Cărțile lunii decembrie te țin în priză și la anul

Noi apariții la editura RAO, cărțile cele mai potrivite ale sfârșitului de an, de citit și savurat la o ceașcă de ceai fierbinte sau de dăruit celor dragi. Găsești în colecție teme și genuri interesante pentru toate gusturile și vârstele, iată doar câteva:

cărțile lunii decembrie

Nu mi-e frică…  – Laura Kneidl

Pentru adolescentele din familie, un volum (primul) din colecția RAO Passion. O carte emoționantă, o tragedie cu un strop de tensiune și, mai ales, cu multă dragoste. In toate formele.

Demonii – Feodor Mihailovici Dostoievski

Demonii lui Dostoievski sunt un must read pentru adulții de toate vârstele, nu doar pentru că e un roman clasic și singurul politic scris de Dostoievski, ci pentru că e mai actual ca oricând. Rusia anilor 1860 este despre condiția umană în general, despre credință, conspirație și dorință de putere. O carte la care te gândești mult timp după ce ai închis-o.

Baiatul din lumina farurilor – Samuel Bjork

Un thriller scandinav, care te ține în priză până la final. E iarna anului 1996. Pe când se întorcea acasă, un bărbat vede în lumina farurilor un animal sălbatic. Oprește și descoperă că e de fapt un baiat, care poartă pe cap o pereche de coarne de cerb. Paisprezece ani mai târziu, un cadavru este găsit într-un lac de munte. Apoi apar si altele. Lângă fiecare corp, ucigașul lasă un indiciu. Cel mai periculos tip de criminal, unul care își alege victimele la întâmplare. Ca să îl găsească, detectivii sunt provocați să sape adânc în propriul lor trecut. Ți-am stârnit curiozitatea? Citește cartea!

De trei ori miracol – Glenn Cooper

Cal Donovan, profesor de religie și arheologie la Harvard, este
din nou convocat de Papa Celestin pentru a investiga un miracol, adică un eveniment aparent imposibil. O adolescentă fecioară însărcinată? Nu, chiar trei! Trei adolescente numite Mary, aflate în diferite colțuri ale lumii și care s-au dovedit a fi fecioare, au rămas însărcinate. Oare toate îl poartă în pântece pe fiul lui Dumnezeu?
Femeile dispar una câte una, iar profesorul își dă seama că în joc nu sunt doar câteva vieți, ci însăși prăbușirea credinței catolice.

Invitația – Adele Parks

Două prietene din vremea studenției se reîntâlnesc după 16 ani. Amândouă sunt căsătorite, una dintre ele are 3 copii, cealaltă descoperă că soțul o înșeală, un moment ce pare bun pentru reluarea vechii prietenii. Dar intențiile prietenești ale uneia dintre ele nu sunt tocmai bune. Un roman imprevizibil și captivant, în care secretele, minciunile și suspansul te țin cu sufletul la gură.

Răscruce de drumuri în amurg – Robert Jordan

Un roman fantasy, parte din saga Roata timpului, una dintre cele mai așteptate ecranizări ale anului. Pe 19 noiembrie,a fost lansat serialul, pe Amazon Prime Video. Primul roman al seriei – Ochiul lumii – a apărut încă din 1990. După moartea autorului, în 2007, autorul de fantasy Brandon Sanderson a folosit notițele lăsate de Jordan pentru a finaliza seria, în 2013. Seria completă numără 14 volume. Saga Roata timpului se remarcă prin lungimea sa, o viziune imaginară bine dezvoltată, numărul extrem de mare de acțiuni, detaliile complexe ale lumii create și numeroase personaje (există mai mult de 1 800). Seria s-a dovedit un succes încă de la început, tirajul original epuizându-se de fiecare dată în câteva săptămâni. Volumele ei s-au vândut în mai mult de 90 de milioane de exemplare în întreaga lume. Editura Rao continuă să îi încânte pe iubitorii de fantasy cu încă un volum tradus în limba română. Cea de-a zecea cartea este o continuare a poveștii epice scrise de Robert Jordan. Personajele stau la o răscruce de drumuri, iar lumea se apropie de amurg, când Umbra devine mai puternică.

Evadarea – David Baldaci

Fratele mai mare al lui John Puller, Robert, a fost condamnat pentru trădare. Evadarea lui inexplicabilă din inchisoare îl transformă în cel mai cautat criminal din tara. Unii din guvern cred ca John Puller reprezintă cea mai buna sansa de a-l captura in viata pe Robert, asa ca fratele mai mare trebuie sa-l aduca pe fratele sau pentru a face fata dreptatii. Insa Puller descopera repede ca fratele sau este urmarit de altii care vor sa-l ucida. La randul sau, Puller este impins intr-un parteneriat nelinistit si plin de viata cu un alt agent, care ar putea avea o agenda proprie. Cartea are 592 de pagini, dar merită efortul de a o citi.

DAVID BALDACCI s-a nascut in Richmond (Virginia) in anul 1960. Dupa ce obtine o diploma in drept, lucreaza ca avocat timp de cativa ani , pentru ca la scurt timp sa publice primul sau roman Absolute Power (1996) cu care obtine un mare succes. Devine un autor de best-selleruri la nivel mondial, fiind publicat in peste 45 de limbi si in peste 80 de tari. Operele sale au fost adaptate atat pentru lungmetraj, cat si pentru televiziune. Impreuna cu sotia sa, fondeaza o organizatie nonprofit dedicata sustinerii eforturilor de alfabetizare in toata America (Wish You Well).

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.