10550 Views

Viața după cancer – două supraviețuitoare își spun povestea

Două supraviețuitoare ale acestei boli grele vorbesc despre viața după cancer. Ele povestesc prin ce au trecut, cum au reușit să depășească momentele dificile și ce au învățat din asta.

„Parcă mi-a turnat cineva pe cap o găleată cu gheață, deși erau 40 grade afară”

Viața dupa cancer Mariana PascaMariana Pașca are 54 de ani, e din Urziceni și a fost diagnosticată în 2014 cu un cancer de sân cu metastaze ganglionare. Din cei 18 ganglioni operați, 13 erau afectați de boală. A făcut 6 ședințe de chimioterapie înainte de intervenție și încă două după, plus 15 de radioterapie.

O întreb de ce a ajuns așa de târziu la medic, dar aflu că, de fapt, cancerul a avansat foarte repede. „Din momentul când l-am văzut la mamografie și până am făcut tomografia, unul a crescut la 1,5 cm, într-un timp foarte scurt”.

L-a descoperit în vara lui 2014, când a simțit o durere în axilă, după un mic efort. A luat un antiinflamator și i-a trecut. Dar o prietenă cu același diagnostic i-a amintit că a avut aceeași durere. „Când mi-a spus Dorina care avea cancer că și pe ea a durut-o mâna ca pe mine, parcă mi-a turnat cineva pe cap o găleată cu gheață, deși erau 40 grade afară. Atunci am știut că am ceva grav.”

Mamografia a descoperit mai mulți noduli mici. Medicul de la Fundeni i-a spus că e un cancer de un an și că a venit târziu, dar nu prea târziu. Și că dacă vrea să lupte cu boala, trebuie să aibă un psihic foarte bun. „50% contează psihicul”, spune Mariana. „Am încercat să mă adun, să văd cum pot să lupt. Cel mai greu mi-a fost când am luat rezultatul de la prima tomografie, în octombrie. Simțeam că nu mă duc picioarele. Când medicul mi-a spus că nu știe dacă mă poate opera, că trebuie să vadă întâi cum răspunde cancerul la chimioterapie, nu știu cum am ajuns de la cabinet până la lift. În mașină, din București până la Urziceni am urlat tot timpul.”

Am învățat că nimic nu contează în afara sănătății. Că trebuie să mă bucur de fiecare moment.

După două luni, Mariana s-a dus iar la medic. „I-am spus că și dacă am 1% șanse de supraviețuire, eu mă lupt pentru viața mea și o să le demonstrez că mă și operez. Ca dovadă, după 4 ședințe de chimioterapie, chirurgul a spus că mă poate opera.”

După operație, i s-a umflat brațul, iar doctorița de la radioterapie a trimis-o la Hospice. Mariana e la a patra ședință de drenaj limfatic la Centrul de zi și spune că tratamentul o ajută foarte mult. „Am aflat aici că trebuia să fac drenajul încă de la operație, dar nu-ți spune nimeni nimic. Am aflat de la pacienți că am dreptul la pensie de handicap pentru că făceam chimio și tot așa am aflat și că ar fi bine să fac acum o tomografie, să văd cum stau după 10 luni de la operație.

Aici fac și consiliere psihologică și abia aștept să vin, miercurea. M-am hotărât să lucrez și eu aici ca voluntară, acasă mă simt singură și inutilă; am doar o problemă – costul autobuzului de la Urziceni. Aici mă încarc cu energie pozitivă.

Am învățat că nimic nu contează în afara sănătății. Că trebuie să mă bucur de fiecare moment, de plante, oameni și flori. Că trebuie să am încredere în mine și să mă lupt cu boala. Fiecare om are un destin, dacă ăsta e al meu trebuie să învăț să-l accept. Într-un fel, e bine că a fost la sân, am văzut multe tipuri de cancer mult mai rele…”

16„Nici bogați nici săraci, doar oameni cu suflet”

Grația Toma are 62 de ani și a depistat cancerul de sân stâng în 2004, când avea 50 de ani, la un control medical de rutină, la medicul de familie. De 11 ani este în remisie. „Am avut noroc cu doamna doctor, mi-a salvat viața. Mi-a spus atunci să nu mă sperii, dar să merg la un specialist. Trei zile am fost năucă, după care mi-am zis că o să fac tot ce e posibil, restul depinde de Dumnezeu. Aveam un fiu, aveam pentru ce să trăiesc. Când am aflat m-am gândit – de ce eu? Unde am greșit? Cred că greșeala a fost că nu mi-am dat niciodată atenție și m-am consumat pentru alții.”

Grația era profesoară de liceu. „Am reevaluat toate relațiile, cu familia, prietenii, lucrurile importante din viața mea. Trebuie să ai grijă de foarte puține lucruri și de cele care țin mai mult de suflet; să nu judeci pe nimeni, să nu bârfești, să nu te încarci cu toate răutățile, chiar dacă doar le asculți; să ajuți pe oricine cât îți stă în putință sau măcar să-l asculți – e foarte important. Nu m-a mai durut așa de tare când am primit lovituri sau jigniri de la ceilalți, de la directoare sau părinți. Le-am lăsat să treacă. E ca atunci când înoți într-un râu și ți se pare că tte îneci, dar nu te lupți să ajungi imediat spre mal, te lași așa, dus de apa care nu te mai rănește…”

Există viață după cancer - Centrul de zi Hospice Casa Speranței

La Centrul de zi Hospice Casa Speranței

viata dupa cancer

Voluntari și pacienți, la Centrul de zi Hospice Casa Speranței București

Mai târziu, a ajuns în SUA, unde a stat două luni la sora ei, în statul New York. „Am cunoscut bolnave de cancer și acolo au altă viziune – «trăiește din plin și fă tot ce-ți dorești, inclusiv sport!» Am citit niște broșuri de la spitalele lor, despre viața de după operație, relația cu familia, tratamente, tot ce vrei să știi, chiar și cum să-ți acoperi capul lipsit de păr, ca să arăți cochet. Cele două luni m-au înviorat foarte tare. Mi-am făcut prietene acolo și parcă m-am simțit datoare să trăiesc în primul rând pentru fiul meu și apoi pentru ele!… Acum mă bucur și de o durere – înseamnă că trăiesc! Înveți să te bucuri de tot ce ți se oferă.”

Mama spunea – asta nu e zdravănă, are cancer și râde!

Timp de doi-trei ani înainte de operație am avut multe suferințe – am divorțat, m-am mutat în altă casă, am avut probleme cu părinții – simțeam tot timpul ceva în gât tensionat credeam că fac cancer în gât. Acum nu mai pun la suflet multe lucruri neimportante. Și înainte eram veselă și aparent tare. Mama spunea – asta nu e zdravănă, are cancer și râde! A trecut momentul de groază – care sunt variantele? Eu am fost sportivă, am făcut tenis, înot, alpinism… Mai merg și-acum pe munte vara, operația m-a îmbătrânit cu 10 ani, dar am câștigat psihic.

La vară vreau să plec în excursie în Italia, iar din toamnă poate să predau la o grădiniță particulară. Sfatul meu pentru femeile care trec prin această traumă? Să-și adune voința să meargă mai departe!…”

Citiți și „E ceva special la locul acesta” Voluntar la Hospice Casa Speranței

Mihaela Doina Radulescu

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.