Ne scriem singuri destinul, încă din primii ani de viață

Psihologii spun că ne scriem singuri destinul, încă din copilăria mică, perioada în care începem să ne brodăm povestea vieții. Intriga poveştii apare înaintea limbajului, e completată și adăugită în copilărie, apoi reexaminată în adolescență. La maturitate, trăim conform scenariului de viață pe care l-am trasat deja, organizându-ne astfel încât evenimentele vieţii să corespundă cu ce ne așteptăm de la ea. Putem să ne schimbăm scenariul de viață?… Pshihologii adlerieni ne învață cum.

ne scriem singuri destinul în copilărie

foto: Pexels

De multe ori noi acţionăm după acele scheme din copilărie şi la maturitate, prin diverse convingeri şi decizii de viaţă luate timpuriu, înainte de achiziţia limbajului. Fiecare om îşi formează un scenariu de viaţă conform lui E Berne sau un stil al vieţii, conform lui A Adler.

Ne scriem singuri scenariul și apoi trăim conform acestuia

Scenariul de viaţă în Analiza Tranzacţională este un plan de viaţă decis de copil, însă neconştientizat, direcţionat spre un rezultat, întărit de părinţi. Scenariul este o poveste de viaţă pe care o brodăm în copilăria mică şi deseori trăim conform ei la maturitate. Intriga poveştii este alcătuită înainte de însușirea limbajului, apoi în copilărie îi adăugăm detalii, iar în adolescenţă o reexaminăm. La maturitate, trăim conform scenariului de viaţă, organizându-ne astfel încât evenimentele vieţii să corespundă scenariului prestabilit. Redefinim realitatea în mod subiectiv, astfel încât ea să corespundă scenariului de viaţă. Un copil poate lua o decizie de script-scenariu de pe urma unui eveniment unic de viaţă traumatizant (de exemplu, despărţirea de mamă poate determina un copil să spună „nu voi mai avea încredere în nimeni”, astfel va lua decizia să nu fie apropiat de alţii; sau un tată abuziv o poate face pe fată să creadă că „bărbaţii îţi fac rău şi deci nu trebuie să ai încredere în ei” și să ia inconștient decizia de a îi ține departe). Scenariul de viaţă poate fi schimbat dacă trecem prin evenimente „şoc” în viaţă sau prin psihoterapie.

ne scriem destinul singuri

Image courtesy of marin at FreeDigitalPhotos.net

Stilul vieţii este un cluster de convingeri şi atitudini, coerent, constant, pe care-l creăm în copilăria mică, înainte de apariţia limbajului. Convingerile noastre despre noi înşine, alţii, viaţă în general fac parte din logica subiectivităţii noastre, o logică privată. Noi nu suntem adesea conştienţi de stilul vieţii, iar acest lucru se observă. De multe ori ca adulţi nu acţionăm gândind în situaţia de „aici şi acum”, ci acţionăm cu strategiile din copilărie, care nu mai corespund în prezent şi pot fi greşite. Convingerile stilului vieţii se demontează în: conceptul de sine, idealul de sine, imagine a lumii şi convingeri etice. Logica privată a unora dintre noi conţine convingeri disfuncţionale gen: „viaţa este nedreaptă”, „bărbaţii sunt nesimţiţi”, „femeile sunt proaste”, „eu trebuie să ajut pe toată lumea”, „oamenii sunt răi”, „nu te ajută nimeni” şi multe altele de acest gen. Psihologii adlerieni spun că persoana are întotdeauna abilitatea de a schimba stilul vieţii prin experienţe de viaţă sau prin psihoterapie.

Norocul ți-l faci singur

Cele două concepte (scenariul de viață și stilul vieții) sunt foarte asemănătoare şi susțin ideea conform căreia ne definim destinul de viaţă din copilărie, fără să conştientizăm asta. În funcţie de scenariul de viaţă şi stilul vieţii predefinite, unele persoane vor mai fi „predispuse” decât altele la traume în timpul vieţii, pentru că vor alege acele conjuncturi de viaţă traumatizante, care să le confirme scenariul. Mai toate acţiunile noastre din viaţă au ca bază modul cum ne-am scris destinul. Dacă o persoană are sau nu are noroc în viaţă, acest lucru este decis de ea însăși, prin stilul sau scenariul de viaţă pe care şi l-a ales şi pe care părinţii de obicei i l-au întărit şi încurajat inconştient.

„Știam eu că așa o să se întâmple!”

Celebra lege a atracţiei (pe care multă lume o cunoaste) este simplă: ceea ce crezi în subconştient, se „materializează”. Dacă tu crezi că eşti o persoană rea şi că nu meriţi nimic în viaţă este posibil ca viaţa să îţi îndeplinească credința (adică să nu primeşti nimic). În psihologie, fenomenul se numeşte „profeţie autoîmplinită” (Dacă eu cred că nu pot avea încredere în oameni, voi atrage tocmai acele persoane care îmi vor înşela încrederea, pentru că sunt suspicios/oasă şi transmit neîncredere, astfel îmi întăresc credinţa). Profeţia autoîmplinită se recunoaşte când o persoană spune după un eşec: „Ştiam eu că aşa va fi!”

Evident, toţi avem blocaje, dificultăţi, probleme în viaţă. Nu există persoană fără mici blocaje într-un domeniu al vieţii sau mai multe, dar unele persoane au „ghinioane” mai frecvent sau mai mari decât altele (în plan personal, social, relaţional).

Cum scapi de „vrăji”

Există persoane care cred că li se fac „vrăji”, că sunt „blestemate”, că „nu au noroc”. Partea proastă este că sunt ca într-o „vrajă”, dar într-o vrajă „ţesută” inconştient, de către propria persoană şi/sau de străbunii lor. Aşa se explică de exemplu proverbul „Aşchia nu sare departe de trunchi”. Această vrajă o „preiau”, o „înghit” pe nemestecate şi o duc mai departe, la generaţiile viitoare. Aşa cum nenorocul se transmite de la părinţi la copii, se transmite și norocul. Un „noroc” este o permisiune dată de vreun strămoş generaţiilor următoare. Dacă bunicul a fost moşier, este posibil ca şi nepoţii să facă afaceri profitabile. De multe ori noi acţionăm după acele scheme din copilărie şi la maturitate, prin diverse convingeri şi decizii de viaţă luate timpuriu, înainte de achiziţia limbajului.

Vestea bună este că putem scăpa de „vraja” negativă. Cum? Demontând „programarea” inconştientă, conştientizând de unde vine, apoi luând decizia să ne (re)creăm viaţa cum dorim. Acest drum e destul de lung şi se face de obicei cu multă muncă de introspecţie şi analiză, însă nu este imposibil.

Bibliografie:

1Cristiana ALlenxandra Levițchi, Toma Clara, „Vorbe fără Glas. Cum facem faţă pierderilor, separărilor şi violenţelor din viaţa noastră”, Bucureşti, editura Expertpsy, crisalevitchi@sensart.ro, Relația simptomului cu traumele transgeneraționale și pierderile de orice fel

Shulman Bernard H; Mosak M. Harold H, Ph. D, „Manual for Life Style Assessment, Accelerated Development” A member of the Taylor & Francis Group, Bristol, 1990, 1995

Stewart, Ian; Joines, Vann – „AT astăzi. O nouă introducere în analiza tranzacţională”, Editura Mirton, Timişoara, 2004

Recomand de asemeni abordarea holistică a lui Claude Sabbah medic fr : „Biologie totale des entres vivants – Le decodage biologique”

 

 

Cristiana Alexandra Levițchi

Cristiana Alexandra Levițchi

Cristiana Alexandra Levițchi, psihoterapeut, psiholog clinician (14 ani experiență în spital), formator Asociatia ExpertPsy, autor „Vorbe fără glas. Cum să facem față pierderilor, separărilor și violențelor din viața noastră”
Cristiana Alexandra Levițchi

Latest posts by Cristiana Alexandra Levițchi (see all)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.