Acești copii minunați și părinții lor de groază

Avem copii minunați, inteligenți, harnici și studioși, unii chiar vârfuri olimpice sau premiate la concursuri internaționale. Dar și copii răsfățați și superficiali, viitori adulți fără ocupație. Ce îi diferențiază? Părinții!

Image courtesy of David Castillo Dominici at FreeDigitalPhotos.net

Image courtesy of David Castillo Dominici at FreeDigitalPhotos.net

La una din călătoriile cu avionul am nimerit un loc cu ghinion: aveam în spate un copil de vreo 3-4 ani, plictisit de moarte, care timp de 3 ore a lovit cu picioarele în speteaza scaunului. Am rugat-o pe mamă să îi spună copilașului să nu mai lovească în scaun, iar domnia sa mi-a răspuns că e doar un copil și că nu are ce-i face… Eu, adult fiind, aveam ce face: să rabd. Evident, aș mai fi putut apela și la cunoștințele mele de psihologie aplicată și să încerc să mă împrietenesc cu juniorul, în speranța că apoi pot să vin cu mica mea cerere. Cred că asta aștepta și mama, conform credinței că (toți) adulții trebuie să facă eforturi pentru a se înțelege cu copilul ei, un mic tiran care obișnuia să domine lumea de la înălțimea celor doi părinți vajnici.

Și-acum vă întreb: era oare de datoria mea să îmi asum răsfățul și educația copilului și să-i distrag cu povești atenția de la scaun?… Transferăm comunității problemele de parenting așteptând ca acestea să fie rezolvate de alții? Cu blândețe și răbdare, nu cu indiferență, cum (nu) sunt rezolvate acasă…

Pentru mine a fost o experiență oribilă, care mi-a creat un reflex condiționat: când văd familii cu copii la coadă la check-in, mă precipit cât mai departe de ele, în speranța că voi sta cât mai departe de „drăgălași” – posibil ca unii să fie cu adevărat drăgălași și bine crescuți, dar eu prefer să merg la sigur.

Există o categorie de părinți uneori promovată în media – rebelii. Părinții rebeli sunt ca și copiii lor: detestă regulile, urăsc normele de orice fel și consideră că progeniturile dumnealor sunt constant nedreptățite de autoritate sau comunitate. Ei, la rândul lor, nu au respect pentru nimeni: nici pentru alți părinți, nici pentru alți copii, cu atât mai puțin pentru dascălii lor. Au propriile principii de educație pe care susțin că le aplică – uneori, fără folos. Cum se face că metoda lor nu dă roade? De ce sunt tot mai mulți „copii cu probleme”?

În ultima vreme, văd că părinții dau vina pe profesorii copiilor lor, fără să-și asume vreo parte din responsabilitate. Dragi părinți, am o veste proastă: voi sunteți primii lor învățători și sursa celor „6 ani de-acasă”…

Copiii răsfățați – adulții cu probleme

Îi vezi peste tot: plâng și se tăvălesc pe jos în mall-uri sau la locurile de joacă, în supermarket apucă obiecte de pe raft și le aruncă în decor, în general țipă/mușcă/lovesc; întotdeauna vor ceva (un obiect) sau atenția adulților.

Psihologul american Ruth A. Peters, doctor în medicină, autoare a numeroase articole de parenting și a manualului de disciplină a copilului „Laying Down the Law” (Stabilirea regulilor) spune că răsfățul nu face decât să conducă spre probleme ulterior în viață și că un copil răsfățat se transformă într-un adult răsfățat, căruia îi este greu să-și păstreze locul de muncă, partenerul de viață și prietenii.

În limba engleză, răsfățat se spune „spoiled”, cuvânt care înseamnă și „stricat”. Cine „strică” bunătate de copil? Diverse persoane, de la bunici la părinți sau baby sitter, dar cel mai probabil mama sau bunica.

10 semne că ai un copil răsfățat

Copiii răsfățați sunt ușor de depistat în general, mai greu e să-l „vezi” pe cel propriu:

