by 24life.ro on September 22, 2015

A lăsat confortul biroului pentru munca pământului

1După o viață în marketing și publicitate, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor la propria fermă. În cei doi ani de când a lăsat confortul biroului pentru munca pământului a învățat că agricultura nu se face după ureche și că este o muncă grea, care depinde de capriciile vremii…

Mihaela Grafu s-a născut în Teleorman, iar în 2000 a absolvit Universitatea București, Facultatea de Litere. Apoi a obținut un master în marketing și publicitate și a lucrat în multinaționale în publicitate și marketing, unde a coordonat departamentul de vânzări. Așadar, o „city girl” cu rădăcini într-un sat din Teleorman, unde mergea de câte ori avea ocazia și își aducea și prietenii, să îi răsfețe cu preparate de casă. Cu toții visăm să avem o gospodărie la țară, de unde să ne aprovizionăm cu legume fără pesticide și cârnați adevărați. Mihaela avea una, la părinții și bunicii ei, fermieri din… mamă în fiică: „Bunica paternă a avut tot timpul animale și creștea câte 20 de oi, 2 vaci, 10-15 porci, găini, curci și bibilici. Făcea cea mai bună brânză din sat, venea lumea de peste tot să ia brânză de la ea.”

De la Litere și Marketing la tractor și semănătoare

Prin 1995, familia a moștenit 20 ha de pământ. „A fost un miracol pentru ei”, își amintește Mihaela. „Dar nu aveau cu ce să-l lucreze. L-au dat în arendă, în cea mai mare parte. Pe restul, bunica angaja oameni din sat, să-l lucreze cu ziua. Dar și 3-4 ha sunt greu de lucrat când n-ai unelte mecanizate și doar banii de pensie ca să angajezi lucrători. Sunt necesare minim o arătură de toamnă și una de primăvară”, îmi spune ea, acum expertă în munci agricole. Mă uit cum își soarbe cafeaua și îmi e imposibil să mi-o imaginez la prașilă, pe câmp. „Am cumpărat un tractor, un plug, un disc, o semănătoare și o remorcă”… Râde, văzându-mi privirea mută. „Au costat câteva mii de euro, cam cât o garsonieră în București, la vremea aia.” Era prin 2001, iar ea n-avea garsonieră, ci o Dacia Solenza „câștigată pe un CEC de 5000”. A vândut-o rapid. „Oricum stătea degeaba, n-o conducea nimeni. La serviciu puteam să merg și cu metroul”, și-a zis ea și a dat banii pentru utilaje. Părinții au completat restul și au trecut investiția pe numele ei, impresionați de gest. De pământ și animale s-au ocupat, în continuare, bunicii și mama. Au semănat grâu, porumb și floarea soarelui. „Dacă e singur, tractoristul pleacă dimineața cu tractorul, trece pe la casa lui, își trage câțiva litri de motorină din rezervor, înlocuiește o piesă – două, că deh, are și el nevoie… Și-atunci bunica stătea săraca pe tractor până se terminau lucrările. În vacanțe, mama (fost cadru didactic) gătea pentru toată lumea – o familie angajată permanent, plus 3-4 zilieri din sat și din satele vecine. Trebuie să stai permanent cu ochii pe ei, că beau de rup și nu se țin de treabă. Le asiguri trei mese pe zi, cafea, țigări și 50/lei/om/zi”, îmi explică Mihaela.

Visuri spulberate

Actul de proprietate a utilajelor nu a fost suficient să o convingă să lase jobul de director în vânzări pentru cel de fermier. Nu încă. În schimb, prin 2005 făcea planuri cu tatăl ei, funcționar pe-atunci la Primărie. Mie mi-a plăcut întotdeauna partea de grădină. Și visam mereu să am ceva așa, ca o băcănie.” Dar planurile… nu se potrivesc întotdeauna. În 2002 și 2010 au murit bunicii din partea mamei. Iar în mai 2012, tatăl ei a fost diagnosticat cu cancer de pancreas și a murit după 1 an și 4 luni, precedat de bunica paternă. A fost un șoc pentru familie. În ultimele luni de viață, tatăl ei a rugat-o să nu renunțe la visul lor și să îi promită că îl va duce singură mai departe. După doza zilnică de morfină, îi dicta fiicei pașii pe care îi are de urmat pentru ca proiectul lor să devină o fermă în toată regula. „Mi-a spus tot ce trebuia să știu, ce înseamnă APIA, titluri de proprietate, ce trebuie să fac… Mi-a spus să cred în mine și m-a învățat tot ce trebuie să știu ca să am succes. I-am ținut lumânarea și i-am promis că o să merg mai departe, indiferent de greutăți.”

