„Vecinii noștri din stânga sunt din Africa de Sud, cei din dreapta din Tanzania, cei din următoarea casă sunt irlandezi, iar următorii din Yemen” – își începe Clementina povestea vieții la Dubai. Un loc fascinant, pe care mulți români îl consideră acasă…
Clementina Kongslund este o româncă absolventă a Universității Bradford, UK, căsătorită cu un danez. Cuplul nu locuiește în Anglia, nici în România și nici în Danemarca, ci în Dubai. Aventura lor a început în 2009, când Jonas a primit un job la Dubai, ca software developer. Pentru el, era o oportunitate profesională. Pentru ea – un loc cu soare, mare, plajă și vară continuă, adică în anotimpul ei preferat. Despre lumea și viața din Dubai, uimitoare pentru un european, Clementina crede că ar putea scrie o carte. Până atunci, ne povestește, în avanpremieră, câteva din experiențele ei la Dubai:
Cel mai cosmopolit oraș din lume
Despre Dubai nu știam prea multe când am ajuns aici, în afară de ceea ce văzusem prin poze: clădiri înalte, drumuri largi și pârtia de ski. Cred că mă așteptam să găsesc o lume închisă, în alb și negru, cu oameni tăcuți, rezervați, fiecare cu treaba lui. Voiam să văd «localnicii», cetățeni ai Emiratelor, cum se îmbracă, se poartă, dar nu prea i-am găsit. Am găsit, în schimb, un număr impresionant de mare de filipinezi și indieni/pakistanezi. Abia mai târziu am aflat că populația Dubaiului este formată 80% din expați și numai 20% localnici. Oficial, aici locuiesc 168 de naționalități! Cred că pot spune fără să greșesc, că Dubaiul este cel mai cosmopolit oraș din lume. Și, cel mai important: toți oamenii ăștia diferiți trăiesc împreună. Nu exista cartiere de filipinezi, indieni, vestici etc. În toate cartierele găsești oameni de toate națiile. De exemplu, vecinii noștri din stânga sunt din Africa de Sud, cei din dreapta sunt din Tanzania, cei din următoarea casă sunt irlandezi, următorii sunt din Yemen șamd. Și foarte multe familii mixte – si de aici, copii cu duble naționalități. Este absolut minunat să mă duc în parcul de lângă casă cu fetele și ele să se joace cu copii atât de diferiți: Cehia-Spania, Oman-Yemen, Bangladesh, SUA, UK (Marea Britanie), Australia, Iran-SUA, Filipine-UK, Rusia-UK, India, Sri Lanka, Africa de Sud, Pakistan. În clasa Valentinei (fiica cea mare, 4 ani) sunt 22 de copii, reprezentând 30 de naționalități!
Un mit spulberat: acoperirea capului
Numai localnicele și cele de naționalitate arabă în general se acoperă, în diferite grade, aș putea spune: de la acoperit tot părul – nu vezi nici un fir afară până la acoperitul foarte lejer, mai mult să nu spună că nu au nimic pe cap. Extrem de puține au acoperită toata fața, iar aceastea în majoritate fie vin din alte emirate mai tradiționaliste sau din alte țări din Golf. Abaya, tradiționalul acoperământ negru, este din ce în ce mai diversificat, colorat, cu modele și pietre pretioase. Abaya este neagră prin tradiție: când am vizitat Marea Moschee din Abu Dhabi, ni s-a explicat că, în trecut, cand încă locuiau în deșert, femeile găteau la focul din vatră. Căldura atrage scorpionii, dar culoarea neagră îi sperie. Așa ajuns abaya să fie neagră, ca protecție împotriva scorpionilor. Astăzi însă femeile arabe nu mai gătesc la sobă, iar designerii au început sa creeze și să expună în magazine abaya de toate culorile. Fiecare naționalitate se îmbracă în acord cu cultura și tradiția proprie. Deși este recomandabil ca în locurile publice să te îmbraci decent (rochie peste genunchi și maneca scurtă, cu umerii acoperiți) foarte puține țin cont de acest lucru. Fetele și femeile tinere poartă mini, topuri decoltate și bretele, bărbații poartă șorturi și maieuri. Dubaiul nu are o regulă strictă la îmbrăcăminte, cum are Arabia Saudita, de exemplu.
