Mă aşez pe canapea, mă înconjor de cutiile mele cu comori de sticlă colorată, croşetez, înşir mărgici, fac și desfac, încerc, mă joc, mă delectez şi, în funcţie de inspiraţia de moment, mai iese câte un colier… (Roxana Creangă, despre bijuteriile ei handmade și târgurile din Italia)
Cam așa arată cutiile cu comori ale Roxanei
Pasiunea pentru zdrăngănele, farafastâcuri şi atârnele o am din copilărie, când singurele mele bijuterii erau brăţările din plastic colorate şi, rar, câte un colier cumpărat de la magazinul universal, din economiile mele. Că erau modele puţine, că toate fetele din oraş, după aia, purtau acelaşi colier sau cercei, conta mai puţin, întotdeauna am mizat pe faptul că, chiar dacă e un obiect fără valoare, dacă e bine asortat cu o bluză frumos colorată, efectul „chic” se vede.
Mi-aduc aminte că, pe când eram studentă, descoperisem prin Bucureşti primele magazine care aduceau, cred că din Turcia, tot felul de „plasticoase” colorate. Am cumpărat un colier oribil de undeva dintr-o dugheană de pe lângă gară, dar, combinat cu alt colier oribil şi vechi ce-l aveam prin casa, tăiate firele şi imbinate mărgelele altfel, a ieşit o minunăţie de colier, tot din plastic, dar cu un alt efect.
Ce frumoase mărgele aveţi, domnişoară, parcă sunt nişte bomboane!
Să vă povestesc o scenă. La proiectul de diplomă, eu cu îndrumătoarea. Mă agitam să-i prezint ce lucrasem cu sârg, cu vocea tremurândă, pentru că tipa avea un aer impenetrabil, o privire fixă şi nu reuşeam deloc s-o „citesc”. La un moment dat, mă întrerupe şi vrea să mă intrebe ceva. Panică. „Ce frumoase mărgele aveţi, domnişoară, parcă sunt nişte bomboane!”.
Timpul a trecut, comerţul a început să ofere din ce în ce mai multe tentaţii şi a venit momentul să mă mai opresc din cumpărat prostii, căci ba oxidau, ba se demodau, deveneau niște obiecte inutile. Dar știți că bucuriile vieţii sunt de multe ori mărunte, iar eu m-am bucurat întotdeauna de zdrăngănele. Soţul meu îmi ironizează slăbiciunea în faţa vitrinelor sclipitoare şi-mi aminteşte mereu că Insula Manhattan a fost vândută europenilor de către nativii americani, în urma tratativelor, pe mărgele de sticlă colorată și cioburi de oglindă – cam cu 24 de dolari, la valoarea lor de-acum. Nu știu cum erau indigenii, dar cam aşa sunt eu – dacă sclipeşte şi e colorat, cedez.
Târgul din Vicenza, o baie de inspirație
De câţiva ani, am descoperit aici, la Vicenza – şi nu ratez ocazia niciodată – cele două ediţii, de primăvară şi toamnă, ale unui târg de „handmade”. ABILMENTE (joc de cuvinte „abilitate” + „minte”) se numeşte întâlnirea asta bianuală a pasionaţilor de handmade. Organizat în pavilioane şi sectoare, specializat în ţesături, mercerie, bijuterie, croşet, patchwork, tricot, goblen, decoraţiuni, cake design, croitorie, maşini de cusut, brodat, reviste şi tot felul de tehnici în domeniul handmade. Tot ce vrei şi ce nu vrei, adică.
Abilmente, toamna 2016, foto: abilimente.org
Târgul „Abilmente” se ține de 3 ori pe an, la Vicenza și Roma, cu un total de 760 de expozanți (dintre care 100 străini) și 110.000 de vizitatori. Foto: busforfun.com
Am rămas uimită să constat ce business s-a creat în Italia în jurul acestui domeniu şi câţi bărbaţi au afaceri în branşă. A fost terbil de distractiv să văd, de exemplu, un bărbat în picioare, înconjurat de femei adunate în cerc, învăţându-le să tricoteze cu niște fire foarte groase, o tehnică fără ace (andrele), doar cu mâinile şi braţele goale: „doi pe faţă, doi pe dos” (tricotau fulare).
Pentru mine, târgul ăsta e ca o baie de inspiraţie, ocazie de adunat pliante, cumpărat materiale şi învăţat tehnici noi.
Târgul e cu participare internaţională, este cel mai mare de gen din Italia şi, cel mai important – aproape de Padova. De două ori pe an îmi iau zi de concediu şi, de dimineaţă până seara la închidere, parcurg kilometri pe jos încercând să văd cât mai multe standuri. Sunt ca o fetiţă în magazinul cu jucării, nu mă opresc decât să mănânc şi să beau o cafea. Evident că nu văd tot, îmi aleg doar sectoarele care mă pasionează. Nu cumpăr cât aş vrea, îmi impun un buget și limite stricte, altfel este uşor să sari calul, prețurile și tențatiile sunt pe măsura prestigiului… Dar mă inspir, particip la mini cursuri „tutoriale” în care învăţ să fac ce cred că mi-ar plăcea să reuşesc apoi să fac şi singură. Evident, cei care organizează cursuri vând şi materialele necesare şi-ţi arată în puţinul timp doar bazele, nu îți vând toate secretele, apoi depinde de tine şi de îndemânarea ta dacă reuşeşti să continui acasă. În fiecare an mi se lipeşte câte ceva de suflet, anul trecut m-am jucat cu decoraţiuni de Crăciun din fetru, anul ăsta am zărit şiragurile cu cristale.
De prin Târg
Primii pași
Ei bine, primele coliere pe care le-am văzut şi pentru care mi-am cumpărat primele fire şi cristale, erau mult mai simple, cu o singură culoare, extrem de delicate şi cu un aer „retro”. Pentru că erau cu camee, trandafiraşi şi cristale pe fir de mătase. Stilul foarte romantic nu e chiar pe gustul meu, asa că am ajuns acasă şi am început să combin culori, să adaug cristale de diverse forme şi nuante, apoi câte un charm, câte o piesă metalică pentru mai multă lumină. În final m-am trezit că ale mele nu mai seamană cu ce am văzut acolo; și că nu-mi ies două coliere identice, căci nu am reguli de combinat culori, nu ştiu niciodată cu precizie câte mărgele îmi trebuie pentru un colier. De aceea au şi lungimi diferite, primele erau mai scurte, apoi am realizat că plac mai mult cele lungi.
După ce stocul de mărgele cumpărate iniţial din târg s-a terminat, am început căutarea de materiale. Am avut surpriza neplăcută să nu găsesc în merceriile de profil culorile care-mi trebuiau, ci culori, alte fire, evident în magazine diferite, niciodată la fel şi niciodată totul la un loc, din păcate! Am cumpărat și șiraguri simple de mărgele sau cristale din magazinele de bijoux pe care apoi să le desfac şi utilizez doar cateva cristale care erau intr-adevăr frumoase. Apoi am desfăcut brăţări comune, simple, cu bile din sticlă, pe care le-am folosit ca „pată de culoare” între cristalele mici. Nu am o unică sursă pentru materiale, lucrez cu ce găsesc, nu am modele şi culori clare, depinde totul de inspiraţia de moment. Mă aşez pe canapea, mă înconjor de cutiile mele cu comori de sticlă colorată, croşetez, înşir mărgici, fac, desfac, încerc, mă joc, mă delectez şi, în funcţie de inspiraţia de moment, mai iese câte un colier!
Când am început să le scot în lume, persoane cunoscute le-au lăudat şi au început să le comande
Câteodată îmi place şi mie ce iese, alteori desfac, dar după fiecare reuşită, următorul e şi mai frumos. N-am plecat de la ideea unei afaceri, ci doar pentru mine şi prietene, cadouri de Crăciun sau cu alte ocazii. Dar după ce am început să le scot în lume, persoane cunoscute au început să le laude şi să le comande. Și dacă e comandă, trebuie onorată! O vecină a venit cu rochia să vadă ce cristale am ca să-i asortez unul potrivit, o amică l-a vrut neapărat pe cel de la gâtul meu, pentru că nu mai aveam disponibile mărgelele care-i plăceau ei. Aşadar, da, pot să le și vând, dar nu la nivel de afacere. Nu vreau să mă amăgesc, e ştiut că munca manuală nu e apreciată la justa valoare. Și că o chinezoiacă ar umple piaţa în câteva săptămâni cu milioane de coliere făcute la maşină. Ale mele nu sunt inimitabile, dar sunt unice, pentru că nu-mi ies două la fel. Ar fi minunat să pot câştiga din ceea ce creez manual și să pot trăi exclusiv dintr-un hobby. Ar trebui să particip ca expozant la târguri de profil, să-mi fac un brand, marketing, publicitate, dar sunt departe de nivelul ăla. Poate când voi ieşi la pensie, dacă nu mă voi plictisi până atunci. Pentru că, da, am şi defecte… mă plictisesc repede.
Aș vrea să-mi fac un profil pe una din platformele de vânzari on-line, care de curând şi-a deschis o secţiune pentru handmade. Doar că apelând la serviciile unui nume atât de important în domeniu, vor apărea comisioane şi costuri suplimentare, deci și alte prețuri. Şi apoi colierele arată mult mai bine în realitate decât în fotografie. Vă ţin la curent cu ce mă mai inspiră la târgul din primăvară, cine știe ce năzdrăvănii mai văd și uit de coliere!
Mai multe despre Roxana Creangă și viața ei în Italia puteți citi aici: „De 10 ani la țărmul Mediteranei”
- Cutiile mele cu comori și ce iese din ele - January 14, 2017
Comments