Carmela Boila-Göckel locuieşte în Austria, unde este chimist la o fabrică de medicamente. Are un doctorat în ştiinţele naturii în Austria şi un post-doc în SUA, în biologie moleculară, aşadar o perspectivă ştiinţifică mai largă despre vremurile în care trăim. În plus, crede că ea şi soţul ei au avut covid-19, deşi nu şi-au făcut testele. E dezamăgită de felul în care multe state au abordat pandemia, inclusiv cel în care trăieşte.
foto: Carmela Boilă Goeckel
În timpul liber, scrie romane – istorice, de dragoste şi psihologice, iar acum lucrează la unul SF, „Minotaurul“. „M-am lansat în lumea literară cu o trilogie istorică şi de aventuri („Străjerul domnului“), gen Cei trei muşchetari, la care am lucrat împreună cu mama mea“, povesteşte Carmela. „Ea m-a încurajat să public şi îmi era coach. Din păcate, după ce ea s-a stins din viaţă, în 2018, am rămas blocată pe la mijlocul părţii a treia. Sunt o persoană extrem de vizuală şi trebuie să am în faţa ochilor pesajul în care se desfăşoară acţiunea, altfel nu pot să scriu suficient de autentic.“ Mai multe găsiţi pe blogul ei.
Carmela a absolvit Facultatea de chimie industrială la Politehnica din Bucureşti, are un doctorat în ştiinţele naturii în Austria şi un post-doc în SUA, în biologie moleculară. Ultimul i-a „deschis gustul pentru ştiinţa interacţiunii moleculare şi înţelegerea modului în care acţionează medicamentele“, cum spune ea. „Am în spate deja ani grei de experienţă în firme farmaceutice şi ştiu totul despre industria asta, de la faza de cercetare până la punerea pe piaţă şi producţie non stop. Poate nu se ştie, dar dacă te angajezi să produci un medicament, ai reponsabilitatea ca acesta să fie în suficientă cantitate pe piaţă, căci pacienţii depind de el, nu poţi să le zici, ca la alte produse, că s-a terminat“.
Pandemia în Austria
Despre noul coronavirus, denumit mai târziu SARS-Cov2, a auzit din ianuarie, „ca toată lumea“ şi chiar a scris un articol despre provenienţa virusului, aici. „Un pic de teorie pro şi contra, gândurile mele referitoare la acest subiect. Am mai scris pe teme medicale, de fapt mai degrabă farmaceutice, articolele mele sunt publicate în totalitate pe elady.ro“.
Imagine din Tirol, foto: Carmela Boila-Göckel
Carmela crede chiar că a luat virusul, la un moment dat, prin martie, când lumea nu prea ştia ce e cu boala asta. Dar nu poate dovedi, pentru că nu şi-a făcut testele, iar cele de anticorpi, câteva luni mai târziu, au ieşit negative. În schimb, ne povesteşte despre situaţia din Austria şi propria experienţă cu boala, relaţia cu autorităţile medicale şi impunerile care au urmat:
„Când a apărut primul caz în Austria, câteva zile înainte de 1 martie, chiar în Tirol, unde lucrez, s-a făcut o publicitate acerbă că totul e în regulă, spre deosebire de Italia, unde deja se murea pe capete. Din nefericire, situaţia nu a fost luată suficient de în serios şi s-a creat focarul enorm de infecţie din staţiunea de schi Ischgl, de unde s-a răspândit peste tot. Dar înainte să se întâmple asta, nimeni nu a avut habar de nimic, deşi se înregistrau tot mai multe infecţii, sub tăcere. Ne continuam viaţa ca şi cum pe noi ne-ar fi ocolit virusul.
Austriecii cred foarte tare în guvern. Ei sunt aşa educaţi şi se aşteaptă ca ceea ce face guvernul este corect şi cel mai bine pentru ei. Se supun fără să crâcnească. Daca guvernul a zis că e Covid-19, atunci nu se pune problema să nu crezi! Dacă a zis că stăm în satul nostru, atunci stăm. Dacă a zis că purtăm mască, atunci purtăm. Desigur că oamenii citesc propaganda pe Social Media şi scriu la adăpostul anonimităţii elucubraţii, dar nu stau de vorbă despre asta deschis. Televiziunea demontează toate basmele astea de tip teoria conspiraţiei. În general, faţă în faţă, nu se apucă nimeni să-ţi dezbată despre Covid-19. Oamenii sunt prin educaţia şi de felul lor, mai rezervaţi.
