1,393

Acest parenting care ne doare. Copiii de ieri și părinții de azi

Dar tu, adept al noului parenting, părinte al unui copil obez căruia îi alimentezi iluzia unei genialități inexistente, cel care nici pe scara unui pat suprapus nu-l lași să se cațere pentru că e prea riscant, cel care îl porți pe la cercuri fanteziste nelăsându-i timp să fie exact copil, tu ce scuză ai pentru nerozia ta?

parenting care ne doare

parentingul la lemuri 😀 Foto: pexels.com

Copiii de ieri…

Da, știu, sunt o babă, una comunistă pe deasupra. Am crescut cu ,,bătaia ruptă din Rai” și cheia spânzurată de gât ca să pot să ies din casă pe fugă să mă proptesc moț la vreo coadă la zahăr pe cartelă sau parizer rozaliu și puțitor a usturoi, ce bun! ce bun!
Așa-i și nu mi-e rușine să recunosc că am luat bătaie de mama și am dat ca la fasole colegilor de școală de la care am și încasat-o, că pe vremea noastră încăierările erau cinstite, scurte, intense și nu-și propuneau să umilească, doar să descarce tensiuni care, odată rezolvate, lăsau loc râsului și altor prostioare fără de care copilăria în comunism ar fi fost, probabil, un adevărat coșmar.
Am copilărit prin pădurile de pe dealurile Moreniului pe care mergeam primăvara după ghiocei și toporași, vara după mure sau flori medicinale, coarne pt cornată sau măceșele din care mama făcea un fel de suc acidulat și ușor alcoolizat din care beam pănă mă lua pântecăraia.
Copiii de atunci se jucau afară-n frig, dar nu era bai mare, că și-n apartamente tot frig era, nu spălau fructele furate de pe dealuri sau grădini, doar le frecau de tricouri murdărite la joacă și le glojdeau așa lucioase, dar mai ales crude pe mațele goale fără a da diareza sau indigestia-n ei, se bălăceau în gârla ce despica orașul în două din zori și până seara, făcând focul cu ramuri uscate de sălcii crescute lângă apa ades mocirloasă de la ploile iuți din amonte.
Când se-ncingea soarele de se cocea și pielea pe ei, se ascundeau prin case jucându-se împreună sau, mai rău, Doamne ferește, citind până se lumina cerul destul ca să poata ieși iar afară, unde era joaca mai a dracului, în băltoacele cu noroi proaspăt din care ieșeau cele mai cleioase gogoși de mocirlă care făceau pliciul cel mai cel aruncate ba între ei, ba în cine știe ce perete de bloc până ieșeau părinții și îi luau pe toți la refec (a se citi bătaie).

…și de azi

Copiii de acum sunt duși cu mașina la școală până la 14 ani, să nu le fure mafioții organele, în timp ce merg pe jos preț de 15 minute. Sunt delicați ca florile de colț și nu nimeresc singuri ușa frigiderului din care îi pândesc teribile pericole. Ca să nu mai spun că butonul care aprinde aragazul ar putea să le bușească-n față, mutilându-i pe viață, așa că mai bine nu-l aprind să-și încălzească o strachină de ciorbă.
Dar ce spun eu ciorbă! Cine naiba mai hrănește acum copiii cu astfel de zeamă când are la dispoziție cateringurile, din care curg tot felul de bunătăți vegetariene în cutiuțe magice de plastic poros, pe care mami le înșfacă în drum spre casă.

Ar putea să se spele și singur, acum că face 10 ani, poate chiar și să doarmă singur, nu cu mami, dar ce sens ar mai avea toate eforturile tale parentale?…

Nu lași copilul vara să se joace în spatele blocului bătând beșica sau jucând ,,poarca”, îl împachetezi frumos și-l duci la ,,samăr scul”, unde învață să se scarpine singur, să citească fluent în 5 limbi străine, ceea ce tu vei demonstra tuturor prietenilor la diverse întâlniri la care îl pui să performeze ca pe o maimuță drăguță cum alți săraci nu au; sau să facă programare pe calculator atunci când nu te strigă pe tine să-l ștergi la cur după ce a făcut căcuț.
Sigur, ar putea să se spele și singur, acum că mai are puțin și face 10 ani, poate chiar și să doarmă în propriul pat, nu cu mami, dar ce sens ar mai avea toate eforturile tale parentale, dacă ar începe să facă toate astea fără ajutorul tău inestimabil?
Nu contează că e imposibil ca 15 copii de vârste diferite, cu niveluri de pregătire și cunoștințe diferite, să învețe în același timp aceleași noțiuni. Nici măcar nu clipești când îi faci tu temele pentru centrele de excelență la care plătești o căciulă de bani, ca să alimentezi iluzia că ai născut un boț de soare, nici atunci când e nevoie să-i faci tu proiectele cu care te-mpăunezi când îți aduce acasă un 10- Yupiiii! uite cât de bun e copilașul tău la cărat la școală proiectele făcute de tine.
Ai putea ca părinte să te sperii când copilul tău de 9-10 ani nu reușește să alerge nici 100 de metri sau că nu are niciun prieten, în afară de colegii pe care-i cumperi tu la grămadă când faci petreceri la care inviți toată școala. Dar îți place așa de mult cum se minunează lumea de el că face frumos, mai ceva ca o maimuță care merge pe monociclu și-și vântură pălăriuța la public, încât nu observi că ai un copil care arată de parcă a înghițit cel puțin încă un alt plod.
Da, știu, sunt o proastă care crede că părinții au responsabilitatea de a-și crește copiii independenți, adaptați la realitate și apți să-i supraviețuiască. Sunt conștientă cât sunt de inconștientă că mi-am lăsat copiii să circule juma de oraș cu troleibuzul și autobuzul încă de la 11 ani, așa că încet cu scuipații.
Mai rău, i-am lăsat și singuri în casă, și să bată mingea în spatele blocului, să se joace-n bălți, apoi să mănânce usturoi și ceapă cu brânză, ca țăranii, chiar și cu mâinile nespălate.
Dar tu, adept al parentingului, părinte al unui copil obez căruia îi alimentezi iluzia unei genialități inexistente, cel care nici pe scara unui pat suprapus nu-l lași să se cațere pentru că e prea riscant, cel care îl porți pe la cercuri fanteziste nelăsându-i timp să fie exact copil, tu ce scuză ai pentru nerozia ta?
Te provoc să-mi răspunzi, dar nu-i bine s-o faci cu insulte. Nu uita că-s un fost copil care s-a jucat cu turtițe de noroi printre scheletele de fier-beton al blocurilor comuniste în construcție!

Autor: Lacrămioara Bozieru

Text preluat din Blogul lui BoziCuvinte despre elevi și profi, despre creștere, poate descreștere, împotriva uitării și pentru reamintire, despre singurătatea copiilor care se caută pe sine și adulților care nu se mai găsesc nicăieri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.