Poveste cu un cort și un cuc, într-o pădurice din Olanda

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

Zilele trecute citeam o poveste amuzantă despre o familie care pleca undeva în camping și monta un cort. Ceea ce mi-a  amintit propria poveste cu un cort și un cuc, într-o pădurice. Cu trei mame, o învățătoare și vreo 30 de copii, studiind diversitatea naturii în Olanda.

poveste cu un cort și un cuc

foto: Pexels

Acum trei ani, pe când copilul meu avea 5 anișori, clasa ei a organizat o excursie educativă într-un loc minunat, într-o pădurice lângă un lac, la un „Centru de cercetare a mediului înconjurător”. Centrul, cam în paragină. Dar foarte frumoasă zona.

Se face o listă cu mamele care doreau să se înscrie pentru a merge cu copiii la Centrul de cercetare. Eu, prima pe listă. Nu-mi scap din ochi mândra nicio secundă. Și încă două mame pe listă. Olandeze. Așadar, trei mame și învățătoarea, la 24 de copii. Fiecare primește în grijă câte 6. Pentru mine, stres mare – cum mă înțeleg cu ei, cu olandeza mea de baltă!? În grupul meu erau și doi băieți mai zburdalnici. În fine, ce nu fac eu pentru mândra mea?…

Dimineața la Centru, ne adunăm cu toții, ne împărțim copiii și sarcinile și trecem la treabă. Prima era să mergem la baltă să adunăm insecte specifice locului. Cine adună mai multe. Pentru asta, copiii primesc o sită legată de un băț, cu care pescuiesc insecte de pe lac. Mie mi-e foarte frică de insecte, dar m-am ținut tare. Copiii, cu mânuțele prin apă, adună insectele. Ca niște RÂME. Negre. Cu multe picioare. Și mi le dau mie, să le păstrez într-un borcănel. Eu fac tensiune doar privindu-le. Le și vedeam cum cresc și li se înmulțesc picioarele. Au strâns un borcan plin cu insecte de apă. Cele mai urâte, pardon, diverse. Și grupa noastră a câștigat.

Plecăm mândri să le analizăm la microscop. Eu, cu ochii pe borcan, să nu care cumva să se deschidă și să mă invadeze conținutul. Drumul e prin pădure. Era o zi minunată, cu soare. Și o zarvă. Și o fericire. Copiii mergeau în șir indian, ținându-se de o sfoară roșie, să nu se piardă. Mamele, pe lângă. Eu, în coada rândului, păzind sfoara roșie și pe cei 6 copii în grijă, cu mândra mea.

La un moment dat, liniște în față. Rândul s-a oprit. Apoi murmur. Mai merge puțin. Iar un stop. Măi, ce să fie? Parcă începuse să-mi fie frică. După cotitură, văd un cort. Verde. Și un steguleț curcubeu. Foarte frumos, în mintea mea. După cort, un domn. În slipi. Văleu, mă gândesc, dar îi cald rău. Se întindea. Copiii se opreau pe rând și se uitau la cort. Eu mă gândesc că ține de excursia noastră, că e ceva în program și face parte din traseu. Ajung cu fiica mea în dreptul cortului. Și ne împiedicăm de niște picioare epilate, ieșind din cort. Dau să zic „sorry”, dar când mă uit la posesoarea lor, să mor de inimă. Alt domn, de data asta gol pușcă, în toată splendoarea lui. Ras, tuns și frezat. Trona pe spate. Și ca o toantă mă opresc și mă holbez, ținând copilul de mână. Ca să ne uităm amândouă. Copilul, cu ochii mari de uimire, mă întreabă ce e aia? O doamnă cu cuc, zic. Atât mi-a trecut prin cap pe moment. N-am avut pe cine să întreb, că eram ultima din șir. Imaginea nu era în program, dar era despre biodiversitate, așa că ne-am încadrat în tema excursiei.

 

De aceeași autoare:

Aventuri la hammam – cum m-am distrat la spa în Turcia

Grădina de legume pentru trei. Șoricei

Rochia galbenă second-hand

Dulceața de cireșe amare e surprinzătoare

Locuim într-un cartier foarte liniștit

Ce spaimă am tras de Sinter Klaas

Cea mai bună poezie din clasă

Fiecare țară cu animalele ei

Povestea pernelor

Vine mama la Amsterdam

La Tarom se mănâncă cel mai bine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.