Monica Marinescu, despre cum îți deschizi birou de avocat la Roma, cum ajungi în Baroul italian și te premiază oficialii Romei. O poveste de succes în țara unde imigranții români au o reputație discutabilă, pentru că „au avut neșansa de a emigra într-un moment istoric și economic foarte prost”, crede Monica.
Din 2012, Italia a devenit destinația preferată a emigranților români (în jur de 1 milion, din datele oficiale). Monica Marinescu a ajuns în Italia în 2006, din dragoste. Pe-atunci era avocată în Baroul de la București, cu o carieră în spate și un viitor promițător înainte, ca specialist în Dreptul Internațional și comunitar.
Monica și Fabio, la cununia civilă
Dar viața avea pentru ea alte planuri… Văzuse lumea (a stat câțiva ani în Suedia, în copilărie, cu tatăl ei, diplomat, apoi în Coreea, mai târziu, după ce absolvise Dreptul); vorbea fluent engleza și italiana, consiliase firme din Italia și avea un iubit italian, pe care îl cunoscuse la Torino – o „dragoste la prima vedere”, cum spune ea. Și la multe alte vederi, pe care cuplul le-a schimbat timp de mai mulți ani, pentru că niciunul nu se hotăra să o ia de la capăt, mutându-se definitiv în țara celuilalt.
Când a rămas însărcinată, Monica a decis să-și sacrifice viitorul de la București pentru unul la Roma. Credea în relațiile la distanță, nu și în creșterea copilului de la distanță, așa că s-a căsătorit cu iubitul ei italian – „el nu știe româna, i-ar fi fost imposibil să o ia de la capăt în țara mea”, își susține ea, ca un bun avocat, alegerea.
Italienii, îngropați în hârtii, dar cordiali
Cum e să reușești în Baroul de la Roma, ca româncă, mamă cu un copil mic? Greu… dar nu imposibil! „În România, m-am înscris în Baroul București în august 1999 și mi-am inceput activitatea in septembrie, același an. În Italia, activitatea mea a început în mai 2008, când m-am înscris in Baroul din Roma, în baza directivei care reglementa dreptul avocaților de a se stabili și a-și exercita profesia în țările europene. Inițial, așa cum prevede legislația, am folosit titlul român de «avocat», iar in 2011 Baroul din Roma mi-a recunoscut dreptul de a folosi titlul italian de «avvocato». Nu a fost nevoie să-mi obțin echivalarea diplomelor, ci doar recunoașterea titlului de avocat, obținut în România. Cel mai greu mi-a fost cu birocrația italiană. Venind în Italia, am fost îngrozită cât de complicat și cât de mult durează totul. Credeam că numai românii sunt îngropați în hârtii, dar mi-am schimbat opinia după ce am avut de-a face cu birocrația italiană. În favoarea lor, pot spune doar un lucru – cu mici excepții, birocrații italieni sunt foarte cordiali. În rest, trebuie să te înarmezi cu mare răbdare și mai ales să nu te enervezi prea mult. În Roma obții mult mai mult cu zâmbetul pe buze decât țipând.”
Drumul spre succes
În România avea clienți italieni, în Italia are clienți de toate națiile, dar mai ales români. Specializarea ei în Drept Internațional avea să-i fie un atu. Ca și fluența în italiană („e vorba de nuanțe, limbajul juridic italian e foarte arhaic, nu îl înțeleg nici italienii pe deplin”, spunea ea într-un interviu pentru TVRi), experiența profesională și… munca de voluntariat. Unul din consilierii români care lucra cu Primăria din Roma a apelat la ea (pe-atunci era probabil singura romancă avocat din Baroul italian) pentru asistență juridică gratuită în numeroasele probleme ale emigranților români la Roma. În 2011, pentru succesul ei profesional și pentu efortul de a-i ajuta și pe alții să se integreze, Primăria din Roma îi acorda Monicăi Marinescu Premiul de excelență „Donne Eccellenti di Roma”, la prima ediție „Roma-Capitale delle Donne”, iar românca noastră devenea celebră: a apărut în publicații italiene (Reporter Nuovo, stranieriinitalia.it) și românești (Evenimentul zilei, Libertatea, Gazeta Românească) într-o carte de interviuri publicată local cu ocazia evenimentului și la televizor. La primirea distincției, Monica a spus, cu modestie, că nu e decât o reprezentantă a multor românce și asemeni celor care vin în Italia să muncească din greu pentru a-și ajuta familia.
Cu prietenele românce, colege de Barou, de la stânga la dreapta: Monica Marinescu, Simona Vlad, Claudia Spiridon și Tatiana Tudurache
De ce imigranții români nu sunt văzuți prea bine de localnici
Acum, după ce și-a făcut un nume printre profesioniștii italieni, în administrația locală și în domeniul integrării românilor în Italia, o întreb ce crede despre proasta reputație a românilor imigranți și dacă există soluții la această problemă.
„Cred că românii au avut «neșansa» să emigreze în Italia într-un moment istoric și economic foarte prost”, spune Monica Marinescu. „Fără îndoială, există infracționalitate, există diferențe în mentalitate, dar cred că ceea ce a dus la exacerbarea sentimentului «anti-imigranți» și «anti-românesc» a fost momentul dificil din punct de vedere economic prin care Italia trece de câțiva ani încoace. Comentatorii italieni numesc acest fenomen la «guerra fra i poveri» – «războiul între săraci». Este un război unde cei care vin, vin pentru că nu au șansa unui viitor mai bun în propria țară. Percepția gazdelor este că noii sosiți exercită o presiune socială importantă, ducând la un fenomen de dumping al salariilor. Locurile de muncă nu sunt ușor de găsit. Casele sociale, la fel. De multe ori există percepția că e mai ușor să obții o casă socială ca imigrant decât ca italian – un ingredient suplimentar în această permanentă stare de tensiune între italieni și imigranți. Pe lângă criza economică, suntem și într-un moment politic destul de confuz, prin urmare, problema imigrației poate fi folosită adesea pentru a câștiga capital politic. Sigur, asta se întâmplă nu numai în Italia, ci și în celelalte țări europene. Este suficient să vedem ce se întamplă acum în campania electorală britanică. Nu am o soluție miraculoasă la această problemă. Suntem o comunitate numeroasă, dar foarte fragmentată și asta nu ne ajută foarte mult. Cred că dincolo de ceea ce pot face numeroasele asociații prezente în peninsulă în promovarea valorilor românești, avem nevoie de o implicare activă a autorităților din România. Deja, de câțiva ani, am văzut o schimbare în bine, sper să nu ne oprim aici. Cu siguranță însă, va fi nevoie de consecvență și multă răbdare.”
Monica își argumentează spusele prin propria consecvență și răbdare. Și muncă și efort în ambiția de a depăși obstacolele, luând totul de la capăt.
Ce nu știam despre tribunalele din Italia
Munca de avocat la Roma e diferită de cea de la București. Unele diferențe sunt atât de neașteptate, încât pun într-o nouă lumină tot ceea ce știm despre tribunalele din România.
„La începutul activității mele în Italia, acum 7 ani, am fost șocată să constat cât de lent este totul. Procesele, chiar și cele care se judecă cu celeritate, cum sunt litigiile pe dreptul muncii, durează în jur de 2-3 ani, în prima instanță. Dacă depui cerere de divorț astăzi, primești termen (vorbim de Tribunalul din Roma) peste 6 luni. De asemenea, modul în care sunt organizate arhivele: oricine poate intra și lua dosarul din raft (lucru de neconceput în București). În Tribunal – secțiile civile, sălile de judecată sunt de fapt simple camere cu pupitre normale, unde judecătorul fără robă stă așezat, iar în fața lui se așează avocații. Nu există grefier (deși acesta este prevăzut în Codul de procedură civilă). Încheierile ni le scriem singuri. În civil, toate comunicările, citațiile, comunicarea sențintelor etc, se fac pe cheltuiala părții și nu a Tribunalului, așa cum se întâmplă în România.
Ceea ce îmi place foarte mult în sistemul italian este respectul deosebit pe care toată lumea îl poarta avocaților, începând de la judecători până la ultimul grefier. Relațiile între participanții la actul de justiție sunt foarte relaxate.
Noi, avocații, ne ajutăm reciproc, chiar dacă nu ne cunoaștem. Ajutorul poate fi: furnizarea de informații, ținerea rândului, să-l ajuți să intre împreună cu tine dacă are puține acte etc etc. Astfel de scene vezi zilnic, iar colegii nu se cunosc între ei.”
Alessandra, la 8 ani, face traduceri simultane din română în italiană și viceversa…
„În Roma îmi place totul”
Și nu doar la serviciu îi place, ci toată viața de la Roma. „În Roma îmi place totul”, mărturisește ea. „Oamenii, mâncarea, orașul, atmosfera. Nu-mi place traficul haotic și transportul in comun. Aici, dacă n-ai mașină, nu te descurci. Distanțele sunt foarte mari, iar metroul acoperă doar zona centrală și partea de nord a Romei. Din București îmi lipsește familia, îmi lipsesc prietenii, ieșirile noastre în oraș; prăjiturile pe care le face mama, salata ei de boeuf, sarmalele…”
Cu toate astea, la Roma se simte acum mai acasă decât la București. Aici își vede cariera, destinul familial și social pentru anii ce vin: „Îmi doresc să cresc profesional, să mă bucur de familia mea și îmi doresc, în primul rând, să fiu sănătoasă, să pot face tot ceea ce mi-am propus. Este ceea ce vă doresc și vouă.” Mulțumim Monica și îți dorim succes!
Foto: arhiva Monicăi Marinescu
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments