Castelul Windsor a fost o școală importantă

Castelul Windsor

La Castelul Windsor

În cărțile Dianei Mandache, poveștile cu prinți și prințese sunt cât se poate de reale, bine documentate și adevărate comori de istorie, dezvăluite lumii după ani de căutări și studiu în arhive – inclusiv la Castelul Windsor, o școală importantă pentru un istoric specializat în regalitate. Volumul ei recent „Cotroceniul regal” ne-a prilejuit un interviu despre culisele profesiei.

Diana Mandache este istoric specializat în regalitate europeană, cu stagii de cercetare în arhive din Marea Britanie, SUA, Germania. A studiat istoria la București și s-a specializat în studiul regalității, în Anglia. A obținut prin concurs o Bursă Chevening oferită de University College London și Foreign Office și apoi o Bursă Rațiu pentru cercetare în domeniul patrimoniului regal, împreună cu soțul ei, Valentin. Este colaboratoare a revistelor Majesty și Royalty Digest. A contribuit la organizarea mai multor expoziții, având ca tematică istoria Casei Regale a României. A fost curator și a conceput tematic o importantă expoziție: „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, în 2012 și 2013, organizată de Muzeul Național de Istorie a României, la București, Chișinău, Cimișlia, Cahul, Leova și Edineț.

Primele „interviuri de pe front” și fotografii cu prințese și regine

Mă jucam de-a reporterul, înregistrând rudele care au fost pe front, în cele două războaie mondiale.

Am fost atrasă de istorie în mod natural. Colecționam cărți poștale, îmi făceam albume istorice cu imagini decupate din reviste și le descriam, apoi au urmat lecturile din clasicii istoriei. Mă jucam de-a reporterul. Aveam un casetofon care mă fascina și intervievam rudele care au fost pe front, în cele două războaie mondiale. Din străinătate, ajungeau din când în când la părinți reviste cu regalități (Paris Match, Point de Vue). Prima dată am fost fascinată de Împărăteasa Farah și bijuteriile sale, apoi de Regina Silvia a Suediei și Lady D. Prințesa Diana era cea care în anii 1980 atinsese apogeul popularității. Despre Regele Mihai în mod special auzisem de la bunici, iar Radio Europa Liberă și Vocea Americii erau frecvent ascultate.

Undeva latent în subconștientul meu a stat acest interes pentru istoria regalității. Abia după căderea comunismului s-a putut studia această parte importantă a istoriei. Norocul meu a fost că am putut candida și obține angajarea la noul muzeu înființat la Palatul Cotroceni, exact pe locul fostului palat regal. Nu se cunoștea aproape nimic din istoria regalității și așa am început să studiez în arhive. Perioada de studiu pe care mi-am ales-o a fost cea despre Ferdinand și Maria, în acel moment nu știam că Palatul Cotroceni a fost reședința lor oficială. Primele informații despre regalitate pentru monografia-ghid a Muzeului Cotroceni au fost scrise de mine și am fost nespus de bucuroasă să am alături colegi minunați.

Pe urmele regalității, în America și Marea Britanie. Primele cărți

De aici, studiul regalității a continuat dincolo de România – în Statele Unite, unde am călătorit pe bani proprii. Studiile în arhive americane și drumul la mormântul Principesei Ileana de lângă Ellwood City, în Pennsylvania, au fost confirmări pentru ceea ce aveam să fac mai târziu. Aceste eforturi nu s-au concretizat cu ușurință în România. Am publicat prima carte în limba engleză, a doua în limba română, printr-o sponsorizare. A treia carte a fost fundamentală. Deja locuiam în Regatul Unit și corespondam cu o editură importantă, Sutton, care publica și cărți despre regalitate. Pentru că aveam deja publicată o carte în limba engleză și pentru că aveam recomandarea unui director de revistă istorică din Anglia și al unui scriitor britanic, negocierile pentru încheierea contractului au fost rapide. Pentru mine a fost un vis împlinit, neașteptat de repede. La Sutton Publishing am învățat editarea de carte istorică.

Castelul Windsor a fost o școală importantă pentru mine

Experiența ca „teacher fellow” în studii românești și cercetător la University College London prin bursa Chevening a fost unică. Arhivele și bibliotecile, ca și viața academică britanică, sunt solide, serioase și te formează nu doar ca intelectual, dar și ca om. Mă simt apropiată spiritului britanic, conform căruia vorbești puțin și faci multe, îți respecți cuvântul dat. Arhivele de la Castelul Windsor pentru mai mulți ani au fost o importantă școală pentru mine, ca cercetător și istoric în studii regale. Am întâlnit oameni deosebiți, care m-au învățat tot ce știu astăzi. Revista Royalty Digest și Paul Minet au fost alte trepte în drumul meu spre studiu și scris.

Oricine poate învăța din cărți, dacă are bună-credință.

Întotdeauna avem de învățat, nu suntem atotștiutori, așa cum din păcate, în România, unii încă mai cred că trăiesc în absolut și dețin adevărul suprem. A fi specializat presupune munca de-o viață, cunoașterea se obține adeseori prin sacrificiu. Am pierdut, dar am și câștigat foarte multe lucruri în viață. Bucuria personală este primită prin cititori și cei care sunt alături de tine la momentul potrivit. Atâta timp cât nu există aroganță oricine poate învăța din cărți, dar numai cu bună-credință.