Primele 5 întrebări puse în Dubai
Aici nimeni nu este acasă. Oamenii vin și pleacă, Dubai e un oraș de tranzit. Majoritatea vin cu contracte pe 2 sau 3 ani, apoi se mută mai departe. Alții, ca noi, uită să mai plece. Așadar, tot timpul cunoști oameni noi. Toți știm cum este să ajungi singur într-o țară străină și atunci toată lumea este săritoare. Prieteniile se leagă mai repede, conversația mai ușor. Cele mai frecvente 5 întrebări care se pun în Dubai sunt, în ordine: De unde ești? De cât timp locuiești aici? În ce cartier stai? Unde lucrezi/ce lucrezi? Ce lucrează soțul/soția (dacă ești căsătorit/ă).
Noi locuim într-un cartier rezidențial, departe de isteria și poluarea orașului, mai în mijlocul deșertului. Suntem departe de plajă, dar cel puțin avem liniște si mai puțin trafic, deși și zona asta a început să se dezvolte foarte mult.




Tot anul e sărbătoare
Ceea ce este foarte diferit de România, și chiar de alte țări europene prin care am fost, este diversitatea oamenilor și mai ales faptul că interacțiunea se face foarte ușor. Și nu mă refer la diversitate doar statistic, pe hârtie, ci la diversitatea de zi cu zi. De câte ori se întâmplă să ne adunăm în grup, la o cafea de exemplu, există o mare probabilitate ca toate persoanele să fie de naționalități diferite. În fiecare zi am cel puțin o conversatie în care folosesc sintagmele: „în cultura noastră”, „în tradiția noastră”, „în religia noastră”. Am învățat foarte multe într-un timp foarte scurt despre tradiții, obiceiuri, religii. Oamenii sunt bucuroși să vorbească, să împărtășească, să povestească.
Aici, tot anul e sărbătoare. Fiind atâtea naționalități și religii, fiecare își are propriile sărbători, care se extind mai mult sau mai puțin și la restul comunității. Astfel, sărbătorim Ziua Profetului Mohammed, Ramadanul și Eid-urile, dar și, evident, Crăciunul și Paștele. Sărbătorim Halloween-ul, dar și Diwali (Festivalul Luminilor în India). Una dintre sărbătorile mele preferate e Ziua Națională a Emiratelor Arabe Unite, pe 2 decembrie. Atunci, localnicii dar și alți rezidenți își decorează casele cu steaguri uriașe și mașinile, copiii la școală se îmbracă în culorile naționale, se tatuează, steaguri imense acoperă clădirile și totul este în alb, verde, negru și roșu. Curios dar nu absolut deranjant este faptul că în toate instituțiile și companiile sunt puse la loc de cinste portretele conducătorilor și al sheicului Zayed, întemeietorul EAU. Și aici nu este vorba de obligație, ci pur și simplu oamenii sunt mândri de conducătorii lor și îi cinstesc de câte ori au ocazia.
Despre timpul în Dubai și cum a reușit Clementina să conducă mașina
Cel mai greu mi-a fost să mă adaptez la percepția diferită a timpului. Dacă ți se spune că trebuie să aștepți 5 minute, fii pregătit să aștepți cel puțin 30. Deja s-a inventat expresia «Dubai Time» sau «Emirati Time». Nu ai voie să înjuri. Dacă înjuri, riști pușcăria. Ca să cumperi băuturi alcoolice, ai nevoie de permis de la angajator, care îți eliberează o legitimație. Tot angajatorul stabilește și suma pe care ai voie să o cheltuiești lunar pe alcool. Toți oamenii care vor să trăiască în Dubai trebuie fie să fie angajați, au viza de muncă + rezidență, fie se află sub viza soțului/soției sau a altei rude, adică sunt «sponsorizați». Ca sponsor, ești total responsabil pentru faptele celui aflat sub viza ta. Eu, venind ca «sotie casnică» (housewife), mă aflu sub viza soțului. Așa că el a trebuit să semneze o scrisoare oficială (No Objection Letter) prin care îmi dă voie să conduc mașina.
Primul copil și prima afacere
Primul copil a fost și cea mai grea experiență. Nu știam nimic despre copii și nu aveam nici cu cine să vorbesc. Era august, foarte cald, nu puteam ieși afară, în parc, măcar sa cunosc alte mămici, să pot schimba și eu o părere cu cineva. Vorbeam zilnic cu mama pe skype și asta a mai ușurat un pic situația. Vine și ea foarte des în vizită la noi, mai ales acuma că s-au ridicat și vizele. După ce Valentina a făcut un an, am dat-o la creșă, iar eu am început o mică afacere cu hăinuțe pentru copii. Am importat din Romania, body-urile inovatoare pentru bebeluși create de Andreea Marin și realizate de Irina Schrotter. Ulterior am extins conceptul la îmbrăcăminte pentru copii, jucării, păturici, perne decorative, toate făcute din bumbac organic. Pe acestea le import din Danemarca și Suedia. Am un magazine online (www.nordicfairylad.com), dar particip și la numeroasele târguri care au loc în Dubai, de obicei în weekend.
Mami, please don’t go working!
Trei ani mai tarziu și cu doi copii, îmi e din ce în ce mai dificil să coordonez afacerea și familia, în același timp. Lucrez 7 zile din 7, în cursul săptămânii mă ocup de partea birocratică a afacerii, de marketing, de livrarea comenzilor online, iar la sfârșitul săptămânii lucrez fizic: vând la Târguri, care sunt doar în weekend. Cel mai greu este pentru fete, care când mă văd că plec, se roagă de mine «Mami, please, don’t go working…». Valentina are 4 ani și Benedicte 2 ani. Valentina merge deja la școală, iar Benedicte – la creșă. Amândouă merg la instituții care urmează curricula britanică pentru Early Years, Foundation Stage (FS), Primary si Secondary School. De la liceu, vor urma curricula de Bacalaureat International (IB). Mă bucură că nu trebuie sa schimbe școala, unde merg de la 3 ani și studiază până la 18 ani, când termină. Școala începe de la 3 ani, cu FS1 și FS2, clase pregătitoare pentru școală. La 5 ani se intră în clasa I și pe urmă se studiază 13 ani. Ultimii 2 ani sunt cei mai grei deoarece sunt pregătirile și examenele pentru IB. Rezultatele sunt foarte importante pentru admiterea la universitate.
Copii poligloți
Copiii expaților, adică marea majoritate a populației, merg la școli private care urmează curricula propriei naționalități sau culturi. Avem școli britanice, americane, germane, ruse, libaneze, franceze, indiene, pakistaneze etc. Fetele mele s-au născut aici, așa că sunt foarte adaptate. Aici este «acasă». Eu le vorbesc în română, soțul în daneză, iar de la creșă/școală vorbesc engleza. Înțeleg 3 limbi dar răspund mai mult în engleză. Valentina a început sa folosească mai multe cuvinte în românește și mai trebuie să lucram un pic la daneză. Sunt foarte bucuroasă că deja la școală învață araba și profesoara este foarte mulțumită de ea. Avantajul este că are prietene de origine arabă așa că de fiecare dată când ne întâlnim le zic mamelor să se adreseze Valentinei în arabă.
La creșă și la școală se pune mult accent pe joc, pe observație. Valentina a început deja să scrie. Li se solicită creativitatea ceea ce mă bucură că nu trebuie să gândească în cadre închise. Fiecare copil este evaluat la nivelul său. Și în instituțiile de învățământ se marchează caracterul multi-național al țării și se sărbătorește Ziua Internațională – părinții decorează o masă cu obiecte tradiționale și pregătesc mâncare tradiționala din țările lor. În timpul zilei, copiii, îmbrăcați în costumele tradiționale ale țărilor din care provin, ies pe rând din clase și se opresc la fiecare masă, pentru a degusta și a afla câteva lucruri despre țara respectivă. Pur și simplu ador ziua asta!
Românii din Dubai
În ultimul an am cunoscut mai mulți români care locuiesc aici, niște oameni minunați, de care mă bucur tare mult. Avem un grup pe Facebook, s-au pus bazele unei școli și grădinițe românești, găzduite într-un studio de dans, aparținând unui român, Petre. Două doamne entuziaste, Eleonora și Daniela, au insistat până au reușit să le pună pe picioare, ca să aibă și copiii noștri unde merge să învețe puțină istorie și geografie a României. Acest lucru ajută enorm mai ales pe copiii care provin din familii mixte. Acum am și un grup în zona în care locuiesc, cu copii cam de aceeași vârstă și ne întâlnim o dată pe săptămână.
Tot pe grupul de pe Facebook am cunoscut doua fete minunate cu povești de succes, Cristina și Ana Maria, în Dubai de 10 ani, care au pornit de pe poziții de începători, iar acum au propriile firme. Lucrăm împreună la niște proiecte și mă bucur foarte mult de asta.
Toate persoanele pe care le-am întâlnit și lucrează sau au lucrat cu români au o părere foarte bună privind experiența, capacitatea de lucru, disciplina, onestitatea acestora. Aici, avantajul nostru este că suntem „albi”. Cu toată diversitatea, Dubai-ul este o societate rasistă. Întotdeauna indienii, filipinezii, pakistanezii și alți asiatici vor avea joburi mai prost plătite sau vor fi plătiți mai puțin pentru aceeași muncă. Românii au avantajul că sunt europeni, chiar dacă est-europeni.
Comunitatea de români eu zic că este unită, ne ajutăm unul pe altul, mai cu un sfat, mai cu o relație, chiar și cu bani sau ajutoare materiale. Am avut câteva cazuri în care ne-am mobilizat și financiar și am reușit să facem un bine persoanelor aflate în nevoie. Aici trebuie să-l menționez și pe dl Ovidiu Raețchi, deputat PNL pentru dispora pentru Orientul Mijlociu, care s-a implicat în toate problemele pe care i le-am semnalat și chiar a reușit să rezolve sau să ne trimită răspunsuri oficiale de clarificare.
Dorul de acasă
Acasă venim în fiecare an, cam 2 luni, vara, când aici e mult prea cald să stăm și fetele oricum sunt în vacanță. Dar nu aș putea spune că mi-e dor de acasă. Din astea 2 luni, 2-3 săptămâni le petrecem în Danemarca. De întors, probabil că o vom face, la un moment dat, deoarece Dubaiul nu acordă cetățenie. Ai serviciu, ai viză. Nu ai serviciu, nu ai viză și nu poți sta. Desigur, poți sta cu viză de turist, dar să treci granițe în fiecare lună, e cam stresant. Poți obține o rezidență de 6 luni (poate s-au reîntors la 3 ani, nu mai știu) dacă deții o proprietate de peste 1 milion de dirhami și demonstrezi că te poți întreține. Aici nu există sistem de pensii sau de asigurări sociale. Guvernul oferă ajutoare și beneficii numai propriilor cetățeni, nu expaților. Pentru cei care vor să știe cam ce se întâmplă pe aici, cu bune și rele, pot urmări pagina mea de Facebook: Dubai, așa cum îl văd eu.
Foto deschidere ©Shutterstock, restul fotografiilor sunt din arhiva Clementinei Kongslund
- Retinolul, cel mai bun hidratant antiaging pentru corp - February 5, 2025
- Apa carbogazoasă Borsec scade glicemia și colesterolul! - February 4, 2025
- Ultimate Smooth, cea mai nouă tehnologie de netezire a părului - February 3, 2025
Comments
1 Responses to “Acasă la Dubai”
Beton si sticla – un mediu artificial si nesanatos. Lasa urme adanci asupra sanatatii si copiilor.