Boala-care-nu-mai-vrea-să-treacă
La 2 zile după ce am fost închişi în satul nostru, am avut dureri în gât. Desigur, am sperat că nu-i rău. A apărut conjunctivita şi mai apoi frisoanele. Atunci am zis, ghinion. Soţul meu de asemenea, bolnav cu diverse simptome. Caracteristic este un soi de gheară în gât şi piept extrem de deranjantă, pe care am tratat-o cu nenumărate ceaiuri fierbinţi. La un moment dat, ne-am trezit că soţul meu face brusc tensiune extremă. Am aflat mai apoi că acesta este un simptom când vasele de sânge îşi schimbă deodată elasticitatea sau consistenţa. Nu am vrut să sunăm la ambulanţă. Era un soi de stare de asediu. Toată lumea suspecta pe toată lumea şi ne era pur şi simplu frică. Vecina ne întreba de sănătate şi ciocănea la uşă, noi nu deschideam, dar ziceam „suntem bine, nu avem nimic“. Ne-am autoizolat, am lucrat de acasă şi am vorbit cu un prieten medic, la telefon. Acesta mi-a confirmat „gheara din gât“ caracteristică şi m-a încurajat că în 11 zile trece. Au trecut multe zile de atunci, dar aceasta pare a fi boala-care-nu-mai-vrea-să-treacă. Am scris în detaliu despre simptome într-un articol.
În acele momente (martie 2020) informaţia pe care o primeai era foarte restrânsă, ţi se spunea dacă ai febră, tuse seacă, sau dificultăţi de respiraţie sună la telefonul cutare. Nu am avut nici febră, nici tuse seacă, nici dificultăţi de respiraţie. În schimb, am avut zeci de alte simptome!
Ne-am întrebat de multe ori care a fost sursa infecţiei. Soţul meu a călătorit cu trenul, eu am fost la o şedinţă unde am întâlnit oameni pe care de obicei nu-i întâlnesc. Acum îmi dau seama că nu are sens să mă mai întreb una ca asta. Atâtea studii sau anchete epidemiologice au dovedit că e suficient să-ţi fi suflat o persoană contagioasă în faţă. Se poate întâmpla oricând! Habar n-am cine m-a infectat sau dacă eu i-am dat virusul soţului meu sau el mie. Personal, cred că portul măştilor sau chiar şi al acelui scut de plexiglas scade semnificativ transmiterea bolii de la cel infectat către cel sănătos.
Fără glumă, cel mai mult ne-a ajutat vinul roşu
După ce m-am uitat la televiziunea germană, care dădea cele mai multe informaţii corecte despre boală şi tratamente, am tânjit după Remdesivir, dar am zis nu-i de nasul nostru, nu ajungem noi la aşa ceva, sau cel puţin nu în timp util. Părea cel mai eficient şi chiar aşa s-a şi dovedit a fi. Pe vremea aceea existau doar protocoale să se dea celor intubaţi, care erau la un pas de moarte. Ne-am mărginit la ce aveam în casă. Am luat vitamine, multe ceaiuri şi un pic de hidrocortizon (mai exact 7 mg pe zi). Fiind chimistă, mă mai tratez şi singură, cine ştie, poate mi-a ajutat. În trecut, se lua pentru a întări corpul la infecţii, pe principiul că un „agent patogen“ declanşează o reacţie de stres a organismului, care răspunde cu o secreţie mare de adrenalină şi cortizol. Dar, fără glumă, ce ne-a ajutat cel mai mult a fost vinul roşu. După un pahar sau două, dispărea gheara aceea din gât şi parcă te simţeai mult mai bine.
