sânul familiilor numeroase, nunțile foarte atent pregătite, unde distracția e asigurată, mâncarea exagerată și de cea mai bună calitate, pentru că mamele italiene, mai ales cele din sud, prepară mâncăruri cărora cu greu le reziști. În Italia, tinerii în jur de 30 de ani și peste, care nu sunt căsătoriți și locuiesc cu părintii, sunt numiți „bamboccioni”, adică persoane imature, care nu sunt în stare să aibă o viață independentă, să înfrunte greutățile vieții și stau la călduț în casa parintească. Aici e un adevărat fenomen.

8

Bărbații, nu neapărat foarte frumoși, sunt fascinanți și mari seducători. Femeile străine căsătorite cu italieni se simt protejate, respectate, iubite, dar uneori și îngrădite, pentru că ei sunt foarte posesivi. Cu ani în urmă, un preot roman, la o spovedanie, m-a întrebat dacă mă înțeleg bine cu soțul, dacă mă ceartă, dacă e violent. I-am spus că nu, nimic din toate acestea, iar el mi-a răspuns: bine, foarte bine că uite, femeile noastre căsătorite cu români sunt bătute, jignite, neprețuite. Știu că asta nu e regulă generală, nici la italieni, nici la români, dar are mult adevăr în ea.

7

Dacă e să mă bucur de ceva ce am lăsat în urmă, cel mai mult mă bucur că nu trebuie să dau şpagă. Nici la doctori, nici la funcţionarii statului să-mi pună o ştampilă, nimănui. 

În politica, italienii fac și desfac, nu se înțeleg la nimic, sunt dezbinați, dezorganizați, de altfel se și vede în guvernele lor, care de foarte mulți ani, nu reușesc să ducă la capăt o legislatură. Un jurnalist zicea odată că, dacă se întâlnesc trei italieni, doi formează un partid și al treilea îl distruge. Între italieni nu există solidaritate, există complicitate, zicea Indro Montanelli. Nu au un simț prea dezvoltat al statului, se înfierbântă mai mult când joacă naționala de fotbal decât la alegerile parlamentare. Și nici prea patrioți nu sunt, nu prea îi interesează să-și promoveze valorile. În schimb, pot fi foarte convingători, dacă își pun în cap asta. Pot să-i învețe chineza pe chinezi, cum ar veni.

Am citit mereu despre performanțele elevilor români la olimpiade internaționale și am fost curioasă să citesc și despre elevii italieni, despre care nu vorbește nimeni. Așa am aflat că, de exemplu, în 2013 au luat medalii de aur și argint, s-au clasificat pe locul 20 în lume și pe locul 2 în Europa, după Anglia, la Olimpiada de matematică. Într-un interviu, un antrenor de fotbal a zis că, de când locuiește la Londra, și-a dat seama că doi englezi fac un popor, dar aproape 60 milioane de italieni – nu.

În familia italiană

Avem doi copii, un băiat de 21 de ani, Nicola, student în anul III la matematică la Universitatea din Milano şi o fată de 17 ani elevă în anul IV (aici se fac cinci ani) la un liceu ştiintific. Sunt doi copii extraordinar de buni, cuminţi, responsabili, iubitori şi respectuoşi. Fiu-meu are o pasiune atât de mare pentru matematică, încât şi-a cumpărat o tablă, cum aveam noi pe timpuri la şcoală, şi toată ziua toc, toc, toc – cu creta pe ea. Dacă se întoarce la două noaptea după o seară cu prietenii, primul lucru pe care-l face când intră în casă e să se oprească să facă vreo două calcule matematice pe tablă.

6

Francesca și Nicola

Fiică-mea e mai artistă, a învăţat singură să cânte la chitară, iubeşte fotografia şi-l iubeşte pe Platon.

Băiatul vorbeşte româneşte mai bine decât fata, ei îi e ruşine să nu greşească. În casă vorbim doar italiana, mie mi-e foarte greu să vorbesc contemporan două limbi, dar ei o aud în fiecare zi în convorbirile mele telefonice cu soră-mea. Fie-mea ne imită când vorbim în româneşte, are un accent foarte haios. Nu prea se interesează ei de scrierile mele, dar de Crăciun, fie-mea mi-a făcut cadou cartea Gianei Nannini, una dintre cântăreţele mele preferate, cu un bilet în care mi-a scris: „Cucoană (a facut o pasiune pentru cuvântul ăsta) sper ca o eventuală carte de-a ta să aibă acelaşi succes. Şi mai pune un pic de fantezie şi în ceea ce găteşti, nu doar în ceea ce scrii!”

Respectați oamenii, statul și legile țării care vă găzduiește

La mine emigrarea n-a fost din necesitate, mi-am urmat inima, deci impactul cu o altă realitate a fost mult mai simplu şi ne-dramatic. N-aş schimba nimic, aş multiplica dacă ar fi cu putinţă toată iubirea, bucuria şi liniştea pe care mi le-au dăruit soţul şi copiii. Mi-am făcut mulţi prieteni aici, am încă mulţi prieteni şi acasă, în România. Un singur sfat aş putea să dau: respectaţi. Oamenii, statul şi legile ţării care vă găzduiește. În Italia nu e o perioadă foarte bună pentru cine îşi caută un loc de muncă, dar cred că oamenii serioşi şi responsabili au mai multe şanse. Fiecare regiune organizează cursuri de recalificare la care au acces şi străinii şi de regulă sunt gratuite. În centrul şi nordul Italiei sunt mai multe posibilităţi pentru un loc de muncă. În sud, rata şomajului e mult mai mare. Şi aş avea şi o dorinţă. Ca toţi românii care-şi doresc să se întoarcă acasă, s-o poată face fără regrete!

Sveva Casati Modignani

La o prezentare de carte Sveva Casati Modignani, una dintre cele mai prolifice scriitoare italiane. Scrie romane de dragoste și cărțile ei au fost traduse în foarte multe limbi și vândute in milioane de exemplare. Sveva Casati Modignani e un pseudonim, numele ei este Bice Cairati și trăiește la Milano, unde s-a si născut. Ca o bună romantică ce sunt, am fost la o prezentare de carte de-a ei.

5

Pe Marietta o găsiți pe pagina ei de facebook, Romantica lu´ pește și cu articole pe Catchy și Byani. „Într-o zi am postat pe pagina mea personală un text în care povesteam o zi cu metroul la Milano. Prietenii mei s-au amuzat foarte mult şi m-au tot încurajat să mai scriu şi altele. Aşa a început aventura cu romantica. Subiectele le aleg din ce văd, din ce trăiesc. Mă inspir in primis din realitate, dar am şi-o fantezie bogată. Am scris o perioadă şi în italiană, pe un site care publică articolele celor care au pasiunea scrisului, am câştigat şi un concurs acolo şi articolul urma să apară într-un e-book. De scris cărţi, în ziua de azi, scrie toată lumea. Prea multă lume, aş zice. Una e să scrii articole fără pretenţii şi alta e să scrii o carte. Nu cred că am talent pentru aşa ceva, dar cine ştie, poate într-o bună zi o să-mi ies din minţi şi-o  să mă apuc şi eu să îngroş rândurile. Aşa cum zice o prietenă, nu toată lumea citeşte Cioran, Nietzsche, Dante Aligheri. Mulţi citesc Sandra Brown, Rosamunde Pilcher, etc.”

24life.ro

24life.ro

Vizitați pagina noastră de Facebook


V-a plăcut articolul? Dați un like la pagina noastră de Facebook!

24life.ro

Latest posts by 24life.ro (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.