Avem doi copii minunați, o fetiță de șapte ani și un băiețel de patru ani. Vorbesc română, engleză și arabă și da, au fost primii mei cursanți. Copiii sunt cartea mea de vizită. Asta nu înseamnă că sunt diferiți de alți copii de vârsta lor, ci doar foarte deschiși la lucrul cu mine și strategiile noastre funcționează, de cele mai multe ori.
Gabriela Maalouf este absolventă a Facultății de limbi străine București, araba-engleză și a Facultății de Sociologie din Amman (Iordania). A urmat Management la Universitatea Spiru Haret din București și are un master în tranzacții internaționale, la ASE. Este traducător de limbă arabă și engleză, consilier de dezvoltare personal și formator, trainer și practicant NLP certificat în UK. A fost realizator de emisiuni culturale la mai multe posture TV. Acum câțiva ani, Gabriela a pornit un proiect personal foarte ambitios, Pro Education Academy, prin care dezvolta un concept inedit – traininf de formare acreditată pentru adulți – cursuri de consilier pentru dezvoltare personală, formator, public speaking etc.
Dar cel mai cunoscută este pentru Atelierele de Parenting „Ghidul Familiei Implinite”, în cadrul cărora, după cum spune ea, îi ajută pe parinti să aibă o comunicare cât mai bună cu copilul lor. Terapia lansată de ea folosește elemente de NLP (programare neurolingvistică) – „prin NLP, vindecarea vine dinăuntrul nostru, prin conexiunile neuronale formate cu ajutorul mesajelor pe care ni le trimitem noi – nouă.” Am vrut să aflu mai multe despre Gabriela, cum a ajutat-o lumea și cultura arabă, familia ei și cum s-a apucat de antrenat părinți, iar ea povestește:
Mă visam în 1001 de nopți
Pasiunea mea a venit oarecum din poveștile celor 1001 de nopți, pe care le visam de multe ori noaptea. Îmi imaginam de multe ori cum mângâiam mătăsurile colorate, simțeam mirosul ceaiului și al mirodeniilor, trebuia să fac și eu parte, într-un fel sau altul, din acel decor. Iar visul mi s-a împlinit când am primit o bursă de studii la Amman, în Iordania. Pot spune că au fost unii dintre cei mai frumoși ani din viața mea. Am putut experimenta tot ce am visat, închipuit sau imaginat.
Am studiat atât în România, cât și în Marea Britanie, fiind pasionată de acest domeniu al dezvoltării personale, emoționale. Cursurile din Iordania nu știu dacă m-au ajutat teoretic să fiu un bun trainer sau un bun vorbitor în public. În schimb, faptul că m-am putut adresa într-o limbă pe care nu o cunoșteam la perfecție, unor oameni diferiți, cu așteptări diferite de ale celor din țara mea, m-a ajutat să pot privi din mai multe perspective, să știu să mă adresez mai multor tipologii, să înțeleg mai multe unghiuri din care privesc oamenii. Ce m-a ajutat cel mai mult pe traiectoria aceasta a training-ului, a fost experiența pe care am trăit-o cât am lucrat în televiziune. Prezentarea știrilor în direct a fost momentul în care am înțeles că orice este posibil și că eu sunt singura care poate gestiona lucrurile, că este necesar să am încredere în mine.
Familia româno-arabă
Soțul meu este libanez, l-am cunoscut când eram deja anul IV la Facultatea de Arabă-Engleză, după ce petrecusem doi ani în Iordania, iar pasiunea mea pentru zona, cultura și limba arabă era deja bine definită. Trăiesc într-o familie dublu etnică, nu și religioasă, soțul meu fiind creștin. Procesul de adaptare a fost mai mult al lui, el venind într-o țară diferită, într-o cultură relativ diferită și o nouă limbă. Eu făceam parte demult din peisajul oriental, poate chiar mai mult decât el, Libanul fiind o țară foarte modernă, privată oarecum de multe din nuanțele orientale. Ce se întâmplă interesant în familia noastră este felul în care cresc copiii noștri, asimilând două țări drept țări mame, două limbi ca limbi materno-paterne, experimentând vacanțe cu bunicii din România, dar și cu cei din Liban, având veri, prieteni în ambele țări, cu stiluri de viață mult diferite.
Cred cu tărie că orice om, nu doar un trainer, e bine să fie autentic. Farmecul stă în echilibrul dintre încredere și vulnerabilitate
Autorul meu favorit este libanez se numește Khalil Gibran și în cartea lui „Profetul” (nu este religioasă), există o secțiune în care vorbește despre copii. Acea carte m-a făcut să îmi schimb felul de a privi lumea și cu siguranță m-a determinat să devin un trainer bun pentru părinți și copii. Chiar îi îndemn pe cititori să caute pe Internet fragmentul „Despre copii”, de Khalil Gibran.
Avem doi copii minunați, o fetiță de șapte ani, Charlize și un băiețel de patru ani, Karim. Vorbesc română, engleză și arabă și da, au fost primii mei cursanți. Aș putea spune chiar că sunt cartea mea de vizită, asta neînsemnând că sunt diferiți de alți copii de vârsta lor, ci doar că sunt foarte deschiși la lucrul cu mine și strategiile noastre funcționează de cele mai multe ori.
