7 luni în India, în pandemie: „Am găsit acolo ceva ce nu există la noi”

În martie 2020, Cristina Beica a plecat în India pentru 4 săptămâni, care din motive de lockdown s-au transformat în 7 luni. Un an mai târziu, ea spune că șocul cultural și experiența din India i-au schimbat modul de gândire și viața. „În India am găsit ce nu există în România. O altfel de educație și o mare credință în Dumnezeu”. O poveste interesantă despre oameni, pandemie, bunăvoință și credință, pe care vă invit s-o citiți.

Cristina Beica 7 luni în India în pandemie

„Sesiune foto la cererea localnicilor”, foto: Cristina Beica

Cristina nu s-a decis să plece în India peste noapte. Simțea de mulți ani o nevoie acută de schimbare, visa la o lună sabatică, iar Asia o atrăgea irezistibil. „Simțeam nevoia să fac o schimbare în viață și carieră, muncisem foarte mult în ultimii ani și îmi creasem si  un business online. Mă săturasem de companii cu o politica bazată pe non valori. Așa că mi-am luat inima în dinți si am renunțat la un job bine plătit si cu alte compensatii materiale , în care avansasem rapid  de la un simplu IT Recruiter la poziția de Sales Account Executive, pentru că simțeam că vreau să fac ceva pentru mine, fără legătură cu banii. Am avut și în plan personal dezamăgiri, iar de când fiica mea a plecat din țară (e de 11 ani  în UK) mi-am zis că e momentul să mă caut pe mine, să aflu cine sunt și de unde vin. Sufeream de anxietate și aveam probleme cu tiroida, începusem  să practic yoga în București, dar mi s-a părut că ceea ce oferă aici e doar o bucată cam comercială și că practica  yoga este ceva mult mai personal și conectat cu divinitatea, așa că mi-am propus să le aflu de la sursă.”

S-a gândit întâi la Thailanda, dar întâmplarea a făcut să cunoască pe cineva care avea familia în India și astfel s-a decis să plece în India timp de 1 lună.

Primul șoc

Prima impresie a fost un șoc. „Două săptămâni am fost pe pilot automat”, își amintește ea. „India te copleșește cu zgomote, culori, aglomerație, mirosuri și mulțimea de oameni… care vor să facă poze cu tine! Pentru prima dată am simțit ce înseamnă să ai o altă culoare a pielii.”

Primele două săptămâni le-a petrecut în carantină, ca turist. Apoi India a intrat în lockdown și Cristina a rămas în Rajkot, al patrulea mare oraș din statul  Gujarat.

„Un oraș de dimensiunea Bucureștiului”, îmi explică Cristina. „Am stat într-o casă aflată la o intersecție de drumuri în zona veche a orașului, cum ar fi la noi Centrul vechi. Sunt foarte multe spitale în zonă, pe o rază de 2 km erau vreo 10 clinici private, cu unul sau două etaje. Ce știm noi despre India nu se potrivește cu ce se află la fața locului. Din multe puncte de vedere sunt mult mai bine și mai avansați decât noi. Au investit în tehnologie nouă iar în spitalele lor beneficiezi de tratamente și investigații pe care nu le avem acasă. Când am avut nevoie să-mi fac analizele de tiroidă, au dat un telefon și cineva a venit cineva acasă să-mi ia sânge!”

Dar casa de la intersecție avea și un dezavantaj: strada. „În viața mea nu am văzut atât de multe motociclete la un loc. Ne plângem de traficul din București, dar el nu se compară cu acela din orașele lor. La fiecare intersecție se claxonează puternic. Nu contează dacă trece cineva sau nu. E un continuu zumzet de motociclete și claxoane, ziua și noaptea. Seara îmi puneam căștile cu muzică de meditație, ca să pot adormi. Apoi a venit lockdown-ul, de la ora 9 nu a mai ieșit nimeni și abia după două-trei nopți am realizat cât era de liniște…”

Ziua însă, zgomot în continuare. Și plin de oameni amabili și săritori, femeile îmbrăcate în sari-urile lor colorate puternic, „o explozie pentru toate simțurile mele, încercate la maxim”, povestește Cristina. „Mirosurile nu erau întotdeauna plăcute. Mergi pe stradă și trei case mai încolo, dai peste un slum, unde oamenii trăiesc sub un acoperiș din crengi sau cartoane . Nu poți intra acolo de mizerie”.

Cristina Beica, India

stânga: în vizită la un ashram; dreapta, foto cu gazda. foto: Cristina Beica

Al doilea șoc

Un alt șoc a fost hârtia igienică, mai precis lipsa ei. Ce folosesc oamenii în schimbul hârtiei? „Apă!”, răspunde Cristina. „Chiar și într-un hotel de 5 stele, unde e un lux orbitor și servicii de mare clasă, iar cheful mi-a gătit mâncare special pentru mine, tot ce mi-am dorit. Nici acolo nu există hârtie igienică. Dar și în cea mai modestă locuință găsești o găleată cu apă și o cană cu care să te speli”.

Masca era obligatorie pe stradă, iar cei care nu o aveau erau „opriți de poliție și luați la bătaie cu bastonul. Sunt atât de săraci încât nici n-au cu ce plăti amenda, iar poliția aici e un fel de stat în stat. Măști se găseau din belșug, deși masca la ei înseamnă uneori o eșarfă la gură. Și medicamentele sunt  mai bune și cu o concentrație mai mare decât ce găsești la noi. Pentru dureri de cap era suficientă o jumătate de pastilă. Ei asta fac, mai ales în Gujarat, cel mai conservator stat dintre toate. Nu beau alcool, nu consumă carne (acolo s-a nascut Mahatma Gandhi). N-am băut alcool  luni  de  zile . Nici nu-ți dai seama că îl ai până când nu-l mai ai”, râde Cristina.

India, Cristina Beica

dreapta: „sesiune de probat sari-uri”, foto: Cristina Beica

India i-a dărâmat ziduri și preconcepții și a învățat-o să privească totul dintr-o nouă perspectivă. „Într-o familie de condiție medie, unde lucrează ambii parteneri, doamna casei nu gătește. Nu spală vase și nu face curat. Și asta nu dintr-o poziție de aroganță, ci pentru ca fiecare să trăiască și să poată mânca o pâine. În fiecare zi veneau femei la curățenie și gătit. Pe stradă, după colț era un om care călca rufe. După câteva zile, când am cerut un fier de călcat gazdei, m-a întrebat – dar de ce trebuie să calci? Le pui frumos într-un pachet, le legi și le duci acolo. Un bărbat într-o gheretă călca rufe toată ziua pentru 5 bani bucata. De ce să le fac eu pe toate? Dacă eu îmi permit, le dau și altora de făcut ceva și astfel are fiecare o bucată de pâine. Oamenii se recomandă unii pe alții. Doar deschideam gura că am nevoie de ceva, imediat sunau un vecin, văr, cunoscut și se rezolva totul. A fost foarte bulversant pentru mine, învățată să-mi iau viața în mâini și să mă descurc singură. La noi oamenii nu se prea ajută, e mult individualism, egocentrism, să am eu și nu mă interesează ceilalți. În India am găsit ce nu există în România. O altfel de educație și o mare credință în Dumnezeu”.

Frați și surori fără legături de rudenie

„Familia extinsă  locuiește în același loc și au un sistem de ajutorare extraordinar, inclusiv cu copiii. Dacă nu e mama e mătușa sau altcineva care să aibă grijă de ei. La noi, te bazezi doar pe tine și familia imediată. La ei te bazezi și pe ceilalți, de aceea sunt mai siguri pe ei  și au încredere să plece în toată lumea, întrucât undeva cineva le întinde o mână de ajutor .

