726

Care e treaba cu trotinetele electrice din București?

Le-ați văzut și voi? Câte una sau două așteptând la colț de stradă? Sunt trotinetele electrice de la Lime, serviciul de sharing. Cele peste 1000 de trotinete de închiriat sunt soluția Lime pentru „primul şi ultimul kilometru” – adică îţi permite să ajungi din Piața Victoriei în Piața Romană în 3 minute.

Lime, furnizorul inovator de mobilitate urbană, a ajuns în Bucureşti. Începând de astăzi, locuitorii oraşului se vor putea bucura de un nou mod de transport urban, folosind sistemul de închiriere de trotinete electrice care îi va ajuta să se deplaseze prin capitală într-un mod rapid, uşor şi sustenabil. Trotinetele sunt disponibile în principalele zone din București, la gurile de metrou, langă parcuri, instituții publice, teatre și muzee.

Lime îşi propune să ofere o alternativă reală a modului de deplasare a locuitorilor oraşului. Noile trotinete oferă o soluţie pentru ‘primul şi ultimul kilometru’ – contribuind la conectarea cu celelalte modalităţi de a merge la serviciu, la întâlnirile cu prietenii sau la alte drumuri prin oraş.

În 2018, conform Indicelui de trafic Tom Tom, Bucureşti a urcat două locuri în clasamentul celor mai aglomerate oraşe din lume din punct de vedere al traficului rutier. Potrivit acestor statistici, capitala are cel mai aglomerat trafic din Europa, în medie, locuitorii Bucureştiului petrecâd cu 50% mai mult timp în trafic decât în mod obişnuit, mai mult decât locuitorii din Istanbul sau Rio de Janeiro. Cu o trotineta electrica Lime, distanța dintre Piața Victoriei în Piața Romană va putea fi parcursă în 3 minute.

Rebecca Stelea, Global Lead of Juicer Community în cadrul Lime a declarat: „Bucureştiul este un oraş minunat, iar noi suntem foarte încântaţi să lansăm Lime aici, unde ştim că există un real interes pentru micro-mobilitate. Colaborăm cu municipalitatea pentru a veni cu o soluţie concretă pentru unele dintre dificultăţile întâmpinate în oraș, așa cum sunt blocajele în trafic. Trotinetele electrice Lime sunt o modalitate plăcută, convenabilă şi inteligentă de reinventare a stilului de viaţă urban.”

trotinetele electrice Lime

Cum funcţionează Lime

Pentru a folosi Lime, ulitzatorii trebuie să descarce aplicaţia, să localizeze o trotinetă pe hartă şi să o deblocheze. Aceștia au nevoie de un card bancar și să fi împlinit 18 ani. La încheierea călătoriei, utilizatorii trebuie să urmeze instrucţiunile din aplicaţie pentru a finaliza călătoria şi a parca în mod responsabil. Pentru deplasarea cu Lime, costul de deblocare este de 3 lei, iar pentru fiecare minut de călătorie se va adăuga suma de 60 de bani. Echipele locale Lime se vor ocupa de întreţinerea, reîncărcarea şi amplasarea flotei în oraş.

Compania respectă siguranţa şi confortul şi îndeamnă utilizatorii să poarte cască de fiecare dată.

Angajamentul companiei privind siguranţa in trafic

Trotinetele Lime sunt sigure şi uşor de utilizat. Campania noastră #RespectTheRide încurajează utilizatorii să adopte practici de conducere sigure şi să contribuie la garantarea siguranţei rutiere pentru toţi participanţii la trafic. Astfel, ne angajăm să asigurăm:

  • deplasarea în mod responsabil cu fiecare călătorie
  • purtarea căştii în timpul călătoriei
  • respectarea tuturor regulilor de trafic şi a limitelor de viteză
  • folosirea exclusiv a zonelor special amenajate, cum ar fi carosabilul şi benzile de biciclete
  • parcarea adecvată la distanţă de trotuare, rampe de service şi staţii de metrou
  • respectarea autovehiculelor, a pietonilor şi a celorlalţi utilizatori

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.