Teoriile NLP aplicate cu succes acasă
Am foarte multe exemple de aplicare cu succes a teoriilor pe propria familie, nici nu aș ști cu ce să încep. Spre exemplu, nu avem niciodată probleme cu mersul la culcare, totul decurge firesc, natural, fără tristețe sau teamă. Copiii mei adorm la 18:30 seara și dorm lin de fiecare dată. Am lucrat pe încrederea în sine, pe anxietatea de separare când au început grădinița, apoi rivalitatea între frați, iar exemplele ar putea curge mai departe.
Dar îți voi povesti istorioara mea preferată. Am trecut cu ea peste multe etape și a început când Charlize identifica vocabularul emoțiilor. Înțelesese că mami poate fi și supărată, tristă, nervoasă… dar nu era sigură că dragostea mea este aceeași față de ea și atunci când trec prin astfel de stări. Așa că am folosit o tehnică din NLP, care se numește modelarea abilităților. Iar Charlize a reușit să modeleze, la rândul ei, cu ajutorul personajului ei preferat de atunci – Tarzan, abilitatea proprie de a înțelege în acel moment dragostea. Eu nu i-am indus niciodată ideea, a descoperit-o singură, povestind. Și-a amintit că Tarzan punea mâna pe pieptul mamei lui gorilla și descoperea că inima ei bate la fel cum bătea și a lui. Așadar, Charlize a adus elementul acesta în poveste și a declarat că, atâta timp cât inima mea bate, eu o iubesc orice ar fi sau s-ar întâmpla. Și a făcut această verificare zilnic, timp de aproape șase luni. Am fost surprinsă să o aud spunând după vreo trei ani că e fericită că a avut dreptate cu strategia ei de a asculta inima, pentru că un alt personaj favorit al ei a spus că „Inima nu se schimbă așa ușor!”
Nu cred în perfecțiune și nici nu doresc să îi ard pe ei pe altarul perfecțiunii, doar pentru a avea mai mulți admiratori.
Provocări există zilnic. Dar, dacă ar fi să nominalizez cea mai provocatoare dintre provocări este dorința unora de a demonstra că ceea ce spui nu funcționează, vânându-ți familia pentru a surprinde întâmplări care să demonstreze asta. Nu ni s-a întâmplat până acum să fim surprinși în vreun fel care să demonstreze contrariul a ceea ce promovez, dar am văzut că suntem monitorizați. Și îmi este greu să gestionez acest lucru, pentru că nu vreau să îmi informez familia despre acest aspect, vreau să fim naturali, tot timpul. Chiar de curând am fost invitați cu toții la un eveniment, iar soțul meu a făcut o glumă de genul: „Vine doamna Gabi cu Familia Împlinită! Trebuie să fim împliniți?” (Pagina mea de facebook fiind „Familie Implinită cu Gabriela Maalouf”). A fost o glumă, dar nu aș vrea ca stilul meu de viață și convingerile mele să se transforme într-o sursă de stres pentru ei. Pentru că eu nu cred în perfecțiune și nici nu doresc să îi ard pe ei pe altarul perfecțiunii, doar pentru a avea cât mai mulți admiratori.
Avem nevoie de reguli
Teoriile moderne de parenting propovăduiesc într-adevăr ideea de a oferi copiilor șansa să fie așa cum sunt, dar nicio teorie nu se oprește aici. Niciuna nu spune: „Lasă copilul să facă ce vrea, inclusiv lucruri abuzive – să lovească, să rănească, să strice ce altul a muncit!” Exclus! Toate teoriile vin cu exemplificarea limitelor puse cu calm, înțelegere și blândețe, pentru că avem nevoie de reguli. Gândește-te cum ne-am simți noi adulții dacă de mâine am ieși pe stradă, conștienți ni că se poate întâmpla orice. Că putem fi bătuți, loviți, batjocoriți, furați? Cum ne-am simți? În nesiguranță! Pentru că regulile puse cu calm aduc siguranță, copiii simt că părinții lor știu ce fac, că sunt pe mâini bune.
Spre exemplu, copiii mei au înțeles că este util să fie liniștiți la cumpărături, pentru că lucrurile vor decurge mult mai repede și mai eficient, dar și că îi respectăm pe cei care au muncit să aranjeze lucrurile pe rafturi și în vitrine. Dacă am face un curs de parenting cap coadă sunt convinsă că nu am mai afirma că teoriile moderne sunt dăunătoare.
Cel mai bun părinte și un trainer autentic
Este important ca părinții să fie cea mai bună persoană pentru ei înșiși. De abia atunci poți fi și cel mai bun părinte pentru copilul tău. Și nu învață doar teorie sau doar citate din cărți, au teme practice de pus în aplicare acasă, cu scopul de a putea discuta de la o sesiune la alta ce a funcționat și ce nu, pentru că suntem diferiți și nu funcționează mereu același lucru pentru fiecare.
Am început cursurile în 2012 și cred cu tărie că orice om, nu doar un trainer, e bine să fie autentic. Să fie adevărat și corect cu el însuși, să promoveze doar lucrurile în care crede, pe care le-a testat și să nu îi fie frică să își arate și vulnerabilitatea. Farmecul stă în echilibrul dintre încredere și vulnerabilitate…
- Magia cristalelor naturale în Anul Șarpelui de lemn - January 23, 2025
- Psoriazisul se agravează iarna? Cauze și remedii - January 23, 2025
- Colorare profesională a părului la prețuri avantajoase, tot anul - January 22, 2025
Comments