Dacă practici în România, ajungi exact ca ei

A absolvit medicina la București, a urmat un an la Paris cu o bursă Erasmus și un master, în paralel. Are un stagiu de cercetare la Cambridge și unul în Olanda, la Groningen. Din ianuarie, va fi medic rezident la Geneva. Am întrebat-o de ce nu rămâne să practice medicina în țară, iar Nicoleta Fotea mi-a oferit o privire din interiorul sistemului și un argument copleșitor: „Dacă practici în România, ajungi exact ca ei”. Cum anume și cine sunt ei, aflați citind în continuare.

Nicoleta Fotea, în Amfiteatrul Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

Nicoleta Fotea, în Amfiteatrul Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

Nicoleta Fotea s-a înscris la Medicină pentru că era olimpică la biologie și îi plăcea chimia. Acum e proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din București, Medicină generală. A urmat un an de studiu la Paris, cu o bursă Erasmus, și un an de master, în paralel. (La Paris poți face masterul în timpul facultății, începând cu anul 4). Are un stagiu de cercetare la Cambridge la Centrul de studii centrozomale, și unul în Olanda, la ERIBA Institute for Biology of Ageing, din Groningen. Din ianuarie, va lucra ca medic rezident la Geneva.

Experiența franceză

„Am ales Parisul pentru că mi se părea cel mai bun loc să învăț. Universitatea din Paris are proiecte de colaborare cu diverse institute și spitale, e mai bine conectată decât cea din Marsillia sau Bordeaux sau Lyon.”

Și, evident, capitala are mai mulți pacienți decât orice alt oraș de provincie, cu o cazuistică mai bogată. Nicoleta a urmat 3 stagii de câte 3 luni în Pediatrie, Endocrinologie și Reumatologie. Dimineața practică, după amiaza cursuri, până seara târziu. Dintre toate, Pediatria i s-a părut cea mai grea: „Francezii au foarte multe abrevieri. Adolescenții, mai ales – dintr-o frază, abia înțelegeam jumătate. Mă bucuram să știu unde îi doare”, zâmbește ea, amintindu-și de experiența lingvistică.

Ce i-a plăcut la studiile din Franța? Totul. „Mi-a plăcut că aveam cursuri tipărite – aceleași cărți pentru toate institutele din țară, la fiecare specializare, actualizate o  dată la 5 ani. La noi, cursurile sunt vechi de zeci de ani. Profesorii de la București nu acceptă că în lume există alte protocoale și că medicina nu se mai face ca în urmă cu 10-15 ani.

De exemplu, la Paris nu există spital de boli infecțioase, cum avem la București – două! În schimb, au câte un departament de contagioase la fiecare spital, foarte bine izolate. Și așa e în toată Europa. Nu transporți pacientul de la un spital la altul, pentru că are o boală infecțioasă. Infecțiile se întâlnesc la fiecare 5 minute.

De ce nu am încredere în ce se predă la noi

la noi, nu se ține cont de protocoale, medicul situându-se deasupra lor. De exemplu, se internează un pacient cu meningită. A refuzat puncția lombară de diagnostic. Dar și pentru acest caz, în lume există protocoale terapeutice, atunci când nu ești sigur. Pacientul venea din zonă rurală, era în vârstă, protocolul european indică în acest caz o infecție cu Listeria. Medicul în vârstă a ignorat protocolul și i-a administrat pacientului alte antibiotice. Evident că omul se simțea tot mai rău. În cele din urmă, după multă vreme i s-a făcut puncție și – surpriză! – avea chiar Listeria. Era un caz banal, care putea fi tratat cu succes. L-am întrebat pe medic de ce nu a respectat protocolul, iar acesta a dat vina pe pacientul care a refuzat puncția. Dar protocolul are câte o soluție pentru fiecare situație, inclusiv aceasta. E făcut pe baza analizei a mii de cazuri, de la sute de medici, nu pe experiența unuia singur, care a văzut mult mai puține, oricât de în vârstă și de experimentat.

La București, materia nu este actualizată. Faci 6 ani de medicină, muncești mult, dar degeaba. Din anul 5 și 6, am reluat tot.

Nu doar medicii buni pleacă

Dacă ai absolvit medicina într-o țară din UE, spitalele din Franța sunt obligate, conform legii, să-ți echivaleze diploma și să-ți dea un post de rezident, dacă acesta este disponibil. Chiar dacă ai luat nota minimă la examenul național (ECN – Examen National Classant). Și sunt foarte mulți absolvenți români care află de șmecherie. Dau examenul fără să știe nimic, ajung rezidenți și fac greșeli majore. Nu pleacă în străinătate pentru posturi foarte bune, ci pentru condiții decente. În Belgia, de exemplu, examenul se dă la patul bolnavului. Dacă îl ratezi, nu te mai poți întoarce niciodată ca rezident în Belgia. Poate doar ca specialist… Și-au luat măsuri împotriva absolvenților slab pregătiți. Am înțeles că și francezii lucrează la măsuri de protecție împotriva rezidenților, în special români, despre care se știe că nu au noțiuni de medicină modernă. Acum nu mai pot da ECN decât dacă sunt în anii 5-6 de facultate, nu și dacă sunt absolvenți. E doar o măsură logistică, cu care speră să limiteze numărul medicilor care vor să practice în Franța.