Portrete și palate regale unice în cărți

Pentru mine cea mai dragă carte este cea dintâi publicată: „Americans and Queen Marie of Romania”. După ce am primit-o din tipar am răsfoit-o în fiecare dimineață la cafea, timp de o lună. Nu mă săturam de plăcerea de a vedea efortul cercetării finalizat într-o carte. Apoi toate celelalte îmi sunt dragi, pentru că le-am făcut din suflet, cu sinceritate și întotdeauna ca istoric. O carte interesantă este „Patrie și destin. Principesa Moștenitoare a României”, cu surse variate de informație și interviuri.

A scrie despre o persoană contemporană este dificil, dar unic și extrem de incitant.

Consider că este o carte de referință pentru oricine studiază regalitatea în România, o carte nu numai despre Principesa Moștenitoare, dar și despre Familia Regală, despre Regele Mihai. Este o carte care explică viața Principesei prin prisma înțelegerii regalității din România în contextul european și în mod special balcanic. „Regele Mihai. Album istoric” este un volum de referință despre viața Regelui și a devenirii sale ca monarh, contribuind prin istoria în imagini la înțelegerea personalității suveranului, ca om și monarh. Documentele care însoțesc această carte dau o imagine amplă despre contextul istoric al domniei Regelui Mihai și al exilului.

Ultimele două cărți despre două importante reședințe regale au fost publicate la intervale relativ scurte: „Balcicul Reginei Maria” (noiembrie 2014), care știu că a plăcut cititorilor, și volumul recent „Cotroceniul regal” (mai 2015), care prezintă istoria unui loc unic în România, o reședință istorică, unde evenimentele politice, patrimoniul regal și arta sunt descrise în paginile sale.

Colecționând ca istoric

Am colecționat ca un cunoscător, metodic, în special în perioada mea britanică, fotografii, cărți poștale, gravuri, cărți având ca subiect regalitatea europeană, dar și despre București, orașul în care m-am născut. Am văzut zeci de mii de fotografii de colecție în târguri specializate din Anglia, Franța, Germania, Olanda sau America. Totuși, consider că cele mai interesante sunt fotografiile din arhive, ele sunt unice. Împreună cu Valentin, soțul meu, colecționăm și scriem despre istorie și artă, ne plac călătoriile culturale și filozofăm mult. Cristi, fiul meu, este și el pasionat de fotografii, computere și istorie, mă ajută în demersurile mele, cu transcrieri și prelucrări de imagini din arhive.

Omul face numele, nu invers

Publicarea cărților nu mi-a schimbat viața, însă cercetarea da. Am renunțat la multe lucruri în favoarea cercetării, restul a venit de la sine, mai greu în România ce e drept, pentru că mi s-a spus adesea la începuturi că nu eram un „nume”. Numele despre care vorbeau simandicoșii dâmbovițeni mi l-am făcut în străinătate, publicând „Later Chapters of My Life” în Anglia, acum 11 ani. Cartea a fost apoi tradusă și publicată în România în 2007, o carte la fel de populară și astăzi. Nu cred că un nume face un om, dar omul își poate construi propriul destin.

Contează caracterul și pasiunea, prietenii, puțini dar buni, respectul în meserie și față de oameni.

Soțul meu a locuit 17 de ani în Regatul Unit, care este a doua sa patrie, fiind și cetățean britanic. Șapte dintre ei i-am locuit împreună, la Londra. Am studiat și călătorit mult în toți acei ani. Am revenit în țară pentru a împărtăși din studiile și experiențele noastre cu puțin înainte de 2007, sperând că putem face multe lucruri aici. Dezamăgirea nu a întârziat să apară. România este țara paradoxurilor. Lucrurile se urnesc greu, vechile mentalități încă stopează evoluția firească, și totuși mai cred în schimbarea în bine. Îmi doresc să pot să-mi împlinesc visurile, alături de familia mea.

Manualele de istorie ar trebui rescrise, iar cărțile despre regalitatea noastră – traduse în română!

Știu că blogurile mele sunt urmărite de profesori de istorie, a existat inițiativa și probabil s-a publicat la un moment dat un manual privind istoria regalității pentru elevi. Nu știu cum l-au alcătuit, nu am fost consultată, este la latitudinea lor să decidă. Dar consider că manualele de istorie ar trebui rescrise, iar fotografiile ar trebui să constituie o parte importantă din cuprinsul lor.

Am un proiect imediat, o carte în limba engleză ce va fi publicată în 2016 în străinătate, continuarea volumului „Dearest Missy”. Primul volum „Dearest Missy” a fost publicat în octombrie 2011 și este o carte semnificativă pentru istoriografia regalității europene. Cartea ar merita să aibă o traducere în limba română, întrucât în paginile ei se regăsesc date inedite despre istoria caselor regale europene în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar mai ales despre monarhia română, despre Regele Carol I și moștenitorul său Ferdinand, ca și despre Maria și mama sa Ducesa de Edinburgh și de Saxa-Coburg-Gotha.

Diana Mandache, cărți de autor:

  • Cotroceniul regal, Curtea Veche, 2015
  • Balcicul Reginei Maria, Curtea Veche, 2014
  • Regele Mihai. Album istoric, Litera, 2013
  • Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României, Litera 2012
  • Dearest Missy, Rosvall Royal Books, 2011
  • Marie of Romania. Images of a Queen, Rosvall Royal Books, 2007
  • Capitole târzii din viaţa mea. Memorii redecoperite. Regina Maria, ALLFA, 2007 (numeroase editii intre 2007-2015)
  • Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie, Sutton Publishing, 2004
  • România, Mitteleuropa şi Balcanii, Pro Transilvania, 1999
  • Americans and Queen Marie of Romania, Oxford- Portland, 1998

Blogurile ei de istorie: www.royalromania.wordpress.com (în lb. engleză) și www.jurnaldeistoric.wordpress.com

Foto: arhiva Dianei Mandache

follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.