Alina, în prima linie de luptă împotriva covid-19, nu avea cum să rateze boala. Are 35 de ani şi este asistent medical calificat în UK. Este căsătorită şi are 2 copii: fiul are 8 ani, fiica 6 ani şi 8 luni, ambii merg la şcoală. Alina lucrează în sistemul privat, cu o agenţie de plasament în Care Home şi Nursing Home. Soţul ei este taximetrist şi familia o ducea foarte bine în ţara de adopţie, până când a lovit pandemia. S-au îmbolnăvit cu toţii, pe rând, apoi au fost nevoiţi să stea acasă. Dar s-o lăsăm pe ea să povestească…
Alina G: “Munceam de mai bine de 4 luni într-un Nursing Home, când au început să moară pacienţi foarte repede. În toată cariera mea (din 2008 asistent medical, din 2014 şi în UK) nu mai întâlnisem aşa ceva. De obicei, cam 2-3 pacienţi pe an mor din cauza gripei sezoniere. De data asta era altceva. Şi cel mai dureros a fost că nimeni nu ştia ce se întâmplă. Până s-a confirmat şi au luat măsuri, a fost panică generală.
Am pierdut 15 pacienţi în 14 zile. Au fost zile când sunam la ambulanţă şi de câte 5 ori. Veneau, îi vedeau şi nu îi mai luau la spital. Vorbeau cu doctorul de familie prin telefon şi le prescriau tratament de sfârşitul vieţii. Şi gata. Da, majoritatea aveau peste 80 de ani. Dar şi între 60 şi 80. Da, unii aveau boli cronice, nu erau pur şi simplu oameni care nu se mai descurcau singuri acasă. Cel mai cumplit a fost pentru paramedici şi personalul din spital. Am vorbit cu colege care lucrau la terapie intensivă şi spuneau că toate aparatele sunt ocupate. Că ambulanţa aduce pacienţi non-stop. Că dacă vine un pacient de 60 de ani şi trebuie intubat, îl dau pe cel de 80 la o parte. A fost cumplit din toate punctele de vedere. Şi cred cu tărie că materialul genetic contează, indiferent de ce boli ai, dacă eşti rezistent la coronavirus vei trece peste el fără sechele. Şi că e foarte bine să ne protejăm, dar la fel de convinsă sunt că toată lumea se va îmbolnăvi. Ideea cu izolarea a fost să nu ne îmbolnăvim toţi odată.
Eu, fiind în contact cu oameni diagnosticaţi cu acest virus, sincer, cred că era imposibil să nu mă îmbolnăvesc. Primul simptom a fost febra, care a urcat până aproape de 40. Cu paracetamol şi Nurofen, scădea până pe la minim 38. Aveam frison şi tremuram cu totul. Simţeam ca şi cum ceva foarte greu îmi stătea pe piept. Am vut dureri de cap şi tuse seacă, continuă. Niciodată în viaţa mea nu mai stătusem 5 zile la pat cu o răceală sau gripă. De obicei purtam boala pe picioare. Nu şi de data asta. Mi-am pierdut gustul şi mirosul, nu mai puteam mânca. Am băut foarte multă apă, am luat Paracetamol şi Nurofen la 4 ore, altfel nu reuşeam să ţin febra şi durerea de cap sub control. Din fericire, faptul că în perioada aceea am avut probleme cu măsea, pentru care mi s-a prescris antibiotic, sunt convinsă că m-a ajutat şi cu covid. Am fost testată pozitiv la 3 zile după ce am început să am simptome.
Înainte să fiu testată, m-am panicat foarte tare şi am crezut că voi ajunge la spital. Apoi încet-încet am văzut că reuşesc să mă descurc cât de cât cu boala şi m-am mai relaxat. După 12 zile mi-am revenit complet, iar după 2 săptămâni am reînceput munca.
Toţi ai mei au fost bolnavi de covid-19. Nu ştiu de unde au luat virusul. Prima trimisă de la şcoală a fost fiica mea, cu tuse şi febră şi, pentru că locuim în aceeaşi casă, implicit nepoţelul şi fiul meu. Eu am plecat de la muncă direct acasă şi am stat cu toţii 14 zile în izolare. Apoi a început nebunia. S-au închis şcolile. Soţul meu nu a mai mers la muncă şi totul a îngheţat. Eu am muncit în continuare. Cei cu simptome stăteau acasă. Doar dacă dădeai semne de insuficienţă respiratorie te luau la spital şi te testau.
Nu avem boli cronice niciunul dintre noi. Fiica mea a tuşit timp de 6 săptămâni. Doar după tratament cu antibiotic puternic şi-a revenit.
La început, nu ne lăsau cu mască, pentru că nu erau măşti. Deşi noi ne cumpărasem deja, nu ne dădeau voie să le purtăm la muncă. Când am avut simptome, purtam deja mască şi echipament de protecţie şi se începuse testarea staff-ului, peste tot, în spitale private şi de stat. În fiecare zi purtam altă uniformă. Când ajungeam acasă mă dezbrăcam, dezinfectam mâinile şi băgam totul la spălat, apoi intram direct în baie şi mă spălam şi dezinfectam.
Am pierdut colegi. Şi am colegi care s-au recuperat sau se recuperează încă. Am pierdut mulţi pacienţi, care, deşi aveau boli cronice, ar fi continuat să trăiască ani buni de-acum înainte fără probleme, dacă nu ar fi luat acest virus. Anglia nu a manageriat deloc bine această pandemie. S-au pierdut multe vieţi. Panica a fost cumplită. Psihic, încă îmi revin.
Mă doare cumplit când aud că virusul nu există. Noi, cei din prima linie, am luptat cu el. Există şi a făcut ravagii. Fizic, am reuşit să înving, psihic – mai am de lucrat.”
Citeşte şi:
Covid-19 în Spania: “M-am văzut brusc în cel mai negru scenariu”
Medic rezident în UK: “A început cu o durere de cap”
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments