Dr Corina-Aurelia Zugravu – medic primar în nutriție – a adoptat în urmă cu câțiva ani dieta vegetariană și apoi vegană. Aflați motivul acestei decizii, ce mănâncă și ce nu, care e treaba cu pesticidele din legume și fructe și cine poate ține această dietă.
Dr Corina-Aurelia Zugravu este medic primar în Nutriţie şi Igiena Alimentaţiei, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști români. Este doctor în știinţe medicale, cu o experienţă de 26 ani în domeniul cercetării şi pedagogiei universitare; conferențiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila” Bucureşti şi este membru al echipei de cercetători a Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, în cadrul Centrului Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar. Are peste 50 de articole publicate în țară și străinătate și contribuții la cărți, este autoarea a numeroase studii. Din 2010, dr. Corina Zugravu face parte din grupul de specialişti în nutriţie ai Comisiei Europene responsabili cu elaborarea punctelor de vedere tehnice asupra documentelor aflate în dezbatere la nivel comunitar.
24life.ro: De când sunteți vegană și de ce ați luat această decizie?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Acum 4 ani, eram de 10 ani vegetariană când am decis să trec la dieta vegană. Am luat această decizie pe criterii exclusiv etice. Mi-e milă de animale, știu la ce chinuri sunt supuse animalele în crescătorii, dar și în gospodăriile individuale. Am decis să renunț la orice aliment de origine animală. E adevărat că nu sacrifici în mod direct animalul pentru ouă și lactate. Apoi am văzut documentare despre industria laptelui și producția ouălor și amândouă sunt strâns legate de industria cărnii. Înainte, nu asociam ouăle cu cruzimea. Dar am văzut cum în crescătorii găinile care nu mai ouă sunt tăiate pentru consum. Deci practic e crescută doar pentru ouă, uneori în condiții de neimaginat. Am văzut cum puii de găină de sex masculin sunt aruncați la tocat, pentru că nu sunt potențiale ouătoare. Iar eu nu pot să mă bucur de așa ceva și să încurajez industria. Același lucru, la scară mică, se petrece și în gospodăriile tradiționale.
Cel mai greu mi-a fost cu lactatele. Dar modul vegan de alimentație este mult mai simplu în ziua de azi, când oferta de produse e foarte variată – dovadă că există cerere. Și ne ajută și perioadele de post din calendarul creștin ortodox, în care nu se consumă produse de origine animală.
De exemplu, acum am la mine un sandviș cu unt de caju și cârnat de șeitan (un preparat asiatic din gluten de grâu, numit „carne vegetariană”). Acum câteva zile mi-am făcut plăcintă cu vișine și am mâncat-o cu lapte de soia.
E adevărat că trebuie puțin efort să fii vegan și să te hrănești corespunzător. Dar toată lumea, chiar și cei care consumă carne, trebuie să mănânce cu cap. Când ești vegan, cu atât mai mult. La ora actuală există foarte multe produse și rețete, astfel încât dieta vegană nu mai este o problemă.
Dacă mănânci toată ziua pâine cu cartofi prăjiți, poți să spui că mănânci vegetarian, dar asta nu este câtuși de puțin o dietă sănătoasă.
24life.ro: Ați observat vreo diferență privind sănătatea? Unii susțin că se simt lipsiți de energie dacă mănâncă doar vegetale…
Nu am simțit absolut nicio diferență în ce privește sănătatea. Sunt la fel cum eram și înainte. Lipsa de energie poate apărea într-o dietă prost planificată. Oamenii nu au exercițiul alimentației vegane de generații. Învățăm ce să mâncăm de la părinți și din ce mâncăm acasă, iar la noi se obișnuiește stilul carne plus cartofi. Stilul vegetarian sau vegan e relativ nou, nu deprins din familie, de aceea suntem nevoiți să învățăm singuri cum să ne planificăm mesele astfel încât ele să fie echilibrate din punctul de vedere al nutrienților. Dacă știi cum să le combini, să mănânci și cereale și leguminoase și să suplimentezi vitaminele și mineralele de care ai nevoie, atunci nu mai ai nici cea mai mică problemă.
E adevărat că trebuie puțină muncă pentru asta și mulți mănâncă după ureche. Dacă mănânci toată ziua pâine cu cartofi prăjiți, poți să spui că mănânci vegetarian, dar asta nu este câtuși de puțin o dietă sănătoasă.
24life.ro: Și ce trebuie să conțină dieta vegetariană ca să fie sănătoasă?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Veșnica întrebare a necunoscătorilor este „De unde îți iei proteinele?” Ca să fii liniștit din punctul de vedere al proteinelor, trebuie să mănânci cel puțin două-trei porții pe zi de leguminoase – soia, fasole, năut, boabe în general. Și că le-ai combinat cu preparate din cereale, care nu sunt o problemă la noi, românii – mâncăm în mod tradițional derivate cerealiere. Să te asiguri că ai mâncat cele 3 porții – că e vorba de humus, brânză de tofu sau fasole bătută, e bine să le bifezi. De asemenea, să iei vitamina B12, să-ți urmărești nivelurile de fier și calciu în sânge și să stai la soare destul, ca să sintetizezi vitamina D. Pare simplu, dar nu avem obișnuința gătitului vegetarian și chiar și bucătarii profesioniști nu prea știu să facă mâncare sănătoasă doar din vegetale.
24life.ro: Dulciurile sunt și ele vegetariene – mâncați dulciuri?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Da. Și cam multe, din păcate.
24life.ro: Între dulciuri și grăsimi, care din ele cresc mai mult colesterolul?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Amândouă cresc în mod similar colesterolul și factorii de risc cardiovascular. Nu știm care mai mult sau mai puțin, pentru că nu i-a măsurat nimeni. Ca să-ți scazi colesterolul, trebuie să mănânci echilibrat, fără excese la dulciuri și grăsimi, cât mai multe fibre și să faci multă mișcare, care arde foarte bine grăsimile.
O veste bună: Vegetarienii pot să mănânce cu 30% mai mult decât ceilalți, pentru că dieta lor conține mai multe fibre.
24life.ro: Dieta vegană poate fi ținută și de femeile însărcinate și de copii?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Sigur. Dieta nu are contraindicații. Cu oarecare îndrumare de specialitate, cel puțin până ești pus pe linie și te obișnuiești cu felul în care trebuie să gătești. Și copiii mici pot mânca astfel, de la primele luni, concomitent cu laptele de mamă. Există deja exemple de copii care au fost hrăniți astfel și acum sunt adulți. Nu este ușor, e nevoie de multă planificare în dietele vegetariene și vegane, dar nu imposibil.
O veste bună pentru mâncăcioși! Vegetarienii și veganii pot să mănânce cu 30% mai mult decât ceilalți, pentru că dieta lor conține mai multe fibre. Fibrele accelerează tranzitul, iar acesta poate fi compensat cu mai multă mâncare! Așadar, mâncăm mai mult!
24life.ro: Ce suplimente luăm?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: vitamina B12, pentru că e singura vitamină care nu se găsește în plante, ci este produsă în organismul animalelor, de către bacteriile pe care acestea le ingeră de pe jos, frunze, pământ etc. Oricum necesarul nostru de B12 este foarte mic, iar rezervele ne ajung ani de zile, carența poate apărea și după 20 de ani, dar este foarte gravă. De aceea e bine să luăm suplimente de B12, din care organismul reține cât are nevoie.
24life.ro: Între vegan și raw vegan (doar crud), ce ați alege?
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Vegan, cu siguranță, adică inclusiv cu alimente preparate termic. Nu zice nimeni să le fierbi 100 de ani, ci doar să le dai într-un clocot, cât să înmoi fibrele. Tratamentul termic face ca principiile nutritive ale vegetalelor să fie mai accesibile pentru organism. Dintr-o dietă exclusiv crudă, sistemul digestiv scoate mai greu proteinele, carbohidrații și lipidele. Nu este imposibil, dar e mai dificil. Am întâlnit raw-vegani care au trăit foarte bine cu dieta asta pe perioade lungi de timp. Dar mi se pare prea mare bătaia de cap și nu îi văd avantajele. Mai bine fierbi cartoful un pic și treci broccoli prin tigaie – e și mai apetisant.
24life.ro: Dieta vegetariană sună bine, până când ajungem la vegetale cu pesticide și chimicale…
Dr Corina-Aurelia Zugravu: Substanțele toxice din alimente nu sunt nici pe departe o amenințare atât de mare precum ne-o închipuim. Nu știu de ce avem dificultatea de a înțelege că alimentația noastră și „curățenia” ei este foarte bine reglementata în UE, iar scandalurile care apar din când în când sunt practic scandaluri de oameni răsfățați, care altfel sunt foarte bine protejați de legislație. În ce privește pesticidele, rezultatele publicate acum doi ani arată că peste 97% din probele de legume și fructe au fost în norme! Așadar, cantități foarte foarte scăzute de pesticide.
Nu același lucru îl putem spune despre produsele care nu vin din UE – de obicei Turcia – sau produse care aparent sunt din UE, dar sunt cultivate în alte țări, cum sunt de exemplu bananele din Olanda, care nu cresc în Olanda – trebuie verificată țara de origine. Acestea nu sunt verificate și pot prezenta accidental cantități mari de chimicale (pesticide). La fel pe piața țărănească. Niște controale făcute acum un an, toamna, la strugurii din piață, au arătat clar că absolut toți erau încărcați de pesticide dincolo de orice limită. Unul nu era ok. Vorbim de strugurii de la producătorii noștri, autohtoni, nu de cei din import.
Unde găsim legume și fructe „sigure”? La supermarket. Piața țărănească a devenit un mare pericol din acest punct de vedere
Cum să mănânc „sigur”? Din supermarket. Dar și aici sunt diferențe foarte mari, unele care fac și ele dublu-triplu control, altele care nu fac niciunul, pentru că „merge și așa”, iar analizele costă. Piața țărănească a devenit un mare pericol. Înainte mediul rural era cât de cât sub îndrumarea cuiva, agronomul le spunea ce și cât să pună. Acum nu mai e nimeni, iar producătorii își cumpără după cum îi taie capul. Absolut toți folosesc îngrășăminte chimice și pesticide. Nu îi controlează nimeni. Pesticidele se vând „vărsate”, din sac. Trece unul cu sacul și vinde „praf pentru gândăcei” și „ceva bun pentru musculițe”, fără să spună exact ce este, cum să-l folosească și cât să pună. Merele noastre de Voinești mergeau cu mare succes la export, până acum câțiva ani. Acum nu le mai vrea nimeni – de ce credeți? Pentru că la verificări succesive, s-a constatat că sunt încărcate cu pesticide. E adevărat că e mai gustoasă roșia de la țăran decât cea din supermarket. Pe de altă parte, riscurile pentru sănătate nu sunt chiar atât de mari. Organismul se adaptează, are mecanisme de reglare și eliminare antrenate de-a lungul evoluției. Înainte aveam treabă cu micotoxinele (produse de mucegaiuri), tot felul de microorganisme patogene, cu noxe de la fum, etc. Acum facem față pesticidelor. Iar acestea nu sunt chiar atât de toxice, să fim sinceri. Eu cred că adevărații vinovați pentru problemele noastre medicale se găsesc în comportamentele neadecvate, alimentare și de viață.
Alte interviuri cu dr Corina-Aurelia Zugravu:
Intoleranțele alimentare: reale sau imaginare?
Cum ne păstrăm inima sănătoasă?
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024