Primii pași

Și Mihaela a trecut la treabă. A decis să înainteze o cerere de fonduri europene Măsura 6.1, „Dezvoltarea exploatațiilor și întreprinderilor”, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, pentru un credit nerambursabil de maximum 50 000 de euro, în maximum 5 ani. A studiat toate normele și condițiile. S-a ocupat de succesiuni, a cumpărat părțile mamei și ale surorii ei mai mari. A trecut prin chinul obținerii documentelor, în mai multe luni. Și a urmat cursurile de calificare ca lucrător în cultura plantelor și creșterea animalelor. „Am absolvit ca șefă de promoție”, spune ea cu mândrie.

Și-a dat demisia, pentru că așa cer normele. „Trebuie să ai foarte mulți bani ca să obții un credit de la UE. Taxele de succesiune sunt mari, la fel cele de vânzare-cumpărare și intabularea. Trebuie să ai până în 40 de ani, să fii proprietarul tuturor bunurilor și să nu lucrezi în altă parte”, îmi explică ea. „De aceea tinerii nu se califică, de cele mai multe ori. Păi dacă nu ești salariat, de unde iei bani? Și nici măcar nu poți fi sigur că ți se aprobă proiectul de finanțare!”

E multă muncă, de la 6 dimineața până la 12 noaptea. Nu există conceptul de – mă opresc din ritmul ăsta – trebuie să muncești înainte!

Mai trebuia să demonstreze că în ultimul an s-a ocupat efectiv de munca la fermă. Ceea ce Mihaela a și făcut. A cultivat porumb furajer, porumb zaharat, grâu, floarea soareloui și dovleac plăcintar, din semințe certificate ecologic, de la două firme românești. Ca să nu folosească erbicide, a prășit culturile cu calul și grapa, conform regulilor străvechi de cultivare a pământului: „7-10 oameni sapă, timp de 1-2 săptămâni, de 2-3 ori pe an, la toate culturile, la grădina de zarzavat și la sera de 120 mp. La seră am avut două ziliere care au pigulit în genunchi fiecare buruiană”. La vremea recoltei, astă toamnă, până în noiembrie, s-au trezit cu sute de kilograme de roșii, vinete, ardei capia și dovleac plăcintar.

Toate au fost coapte la foc de lemne sau fierte, curățate de semințe cu mănuși chirurgicale și puse în borcane pentru iarnă sau în pungi, la congelator. „E multă muncă, de la 6 dimineața la 12 noaptea”, spune Mihaela. „Acolo nu există conceptul «acum mă opresc din ritmul ăsta». Trebuie să muncești înainte.”

O fermă în stil tradițional

Păsările sunt hrănite cu boabe din producția proprie. „Știi cât mănâncă 100 de curci, zilnic?” mă întreabă retoric, știind că habar n-am. „Două găleți (20kg) de cereale! Apoi trebuie uruială pentru pui, care sunt hrăniți cu mălai, ouă fiere, brânză nesărată, lucernă și trifoi. Le dăm boabe de piper ca să nu se îmbolnăvească și le trecem piciorușele prin spirt medicinal. Fără antibiotice. Anul trecut, ne-au murit 13 pui de curcă. Pentru prevenirea paraziților intestinali, în apa de băut le punem oțet de mere cu miere și zerul rămas de la brânză, amestecat cu ceai din frunze de ceapă. Împotriva păduchilor, le facem scăldătoare din cenușă de lemn. Primăvara asta vreau să încerc fumigații de salvie pentru dezinfectarea adăposturilor”, scrie ea pe pagina de facebook „Ferma Noastră”. La începutul anului, primele conserve făcute în casă și preparate din carne au ajuns pe masa familiei, prietenilor și cunoscuților. „Ferma Noastră” devine încet încet un brand.

Pe baza unui plan de afaceri de 3 ani, a depus proiectul pentru fonduri europene conform legislației – „Sub-măsura 6.1. Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Săptămâna viitoare va depune cererea de finanțare. „Mama n-a crezut că o să mă descurc singură cu toate după moartea tatei”, spune ea zâmbind. Din moştenirea bunicilor, a pus pe picioare Ferma Noastră, o afacere de familie la care participă mama ei şi Nicu Popescu, un prieten al familiei care li s-a alăturat în „aventura agriculturii româneşti”, cum spune ea. „În prezent lucrez 20 ha de pământ, pe care sunt cultivate : grâu, porumb din soiuri româneşti, floarea-soarelui din soiuri româneşti, ovăz, lucernă, legume precum porumb dulce şi dovleac plăcintar. Există un solar şi o grădina de legume, vacă, porci, găini ouătoare.”

Ce a învăţat în ultimii doi ani de când a lăsat confortul biroului şi a trecut la munca pământului? Că agricultura nu se face după ureche, că nu este deloc uşor, că este o munca grea şi mai ales un domeniu dependent de natură, de capriciile vremii… Îi dorim succes și vreme bună!

Produsele de la Ferma Noastră din Tătărăştii de Jos sunt livrate în Bucureşti de două ori pe lună, joia. Pe Mihaela Vitorina Grafu o găsiți pe Facebook Ferma Noastră la adresa de email mihaelagrafu@gmail.com sau la tel 0723.449.133.

 

24life.ro
Latest posts by 24life.ro (see all)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.