Am avut covid-19: “M-am văzut brusc în cel mai negru scenariu”

AB: “Totul a început într-o zi de joi, 12 martie 2020, cu o ușoară amețeală, însoțită de dureri puternice de cap. Am luat un ibuprofen si parcă a fost ceva mai bine. Munceam, așa că am luat-o ca pe o ușoară idispoziție, oboseală, stres… După două-trei ore am simțit că îmi arde capul și o stare de rău, era primul puseu de febră. Am înțeles ce e cu mine, de ce îmi era cel mai teamă se întâmplase. Patronul meu era infectat deja de marți și izolat. Următoarea am fost eu, după mine și șefa mea (soția lui). Fusesem la muncă în casă  în preajma familiei în ziua când el a făcut febră puternică. Nu aveam nici un dubiu, eram sigur infectată. Încercasem să mă protejez de câteva zile, purtam deja mască, dar probabil că nu fusese suficient, iar el sigur era infectat de ceva timp. Așa că m-am văzut brusc în cel mai negru scenariu.

Deja Madridul își anunța morții, zilnic. Am plecat acasă în izolare, luîndu-mi toate măsurile de protecție. Între timp, am sunat la centrul de sănătate de care aparțin și am anunțat starea mea. Mi s-a spus că toate simptomele erau clar de COVID-19. Am primit indicații de tratament, m-am autoizolat și am fost monitorizată telefonic, zilnic, de către medicul de familie de la centrul de sănătate și alți medici specialiști.

Începutul a fost dur pentru mine, dar și pentru familia mea, care se află în țară. Dar încă nu-mi imaginam ce avea să vină. Trei zile am avut dureri cumplite de cap, așa cum nu avusesem niciodată. Mă durea tot corpul de parcă mă dezintegram, apăruse tusea seacă și persistentă, dar, deși amețită și slăbită, mă puteam mișca. Locuind singură, trebuia să-mi asigur strictul necesar. O prietenă îmi aducea cumpărăturile la ușă.

Apoi, într-o noapte, m-a lovit din nou. Am făcut febră 39,6, nu știam ce să mai fac să-mi scadă temperatura. Luam tratamentul recomandat de medic: paracetamol de 1g la 6 ore, vitamina C cu zinc şi multe lichide. Nu aveam voie să merg la medic decât dacă nu mai rezistam. În noaptea aceea nu aveam prea multe opțiuni, la spital puteam ajunge doar în cazul în care aveam nevoie de ventilație, iar gândul ăsta îmi dădea fiori. Nu eram încă în starea asta. Dar febra a fost cumplită, tremura tot patul cu mine de frisoane. M-am învelit în oțet de la cap până la picioare, nu puteam să apelez la nimeni. Cine ar fi venit să mă ajute? Trebuia să îndur!

Zilnic mureau 1000 de oameni, spitalele erau în colaps, îmi era frică să ajung acolo… cine știe dacă mai ieșeam?… Erau mulți oameni în stare mult mai gravă decât mine. Ai mei de acasă mă sunau disperați, zilnic. Le spuneam că sunt mai bine, deși nu era așa. Au urmat zile și nopți mai grele, cu dureri cumplite şi tuse până la sufocare. Am tușit minute în șir, nu mă puteam opri. O tuse seacă, care ma lăsa fără aer. La un moment dat, după un astfel de acces, pur și simplu am crezut că atât a fost, mă duc. Abandonasem lupta cu viața, nu mai aveam putere. Nu știu cum am reușit să mă ridic și să-mi pun pe piept un prosop înmuiat în apă fierbinte şi după câteva minute am început să respir.

Timp de 18 zile de chin, am trecut prin toate fazele bolii, singură. A fost cumplit, nu vreau să relatez toate episoadele coșmarului prin care am trecut. Apoi am început să mă simt mai bine, iar după 21 de zile trecuse tot ce a fost mai rău. Testul a ieșit negativ după o lună jumătate! Dar cu sechele pulmonare, pentru care am rămas sub tratament încă o lună. Au urmat crize renale, lungi si dureroase. Şi când credeam că sunt în sfârșit recuperată, mi-a amorțit mâna dreaptă. Am două degete umflate, pe care abia le folosesc şi pentru care încă iau tratament.

Celor care cred că pandemia de covid-19 e folclor pur românesc, sau o gripă obișnuită, le-aș spune să fie mai atenți. Nu, nu e! E cu mult mai grav! Nici nu știi cum e, până nu ai pățit-o. Nu o luați în derâdere, lăsați teoriile conspiraționiste la o parte. Nu-i de râs, nu-i de glumă. Nu vreți să știți cât de rău e, cum e să trăiești cu temutul virus în corp și cum e te simți la un pas de moarte. Până la această vârstă am avut multe bătălii câștigate, dar sincer vă spun că nici una n-a fost așa dură precum aceasta!”