“Covid-19 există, iar efectele lui sunt dramatice pentru unii dintre noi – mie mi-au murit 40 de pacienţi în două săptămâni şi printre ei, profa de franceză, o doamnă în vârstă, dar plină de viaţă, care plănuia să viziteze România.”
Ana Maria Florescu este specialist fiziokinetoterapeut la Geneva, de 4 ani, în ultimul an într-un spital de geriatrie. O dată pe lună vine la Bucureşti, pentru consulturi şi coordonare terapii la clinica proprie, Fiziolife Medica. Nu şi în ultimele luni, când pandemia a împiedicat-o să mai călătorească, iar ea rămas să aibă grijă doar de pacienţii de la Geneva. Am întrebat-o cum se vede de-acolo pandemia şi ce diferenţe sunt faţă de România, iar Ana Maria ne povesteşte…
AMF: „Există diferenţe, dar mai puţine decât credem noi. În unele situaţii, românii chiar sunt mai avantajaţi. România are medici excepţionali, iar experienţa mea internaţională mi-a confirmat-o.
În Elveţia, oamenii respectă „litera legii”, tot ceea ce recomandă Consiliul Federal Acesta a fost la început relaxat – trebuie să menţionez că Geneva este un important hub de business şi unul dintre cele mai cosmopolite locuri în care am fost, iar ei sunt interesaţi direct ca oamenii să poată munci şi călători. Ca urmare, Consiliul Federal a amânat luarea de măsuri drastice, chiar şi după momentul în care autorităţile din România au făcut asta.
Întârzierea măsurilor de izolare şi distanţare a avut efecte nefaste asupra pacienţilor mei, mulţi dintre ei luând virusul din zona vecină cu nordul Italiei. Dintre cei 200 de pacienţi din spitalul de geriatrie, 110 au fost diagnosticaţi cu covid-19. Acum, slavă domnului, nu mai avem niciun caz. Măsurile au fost cele standard – izolarea pacienţilor infectaţi, protecţia celor sănătoşi şi a personalului sanitar.
Tratamentul a fost peste tot acelaşi cu cel aplicat în România, ţinând cont bineînţeles de vârsta, stadiul bolii şi al bolilor asociate.
Ceea ce face diferenţa între noi şi elveţieni este faptul că ei respectă cu sfinţenie regulile. Orice decizie a Consiliului Federal este respectată, fără excepţie. Cred că acesta este motivul pentru care Elveţia este astăzi considerată cea mai sigură ţară din lume, privind infectarea cu noul coronavirus.
Personalul medical este acelaşi ca şi la noi. Şi aici au fost asistente care au demisionat de frica îmbolnăvirii, dar nu am auzit pe absolut nimeni care să spună că nu crede în existenţa virusului.
Evident că pandemia mi-a schimbat cu totul rutina zilnică. Nu am mai putut veni în România, motiv pentru care m-am orientat către tele-health şi kinetoterapia online pentru pacienţii mei din ţară.
Am respectat regulile impuse aici şi nu am mai ieşit din casă decât pentru a merge la spital. La întoarcere, am respectat, de fiecare dată un ritual acasă, unde am organizat chiar circuite de dezinfectare, asemănătoare cu cele din spital. Am încercat să-I protejez cât mai mult pe ai mei şi am evitat săptămâni întregi contactul cu ei. Nici măcar cina nu am mai luat-o împreună.
La spital, în perioada în care am lucrat zilnic la reabilitarea, mai ales respiratorie, a celor bolnavi de covid-19, mi-am protejat cât am putut de mult, pacienţii. Mi-am spălat şi dezinfectat mâinile la fiecare 15 minute, că nici nu-mi mai simţeam pielea. Am răbdat ore întregi fără să merg la toaletă, pentru că asta însemna pentru mine reluarea procedurii de echipare. Masca? E o glumă să spui aici că ţi-e greu să porţi masca. Te obişnuieşti cu ea. Şi oricum e infinit mai uşor să porţi mască, decât să ai pe conştiinţă îmbolnăvirea cuiva drag, doar pentru că ai senzaţia că nu respiri ca înainte.
Când am văzut comentariile celor din ţară care nu cred în existenţa virusului, am trecut prin toate stările, de la furie la dezamăgire. Dar asta contează mai puţin. Ce contează este că virusul există (oricine îl poate observa în laborator), că efectele lui sunt dramatice pentru unii dintre noi – mie mi-au murit 40 de pacienţi în două săptămâni şi printre ei, profa mea de franceză, o doamnă în vârstă, dar plină de viaţă, care plănuia să viziteze România. Vezi sălile de reanimare pline, cu oameni nu întotdeauna în vârstă sau cu comorbidităţi, iar boala lasă sechele în multe cazuri, eu am multe exemple printre pacienţi.
Nu judec mecanismele psihice ale celor care refuză să accepte situaţia în care ne găsim, dar aşa cum am văzut deja în multe cazuri (vezi Novak Djokovic) cel mai tare suferă cei din jurul lor, care pot contracta virusul în lipsa protecţiei.
Citeşte şi
Am avut covid-19: “M-am văzut brusc în cel mai negru scenariu”
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments