17

Seara colindelor la Ateneu, un spectacol de excepție

O atmosferă magică pe 22 decembrie la Ateneul Român, unde invitații la seara colindelor au putut admira expoziția de costum și fotografie „Zestrea by Liliana Țuroiu” în acordurile unui concert live susținut de corul Filarmonicii George Enescu.

zestrea-la-ateneu-4-lowrez

În cadrul somptuos al Ateneului Român a avut loc expoziția de costum și fotografie „Zestrea by Liliana Țuroiu”, revenită în țară după amplul său periplu prin marile capitale europene. După vernisaj, cele 56 de membre ale corului Filarmonicii „George Enescu” au susținut un concert de colinde de Crăciun, purtând, în premieră, ținute semnate de artistul plastic Liliana Ţuroiu.

Momentul deschiderii Zestrei a fost urmat de o interpretare a capella de excepție, sustinută de membre ale corului Filarmonicii, îmbrăcate în rochii creații Liliana Țuroiu. La eveniment au fost prezenți iubitori ai tradițiilor românești de valoare, personalități marcante din lumea culturii și muzicii, oficialități, vedete, parteneri de prestigiu, reprezentați ai presei.

În colecţia „Zestrea”, piesele vestimentare trediționale românești sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne, utilizate în creaţii vestimentare contemporane, îmbinând măiestria  materialelor preţioase, precum dantelă, tul, catifea şi mătase metalizată cu cea a broderiilor elaborate, de inspiraţie medievală. „Zestrea by Liliana Ţuroiu” este mai mult decât o colecţie de veşminte: este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, intercultural şi adresat celor preocupaţi de tradiţie, valori autentice şi modă. Proiectul cuprinde atât colecţia vestimentară modernă, inspirată din costumul tradiţional românesc, cât şi un album de artă şi costum, ale cărui fotografii au fost realizate în Castelul Bran.

zestrea-la-ateneu-lr liliana-turoiu-alaturi-de-o-parte-din-echipa-zestrea-lr maria-buza-alexandra-velniciuc-liliana-turoiu-monica-davidescu-lowrez

Creatoarea Liliana Țuroiu a dovedit încă o dată că piesele din expoziția de costum „Zestrea” sunt purtate, în România și oriunde în lume, la ocazii special: Sunt deosebit de onorată că expoziția „Zestrea”, susținută la Ateneul Român chiar în seara mult așteptatului concert anual de colinde al Filarmonicii George Enescu, vine, la sfârșit de an și într-un cadru atât de festiv, ca o încununare naturală a periplului cultural și a palmaresului expozițional internațional al colecției”.

Expoziția a numărat 60 de piese, dar ea s-a continuat admirabil în rândul invitaților, care au venit la eveniment în ținute semnate de Liliana Țuroiu.

Straiele Zestrei au fost accesorizate cu bijuterii “Dacika”, pe care Casa de Bijuterii Micri le-a creat pornind de la străvechi simboluri geto-dace. Invitații și-au delectate privirea și gustul cu preparate autentic românești de excepție, oferite de Jidvei, Elcomex, Topoloveni și restaurantele La Mama.

24life.ro

24life.ro

Vizitați pagina noastră de Facebook


V-a plăcut articolul? Dați un like la pagina noastră de Facebook!

24life.ro
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Tags

#nou