Acum câteva luni, am zis să intru și eu în rândul lumii și să adopt o pisică. Șocul coabitării a fost pentru mine foarte mare. Am fost nevoită să învăț rapid și din mers lucruri pe care nu mi-aș fi imaginat că trebuie să le știu pentru a crește o pisică sănătoasă. Pe 5 dintre ele, le găsiți mai jos. Textul este dedicat tuturor iubitorilor de pisici și celor care își doresc să adopte una.
Bella, pe la 5 luni
1. Nu o lua din comunități. Mari, înghesuite, neverificate. Și nu o alege pe cea mai micuță și mai amărâtă.
Eu am luat-o de la un foster, care avea mai multe, într-un spațiu extrem de restrâns. Ar fi trebuit să-mi sune clopoțelul, dar pentru că nu știam nimic despre pisici, nu mi-a sunat. Toate pui, în jur de 3-4 luni, venisem să adopt o alta, care mi se păruse drăguță în poze. Dar cea pe care am luat-o mi s-a lipit de suflet, pur și simplu. O chema Glorieta – a doua oară când ar fi trebuit să-mi sune clopoțelul. Oare era o supravietuitoare glorioasă a cine știe cărei boli grave? Nu știam nimic despre ea și nici n-aveam să aflu, decât pe propria piele. Mai micuță, ușor emaciată, mai puțin dezvoltată decât celelalte, deși avea aceeași vârstă. Mai retrasă, mai timidă, nu m-a zgâriat când am luat-o în brațe. Ei bine, nu adoptați pisicuțe subdezvoltate. În majoritatea cazurilor, sunt puiuți care au avut probleme de sănătate și, cel mai probabil, le au încă. Fie că au supraviețuit unor boli virale grave, fie au afecțiuni genetice sau pur și simplu, paraziți. Ceva nu le-a lăsat să crească și să se dezvolte conform vârstei. Eu nu am luat în calcul o astfel de ipoteză. Am luat pisicuța acasă, i-am schimbat numele în Bella și m-am gândit că, odată cu numele, îi voi schimba și viața. În bine, firește. Nu m-am gândit nicio clipă că poate fi și în rău. Sau că o să mi-o schimb și mie.
Bella, în prima lună la mine
2. Nu o lua înainte să-i faci analizele. Puiul meu era pozitiv giardia și corona.
Singurul lucru pe care i l-am cerut persoanei de la care am luat-o a fost să-mi dea o pisicuță sănătoasă. Din păcate, nu era. Am aflat asta cam la o săptămână după adopție, când am dus-o la vet. De giardia am scăpat-o cu perfuzii, timp de 3 zile, plus încă 10 zile de tratament oral, acasă. Nu vă imaginați cum e să-i bagi metronidazol pe gât cu seringa unei pisicuțe de 3 luni. O alergam prin casă, cineva trebuia s-o țină, avea dinții strânși, întorcea capul, scuipa ce reușeam să-i vâr în gură. Când m-am prins cum trebuie făcut, aproape că se terminase tratamentul. Citisem că de giardia se scapă greu, am avut noroc și un medic bun, care a atacat parazitul cu toate armele, din prima.
De corona însă, nu ai cum s-o scapi. Atunci am aflat că virusul se ia de la alte pisici bolnave și în faza acută se manifestă ca o gripă. Eu nu știu când a făcut boala, că nu era la mine. Din păcate, virusul dispare cu totul și poate muta în timp, caz în care dă o boală foarte gravă, letală, numită peritonită infecțioasă felină sau PIF. Nu se știe când sau dacă va face vreodată boala, așa că nu poți decât să o îngrijești cât mai bine și să te rogi restul vieții ei să n-o facă. Am citit că în ultima vreme a apărut un tratament nou, experimental, care durează 3 luni (întâi perfuzii, apoi pastile) și costă cam cât o mașină la mâna a doua. Timp, chin, bani. Sau o lași să moară. A mea nu are această boală, deocamdată. Și trăim cu speranța că nu o va face niciodată. Dar, din pricina faptului că a avut corona, riscul se păstrează pe termen nedefinit.
Bella, în prima lună la mine (3-4 luni)
3. Nu o lua fără carnet de sănătate și nu presupune că, dacă o iei dintr-o casă de oameni, pisica nu are paraziți.
Mi-a spus că e vaccinată și deparazitată intern și extern, fără vreo dovadă scrisă, și am crezut-o pe cuvânt. După o săptămână, am dus-o la vet, care i-a administrat o doză de antiparazitar lichid, preventiv. După vreo săptămână i-am pus și o pipetă pe blăniță, pentru purici. Nu mi-a trecut nicio clipă prin cap că nu fusese deparazitată vreodată. De fapt avea purici și, după cum aveam să constat peste vreo lună, și tenie!! Antiparazitarul meu și-a făcut treaba, dar în caz de infestare, musai să-i mai faci o doză dupa 14 zile. Lucru pe care, evident, nu mi l-a spus nimeni. Cum nu i-am dat a doua doză, după o lună am descoperit cu oroare în fecale un segment de tenie. Habar nu aveam ce este, dar l-am pus într-un șervețel și am alergat cu el la veterinar. Vestea rea era că era tenie. Vestea bună și norocul – că o descoperisem. Evident că apoi mi-am petrecut zile în șir studiind extensiv despre paraziții la pisică, tipuri, simptome, tratamente și transmiterea lor la om. Despre asta însă, data viitoare.
4. Nu presupune că pisicile sunt liniștite, dorm sau stau cu ochii pe pereți, toată ziua.
Există preconcepția asta că pisicile sunt foarte ușor de crescut în apartament. Că nu au nevoie decât de hrană și apă și vin la tine când ai tu chef de giugiuleală. Eroare! Pisicuțele și în mod special puii au nevoie de atenție, mai multe ore pe zi. De joacă, stimulare mentală și emoțională. Dacă ai luat pisica să o lași singură în casă 10 ore zilnic, mai bine o lași unde e. Eu am aflat asta the hard way, inclusiv când am plecat o săptămână de-acasă și am lăsat-o cu mama. O săptămână de chin, pentru amândouă. Pisica are nevoie de spațiu, să exploreze, să se joace, să alerge și să fie în preajma oamenilor sau a propriilor semeni. O soluție ar fi să adopți două odată, cu responsabilitățile aferente.
Bella, astăzi (7-8 luni)
5. Nu este adevărat că cea mai bună mâncare pentru pisică sunt boabele
Proprietarii de pisici, dar mai ales veterinarii și vânzătorii din pet shops sunt convinși că cea mai bună mâncare pentru pisici este cea uscată. Asta știam și eu și credeam, înainte să am pisică. Mi se părea simplu și comod. Dacă era și bună pentru ea – iată mâncarea ideală! Boabele sunt ieftine (comparativ cu orice alt tip de mâncare), nu se strică, poți să le ții luni de zile la temperatura camerei. Cumperi o pungă de câteva kilograme de boabe, îi umpli castronul cu grăunțe și ai uitat cu totul de mâncarea pisicii.
În timp am aflat că, de fapt, eram din nou în eroare. Boabele nu sunt nici pe departe hrană sănătoasă pentru bietul animal, condamnat să mănânce toată viața niște chestii uscate și foarte diferite de hrana lor naturală.
Pisicile sunt animale carnivore. În natură, mănâncă șoricei, cârtițe și păsărele. Respectiv cărniță și oase. Umedă. Cu 70-80% apă, cam câtă are un organism viu. Ca să digere crănțănelele pe care i le dăm noi, musai să bea apă. Multă. În natură, pisica își ia apa exclusiv din hrană. La noi în apartament, dacă mănâncă boabe și nu bea, se îmbolnăvește de rinichi. Sau face diabet în câțiva ani, cum povestește Jackson Galaxy (Cat wellness and behavior expert) despre prima lui pisică, pe care a hrănit-o ani de zile doar cu boabe.
Știu că părerile sunt împărțite, dar eu mi-o asum pe a mea. Și cred, ca și Galaxy, că boabele sunt cel mai rău tip de hrană cu care ne putem trata pisica. Ca să devină astfel, adică uscată și comestibilă pentru animal, carnea trece prin 4 (patru) procese termice de prelucrare și deshidratare la temperaturi foarte înalte. Evident că își pierde toate vitaminele și proprietățile nutritive. Dar nu acesta e cel mai rău lucru. La final, amestecul ajunge ca un aluat uscat, fără gust fără miros, un fel de carton presat care, pentru a putea fi consumat, este pulverizat (!) cu arome (!) de carne, care n-au nicio legătură cu materia primă inițială. Adică puiul devine pește, vaca devine curcan și somon etc. Nu e nevoie să fii nutriționist ca să înțelegi procesul. Asta în cel mai bun caz. În cel mai rău, adică în boabe ieftine la kilogram, materia primă nu conține decât 20-30% ceva din carne (nu vă gândiți la fileuri din piept de pui), restul soia, cartofi, făină de grâu, porumb și alte chestii, poate bune să-i umple burta, dar în niciun caz sănătoase ori hrănitoare pentru pisicuța noastră. Hrana naturală a pisicii conține în jur de 8-9% carbohidrați, proveniți de obicei din plantele ingerate de prada pisicii. Cea uscată are în jur de 50%, adică jumătate. Prin încălzire, indicele glicemic crește și mai tare, după cum explică Jackson Galaxy. Motiv pentru care hrănirea bazată pe boabe le poate deregla în timp metabolismul glucidic și îngrășa peste măsură sau îmbolnăvi de diabet. Am aflat că riscul se păstrează și în cazul boabelor „no grain”, așadar fiți vigilenți.
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments