O lecție de umanitate

Povestea din spatele acestor fotografii e despre darul din dar. Autoarea lor, călătoare pasionată, care a văzut și fotografiat multe colțuri îndepărtate de lume, spune că o lecţie de umanitate mai simplă şi mai profundă decât cea din Laos nu a întâlnit încă.

Laos, O lecție de umanitate

Orăşelul laoţian Luang Prabang este… cum să spun ca să fiu cât mai aproape de adevăr?!… Este definiţia însăşi a unui colţ de Rai! Frumos cum numai în stampele chinezeşti mai găseşti. Cu oameni ca nişte păpuşi cu ochi negri, superbi, deşi puţin cam trişti. Cu păduri idilice şi lacuri pline de lotuşi roz. Înconjurat de Mekongul cel frumos şerpuitor pe sub munţii verzi, peste care apusul îşi aşterne, seară de seară, nemaiîntâlnitul spectacol de umbre şi culori.

Poate nu întâmplător, fix în acest colţ superb (de Rai şi de UNESCO) a apărut de mult şi s-a împământenit o tradiţie a întrajutorării ca formă de coexistenţă paşnică. Un ritual la care am avut onoarea şi ocazia unică să iau parte în timpul vacanţei mele în Laos. Şi care, de altfel, poate da lecţii de umanitate şi bună convieţuire oricărui sistem social occidental!

22

Două localnice se îndreaptă cu cobilițele către străzile unde vor împărți călugărilor din puținul lor

În fiecare dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, localnicii se așează în șiruri, de-a lungul zidurilor, în genunchi, pe caldarâmul străduțelor înguste, pe care călugării merg spre temple. Își întind covorașele și pun pe ele, tăcut și modest, ce are fiecare de dăruit pentru hrana celor de la temple: un bol de orez, câteva fructe, poate şi o bucată de pânză nouă pentru o togă nouă. La ora 5 apar călugării budişti. Înfăşuraţi în togile lor portocalii precum soarele care tocmai răsare, trec într-o procesiune mută pe străduţele oraşului. Îşi întind, privind în pământ demni şi tăcuţi, un fel de burdufuri din piele, în care localnicii pun o lingură-două de orez, iar cei mai „avuți” – câteva fructe.

33

Schimbul se face în tăcere deplină, fiecare știe ce datorează celuilalt.

Schimbul se face în tăcere deplină, fiecare știe ce datorează celuilalt

Darul din dar… Da, despre pomană este vorba. Singura formă de „venit” a celor de la templele budiste din Luang Prabang. Şi suprema şi umila formulă prin care comunitatea le mulţumeşte, la rândul ei, călugărilor, pentru că preiau în grija lor copiii orfani şi pe cei din famiile sărace, oferindu-le adăpost, hrană şi educaţie la temple.

A da şi a primi din suflet. O lecţie atât de simplă şi de profundă, pe care asiaticii o practică zilnic, natural, ca pe orice rugăciune. O lecţie de viaţă, de armonie şi de umanitate, de la care orice turist (care poate doar să fotografieze ciudata şi spectaculoasa procesiune) ar avea atâtea de învăţat…

Ileana Petrache, blogger și „călător de meserie”

Mai multe despre experienţa mea în Laos am scris aici

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.