2,354

Sezonul România-Franța este lansat sub îndemnul „Uitați de clișee!”

Între 27 noiembrie 2018 și 14 iulie 2019, România și Franța propun publicului din ambele țări peste 300 de proiecte într-un demers unic de diplomație publică, economică și culturală. Sezonul România-Franța va fi un dialog autentic între cele două țări și este lansat sub îndemnul „Uitați de clișee!”, reflectat într-o identitate vizuală curajoasă și inedită, după cum puteți observa din cele două afișe dedicate programului.

Sezonul România-Franța

Recunoașteți personajele? Afișul Sezonului România-Franța „Uitați de clișee!” (în stânga este cel pentru România, în dreapta cel pentru Franța)

Ministrul afacerilor externe Teodor Meleșcanu și președintele Institutului Francez Pierre Buhler au semnat joi, 4 octombrie, procesul verbal al celui de-al cincilea Comitet Mixt de Organizare al Sezonului România-Franța 2018-2019. Reuniunile de lucru desfășurate pe parcursul acestei săptămâni la București au avut ca rezultat stabilirea unui număr semnificativ de evenimente în cadrul Sezonului, cu valorificarea intereselor comune ale celor două țări și în complementaritate cu foaia de parcurs a Parteneriatului strategic.

Sezonul va debuta în Franța, într-un moment de o importanță deosebită pentru țara noastră, Centenarul Marii Uniri, și va continua în 2019, în ambele țări, inclusiv pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Deschiderea Sezonului va avea loc la Paris în prezența președinților celor două state și va fi urmată de vizita prim-ministrului român, un forum economic în prezența miniștrilor de resort, precum și evenimente cu participarea ministrului afacerilor externe și ministrului culturii și identității naționale. Momentele cheie ale Sezonului includ inaugurarea a patru expoziții și o instalație contemporană ale artiștilor români la Centrul Georges Pompidou din Paris, un concert al Orchestrei Române de Tineret, cu participarea excepțională a pianistului Radu Lupu, în calitate de solist, la Filarmonica din Paris și un concert al Ansamblului Instrumental din Paris și Corului Madrigal la Catedrala St. Louis des Invalides.

Pe parcursul celor opt luni, Sezonul își propune să folosească și să provoace stereotipurile existente, fiind totodată ancorat în realitățile actuale. „Uitați de clișee” este îndemnul reflectat într-o identitate vizuală curajoasă și inedită. Teatru, dans, muzică, cinema, literatură, arte vizuale, expoziții, dezbateri, gastronomie sunt domeniile în care Sezonul își propune să creeze un dialog autentic între comunități și creatori.

Așteptarea cea mai importantă de ambele părți este să vedem o continuitate în proiecte și forme de cooperare. Fie că vorbim de investiții economice, de cooperări la nivelul unor comunități sau de proiecte între operatori culturali, Sezonul trebuie să fie un catalizator. Într-un moment în care multe valori și principii sunt re-evaluate sau chiar puse în discuție este important să amintim ce ne leagă și de ce suntem parteneri de mai bine de un secol și jumătate. Cultura e un substrat, dar ea este și o forță generatoare,” a declarat ministrul Teodor Meleșcanu.

Președintele Institutului Francez, Pierre Buhler, a menționat că, înainte de toate, Sezonul se adresează tinerilor, iar obiectivul principal este actualizarea și modernizarea legăturii dintre România și Franța: „Ne dorim ca tinerele generații română și franceză să se apropie și să fie conștiente nu doar de moștenirea noastră comună, ci și de potențialul neexploatat încă. Acest mesaj este una dintre provocările Sezonului.”

Folosind în mod voluntar stereotipuri precum Dracula, Napoleon, Edith Piaf sau Maria Tănase într-un joc asumat, francezii și românii pot descoperi noi perspective. Relația româno-franceză a avut dintotdeauna o dinamică pozitivă în care elemente patrimoniale și actuale se suprapun. Sezonul, care va deveni un spațiu al creației contemporane și al inovației, este expresia memoriei comune si a viitorului pe care cele două țări își doresc să îl construiască împreună.

Sezonul România-Franța 2018-2019 este organizat de următoarele instituții:

Din partea României: Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Institutul Cultural Român, Ministerul Turismului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Economiei si Ambasada României în Franța.

Comisar general: Andrei Țărnea

Din partea Franței: Institutul Francez cu sprijinul Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerului Educației Naționale, Ministerului pentru Învățământ Superior, Cercetare și Inovare, Ministerului Tranziției Ecologice și Solidarității, Ministerului Sportului, al Ambasadei Franței în România, al rețelei filialelor Institutului Francez din România și al Alianțelor franceze.

Comisar general: Jean-Jacques Garnier

 

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.