Legumele și fructele proaspete se aduc la poartă. În fiecare zi, o femeie cu un căruț mare plin cu legume și fructe se oprește din loc în loc, pe stradă. Totul e proaspăt. Mâncare pe bază de năut, curry – un fel de tocană  și mai fac o pâine specială. Laptele vine proaspăt, de la fermă, în fiecare zi. Fac iaurt proaspăt, zilnic, din lapte de bivoliță. Mâncarea e simplă și sănătoasă. Fierbeau laptele, iar grăsimea era transformată în ghee, unt purificat sfânt, pe care îl folosesc și la candelă. Am găsit niște creme din ghee extraordinare, pentru întreținere sau tratament, pe care mi le trimit și acum, când am nevoie.

Covid nu a avut nimeni din familie sau din cercul nostru. Două zile n-au venit femeile la curățenie pentru că a fost lockdown și nu au avut voie să circule pe stradă. Dar eu nu mă gândeam deloc la covid, eu aveam alte frici. Grija mea era ce fac cu businessul. Nu puteam rezolva de la distanță chestiuni administrative simple, pentru că îmi cereau să vin la ghișeu! Pentru că plecasem pentru o lună și am rămas 7 și mental si fiananciar nu fusesem pregatita pt asa ceva. Prietenii mei din India mă vedeau stresată si îngrijorată și îmi spuneau – ai ce să mănânci, ai un acoperiș deasupra capului, nu ai de ce să-ți faci griji. Când le spuneam că nu sunt obligați să mă țină, îmi replicau – te-ai gândit că poate în altă viață (ei cred în reîncarnare) ai făcut tu asta pentru mine? În cultura hindusă, cu cât ești mai în vârstă, cu atât ți se arată mai mult respect. Cei mai tineri îmi spuneau dedi (mătușă) și se aplecau să-mi atingă picioarele în semn de respect. Cu toții sunt frați și surori, chiar dacă nu există vreo legătură de rudenie. Când le mulțumeam, îmi spuneau – I am your brother/sister, don`t thank me.

Fericirea nu ține de posesiuni materiale

„Dumnezeu e uman,e bun, e iubire e  în tine și în mine și te iubește necondiționat – asta e credința cu care am venit din India și care mă transformă în fiecare zi. Au un pozitivism ,o empatie și o compasiune care îi fac fericiți fără posesiuni materiale.

Am vizitat temple și voi scrie despre ele pe site, mi-am notat despre fiecare templu, toate au câte o poveste și o învățătură. Învățăturile nu se predau forțat, ci prin povești. La TV, copiii nu văd desene animate cu Tom și Jerry, ci cu povești vedice din scripturi (cărțile cunoașterii). Vor să bage yoga ca disciplină obligatorie în școli. Așa se transmite spiritualitatea și credința. Fiecare poveste e o învățătură despre cum și de ce să fii bun. Au o abordare umană a credinței, reală, nu cu pedepse, ca la noi.

Ziarele sunt gratuite, le primesc cu toții în fața casei. Dar în ziare nu sunt știri alarmiste, ci articole gen – Tratament ayurvedic anti-covid sau Cu ce emoții lucrezi ca să nu te îmbolnăvești pentru că boala e atrasă de emoții negative. Eu de obicei nu discut pe tema covid, pentru că acest cuvânt are în sine o energie negativă pentru că provoacă suferință. Ceea ce gândim, atragem. Dacă e să fie, se întâmplă oricum, oricât te protejezi”, crede ea.

Despre cifrele pandemice vehiculate astă-vară în India, Cristina crede că totul e doar un joc politic. „Sunt într-adevăr multe cazuri si acolo , dar nu mai rău decât la noi, comparativ cu mărimea și populația țării. Nu cred că tulpina indiană e altfel și nici nu cred că e ceva atât de grav. Toată lumea arăta cu degetul India. Dar India e o mare putere, să știi. Pentru că e o țară care nu face importuri și nu are nevoie de nimeni din exterior ca să trăiască. Oamenii aceia își cultivă în continuare mâncarea și nu există ceva care să nu poată produce. Sunt mulți și extrem de adaptabili, la ei și oriunde în altă parte. Cei mai buni medici din lume sunt indieni. Dacă te uiți la companiile mari , mai ales pe  IT, din SUA și din vest în general, foarte multe au în spate câte un CEO indian. Și cred că tot ce ajunge la noi legat de India e doar o altă formă de manipulare”.

