De 15 ani în marketing și IT, și-a descoperit recent pasiunea pentru design-ul de pălării. „Când sunt în atelier, pierd noțiunea timpului. Mă prinde 1-2 noaptea cosând, croind. Cel mai mult îmi place să creez hatinatoare, fascinatoare, broșe și accesorii.”
La Londra, lângă vitrina unui magazin de pălării
Mihaela Bachmann este director de marketing la Elcomex Agroindustrial. A lucrat în IT și software de telecomunicații, a făcut marketing școlar și pentru servicii. E absolventă de management turistic și comercial și a urmat o școală de management agenții de turism, hoteluri și restaurante, dar turismul n-a prins-o cu adevărat. Marketingul și comunicarea – da. „Îmi place partea de comunicare, să organizez evenimente, expoziții, dar și partea de branding. Lumea confundă marketing-ul cu publicitatea, dar ele sunt foarte diferite.” Are un master în PR la David Ogilvy și crede că marketingul e un domeniu extrem de creativ. De fapt, creativitatea e cuvântul care o definește. Și un car de talent, inclusiv în domenii care par să nu aibă nicio legătură cu marketing-ul: desenul, pictura, designul vestimentar și, mai nou, creația de accesorii. A luat lecții de desen, a încercat mai multe tehnici, acrilice, uleiuri pe pânză, ceramică și alte materiale. Și-a vopsit un perete din casă în burgundi cu auriu – vintage. A recondiționat biblioteca din sufragerie cu auriu patinat și a pictat bucătăria și cămara în stil stuco venetiano, ca în bistrourile din Paris. Pentru modă are o înclinație naturală, șlefuită pe parcurs de bunica maternă:
Mi-am impus stilul de la vârste fragede
Eu am crescut printre cârpe. Bunica a fost croitoreasă o viață întreagă, a cusut până în ultimul moment. Eu mergeam în vacanțe la ea și locul meu preferat era lângă mașina ei de cusut Singer. Citeam, scriam fișe de lectură sau coseam alături de ea. Ce făcea bunica pentru cliente, eu reproduceam pentru păpușile mele. Aveam o înclinație nativă să combin culorile. Nu am depus niciodată vreun efort să mă îmbrac frumos și să asortez culoarea sau accesoriul potrivit. Asta înseamnă să ai stil – să potrivești totul în așa fel încât ținuta ta să fie un tot unitar cu tine și să o porți cu atitudine.
Îmi plăcea să stau cocoșată și să lucrez ore în șir, ca artiștii – croiam și coseam, așa mă simțeam cel mai bine.
Eram foarte atentă la ce îmbrăcam. Purtam doar rochii și fuste, pentru că sunt foarte feminine. Cu buline și volănașe, făcute de mama sau bunica. Am fost un copil foarte elegant, era o întreagă tevatură dimineața, părinții mei întârziau la serviciu dacă nu mă îmbrăcau cum voiam eu. Pentru păpuși, aveam colecții întregi făcute de mine – rochii de zi, de seară sau de prințesă. Pe vremea aceea nu existau Barbie, mă descurcam cu păpuși autohtone. Le făceam peruci din mohair, pălării și rochii pe sezoane și colecții. M-am obișnuit cu materiale de calitate și acum nu pot să fac nimic dacă nu simt materialul.
Am citit despre creatori celebri și m-am identificat cu Cristobal Balenciaga – singurul care trebuia să simtă materialul. Majoritatea designerilor pleacă de la desen. Și eu fac desen, dar după ce mă inspiră materialul. Și persoana pentru care creez. Pentru că tot ce fac, dăruiesc.
De la păpuși la fashioniste
Prin adolescență am donat colecțiile vestimentare pentru păpuși, a fost bătaie la bloc pe hăinuțele făcute de mine. Când eram anul I de facultate, apăruseră primele tipare în reviste românești. Am luat tiparele pentru croit și materiale de la o fabrică de țesături, Flamura Roșie, parcă. Făceam haine pe măsurile mele și tata le vindea în târg la Vitan – aceia au fost primii mei bani. Din anul al doilea m-am angajat și m-a prins marketing-ul. Dar pasiunea pentru haine m-a ajuns din urmă.
Anul trecut m-am înscris la un curs de design vestimentar la Sala Dalles și apoi la unul de croitorie, deci sunt designer cu acte în regulă. Seara, după serviciu, studiam până la 9 seara, timp de un an de zile. Specializarea mi-am făcut-o pe rochia de inspirație baroc – rococo. Am citit mult pe lângă curs, despre istoria costumului. N-am făcut cursul doar ca să-mi iau diploma ca să-mi deschid un PFA în design vesimentar, ca alții. Am avut noroc și de o profesoară bună, care predă la UNARTE și care a văzut în mine un fel de Doina Levintza, pentru că îmi plac scenografia și costumul. Chiar m-a sfătuit să fac un master în domeniu, pentru că îmi plac costumele de epocă.
Designerii mei preferați sunt Ulyana Sergeenko, fost fotomodel, creează ținute de inspirație tradițională rusă. Piesele ei sunt prețioase, cu accent pe detalii – voalete, marame, accesorii foarte feminine. Mai îmi place Balenciaga, Saint Laurent, Oscar de la Renta și Dolce&Gabbana.
Brocartul e materialul meu preferat, mi se pare foarte ornamental, opulent. Și catifeaua și stilul din perioada fanariotă, când se purta caftanul.
Și am început să anticipez tendințele. Mi-am dat seama de asta la curs. Am avut de prezentat o lucrate pe manechin și am vrut să fac o rochie de inspirație baroc – rococo. Am cumpărat materialele specifice perioadei – brocart de catifea cu fir auriu, mătase fină. Brocartul e materialul meu preferat, mi se pare foarte ornamental, opulent. Și catifeaua îmi place și caftanul din perioada fanariotă. Mă gândeam că ar trebui să revină în modă materialele naturale – și ce să vezi? Aflu acum că materialul anului 2016 este catifeaua. Și că se poartă caftanul, brocartul, jacqardul, pijamaua de stradă și sacoul din catifea. Catifea de mătase, să curgă frumos. Și în culori bogate, poate burgundi sau verde smarald… Trebuie să iubești catifeaua, ca să-ți stea bine. Ca și cu parfumul, trebuie să te identifici cu el și să-l porți natural, cu stil. Decât să te simți stingheră, mai bine nu-l porți deloc.
Cel mai mult îmi plac accesoriile și cred că acestea pot scoate din anonimat orice ținută și o completează într-un mod de mare impact. Acum câțiva ani, la primul meu Garden Party, mi-am căutat un model de hatinator – pe net, prin magazine. La Briolette erau pălării mari cu flori, modelul belle epoque – frumoase, dar nu pentru mine. Simțeam că nu mi se potrivesc. Am plecat la Paris cu o prietenă și acolo am găsit o mulțime de buticuri cu pălării și accesorii – Raiul pe pământ. M-am întors de la Paris cu 3 fascinatoare. M-am uitat la ele, le-am analizat și am decis că pot să le fac și eu. Sunt foarte ambițioasă.
Am căutat pe net, am găsit un furnizor din Spania, de unde mi-am luat materiale. Am citit foarte mult. Am investit timp, energie și mulți bani în această pasiune. Am cumpărat o mașină Singer veche, una la pedală, pentru cât de frumoasă e. Am și una modernă, la priză. Și o mai am pe cea de la bunica. Bunica nu mai e, dar cineva trebuia să-i ducă măiestria mai departe.
Hatinator Sangria, by MB
Fascinator Maleficent, by MB
Fascinator în lucru: „Emoție de toamnă”
„Emoție de toamnă” la final
Am învățat meserie de la ultimul pălărier din București
Pălării am învățat să fac de la domnul Mihai Murgu, ultimul pălărier din București. L-a găsit tata, în piața Matache. Are vreo 76 de ani, acum mai face doar retușuri de pălării. Este un domn elegant și distins – n-ai cum să fii altfel când creezi pălării. Dl Murgu mi-a spus „Nu poți să faci meseria asta decât cu tot sufletul, pentru că e foarte multă muncă…”
În atelierul domnului Mihai Murgu, ultimul mestesugar de pălării din București
În România nu mai există calapoade pentru pălării. Trebuie să le iei de prin alte țări – din Marea Britanie, de exemplu, unde există furnizori cu tradiție. Investiția e foarte mare – pe lângă calapodul pentru fiecare dimensiune și formă de pălărie, îți mai trebuie rastlu, pentru boruri; oxford (piciorul) pentru sprijin, avaloare ca s-o modelezi și un călcător special pentru boruri; și un vapozor. Pălăria fie o croiești singur, fie o modelezi din capeline – un fel de clopote din fetru, în diverse culori. Capelinele se comandă în străinătate, iar calitatea materialului face diferența. Acestea se înmoaie la aburi, apoi se trag pe calapod. E multă muncă manuală. „Ești cam slăbuță”, mi-a spus dl Murgu. „Ai nevoie de multă forță ca să-i dai forma perfectă.” Și m-a învățat tot ce a putut. Apoi mi-a vândut calapoadele pe care le avea în duplicat, câteva rastluri și mașina de cusut Singer de damă, un oxford, avaloare și un vapozor. Dar nu mă gândesc la ele ca la o cheltuială, ci ca la o investiție în pasiunea mea. În descoperirea acelui quelque chose nelipsit în arta de valoare.
Bereta Boule de neige din alpaca de Peru, cu voaletă
Ca să-l găsesc, am studiat mult, am citit istoria costumului și despre toate tipurile de pălării. Când au apărut în istorie și în ce moment al zilei se poartă. Hatinatoare după amiaza și la garden party, fascinatoarele – seara la operă și la evenimente speciale. Anul trecut, am fost cu o prietenă la un spectacol de balet, la care am purtat amândouă câte un fascinator. Toată lumea se uita la noi gen „uite-le și p-astea!” Eu vreau să educ gusturile și să încurajez stilul și rafinamentul în arta vestimentară. Și să duc mai departe moda pălăriuțelor și a accesoriilor care întregesc o ținută. Atâta timp cât domnul Mihai Murgu trăiește, am senzația că mai există ceva din Bucureștiul de altădată, când era Micul Paris; și că mai avem o speranță. Cât există oameni ca mine, care vor să ducă mai departe meșteșugul, va exista întotdeauna o piață pentru haute couture, pentru cei care știu să poarte hainele cu sufletul și cu atitudine.
Broșa Colibri din mărgele pe plic din hartie de mătase, cusută cu fir de mătase aurie. Din păcate, fotografia cu telefonul nu redă decât parțial culorile, strălucirea și detaliul rafinat al broșei
Deocamdată creez pentru mine, e important ca ceea ce fac să-mi placă mie. Prețios, delicat, rafinat, întotdeauna cu o poveste în spate. Obiecte de nișă, pentru persoane care apreciază materialele prețioase și bunul gust. Mă gândesc mult la persoana pentru care creez și la ce îmi inspiră ea. De exemplu, în week-end vreau să fac o broșă frezie, la cererea unei prietene. Și una colibri – micuță, colorată și vitează, precum pasărea colibri, pentru altă prietenă. Va fi din fetru, cu mărgele cusute în diferite culori. Cel mai frumos moment de la concepție până la finalizarea creației este momentul oferirii acesteia. Am mari emoții – o să-i placă sau nu? O să-i văd bucuria pe față? Am așa, o neliniște creatoare. Câteodată îmi vine o idee pe la 1 noaptea. Și mă dau jos din pat și o croiesc. Fuste, pălării. Apoi mă culc la loc, liniștită.
Cred că în tot ceea ce faci trebuie să-ți urmezi intuiția. Să simți momentul. Dacă ne-am folosi cu toții intuiția, am reuși mai des. Personal, nu mă văd decât printre materiale. Dar eu sunt perfecționistă. Trebuie să fac lucruri prețioase, elegante, care au acel quelque chose nedefinit de care te îndrăgostești la prima vedere și pentru totdeauna.
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments