Paula’s Choice lansează exclusiv în Europa o cremă hidratantă cu protecție solară avansată: Advanced Sun Protection Daily Moisturiser SPF 50 | PA++++, noua cremă hidratantă de zi cu protecție solară. O formulă inovatoare, concepută ca un scut împotriva radiațiilor solare, care cuprinde 5 filtre UV de ultimă generație. Rezultatul? O cremă cu protecție solară hidratantă, dar non-grasă, potrivită pentru aplicare și reaplicarea zilnică. Crema are o stabilitate excelentă în prezența razelor solare și protejează pielea nu doar de toată gama UVA și UVB, dar și de riduri, pete și îmbătrânire prematură.
Este potrivită pentru toate tipurile de ten și recomandată oricui are nevoie de protecție solară pentru a se apăra astăzi împotriva efectelor nocive UVA și UVB, prevenind în același timp îmbătrânirea prematură din viitor. Aspectul final luminos și ușurința aplicării se simt mai aproape de o cremă hidratantă decât de o loțiune solară. Cu peste treizeci de ingrediente eficiente, această formulă funcționează în straturile superioare ale pielii într-un mod similar cu cremele solare minerale: filtrele UV împrăștie și deviază razele dăunătoare ale soarelui, transformându-le în căldură și astfel „dezactivându-le”.
Beneficii principale
- oferă protecție maximă împotriva razelor solare UVA și UVB
- previne semnele premature de îmbătrânire
- conține un complex de antioxidanți pentru potențarea protecției SPF
- hidratează și lasă pielea cu aspect luminos, non gras
Cele 5 filtre UV sintetice sunt:
- Diethylamino Hydroxybenzoyl Hexyl Benzoate – filtru UVA, denumire comună Uvinul A Plus.
- Ethylhexyl Salicylate – filtru UVB, denumire comună Octisalate.
- Ethylhexyl Triazone – filtru UVB, denumire comună Uvinul T 150.
- Methylene Bis-Benzotriazolyl Tetramethylbutylphenol – filtru cu spectru larg UVA și UVB, denumire comună Tinosorb M.
- Bis-Ethylhexyloxyphenol Methoxyphenyl Triazine – filtru cu spectru larg UVA și UVB, denumire comună Tinosorb S.
Toate aceste filtre au o dimensiune moleculară mare, ceea ce înseamnă că rămân pe suprafața pielii, mai degrabă decât să se infiltreze în pori. Prin urmare, Advanced Sun Protection Daily Moisturizer SPF 50 este și mai puțin probabil să provoace o reacție adversă pe piele, în timp ce acționează ca un scut puternic împotriva soarelui. Gama de filtre sintetice menține o stabilitate excelentă în prezența luminii UV și funcționează împreună nu numai pentru a proteja pielea de razele UVA și UVB, ci și pentru a preveni ridurile, apariția petelor și pierderea fermității prin reflectarea și neutralizarea luminii UV înainte de a cauza daune mai profunde în piele.
Prevenirea îmbătrânirii premature este beneficiul principal al protecției solare oferită de cele 5 filtre sintetice. Advanced Sun Protection Daily Moisturizer SPF 50 este primul produs cu protecție solară din portofoliul Paula’s Choice care include aceste filtre și este disponibil exclusiv în Europa.
Protecția solară ar trebui să fie confortabilă de purtat pe piele pe tot parcursul zilei și ușor de reaplicat după cum este necesar, ceea ce este exact ce face Advanced Sun Protection Daily Moisturizer SPF 50. Crema este invizibilă pe piele și este, de asemenea, ideală pentru pielea predispusă la acnee, deoarece oferă protecție avansată într-o formulă hidratantă care nu se infiltrează în pori. Cu diferite texturi și greutăți moleculare, emolienții din formulă asigură, de asemenea, că straturile superioare ale pielii sunt nu numai protejate de razele UV, ci și bine hidratate.
Cum se folosește?
Folosiți Advanced Sun Protection Daily Moisturiser SPF 50 ca ultim pas în orice rutină de îngrijire a pielii de dimineață. Aplicați un strat generos și uniform, cu cel puțin 15 minute înainte de a vă expune la soare. Ca întotdeauna, cel mai bine este să aplicați din nou la fiecare două ore după ce pielea a fost expusă la lumina directă a soarelui. Dacă pielea transpiră sau intră în contact cu apa, vă recomandăm să aplicați protecție solară rezistentă la apă.
Această cremă de zi cu baza sa de protecție solară și hidratare, este perfectă ca ultim pas în rutina de îngrijire și pentru a pregăti pielea pentru machiaj deoarece textura catifelată permite fondului de ten să se întindă mai ușor pe suprafața pielii și să rămână așa cum a fost aplicat.
Crema hidratantă lasă pielea cu o luminozitate naturală, sănătoasă, care se păstrează și după aplicarea fondului de ten sau corectorului.
Cum evaluăm gradul de protecție solară?
Fiecare sistem de evaluare oferă informații specifice despre modul în care un produs acționează în raport cu radiațiile UV. Crema inovatoare Paula’s Choice Advanced Sun Protection Daily Moisturizer SPF 50 PA++++ asigură o protecție UVA extrem de ridicată și protejează pielea de 98% din razele UVB, făcând-o alegerea de preferat pentru protecție solară maximă.
SPF (Sun Protection Factor) este un sistem internațional care măsoară cât de multă protecție UVB oferă un produs în termeni procentuali:
- SPF 15 protejează pielea de 93% din razele UVB
- SPF 30 de aproape 97%
- SPF 50 de 98%
- SPF 100 de 99%
PA (prescurtare de la „Protecția UVA”) este un sistem de evaluare japonez, utilizat pe scară largă în Europa și Asia pentru a măsura cât de multă protecție UVA oferă un produs. Cu cât numărul de plusuri este mai mare, cu atât protecția este mai mare:
- PA+ Protecție UVA scăzută
- PA++ Protecție UVA moderată
- PA+++ Protecție UVA ridicată
- PA++++ Protecție UVA extrem de ridicată
Advanced Sun Protection Daily Moisturiser SPF 50 este disponibilă în varianta full size (60 ml – 220 lei) și trial size (15 ml – 70 lei). Produsele se pot achiziționa de pe site.
- 6 tehnici eficiente pentru a reduce stresul și a fi bine cu tine - December 5, 2024
- Piatra semiprețioasă norocoasă a lunii decembrie - December 3, 2024
- Misterele Bibliei și ale Noului Testament, în 3 documentare tv - November 28, 2024
Comments