La absolvirea cursului Ayurveda cu doctorul Gaurang foto: Cristina Beica

Asta n-a împiedicat-o să-și ia toate măsurile anti-covid cât a fost în India. Nu a circulat cu mijloacele de transport în comun (autobuz sau tren), preferând ricșa (tuk-tuk) pe distanțe scurte (o motocicletă cu 2-3 locuri în spate) sau o mașină închiriată pe distanțe mai lungi, de exemplu pentru călătoria către o stațiune  de la Marea Indiei . Mașina închiriată venea la pachet cu șofer. „Nu m-am simțit confortabil la început, pentru că omul stătea după noi și dormea în mașină. Prin unele locuri unde ne-am cazat, mai avea o cameră, unde se putea spăla. Și asta timp de 4-5 zile, la un preț derizoriu, respectiv mașină cu șofer gen 100 lei pe zi, fără carburant. Fiecare nație are plusuri și minusuri, nu e un paradis nicăieri, dar din multe puncte de vedere, cele care țin de individ și de cât de sustinut  te simți acolo unde trăiești, eu m-am simțit mai acasă și acceptată  în India.”

Lunile petrecute forțat în India s-au dovedit a fi benefice, în cele din urmă. „Am învățat să gătesc fără carne și să folosesc multe condimente acum fiind aproape vegetariană. Am studiat astrologia cu un astrolog  vedic cu multă experiență (guru) și am făcut un curs de practicant ayurveda, acesta fiind și un motiv pentru care vreau să mă întorc în India – ca să studiez mai departe, de la sursă,  astrologie vedică si spiritualitate. Astrologia vedică e vindecătoare și împreună cu  sora ei, Ayurveda, în afară de yoga și meditatii, oferă și un set de practici (mantre) pentru tiroidă și alte afecțiuni, care la mine au avut efecte spectaculoase. Te poți vindeca de orice boală, pentru că orice boală fizică e o boală a corpului emoțional. Iar noi avem capacitatea să ne vindecăm, dacă știm cum. Am rămas în legătură cu medici ayurvedici  de acolo care sunt dispuși să ofere consultații și online. Vreau să organizez workshopuri, medicul ayurvedic cu care am studiat acolo e dispus să vină în România, dar nu știu dacă există suficient interes aici pentru asta. Există practici detox minte-corp-spirit, pe perioade scurte (5 zile) sau mai lungi (3 săptămâni). Eu acum practic și anumite ritualuri care au legatură cu astrologia vedică, mai ales cele de lunații, în care folosesc anumite tehnici pentru eliminarea blocajelor la nivel mental și emoțional bazate pe harta natală și care pot fi practicate de oricine.

Acum sunt aici, dar o parte din mine și sufletul meu e acolo. Vreau  să mă întorc, să-mi aranjez viața în așa fel încât să stau 3 luni pe ani în India. Să-mi definitivez învățăturile astrologice și ayurvedice, pentru că am pornit pe un drum spiritual de cunoaștere și autocunoaștere, care e lung, dar minunat.

Pe mine India m-a transformat, m-a scăpat de frici și credințe limitative și m-a învățat iubirea necondiționată. M-a ajutat să mă văd  pe mine poate cum nu m-am văzut  niciodată, nu doar ca femeie și ca profesionist, ci și ca OM. Acolo m-am regăsit și sufletul meu a rămas acolo”.

Pe Cristina Beica o găsiți pe site https://www.followingtina.com/

și pe  fb https://www.facebook.com/Astrovedicharts

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.