La sfârșitul unui an greu pentru gimnastica românească de performanță, fosta gimnastă multiplu medaliată mondial Andreea Răducan vorbește despre cum putem reveni în elita mondială și despre importanța sportului în viața noastră. Atât ea cât și soțul ei speră la o carieră sportivă pentru viitorul copil: „Iubim sportul și credem că e cel mai frumos mod prin care poți să-ți educi copilul, din toate punctele vedere. Dacă va putea face sport de performanță, dacă va avea talent și își va dori acest lucru – asta ne-o va demonstra timpul. Dar noi cu siguranță îl vom îndrepta către o disciplină sportivă”
Andreea și Daniel, o familie cu importante valori sportive
Andreea Răducan este cel mai frumos exemplu de reușită sportivă, atât în activitatea competițională, cât și în afara ei. A devenit cunoscută mondial între 1998 si 2001, când a fost medaliată cu aur și argint, pe rând, la campionatele europene de junioare de la St Petersburg, apoi la mondiale în China și la JO de la Sydney și un an mai târziu la campionatele mondiale din Gent (Belgia). S-a retras în plină glorie, pentru a promova valorile sportive și în afara covorului de concurs, ca jurnalist și comentator sportiv, ca prezentatoare de emisiuni tv (Arena, Cum se face un campion, Învingători pentru România) și ca președintă a Fundației Olimpice Române. În 2010, Andreea a lansat cartea autobiografica „Reversul medaliei”. Cartea a fost tradusă în limba engleză și lansată în 2013 în Statele Unite, unde a fost primită cu entuziasm de toți iubitorii sportului și gimnasticii în mod special. Îi spun că n-am mai găsit cartea în librării: „Se găsește sigur pe site, fratele meu Sorin se ocupă de asta”, spune Andreea. „Mă ajută fratele meu și buna mea prietenă, Irina (Mosor). Lucrez cu ea de ceva vreme, o apreciez foarte mult ca om și profesionist, avem cumva același ritm de lucru, colaborăm foarte bine împreună, inclusiv la Cupa de gimnastică Andreea Răducan, la care am ajuns deja la cea de-a 7-a ediție. Sorin și Irina sunt echipa mea și le sunt recunoscătoare că mă pot baza pe ei. Și de-acum și pe soțul meu.”
Cu Sorin, la lansarea ediției în limba engleză a cărții „Reversul medaliei”
Cu echipa la Cupa Andreea Răducan (Bârlad, mai 2016)
Anul acesta, Andreea Răducan s-a căsătorit cu Daniel Tandreu. Specialist în fonduri și investiții, Daniel este și el practicant și mare iubitor de sport. „Daniel a copilărit în Germania”, povestește celebra lui soție. „A jucat tenis la un Club acolo, a jucat fotbal pentru Universitatea (Truman) din SUA la care a studiat și e un mare iubitor de sport, atât el cât și familia din care provine. Suntem prezenți împreună la multe competiții sportive. Amândoi considerăm că sportul e foarte sănătos și important și este cel mai frumos mod prin care poți să-ți crești și educi copilul, realmente din toate punctele de vedere.
O mireasă superbă și o nuntă ca în povești, 15 octombrie 2016
Până să aibă propriul copil, Andreea se îngrijește de alți copii talentați, pe care îi îndrumă și susține în practicarea sportului de performanță. Este președintă a Fundației Olimpice Române și coordonatoare a unor programe de promovare a sportului pentru copii și tineri: „Derulăm programe sociale, îi susținem cu burse pe acei copii talentați și care au astfel posibilitatea de a urma o carieră în sportul de performanță. Pe ei și cumva și pe părinți, pentru că suntem conștienți că e nevoie și de bani, chiar dacă aceștia nu sunt foarte mulți și vin doar odată cu rezultatele. De 3 ani avem un program dezvoltat împreună cu cei de la Allianz-Tiriac. Am pornit cu 10 copii, am ajuns la 14 după primul an, acum avem 20 de bursieri, care au rezultate foarte bune și care anul trecut au obținut 164 de medalii, la toate disciplinele sportive la care au participat. Am colaborat și cu federațiile de specialitate.
În grija noastră este si Complexul Sportiv Ion Tiriac, fosta bază sportivă Granitul (acum o investiție a domnului Ion Țiriac) Aici copiii pot practica fotbal, tenis, baschet, avem și un teren multifuncțional unde si cei mici, dar si cei mari se pot delecta la un tenis cu piciorul. Încercăm să punem și infrastructura la punct, ne dorim să promovăm sportul și să transmitem acest mesaj părinților, pentru că poate copiii sunt încă prea mici să înțeleagă ce înseamnă sportul în viața lor. Noi suntem alături de ei, ne bucuram pentru performantele lor si le putem observa progresul. La gimnastică avem două fetițe pe care le-am susținut in programul de burse și sunt acum la lot – Antonia Duță și Daniela Trică. Mai avem rezultate bune la natație, lupte, judo, tenis.”
Cu bursieri FOR și antrenorii lor
La Cupa Andreea Răducan
Din păcate, lucrurile n-au mers la fel de bine în ultima vreme la naționala de gimnastică, care anul acesta nu a reușit să se califice pentru JO de la Rio. O întreb dacă se aștepta la rezultat. „Nici nu mi-am putut imagina că nu ajungem în primele 8 echipe și ulterior în primele 12”, mărturisește Andreea. „Ok, nu poți să ieși pe podium, asta știam. Știam că echipa noastră nu e în cea mai bună formă. Dar să nu fim nici măcar în primele 12 la nivel mondial, a fost într-adevăr un duș… cu gheață! Cred că ar fi bine să învățăm din aceste experiențe și noi și părinții și federația și copiii. Dacă totuși aleg să intre în horă, să își asume sacrificiile. Ori mai bine te retragi și spui mulțumesc, eu atât pot. Sau mergi mai departe și nu te plângi în fiecare zi cât e de greu, și de ce ridică antrenorul tonul la mine, și de ce mă pune să repet de 100 de ori – pentru că asta înseamnă performanța!”
O spune o gimnastă fostă campioană mondială. Care e diferența între atunci și acum? De ce în urmă cu 15 ani luam medalii de aur pe echipe la gimnastică, iar acum nici nu ne mai calificăm la concurs?
În California, la o competiție între două universități, eveniment la care Andreea și echipa au lansat ediția în limba engleză a cărții „Reversul medaliei”
„Din păcate, se simte că într-adevăr echipa noastră a pierdut contactul cu gimnastica de înaltă performanță. Codul de punctaj, de exemplu, s-a schimbat pentru toată lumea, dar au câștigat cei care au reușit să-l speculeze cel mai bine. Faptul că noi n-am reușit ține de o vină comună, a tuturor celor implicați – federație, antrenori și sportive, în egală măsură.
Anul acesta am însoțit echipa noastră la Berna și am observat – pare că le lipsește acea dârzenie, motivația de a munci și curajul de a concura. Totul diferă, de la baza de selecție, la o parte din antrenori care nu își mai dau silința pentru că nu sunt motivați financiar. Trebuie ținut pasul cu schimbările de la o generație la alta. Poate cu copiii de astăzi nu merg aceleași standarde sau aceeași programă de antrenament. Poate că sunt mai sensibili, au nevoie de mai multă comunicare, de mai multă muncă cu părinții.
Pe vremea Laviniei Miloșovici erau foarte mulți copii la gimnastică. Îmi aduc aminte că la campionatele naționale nu încăpeau pe sol, dintr-o parte în cealaltă, cât e covorul de mare. În generația mea, încă eram destule pe covor. Apoi echipele au fost din ce în ce mai mici, tot mai mici. S-au desființat secții de gimnastică, au mai plecat din antrenori. Acum poate reușești să aduni un număr de sportive la lot, însă este foarte important și nivelul lor tehnic.
Munca antrenorilor e mai grea și mulți antrenori foarte buni sunt acum afară, pentru că aici nu au fost remunerați așa cum și-ar dori. Și dacă doamna Ionașcu (prima mea antrenoare la Bârlad) la vremea dumneaei lucra dintr-o pasiune nebună, oamenii astăzi nu mai sunt dispuși să facă astfel de sacrificii. Eu fac totul din pasiune, dar îmi dau seama că nu pot să-i judec pe toți prin filtrul meu. Fiecare își cunoaște prioritățile. Nu poți să-i judeci nici pe unii care au plecat că antrenează unde sunt condiții mai bune și sunt mai bine remunerați. Sunt convinsă că oriunde te-ai duce, în orice altă țară, nu te așteaptă nimeni cu brațele deschise. Și afară dacă te duci să antrenezi, muncești de-ți sar capacele. Ești mai bine remunerat, e adevărat, și același lucru ar trebui să se întâmple și la noi în țară. Trag nădejde că ne vom trezi și va fi și la noi așa cum trebuie să fie. Văd un val măricel de tineri cu inițiativă, care vor să schimbe lucrurile.”
Fiecare meserie vine la pachet cu sacrificii și riscuri. Dar niciuna nu e atât de frumoasă și nu produce atâta emoție ca gimnastica de performanță.
O întreb despre ce crede despre cartea recent lansată a Mariei Olaru, „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”. „Nu am citit cartea Mariei și nici nu-mi doresc”, spune Andreea. „E povestea și experiența ei, îmi pare rău pentru asta. Ea a fost la Deva, eu la Bârlad. Gimnastica e un sport dur, iar copiilor dacă nu le place foarte mult, ei vor găsi întodeauna o posibilitate de eschivare și sustragere de la antrenament. Și cred că nimeni nu și-ar pierde timpul cu un copil care nu vrea să lucreze, pentru că astfel nu ajunge nimeni la niciun rezultat. Munca lui și munca ta de antrenor ar fi mult mai complicate cu un copil care nu-și dorește – deci care ar fi scopul? E adevărat că selecția este foarte dură. Eu la Onești eram împreună cu 20 de fetițe la lotul de junioare. La echipa națională am rămas doar două.
Fiecare meserie vine la pachet cu sacrificii și riscuri. Dar niciuna nu e atât de frumoasă și nu produce atâta emoție ca gimnastica și competițiile mondiale de gimnastică. Zilele trecute mă uitam la Formula 1 și mă gândeam că nu există niciun alt eveniment care să adune atâta emulație cum se întâmplă spre exemplu Jocurile Olimpice, care adună o planetă întreagă să urmărească și să respire la unison cu acei sportivi. De aceea cred că sportul e un domeniu pe care trebuie să-l sprijinim cât putem, fiecare.”
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments