2618 Views

O lege anti-avort nu e pentru viață, ci împotriva ei

Descoperim cu stupoare că, dacă vor sau nu să aibă copii, nu mai decid mama și tata, ci tot felul de instituții, comitete și comiții, o asociație de studenți, Gigi Becali, Patriarhia Română și mitropoliții neamului. Toți aceștia și-au dat cu părerea asupra perpetuării ADN-ului românesc pe teritoriul patriei, acum, de-a pururi și în vecii vecilor.

Dar, atenție, mai este o grupă de persoane anti-avort – culmea, femei tinere! Acestea speră să folosească o lege anti-avort pentru a naște (perfect legitim și îndreptățit) copiii nedoriți de partener. Care vor să folosească o naștere „la impuse” pentru o căsătorie pe același sistem. Doamnelor, dacă vă doriți să fiți mame, nicio lege din lume nu vă poate împiedica să vă urmați chemarea! Asumați-vă responsabilitatea deciziei, nu vă folosiți de o lege strâmbă, care a nenorocit mii de femei în vremuri triste.

Legea anti-avort naște copii și omoară mame. Foto: Pexels

Regimul ceaușist a fost unul plin de orori, când îi văd pe nostalgici regretându-l mă apucă o greață organică și un soi de milă față de prostie. Prostia și ipocrizia celor care sub sloganul „Viață și familie”, militează de fapt împotriva acestor valori.

Dau filmul înapoi în anii `80, pe un pat de spital în care stăteam două, cu avort septic și febră 40 de grade C. Apoi pe masa de tortură, când îl auzeam ca prin vis pe medic raportând telefonic numele celor care urmau să „beneficieze” de chiuretajul salvator. Apoi durerea și umilința, anestezia locală cvasi-inutilă, care nu „prindea” din cauza infecției, sunetul metalic al instrumentelor, drumul înapoi spre patul din salon, târând perfuzia cu penicilină/gentamicină. Am ieșit cu fundul ciur de injecții, dar cu uter – cum îmi spuneau asistentele. Cică am avut noroc.

Colega mea de pat – nu. I-au extirpat uterul și ovarele, dar infecția era deja foarte avansată. Ajunsese la spital prea târziu. Noaptea gemea de dureri de coloană și picioare, nu se putea întoarce singură, mi-era milă de ea și de cei 3 copilași care o așteptau acasă – de data asta, degeaba. Am lăsat-o în spital, unde am aflat că a murit după câteva zile.

Foarte multe femei au murit în această încercare. Au preferat să-și riște viața păstrându-și libertatea alegerii.

Îți riscai viața și libertatea. Sau făceai un copil, doi, trei… Cum îți riscai viața? Făcând un chiuretaj în condiții dificile, periculoase, fără legătură cu spitalul. În caz de urgență, nu puteai să apelezi la el, pentru că riscai o condamnare penală, grație legii anti-avort. Sau provocându-ți hemoragii/septicemii fără urme chirugicale vizibile, sperând ca la spital să închei avortul cu un chiuretaj decent. Pentru același motiv nici un  medic nu făcea întreruperi de sarcină care puteau fi detectate la un consult medical. De aceea femeile apelau la tot felul de alte mijloace, de la cele relativ „medicale”, făcute de medici sau asistenți, contra-cost (sondaje cu tuburi din plastic) până la unele aproape „tribale”, moștenite probabil de la femeile altor veacuri – introducerea în uter a diverse obiecte presupus a fi utile în întreruperea sarcinii (andrele, fire de mușcată și alte plante, soluții saline etc). Pe vremea aceea am auzit multe povești de groază, nu mai insist.

Era un proces complicat, costisitor, umilitor și în care îți riscai libertatea și viața. Foarte multe femei au murit în această încercare. Asta nu înseamnă că erau nebune, inumane, păcătoase sau nu-și iubeau copiii. Înseamnă că pur și simplu că în acel moment nu puteau să își asume responsabilitatea aducerii pe lume și îngrjirii unei noi vieți.

Paradoxal, atunci ca și acum, responsabilitatea evitării unei sarcini sau înlăturării ei revenea doar femeii. Doar că pe-atunci nu existau pilule contraceptive de a doua zi sau de orice zi, sterilet, diafragmă, inele, plasturi sau implanturi. Nimic. Doar vigilența partenerilor și norocul chior. Din această cauză, femeile aveau o spaimă lunară, imposibil de înțeles de către bărbați – oricât de empatici, buni și săritori. La o adică, ele stăteau prin spitale și își riscau sănătatea și viața, ei stăteau acasă, la televizor. Tot ele duceau o sarcină, nășteau și creșteau copilul, chiar dacă singure sau într-o familie fără venituri. Chiar dacă eleve sau studente, locuind în cămin. Nu vă enumăr aici zecile de cazuri în care venirea pe lume a unui copil înseamnă un sacrificiu greu pentru mamă și familie. Dar pierderea mamei printr-un avort ilegal este un sacrificiu și mai mare. Și totuși, femeile au apelat la el, de câte ori au considerat că e cazul. Avortul este o situație extremă, un act eroic într-o situație limită. O lege anti-avort maschează dorința de putere și control a celor care o susțin.

Ce nu înțeleg mărșăluitorii de astăzi când strigă „Ajută mama și copilul!” este că, de fapt, o lege anti-avort nu protejează dreptul la viață, ci îl distruge. Dreptul la viață aparține exclusiv celei care dă viață – mama. Cum să i-l iei!? Pe mamă o ajuți oferindu-i mijloace contraceptive, nu obligând-o să producă urmași pe care nu îi poate crește. Dacă totuși aceștia s-au născut în familii cu probleme, Coaliția ar putea pune umărul la educația și creșterea nivelului lor de trai. În nici un caz să le crească numărul.

Văd că în ultima vreme a apărut așa, un curent „cetățenesc” pro-reproducere, deși populația globului a ajuns la 7 miliarde și s-a dublat din 1970 încoace. Lumea se văicărește de lipsa resurselor, dar China a renunțat la politica copilului unic și își propune să ofere stimulente financiare pentru al doilea. Trump a tăiat fondurile pentru grupările internaționale care sponsorizează avorturile. Acum iată, și unii români s-au trezit din somn și vor să transforme în realitate visul lor de înmulțire necontrolată…

Eu propun ca toți cei care susțin legea împotriva avortului să fie obligați să facă minimum doi copii în următorii 5 ani, ca să-și aducă propriul aport la creșterea demografică. Dacă nu pot să-i facă, atunci să-i adopte. Dacă nu pot să adopte, să-și doneze jumătate din venit orfelinatelor – cam cât investește o familie în doi copii. Să lupte prin puterea exemplului, nu prin puterea legii. Că nicio lege, vreodată, chiar dacă ne omoară, nu ne poate lua libertatea alegerii.

Mihaela Doina Radulescu

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.