În Franța, practica e cea care contează. Să vezi bolnavul. La noi, există un pacient la 3 studenți – care, evident, se întrec să dea analize și diagnostice, se întrerup reciproc sau contrazic. Nu te învață nimeni cum să gândești. Nu ai acces la analize de top. În Franța, i se fac pacientului analize care la noi nu există sau se fac prea târziu. Există asistenți universitari care se ocupă de studenți și ajută la verificarea sau punerea diagnosticului. La noi, alergi după asistenți.”

Nicoleta a făcut și cercetare, a lucrat cu șoricei, la Cambridge. A studiat mutațiile induse în structura centrozomului. I-a plăcut în laborator, dar preferă interacțiunea cu oamenii. Viața de spital, gărzile… „A fost foarte greu, dar am învățat foarte multe.”

La Gala Ligii Studenților Români din Străinătate”, unde a luat o mențiune

La Gala Ligii Studenților Români din Străinătate”, unde a luat o mențiune

Protocolul medical versus „intuiția românească”

A învățat că protocoalele medicale, denigrate la București, îți pot salva viața. „La noi, profesorii spun că moda protocoalelor te împiedică să gândești. Dar 90% dintre cazuri intră în tipare! De ce să cauți boli rare, când bolnavul se integrează perfect în protocol?! În România, nu se pot face investigații și atunci ești nevoit să apelezi la intuiția românească. Dar medicina actuală nu se mai bazează pe intuiție. E adevărat că în Franța se fac uneori și prea multe investigații, dar ei au bani pentru asta. La endocrinologie, departamentul de tumori suprarenale lucra la un protocol și avea alocat un buget de 1300 euro/pacient, pentru asta. Supraspecializarea e foarte importantă.”

De la Paris la București e cale lungă… de zeci de ani

„La noi, studenții nu întreabă. Dacă întreabă, sunt considerați proști. În Franța, întrebările sunt încurajate, chiar și cele care par prostești. Dacă nu înțelegi, profesorii reiau explicația, cu alte cuvinte. Fac traininguri de prezentare înainte să ajungă să predea. Au cursuri perfect structurate, cu explicații. La București, prezentările se țin în ppt, din care titularii de curs dictează studenților. Dacă practici în România, trebuie să devii ca ei, ca să supraviețiuiești.

Cartea de rezidențiat are greșeli. Am colegi care învață greșit – Dacă așa scrie acolo?!… și sunt copii foarte buni!

În Franța, după 6 ani de facultate, absolut toți absolvenții știu să pună un diagnostic. La noi, primii 10 din lista de absolvenți nu știu să depisteze o boală banală. Au pierdut informația, știu detalii, dar nu mai știu esențialul. Grilele de examen sunt aceleași de 50 de ani, cu răspunsuri cu tot, la care toată lumea ia nota 10. Nu mai citești materia, înveți grilele. Suporturile de curs sunt vechi și pline de greșeli. Fiecare are cursul lui. Cei de la București nu știu ce predau profesorii de la Cluj și viceversa. Cartea de rezidențiat are greșeli. Am colegi care învață greșit, argumentând Dacă așa scrie acolo?! și sunt copii foarte buni!

Nu mai învață nimeni, în anul 6 nota nu mai contează și nu te pică nimeni, chiar dacă vrei. Am avut un coleg care a aflat de ECN și că trebuie să fii încă student ca să-l dai și la ultimul examen s-a rugat de profesor să-l pice, ca să repete anul. Altfel, ieșea medic și nu mai avea nicio șansă.

În fiecare an ies în jur de 1000 de absolvenți de medicină, 700 din ei la taxă. Am colegi care nu știu să așeze un TC stânga-dreapta și cred că RMN-ul e o minune. Pentru că noi, în loc de tomografii și RMN-uri, am studiat tranzit baritat (examen radiologic). La ce vă trebuie? a fost replica. Eu am făcut stagiul radiologic la un spital din București, unde sunt doar 2 medici care știu să citească RMN-uri. Și nu vor să mai spună nimănui…

De ce Geneva

În Olanda, condițiile de trai și educație sunt foarte bune, oamenii sunt deschiși, serioși, bine pregătiți, dar eu nu știu olandeza.

În Anglia, condițiile de laborator sunt excelente, infrastructura e șocantă (în sensul bun) condițiile de sterilitate în laborator sunt spectaculoase (pentru șoareci). Se vede că au fonduri pentru cercetare, dar eu nu vreau să fac cercetare.

Franța nu prea mai e interesată de cercetare, ci mai mult de practică. Nu prea mai sunt doctoranzi, investițiile în cercetare sunt reduse, iar banii din sănătate merg în spitale și la pacienți.

M-am uitat la spitale și la programele din Elveția și mi s-au părut cele mai bune pentru mine. Acolo ai 2 ani de medicină internă la 2 spitale și apoi poți să-ți alegi specializarea, în care mai faci 3-4 ani. Simt nevoia să am 2 ani de medicină internă și să văd pacienți cu diverse afecțiuni. E un sistem mai liberal, îți alegi ce vrei. Eu mi-am trimis cv-ul și aplicația la mai mulți profesori, unul din ei m-a acceptat fără interviu. Dar vreau să mă duc și la interviuri, când va fi cazul. Cel mai mare regret al meu e că n-am plecat din anul întâi, să fac de la început medicina în altă țară…”

Mihaela Doina Radulescu
follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.