Testul de anticorpi a ieşit negativ pentru covid-19
După cele 11 zile prezise de prietenul nostru am aşteptat şi tot aşteptat. Câteva zile ne simţeam bine, apoi boala se întorcea. S-a tot întors aşa până în mai, la intervale de o săptămână sau chiar mai scurte. La un moment dat, când am putut să călătorim, ne-am dus acasă la Krems şi i-am povestit toată tărăşenia doctoriţei noastre de încredere. Ea ne-a făcut un test de anticorpi, tocmai se aduseseră, sau se dezvoltaseră, nu ştiu, ne-a testat un laborator din Viena şi când a venit rezultatul ne-a întâmpinat veselă. „Totul OK, aţi ieşit negativi!“ Adică testul respectiv nu a detectat anticorpi în sângele nostru. Habar n-am care e limita de detecţie şi după ce anticorpi s-au uitat, căci am înteles că sunt vreo 120. Nu pot să descriu dezamăgirea pe care am avut-o, căci am înţeles că „oficial“ nu am avut Covid-19. Deja nu mai vorbesc cu nici un medic despre asta, căci te loveşti de un zid. Am mai discutat cu doi şi au spus că în mod sigur a fost altă viroză! De aceea acum când mă cercetez pentru simptomele post-covid le spun că am avut vreo 4 viroze în iarna asta, de la ultima mi s-a stricat tot: inima, vasele, rinichii, tensiunea, am făcut flebită şi în general am decăzut, sunt epuizată parcă am îmbătrânit 5 ani. La serviciu nu mai dau randament, mă simt depăşită de orice situaţie pe care înainte o treceam fără probleme, totul e o corvoadă.
Dacă mă uit în urmă, desigur am pierdut prin faptul că nu am încercat să fiu testată. Pe de altă parte, era un moment extrem de greu şi oamenii erau dezorientaţi. Am avut sentimentul că nu ni s-a comunicat clar că focarele de infecţie erau lângă noi, poate ne-am fi ferit cumva mai bine şi nu luam boala. Aşa, când am stat acasă, eram deja infectată. Ca să zic pe şleau m-am simţit tradată de stat şi mi-am pierdut momentan încrederea. Am vorbit cu un coleg depistat pozitiv. Mi-a descris cam prin ce trecea, îl sunau tot timpul să-i pună întrebări printre care nu era şi normalul cum te simţi. Mă bazez doar pe mine şi familia mea, mi-a zis el. Fraza asta a sunat amar, dar adevărat. Exact aşa a fost şi la noi. Am avut noroc.
Oculta mondială este, de fapt, suma greşelilor statelor
Desigur statul, guvernul, au făcut ce au putut. Au avut locuri în spitale, aparate de respirat, au făcut teste, au adus măşti şi complete de protecţie din China, cu avioane de linie, din care au scos scaunele. Îmi e clar că nu pot dădăci fiecare om în parte. Nici nu mă aştept, căci am văzut mulţi indivizi din managementul înalt şi mi se pare că aşa este făcut omul, are limite şi o situaţie de criză o gestionează cel mai bine un om pregătit pentru asta, un aşa zis „crisis manager“. Foarte mulţi politicieni au fost fie depăşiţi, fie au folosit criza Covid doar pentru a-şi îmbunătăţi imaginea electorală.
Dacă cineva nu crede în virus, are o mare problemă. Este o atitudine iresponsabilă şi puerilă vis-a-vis de sine, dar şi de ceilalţi, pentru că poate transmite virusul mai departe. Până apar primele simptome, s-a simţit bine şi a întâlnit oameni, dar e infecţios. Dar nu ar fi prima dată. Toată lumea civilizată se roagă de exemplu de africani, dar şi de alte popare: folosiţi prezervativul să nu vă infectaţi cu HIV – şi ce se întâmplă? Singurul sfat logic pe care pot să-l dau este să ai încredere în autorităţi şi să urmezi indicaţiile lor.
Poate că, dacă era PSD la guvern, n-aş fi spus asta, deşi este greu de crezut ca oricine ar fi fost la guvernare să fi ignorat pandemia. Ar fi fost desigur silit internaţional. Este puţin probabil ca toate guvernele din toate ţările să mimeze o criză Covid aşa de bine concertată când, de fapt, de atâta timp nu se înţeleg unii cu alţii. Poţi privi doar la UE câte discuţii au fost în legătură cu Grecia în urmă cu vreo 5 ani, sau chiar acum, cu fondurile de ajutor pentru criză. Nu există o ocultă mondială, dar există ţări în care autorităţile, iată: au lăsat să se răspândească Covid, au ţinut ascuns, au intimidat medicii care au vorbit primii, i-au facut dispăruţi, există OMS a cărei autoritate a ezitat să declare pandemia, există mii de conturi false plătite de puteri străine în mediile sociale care propagă un val de ură şi neîncredere, suma tuturor acestora este de fapt oculta mondială”.
Citeşte şi:
„Am donat 400 ml de plasmă, terapia pentru doi pacienți în stare gravă”
Covid-19, din prima linie: “Am pierdut 15 pacienţi în 14 zile”
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments