2,413

Școala în Italia: nu există premii, iar evaluările sunt publice abia la finalul clasei a opta

Dacă îi intrebi pe italieni cum e școala lor, majoritatea o să-ți spună „fa schifo”, pentru că așa sunt ei, nemulțumiți mereu 😊 Dar mie, care am cunoscut și o altă realitate, foarte diferită de cea de care se vaită astăzi toți în România, școala în Italia mi se pare foarte bună și competitivă.

Marietta Dobrin locuiește de 23 de ani la Milano. E aproape italiancă, dacă ne luăm după naționalitatea familiei, fluența în limba locală și timpul petrecut în peninsulă. Marietta scrie pe blog și în reviste online (catchy, byani). Am rugat-o să ne povestească mai multe despre școala din Italia, din postura de părinte a doi copii. Fiul ei, Nicola, este astăzi student la matematică la Universitatea din Milano, iar fiica ei, Francesca, este elevă în penultimul an la un liceu cu profil științific.

„Când Mihaela mi-a propus să scriu un articol despre școala în Italia, primul gând a fost să caut niște numere, statistici, grafice. Apoi m-am gândit că ar fi mult mai interesant să scriu despre experiența mea personală, raportată la două bucăți de elevi: Nicola și Francesca, trecuți deja prin mai multe etape la școala de stat din Milano…”

Școala în Italia

Francesca și Nicola

La 3 ani începe scuola materna, adică grădinița

În Italia, parcursul școlar începe cu „scuola materna” la care pot fi înscriși copiii începând cu vârsta de 3 ani. Dacă micuții nu au încă 3 ani în septembrie, pot fi înscriși totuși, cu condiția să-i împlinească până la data de 31 martie a anului următor.

Fiecare clasă de grădiniță are câte două educatoare și poate fi formată din copii de aceeași vârstă sau din copii sau clase mixte, unde copiii au vârste diferite, cuprinse între 3 și 5 ani, în funcție de alegerea pe care o face grădinița din acel teritoriu. Eu am experimentat ambele variante și mi s-a părut mai bună cea mixtă – copiii mai mari sunt foarte protectori cu cei mici, îi ajută, îi învață, îi consolează când se topesc în lacrimi după părinți. Fiecare copil are un dulăpior în care-și depozitează încălțămintea (la gradiniță se folosește încălțăminte de casă), geaca și un schimb de haine în eventualitatea micilor accidente: udat, murdărit, facut pipi. Grădinița are programul obișnuit între 9-16, dar cine are nevoie poate să-i ducă și cu o oră și jumatăte mai devreme sau să-i ia cu o oră și jumătate mai tarziu, contra unei taxe suplimentare. Copiii din primul an au program de somn după masa de prânz, într-o sală amenajată, cu mici paturi tip șezlong. Fiecare are lenjeria lui, pe care învață să și-o așeze singur pe aceste brandine (pătuțuri).

Activitățile de grădiniță sunt mai mult de tip ludic și mai puțin de studiu. Se pune mult accent pe manualitate, ieșirile în natură, la muzeu, la teatru, iar serbările – cele de iarnă și de sfârșit de an – sunt adevărate sărbători cu familia extinsă. Costumele pentru serbare sunt făcute la gradiniță, de copii împreună cu educatoarele, iar serbările nu sunt deloc atât de elaborate, lungi și minuțios pregătite ca în România. Copiii sunt mai liberi să se exprime, să greșească, să participe fiecare cum poate, cum se pricepe și chiar cum are el chef în acel moment. Serbările trebuie sa fie un prilej de divertisment și nu o sursă de tensiune si stres.

La serbare, foto: Marietta Dobrin

La școala primară au câte 3 învățători și un profesor de sport

Scuola elementare are o durată de 5 ani. Programul de școală începe la 8:30 și se termină la 16:30, dar și aici există posibilitatea prelungirii lui în funcție de necesitățile părinților. Învățătorii au un program comun la ora prânzului, când trebuie să însoțească elevii la sala unde li se servește masa. Prânzul e pregătit de firme de catering și, așa cum se întâmplă și la grădiniță, e plătit de părinți.

Până în clasa a treia, toate lecțiile le fac la școală, ghiozdanul se duce lunea și se ia acasă vinerea.

Fiecare clasă are câte doi învățători, o profesoară de educație fizică și un învățător „ajutător” (sostegno), care în general se ocupă de elevii care au probleme cu studiul. Fiecare învățător e specializat în anumite materii. De exemplu, unul predă italiană, istorie, geografie; celălalt matematică, științe, engleză. Au și ore de lucru manual. De exemplu, copiii mei aveau ore de ceramică, cusut, decupaj sau ore de laborator de informatică și teatru. Până în clasa a treia, toate lecțiile le fac la școală, ghiozdanul se duce lunea și se ia acasă vinerea. Din clasa a treia, încep să studieze și acasă.

Îmi amintesc prima zi de școală: învățătoarele scriseseră pe tablă un scurt mesaj de bun venit și i-au invitat pe elevi să-l copieze în caiete. Mulți dintre ei nu stiau literele, dar au copiat așa cum s-au priceput. Cred că au avut și vreo două lecții de liniuțe și bastonașe, dar mult mai târziu, după ce învățaseră deja toate literele!

Nu e deloc încurajată competitivitatea, elevii trebuie să se străduiască, dar fiecare după posibilitățile și aptitudinile lui. La ședințele cu părinții nu se vorbeste niciodată de un elev în particular, nici de bine, nici de rău. Nici premii de sfârșit de an nu există. Cadourile pentru învățătoare (de Crăciun și de sfârșit de an) sunt în general flori sau albume foto și scurte scrisori scrise de elevi. Pentru flori, reprezentanta clasei din partea părinților strânge 2-3 euro de părinte și se ocupă de achiziționare. În schimb, copiii primesc cadouri de la învățătorii lor, la finalul celor 5 ani de studiu. Fiică-mea a primit un pandantiv cu un trifoi, iar fiu-meu – o carte de sudoku. Fiecare sfârșit de an școlar se sărbătorește în curtea școlii, cu toți elevii, învățătorii, părinții, frații și surorile. Se întind mese, fiecare aduce ceva de mâncare, prăjituri, apă, sucuri, se face tombolă, se organizează jocuri sau mici competiții sportive. La sfârșit, toată lumea participă la strâns și curățat.

Părinții se implică atât în activitățile școlii cât și în strângerea de fonduri pentru diversele obiective prropuse de școală. Copiii sunt îndrumați și stimulați să ajute, să se implice, să cunoască și alte realități decât cele familiare.

Într-o iarnă, învățătoarea fetiței mele le-a vorbit elevilor despre un proiect deschis de niște călugărițe într-un orfelinat din Romania, pentru care au hotărât să strângă bani pentru cadourile de Crăciun. Fiecare elev a dus atât cât a putut, pentru că ideea era să contribuie din economiile lor. Au participat cu sume mult mai mari învățătorii, ca să dea un bun exemplu.

În cursul anului sunt frecvente ieșirile la muzeu, la teatru, la diverse asociații cu profil caritabil, la casele de bătrâni sau la grădinițe. O dată pe an se fac excursii în afara orașului – de o zi pentru cei mai mici, de câteva zile pentru cei din clasele III-V.

Școala în Italia, cu clasa la fermă Foto: Marietta Dobrin

Cu clasa la fermă Foto: Marietta Dobrin

Cei 3 ani de gimnaziu sunt foarte importanți pentru drumul în viață

După scuola elementare urmează scuola media, cu o durată de 3 ani. Aici, lucrurile încep să se „complice”. Dispare figura esențială a învățătorilor. Materiile devin stufoase, cererile – majore, studiul individual crește exponențial. Elevii, indiferent de școală, învață să cânte la un instrument. Copiii mei au studiat flautul.

La finalul „școlii medii”, elevii susțin o serie de examene, scris și oral. Examenele scrise sunt la italiană, matematică, engleză și franceză și un examen general, numit prova invalsi, cu întrebări din toate materiile. Proba orală constă dintr-un proiect, care trebuie sa pornească de la o temă, dezvoltând ceea au învățat la toate celelalte materii. Probele durează cam 2 săptămâni iar la final se afișează rezultatele – prima oară când evaluarea unui elev devine publică. În cursul ultimului an de scuola media, elevii primesc și calificative, prin care școala le recomandă nivelul de studiu pentru care pot opta în continuare. În baza rezultatelor obținute în timpul celor trei ani, profesorii spun dacă ești apt pentru liceu sau pentru școli profesionale.

La liceu (5 ani) e și mai greu

Am să  vorbesc despre liceu, pentru că experiența mea de părinte e legată de acest parcurs școlar.

În Italia sunt 5 tipuri de licee: clasic, științific, lingvistic și liceul de artă. Copiii mei au urmat liceul de științe și, așa cum se zice aici, cine face liceul trebuie neapărat să urmeze o facultate. Altfel, studiul de până atunci nu a folosit la nimic.

În clasa fiicei mele, în primul an de liceu erau 28 de elevi. După 3 ani au mai rămas 20.

Se studiază 5 ani, împărțiți în biennio și triennio. Materiile sunt foarte complexe, cerintele sunt mari, se stimulează gândirea logică, conexiunile dintre materii, funcționalitatea și punerea lor în practică. Elevii care nu fac față acestui parcurs complex, schimbă liceul chiar și în anul trei sau patru. În clasa fiicei mele erau în primul an 28 de elevi. Acum, în anul patru, au mai rămas 20.

Meditații nu fac decât elevii care nu reușesc să ia note de trecere, adică nota 6. Meditațiile cu profesori sunt rare, cei mai mulți preferă să întrebe elevii mai mari, cu rezultate excelente la materiile respective.

Limbi străine, simpozioane și cursuri facultative

Există multe controverse cu privire la studiul latinei ca materie în programa liceului științific, mulți nu-i văd utilitatea, dar așa cum au explicat mulți profesori, limba latină ajută la dezvoltarea logicii. Traducerile din și în latină sunt adevărate probe de foc pentru elevi. La lecțiile de conversație în engleză au o profesoară americană.

La liceu au secție de teatru, cursuri facultative de benzi desenate (cu profesor englez) de limbi străine (inclusiv chineza!) de prim ajutor și chiar un curs de murales si graffiti. Au o cafenea literară la… bibliotecă, unde se întâlnesc o dată pe lună și discută cărți de literatură științifică. Liceul are și un psiholog, pentru elevii care au probleme școlare sau familiale.

„Murales” din toamna trecută, la liceu

Școala în Italia, „murales” la liceu

De două ori pe lună merg la teatru, balet sau la concerte de muzică clasică. Ieșirile sunt facultative, dar elevii participă la ele în numar mare. Și, fiind la Milano, sunt spectatori asidui ale teatrelor Scala și Verdi.

O dată pe an, elevilor li se permite să organizeze la cogestione – o serie de simpozioane pe teme alese și prezentate de ei sau de invitații lor. Fiu-meu, de exemplu, în anul patru de liceu, a ținut o prezentare despre „Vise lucide” – cum nasc și se desfășoară visele în timpul somnului. Prezentarea a avut așa un succes încât a fost invitat și în anii următori să le vorbească elevilor despre această temă. Anul acesta, de exemplu, la liceu vor avea printre invitați și un fost jucător de fotbal (Zambrotta) de la Milan si Juventus, care o să le vorbească elevilor despre viața lui de fotbalist.

Orientarea către universități și bac-ul

Elevii cu rezultate foarte bune la matematică și fizică sunt recomandati de profesorii lor să țină lecții elevilor mai mici, care au dificultăți la aceste materii. Orele de predare sunt echivalate cu credite, care se adună la examenul de maturitate, adică bacalaureat.

Elevii din anul IV au posibilitatea de a participa la campusuri de orientare profesională, în perioada de vară. Primăvara, înainte de terminarea anului școlar, cele mai prestigioase universități din Italia selecționează pe bază de curiculum, pentru aceste campusuri, elevii cu cele mai bune rezultate la învățătură, concursuri și credite obținute în cei 4 ani de liceu. Fiu-meu a participat la două campusuri, unul la Politecnico di Milano și unul la Università Sant’Anna di Pisa. Experiența a fost una foarte bună si folositoare: noi cunoștințe, noi aspecte ale vieții de student și mai ales posibilitatea de a întâlni profesori de la cele mai prestigioase universități din Europa. Și conferințele lor sunt pline de umor, anecdote și exemple științifice în măsură să stârnească curiozitatea și pasiunea tinerilor pentru studiul domeniilor respective.

Examenul de bacalaureat constă în 3 probe scrise, plus tesina – un proiect pe care trebuie să-l susții oral. La liceul de științe, probele sunt: italiana, matematica (sau fizica, diferă de la un an la altul) și il quizzone – adică o probă cu câte doua întrebări din 5 materii (în afară de italiană și matematică). Elevii nu știu care sunt cele cinci materii din care se pun întrebările decât în momentul examenului, motiv pentru care trebuie să fie pregătiți la toate, inclusiv educație fizică. Tesina e un proiect care trebuie să facă legătura între toate materiile studiate și este susținut în fața unei comisii de profesori. După prezentare, profesorii pun întrebări, fiecare din materia lui.

Dacă îi intrebi pe italieni cum e școala lor, majoritatea o să-ți spună fa schifo, dar așa sunt ei, nemulțumiți mereu 😊 Dar mie, care am cunoscut și o altă realitate, foarte diferită de cea de care se vaită astăzi toți în România, școala din Italia mi se pare foarte bună și competitivă.

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.