544

Rață olandeză pe varză murată din valiza cu tricolor

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

În Amsterdam, rațele sălbatice se bucură de abundența apei din regiune și își petrec vremea navigând pe canalele orașului. Atunci când nu nimeresc pe la cuptor pe varză sau în oala cu borș. Lorena Ciubotaru, despre o rață olandeză cu ghinion, varza dintr-o valiză cu tricolor și alte povestiri.

rață olandeză

foto: Pexels

În fiecare an de 8 martie, încerc să organizez câte o „ieșire de fete” în oraș, la o masă bună și un dans. Anul acesta, întâlnirea noastră s-a petrecut după 8 martie, dar nu contează data, ci faptul că am reușit să ne vedem și să povestim. Tare îmi plac aceste întâlniri, unde aud o grămadă de întâmplări cu haz, adunate lângă un vin bun, o friptură în sânge și un desert suav – ce poate fi mai plăcut?!

Alegem un restaurant minunat din Amstelveen, un sătuc de lângă Amsterdam. Știu, îmi veți sări în cap că nu e sat, ci chiar un orășel – mă rog. Protagonistele întâlnirii: șapte doamne. Toate românce. Dar diverse, din toate zonele României. Frumoase de pică. Și gălăgioase tare, că deh, neam de balcanici. Trebuie să știe toată lumea că sunt acolo.

Vinul bun se așează pe masă, pe urmă vine și mâncarea. Ceva à la Masterchef Australia. Și încep poveștile. Mie îmi place să povestesc, dar de data asta am ascultat. Una dintre poveștile cu gospodine moldovence mi-a atras atenția și m-am gândit să v-o împărtășesc și vouă…

Povestea începe cu o mamă româncă, în vizită la Amsterdam. Știți că mamele seamănă între ele, am și eu una, despre care am povestit aici. Când își vizitează progeniturile de peste mări și țări, mamele nu vin niciodată cu mâna goală.

Acum este vorba despre o altă mamă, care, în urmă cu mulți ani, a venit și ea să-și viziteze fiica, proaspăt poposită pe meleagurile Olandei. Și, bineînțeles, n-a venit singură. A adus cu ea și o imensă valiză neagră. Ca să o recunoască prin aeroporturi, i-a pus un semn – 3 dungi cu vopsea: una verde, una roșie și una galbenă. Să se vadă de departe! Astfel decorată, valiza a luat drumul calei.

Pe vremea aceea, telefoanele mobile erau rare, și nici mama din povestea noastră nu avea unul. A primit indicații înainte de plecare și doamne ajută să ajungă la destinație. Drumul cu avionul avea escală la Budapesta, iar de-acolo urma să ajungă în Amsterdam, pe la ora 15.00.

La ora menționată, fiica își așteaptă mama în aeroport, cu emoții mari și fluturi în stomac. La 15:30, se gândește că e încă devreme. La ora 16:30, că e foarte aglomerat. La ora 17 intră în panică. Unde o fi mama? Începe să întrebe în aeroport, pe la obiecte pierdute și persoane dispărute. O dă la strigare prin megafon. Nimic. Sună înapoi acasă, în România, de unde află că mama a fost dusă la aeroport și trecută de vamă. Ora 20, gânduri negre. S-o fi pierdut la escala din Ungaria.

Fiica pleacă spre casă, cu sufletul strâns ghem și planuri de căutare la poliție, spital, aeroportul din Budapesta… lumea largă! Se roagă la toți sfinții să-și găsească mama. Ajunge acasă cu pași grei și plânsă toată. La intrare, o lovește un miros de rață pe varză. Confuză, dă buzna în bucătărie. Stupoare. Mama, gătind. Cu prietenul olandez, care îi ține isonul.

O mamă cu noroc și o rață ghinionistă

Fiica își trage sufletul și, cu lacrimi în ochi, ascultă povestea. Mama s-a ținut de o duduie până la ieșirea din aeroport, unde a văzut un taxi. Cu pași mărunți și traista de gât, îi arată șoferului adresa și banii: 5 euro. Ca prin minune se înțelege cu taximetristul, care o aduce la destinație. Acolo, olandezul o aștepta cu mâncare, cică. Mama, femeie gospodină, de la țară, zice că în casă trebuie să fie mâncare caldă. Varză murată adusese în valiză, îi doar lipsea carnea. Și cum în frigider nu erau decât brânzeturi fine cu mucegai, și-a aruncat o privire pe-afară. Pe canal, vede o rață la plimbare. Așa i-a venit ideea: rață pe varză!

Și-a suflecat mânecile, l-a luat pe olandez și au ieșit să caute rața. Au ademenit-o la mal, i-au distras atenția și au înhățat-o de picioare, cu o secundă înainte ca rața să o ia la sănătoasa. Olandezul, între șoc și râs, bălmăjește cuvinte de neînțeles. Mama îi pune rața în brațe, cu indicațiile de rigoare – trebuie opărită și jumulită, pentru a fi introdusă în oală.

Mai râzând mai plângând, fiica ascultă povestea și își îmbrățișează mama, respirând ușurată, că a găsit-o. Valiza tricoloră însă, nicăieri. E la aeroport, spune mama, unde a lăsat-o crezând că trebuie s-o aducă cineva de-acolo.

Fuga repede înapoi la aeroport, pentru recuperat valiza. Verde, roșu, galben… valiza se rotea tristă pe bandă. Vameșii au decis s-o verifice, că stătuse prea mult nesupravegheată. Și au deschis-o. Și și-au chemat și colegii. Că nu pricepeau ce găsesc în valiză: două răsărite mari (floarea soarelui – nr, pentru că fiicei îi plăceau semințele crude), patru chiperi (ardei iuți – nr) potriviți, câteva legături de pătrunjel, câteva căpățâni de usturoi, leuștean pentru borș. Și un cuib pentru umplut borș. Carnea aștepta acasă, în oală. Ca la orice gospodină adevărată, moldoveancă autentică.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.