Am avut covid-19. „Am donat 400 ml de plasmă, terapia pentru doi pacienți în stare gravă”

Pe Simona am surprins-o la cea de-a doua donare (într-o lună!) de sânge pentru tratamentul cu anticorpi covid-19. Ca ea sunt foarte puţini în România, gestul ei m-a impresionat puternic şi am vrut să aflu cum s-a îmbolnăvit şi cum a ajuns să doneze. „Am donat 400 ml de plasmă, ceea ce înseamnă terapia pentru doi pacienți în stare gravă. Sper să ajute pe cineva și de această dată, așa cum a ajutat și prima dată pe cineva la Sibiu.” Pe 4 august, Simona şi-a propus să doneze pentru a treia oară, cât timp mai are anticorpi.

Simona Bubanja a avut covid-19

Simona Bubanja, la cea de-a doua donare de sange pentru terapia cu anticorpi

Simona Bubanja are 47 de ani şi în martie, ea şi soţul ei au fost printre primii bolnavi de covid-19 din Braşov. În tinereţe au făcut amândoi sport de performanţă, acum ea este asistent farmacist. „După mulţi ani de sport de performanţă, m-am regăsit în ordinea, disiplina și regulile stricte dintr-o farmacie și am ales să fac asta”, spune Simona.

„Am avut neșansa să mă infectez la începutul lunii martie cand, virusul abia debuta în România, nu erau proceduri și reguli, ba din contră, era haos printre pacienți și instituții. Prin prisma profesiei, în acea perioada infectarea a fost inevitabilă, era o avalanșă de cumpărători în căutarea măștilor, mănușilor, dezinfectantilor. Şi toți își doreau un tratament magic anti-covid, deci era imposibil de anticipat cine poate fi un potențial pericol în preajma ta.

La mine, boala a debutat cu o tuse seacă foarte frecventă, pe care nu o puteam ține sub control și dureri puternice de cap. În aproximativ 2-3 zile a apărut oboseală, epuizare, apatie și febră moderată. Din păcate, la scurt timp, aceleași simptome le-a avut și soţul meu, însă îmi tot spuneam că nu pot fi atat ghinionistă și poate că nu e vorba de virusul care bântuia lumea. Starea mea de sănătate se înrăutățea, mi-am pierdut simţul mirosului, implicit și gustului, au apărut vomă, greață, dureri puternice de stomac.

Am decis să iau legătura cu medicul de familie, însă nu mă putea ajuta prea mult, mi-a recomandat să apelez serviciul de urgență, lucru care l-am și făcut. Nu m-am încadrat în protocolul național de testare din acel moment, așa că am rămas acasă. Au fost șase zile feroce, intense, ceva nu funcționa bine în organismul meu, ceva ce nu am mai trăit până în acele zile niciodată!
În ziua a şaptea am fost preluată de acasă de un echipaj medical. În ambulanță plângeam, era ireal, era disperare, era dureros, era frustrant, eram supărată pe toată planeta. Sunt încă dificile și dureroase acele amintiri. Am ajuns la Spitalul de boli infecțioase, am fost testată și confirmată cu SARS-COV2 pe 19 martie.
A fost un șoc puternic pentru familia mea, pentru prieteni și apropiați. Primele două zile nu am reușit să mă adun, eram parcă într-o altă lume, nimic nu-mi era firesc, senin și sigur.
Am avut o formă ușoară de covid-19, dar care totuși mi-a luat 25 de zile până la primele teste negative și externare. 64 de zile fără miros, 46 de zile în care am stat izolată de o viață normală. Așa că am avut timp să trec prin toate stările emoționale, să-mi formez opinii, să-mi fac visuri și planuri.”

Jurnal de spital, Ziua 18

În perioada cât a fost internată, Simona a avut mai mult postări pe facebook, iat-o pe cea din ziua 18: “Fără zâmbet, viața e pustie! Fiecare moment al zilei e diferit, e disperare si nesiguranță, incertitudine, e furie, durere, e teamă, frustare și epuizare. Eu nu am o teorie ieftină sau conspiraționistă despre mapamond, despre politică, despre sistem sau virus. Eu sunt dovada hibei sistemului sanitar si a nepăsării celor care trebuiau să asigure şi protejeze! Normal ca mi-aș fi dorit ca, în plină pandemie, pacienții să conștientizeze importanța distanțării. A contat și a facut diferența lipsa raționamentului și a solidaritații celor care trebuiau să acționeze pentru mine și pentru societate. Din păcate, toți suntem vulnerabili în fața coruptiei, incompetenței şi incapabilității! În acest moment, doar izolarea este cea mai eficientă metoda de a împiedica răspândirea a virusului. Fiți fericiți că #stațiîncasă și nu vă risipiți nicio picătură de #curaj

“După covid, nimic nu mai pare la fel”

La aproape 3 luni după ce s-a vindecat, Simona povesteşte: “Încerc să-mi păstrez energia și sa-mi ocup mintea cu lucruri importante, pentru mine, dar și pentru ceilalți participanți la viaţa noastră cotidiană. Încă din spital mi se spunea des mai bine că ai acum Covid sau ce bine, acum ești imună!, multe variante încurajatoare, dar pentru nici una medicina nu îți poate oferi garanții.
Anticorpii nu îți oferă imunitate veșnică, după cum spun tot mai multe studii, anticorpii dobândiți îţi oferă o protecție imună de scurtă durată, după exemplul sezonului gripal. Și asta pentru mine a fost o motivație în plus să ajung să donez, cât timp anticorpii mei sunt încă activi.
Acum sunt in perioada de cercetare și cunoaștere, periodic merg la un laborator și îmi verific valorile anticorpilor, vreau să-mi fac propriul studiu, să aflu cât de repede scad acești anticorpi. E o curiozitate, dar și o formă de prevenție.
Ieri am donat plasmă autoimună pentru a doua oră, în decurs de o lună. Fără teamă, fără superstiții sau gânduri negative. Este o procedură sigură, care nu îți pune viața în pericol, nu îți ingrădește funcționarea normală a niciunui organ vital! Am donat 400 ml de plasmă, ceea ce înseamnă terapia pentru doi pacienți în stare gravă. Sper să ajute pe cineva și de această dată, așa cum a ajutat și prima oară, pe cineva la Sibiu.

“Sentimentul că pot face pe cineva să zâmbească din nou e intens și unic”

Din păcate, donarea de plasmă autoimună e foarte deficitară, pacienții vindecați nu ajung să doneze din varii motive, dar cred că multe sunt legate de informare și comunicare.
După toate aceste experienţe, nu pot rămâne indiferentă atunci când aud tot felul de teorii și diversiuni. Respect opinia fiecăruia, atâta timp cât e rațională și nu pune în pericol sănătatea mea și a celorlalți! Odată cu relaxarea restricțiilor, o parte din populație a ales să nu respecte măsurile de protecție, masca sau distanța fizică. Sunt mulți cei care neagă existența virusului, deși sunt atât de aproape de el!
Nu cred că e atât de greu sa-ți pui o mască pentru câteva minute, să stai la o distanță discretă de alte persoane său să-ți igienizezi mâinile mai des în această perioadă, sunt reguli normale într-o societate pe care o dorești normală și sănătoasă. Dacă ignori și discreditezi nevoile și suferințele umane, nu poți avea respectul societății în care trăiești.”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.