  1. Izbucnește adesea în accese de plâns, acasă sau în public.
  2. Nu e niciodată mulțumit cu ce are, indiferent ce îi dai. Dacă vede că cineva are altceva, vrea în schimb obiectul cu pricina.
  3. Refuză să facă mici treburi gospodărești. Niciunui copil nu-i place să strângă în urma lui (cui îi place?) dar de la 3-4 ani în sus ar trebui să coopereze la realizarea unor sarcini mărunte, pe măsura puterilor lui, cum ar fi să-și pună jucăriile în cutie.
  4. Nu face distincția între prietenii de joacă și adulți, așteptându-se la aceeași atitudine din partea tuturor.
  5. Vrea atenție continuă. Când se întâmplă o dată sau de două ori e de înțeles. Dacă în mod intenționat își pune părinții în situații dificile doar pentru a căpăta atenție, atunci ai în față un copil răzgâiat.
  6. Nu vrea să împartă ce are (jucării, mâncare) cu prietenii, frații etc. Împărțitul e un concept mai greu, dar ar trebui însușit până la 4 ani, iar părinții au un rol determinant în proces.
  7. Vrea să fie implorat, pur și simplu. Percepe părintele sau educatorul ca pe o figură autoritară, care trebuie să i se supună. Nu este firesc să-i cerșești atenția sau bunăvoința pentru a îndeplini o rugăminte.
  8. Te ignoră când nu-i convine ce-i spui. Niciunui copil nu îi place refuzul, dar n-ar trebui să te ignore atunci când îi vorbești.
  9. Pe la 4 ani, ar trebui să vrea și să se poată juca singur pentru o perioadă de timp. Dacă acest lucru nu e posibil, nevoia continuă a unui partener de joacă înseamnă nevoia de atenție.
  10. N-ar trebui să fie nevoie să-l „mituiești” cu bani, jucării sau dulciuri pentru a face ce l-ai rugat.

Cum își „strică” părinții – copilul

Pe scurt, modalitățile enumerate de psihologi prin care un părinte își poate transforma copilul într-o persoană „neadaptată” la normele sociale sunt următoarele: fac din copil centrul Universului lor – și al celorlalți!; îi ignoră total comportamentul pozitiv; îi recompensează comportamentul negativ (îi dau atenție doar atunci când plânge); nu reușesc să impună limite; nu sunt consecvenți și nu responsabilizează copilul pentru greșeli; îl recompensează pentru motive greșite și cedează constant la furiile copilului; ei înșiși se comportă ca niște copii răsfățați.

Copiii fac ce văd că fac părinții, nu ce le spun aceștia. Dacă un părinte este nemulțumit continuu de ceilalți, se văicărește, se plânge sau face reproșuri familiei și educatorilor – e de așteptat ca și propriul copil să se comporte astfel, considerând că „ceilalți sunt de vină”.

Adulții „răsfățați” dau vina pe ceilalți

Este adevărat că educația în România șchioapătă, rău. Că avem tot mai puțini studenți în general și tot mai puțini elevi care au luat bac-ul. România nu are nici măcar o universitate în topurile europene, iar în universități tronează plagiatul, impostura, avansarea pe criterii politice sau de rudenie. Nu e nevoie ca toți tinerii să urmeze învățământul academic, dar e nevoie ca toți să-și găsească un loc pe piața muncii și asta e foarte greu în condițiile în care școala nu te învață cum. Sistemul de predare este anacronic și înțepenit în formula învățatului „pe de rost”, lipsit total de aplicație practică. Cadrele didactice – din ce în ce mai puține și mai umile în fața valului de părinți cu „pile” și bani.

Ce învață copiii de la părinții lor „răsfățați” și „vedetele” zilei? Că nu e nevoie să-ți tocești coatele pe băncile școlii ca să „te descurci” în viață. Că e suficient să dai vina pe sistem și pe „profesorii proști”, ca să scapi de responsabilitate. Respectul față de profesor e ultima lor grijă. Există mulți profesori incompetenți, dar și unii excelenți, dar timorați de „beizadelele” din clasă.

Talentul contează, dar mai importantă e atitudinea

Sistemul învechit de educație și cel inversat al valorilor au dus la această situație ce pare fără ieșire. Și totuși, România produce pe bandă vârfuri olimpice și masteranzi/doctoranzi pentru facultățile și din Occident. Oare cum reușesc în aceste condiții vitrege?… Sau poate tocmai datorită acestora?

Nu sunt pentru elite, ci pentru educația de masă, la standarde înalte. Sunt pentru șanse egale pentru toată lumea, pentru un învățământ ofertant, care să te ajute să fii și un bun instalator, nu doar un bun IT-ist.

Să nu uităm că în lume cele mai bune facultăți sunt contra cost. Noi vrem educație de top gratuită. Cred că până când nu ne vom decide să rezolvăm aparenta contradicție de termeni, nu vom rezolva nici problema învățământului universitar. Și de fapt, a întregului învățământ, pentru că și profesorii de liceu sau școală generală au urmat același sistem academic deficitar. Schimbarea se face cu profesori instruiți la nivel competitiv și părinți responsabili acasă…

 

follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.